Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 337 din 29 noiembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 31 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.602/1999 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 şi ale art. 23 alin. (8) din Constituţie şi nici celor ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea exceptiei. Totodatã arata ca nu poate fi primitã susţinerea privind încãlcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece proba veritãţii permite inculpatului sa facã dovada veridicitatii afirmaţiilor sau informaţiilor publicate în condiţiile existenţei unui interes legitim care astfel a fost aparat. Se invoca în final jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000 şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea exceptiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 august 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 13.602/1999, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 şi ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, ale art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât - contrar prevederilor Legii fundamentale şi actelor normative internaţionale menţionate - instituie o prezumţie de vinovãţie în sarcina inculpatului. Inculpatului nu i se îngãduie sa rastoarne aceasta prezumţie de vinovãţie decât în cazul în care poate proba un interes legitim, a cãrui apreciere este însã lãsatã la liberul arbitru al instanţei de judecata.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, apreciazã ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca, referitor la art. 205 şi 206, "din modul în care sunt redactate aceste texte nu rezulta în vreun fel ca existenta vreunuia din elementele constitutive ale acestor infracţiuni ar fi ab initio prezumatã, fiind deci necesarã, în considerarea prezumţiei de nevinovatie ce acţioneazã în favoarea inculpatului, dovedirea fiecãruia din aceste elemente". În privinta exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, instanta considera, de asemenea, ca este neîntemeiatã, invocandu-se în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul sau de vedere în sensul ca prevederile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi, în consecinta, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie, cat şi în Codul de procedura penalã, deoarece în cadrul procesului acest principiu acţioneazã, probele sunt administrate, dar în final instanta are posibilitatea acordatã de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracţiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza sãvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba veritãţii este prin urmare o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlãturarea trasaturii esenţiale a pericolului social al acesteia". Totodatã se considera ca nici dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal nu incalca prezumţia de nevinovatie consacratã de Constituţie şi de documentele internaţionale invocate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, prevederile din Legea fundamentalã invocate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 205: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.";
- Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã.";
- Art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."
Textele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmãtoarea redactare:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
Autorul exceptiei a mai invocat şi încãlcarea art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cãruia "Orice persoana acuzata de sãvârşirea unei infracţiuni este prezumatã nevinovatã pana când vinovãţia sa va fi doveditã, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul cãruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apãrãrii sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã."
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata ca nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere urmãtoarele considerente:
Infracţiunile de insulta, prevãzutã în art. 205, şi de calomnie, prevãzutã în art. 206 din Codul penal, constituie infracţiuni contra demnitãţii, prin care sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma în public fapte determinate, care, dacã ar fi adevãrate, ar expune acea persoana la sancţiuni (penale, administrative, disciplinare) ori dispreţului public.
Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, consacratã atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2. Trãsãturile esenţiale ale infracţiunii, prevãzute la art. 17 din Codul penal (pericolul social al faptei, sãvârşirea cu vinovãţie şi legalitatea incriminãrii), exista şi în cazul celor doua infracţiuni, deoarece numai sãvârşirea lor cu vinovãţie poate atrage rãspunderea penalã a fãptuitorului. Calitatea de inculpat a celui chemat în judecata nu reprezintã o încãlcare a prezumţiei de nevinovatie, ci defineste, potrivit art. 23 din Codul de procedura penalã, doar "persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã". Prin urmare, persoana chematã în judecata penalã, inculpatul, nu este consideratã vinovata pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. În speta, instanta de judecata este obligatã, potrivit art. 62 din Codul de procedura penalã, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe", deoarece, conform art. 66 din acelaşi cod "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovãţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". Prezumţia de nevinovatie, consacratã prin art. 23 alin. (8) din Constituţie şi prin textele din tratatele internaţionale, invocate de autorul exceptiei ca o garanţie a libertãţii individuale, constituie unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal.
Curtea retine, de asemenea, ca dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie "o prezumţie de vinovãţie", astfel cum se susţine de cãtre autorul exceptiei şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovãţia rezulta din însãşi sãvârşirea faptelor prevãzute de textele de lege criticate (res în se ibsa dolum habet), iar în cazurile în care vinovãţia nu ar rezulta ex re instanta are obligaţia de a stabili intenţia fãptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele.
2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal Curtea constata ca este neîntemeiatã, întrucât proba veritãţii nu constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci o cauza specialã care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie. Existenta unui interes legitim justifica aprecierea faptelor menţionate ca nefiind periculoase din punct de vedere social.
Curtea retine, pentru aceste considerente, ca nici prin instituirea posibilitatii autorului de a dovedi adevãrul afirmaţiilor sau al imputarilor fãcute şi nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilitãţi art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie, consacratã prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor fãcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la "garantarea unor drepturi concrete şi efective şi nu teoretice şi iluzorii" nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referã la fapte determinate privitoare la o persoana, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la învinuirea unei persoane înainte ca aceasta sa fi fost doveditã potrivit cerinţelor legale, în cadrul unui proces, situaţie la care se referã Cazul Allenet de Ribemont contra Frantei, caz invocat de autorul excepţiilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.602/1999 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 29 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
