Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 34 din 25 ianuarie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 8 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 34 din 25 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 23 februarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "LICHIGAZ" - S.A. din Tãrtãşeşti în Dosarul nr. 7.985/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, apreciind cã textul de lege criticat conţine norme de procedurã în deplinã concordanţã cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasã la latitudinea legiuitorului reglementarea procedurii de judecatã şi a competenţei instanţelor judecãtoreşti.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.985/2004, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "LICHIGAZ" - S.A. într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 85 din 24 iunie 2004, pronunţatã de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale şi contravin art. 126 alin. (3) din Constituţie, prin "acordarea, cãtre curţile de apel a competenţei speciale de a judeca toate recursurile în materia procedurii de reorganizare judiciarã şi faliment", astfel încât "se ajunge la aplicarea neunitarã a <>Legii nr. 64/1995 pe întreg teritoriul ţãrii şi la formarea unor practici judiciare divergente între curţile de apel din ţarã". Autorul excepţiei apreciazã cã prin aceastã reglementare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate sã îşi exercite rolul coordonator, iar practicile divergente ale curţilor de apel sunt de naturã a ştirbi în mod grav prestigiul justiţiei, contravenind astfel exigenţelor legiuitorului cu privire la o practicã judecãtoreascã unitarã, realizatã prin intermediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 reclamã soluţionarea cu celeritate atât a recursului, de cãtre curtea de apel, cât şi soluţionarea cauzelor de cãtre instanţa imediat superioarã celei care instrumenteazã procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, având în vedere scopul şi specificul procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, aratã cã <>Legea nr. 64/1995 stabileşte recursul ca singura cale de atac împotriva hotãrârilor judecãtorului-sindic, precum şi competenţa de soluţionare a acestuia în sarcina curţii de apel. Din aceastã perspectivã, apreciazã critica autorului excepţiei ca fiind evident neîntemeiatã, dispoziţiile legale contestate fiind conforme prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasã la latitudinea legiuitorului reglementarea procedurii de judecatã şi a competenţei instanţelor judecãtoreşti. Referitor la asigurarea interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, acest lucru este prevãzut atât de art. 126 alin. (3) din Constituţie, cât şi de art. 329 din Codul de procedurã civilã. Ca atare, realizarea interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii este asiguratã de reglementãri exprese constituţionale şi, în mod corespunzãtor, ale legii ordinare.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã dispoziţiile legale criticate instituie o procedurã derogatorie de la normele procedurale de drept comun, justificatã de necesitatea asigurãrii unei anumite celeritãţi a executãrii silite a comercianţilor aflaţi în imposibilitatea de platã a datoriilor comerciale. În acest context, reglementarea cuprinsã în textul de lege criticat, care stabileşte curtea de apel ca instanţã de recurs pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic în exercitarea atribuţiilor sale, este în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicatã în faţa instanţei de fond, îl constituie dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999.
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 64/1995 , modificatã şi completatã, a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, textul de lege dedus controlului de constituţionalitate devenind art. 8 alin. (1) ca urmare a renumerotãrii textelor, soluţia legislativã fiind preluatã în aceeaşi formã în noua reglementare.
În aceste condiţii, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 8 alin. (1) din legea menţionatã, care are urmãtoarea redactare: "Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic, în baza art. 11."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocã încãlcarea art. 126 alin. (3) din Constituţie, prevederi potrivit cãrora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã <>Legea nr. 64/1995 reglementeazã o procedurã specialã privind reorganizarea judiciarã şi falimentul. Or, dispoziţiile legale criticate, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a recursului cãtre curţile de apel, nu constituie o încãlcare a dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, cu atât mai mult cu cât reglementãrile criticate sunt norme de procedurã, iar potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai de lege", legiuitorul fiind în drept sã stabileascã o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, pentru situaţii speciale.
Ca atare, pentru aceste argumente Curtea apreciazã cã susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia acordarea competenţei speciale de soluţionare a tuturor recursurilor formulate în materia procedurii de reorganizare judiciarã şi faliment de cãtre curţile de apel ar duce la aplicarea neunitarã a dispoziţiilor <>Legii nr. 64/1995 , este neîntemeiatã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "LICHIGAZ" - S.A. din Tãrtãşeşti în Dosarul nr. 7.985/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 ianuarie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016