Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 335 din 16 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 19 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "European Drinks" - S.A. în Dosarul nr. 892/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
La apelul nominal se prezintã Societatea Naţionalã a Apelor Minerale - S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Maria Bohor, şi partea Peter Elek, prin mandatar Maria Bohor, lipsind autoarea excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul, respectiv mandatarul celor douã pãrţi aratã cã, potrivit art. 126 din Constituţie, republicatã, competenţa şi procedura de judecatã se stabilesc prin lege. Or, art. 720^1 din Codul de procedurã civilã instituie o procedurã specialã derogatorie de la dreptul comun în materie comercialã, în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale menţionate, cu respectarea liberului acces la justiţie al pãrţilor, asigurând totodatã celeritatea soluţionãrii litigiilor comerciale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând cã textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiţie, critica referitoare la modul defectuos de redactare a art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, în sensul cã lasã instanţei o marjã mare de apreciere a naturii juridice a litigiului, fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 892/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "European Drinks" - S.A.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã, întrucât textul nu se referã la procesele şi cererile adresate instanţelor comerciale, ci la procesele şi cererile în materie comercialã, rezultã cã justiţiabilul este lipsit de accesul la justiţie. Astfel, dacã, prin ipotezã, reclamantul considerã în mod eronat cã acţiunea sa are naturã juridicã civilã, cu deplinã bunã-credinţã, el se va adresa direct instanţei, fãrã îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere. Instanţa, constatând cã în realitate acţiunea are caracter comercial, îşi va declina competenţa în favoarea instanţei comerciale, care va respinge respectiva acţiune, ca prematurã, ceea ce este de naturã a aduce atingere accesului liber la justiţie.
Pe de altã parte, autorul apreciazã cã textul normei procedurale criticat nu satisface douã dintre criteriile impuse de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind reglementãrile legale, respectiv precizia şi previzibilitatea acestora.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã apreciazã cã art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã instituie o procedurã extrajudiciarã în cadrul cãreia pãrţile sã încerce rezolvarea litigiului, comunicându-şi pretenţiile şi înscrisurile pe care se întemeiazã. Întrucât în raporturile comerciale respectarea celeritãţii este esenţialã, textul de lege criticat dã posibilitatea pãrţilor de a soluţiona cu bunã-credinţã, în mod direct şi fãrã a apela la instanţa judecãtoreascã, problemele lor litigioase. În mãsura în care nu se ajunge la un acord, acestea au posibilitatea de a se adresa instanţei, ceea ce reprezintã expresia deplinã a liberului acces la justiţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul aratã cã este inadmisibil ca, sub pretextul exercitãrii neîngrãdite a dreptului de a se adresa justiţiei, reclamantul, apreciind în mod subiectiv, sã fie îndreptãţit sã determine el atât natura proceselor şi cererilor deduse justiţiei, cât şi instanţele cãrora acestea le-ar fi adresate. În acest mod ar fi ignorate normele de procedurã şi de competenţã, fapt ce contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2).
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, care are urmãtorul conţinut:
- Art. 720^1 alin. 1: "În procesele şi cererile în materie comercialã evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecatã, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directã cu cealaltã parte."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3), potrivit cãrora: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea, considerã cã textele de lege criticate încalcã şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentalã, referitor la accesul liber la justiţie, întrucât condiţioneazã accesul la instanţa judecãtoreascã de parcurgerea unei proceduri prealabile de conciliere, care este de naturã a tergiversa soluţionarea litigiului comercial.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercialã, cuprinse în cap. XIV din Cartea a VI-a a Codului de procedurã civilã, instituie o procedurã specialã de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directã prealabilã între pãrţi şi o procedurã de judecatã derogatorie de la dreptul comun.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalitãţile prevãzute de lege.
Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmãrit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiazã în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora, "În cazurile anume prevãzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege" [...]. De altfel, Curtea a statuat în mod constant cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite.
Mai trebuie menţionat cã, din ansamblul reglementãrii, rezultã cã, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmãrit sã transpunã în practicã principiul celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi - mai pregnant în materie comercialã - şi sã degreveze activitatea instanţelor de judecatã. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedurã extrajudiciarã care sã ofere pãrţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fãrã implicarea autoritãţii judecãtoreşti competente. Faţã de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizãrii instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnicã nu poate fi calificatã ca o îngrãdire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibitã de prevederile constituţionale de referinţã, atâta vreme cât partea interesatã poate sesiza instanţa judecãtoreascã cu cererea de chemare în judecatã.
Pe de altã parte, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementãrii legale criticate, constând în îngrãdirea accesului liber la justiţie, şi din interpretarea şi aplicarea textului de lege dedus controlului, în situaţia în care reclamantul, considerând cã litigiul are naturã juridicã civilã, sesizeazã direct instanţa, care, analizând situaţia de fapt, calificã acţiunea drept litigiu comercial şi o respinge ca fiind prematur introdusã, întrucât nu s-a fãcut dovada parcurgerii procedurii prealabile de conciliere.
Cu privire la aceastã criticã de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã sfera litigiilor comerciale este reglementatã, având la bazã criteriile stabilite prin art. 3-6 din Codul comercial, referitoare la faptele de comerţ.
Sub incidenţa procedurii de soluţionare a litigiilor comerciale intrã nu numai litigiile comerciale propriu-zise, ci şi cele asimilate lor prin dispoziţiile art. 720^10 din Codul de procedurã civilã. Potrivit acestui text, litigiile privind desfãşurarea activitãţii în scopul privatizãrii prin înstrãinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societãţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activitãţi se soluţioneazã de cãtre instanţele care au competenţa de judecatã a proceselor şi cererilor în materie comercialã, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile în aceastã materie.
Curtea apreciazã cã stabilirea naturii juridice a cererii de chemare în judecatã are la bazã criteriile stabilite prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, acestea furnizând premisa intrinsecã la care face trimitere art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, o eventualã imprecizie sau lipsã de rigoare a lor, de naturã sã antreneze erori de calificare a naturii juridice a cauzei, neoferind temei criticii de neconstituţionalitate a reglementãrii legale deduse controlului.
De altfel, o eventualã calificare eronatã a naturii juridice a cauzei deduse judecãţii constituie un risc a cãrui transpunere în realitate este în exclusivitate imputabilã reclamantului, care nu a înţeles sã-şi asigure o asistenţã juridicã de calitate, deşi, potrivit art. 720^2 din Codul de procedurã civilã, "în procesele şi cererile în materie comercialã pãrţile sau reprezentanţii lor pot fi asistaţi de experţi ori de alţi specialişti".
Aşa fiind, împrejurarea cã persoana interesatã, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercialã, ca şi consecinţele juridice ale nerespectãrii lor, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpã, lipseşte de îndreptãţire critica reglementãrii în cauzã, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Faţã de cele arãtate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "European Drinks" - S.A. în Dosarul nr. 892/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
