Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 333 din 10 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 si 12, art. 26 alin. (1) si art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Invest Intermontaj" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 908D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Invest Intermontaj" - S.R.L. din Târgu Mureş într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile criticate contravin art. 45 din Constituţie, întrucât cuantumul minim al creanţei, respectiv 45.000 lei, poate fi folosit de orice creditor rãu intenţionat pentru a elimina de pe piaţã o firmã neagreatã, cu utilizarea pârghiilor legale.
De asemenea, se aratã cã, întrucât Legea nr. 85/2006 nu face nicio distincţie între debitori - dupã mãrimea rulajului de mãrfuri, de instrumente de platã ori dupã valoarea cifrei de afaceri - şi stabileşte un cuantum unic de 45.000 lei al creanţei, se creeazã premisele liberului-arbitru în economie, dând libertate unor operatori economici sã elimine de pe piaţã firmele concurente, incomode ori stânjenitoare. În acest fel, în momentul în care atât rulajul de mãrfuri, cât şi cel de bani încetinesc, aceste prevederi creeazã premisele unei prãbuşiri în lanţ a majoritãţii operatorilor economici, cu consecinţa ruinãrii întregii economii, întrucât, teoretic, orice creditor poate antrena insolvenţa unui debitor pentru o creanţã mai mare de 45.000 lei fãrã sã fie necesarã existenţa unui titlu executoriu. În continuare, aratã cã, în speţã, cererea apare ca fiind introdusã cu reacredinţã, iar efectul acesteia a fost distrugerea reputaţiei sale în domeniul construcţiilor, care a atras refuzul debitorilor sãi de a plãti facturile.
Tribunalul Comercial Mureş opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã legea insolvenţei reglementeazã o procedurã specialã, având ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţã, o procedurã colectivã, pusã la îndemâna creditorilor pentru a urmãri debitorul rãu-platnic în vederea îndeplinirii unor obligaţii pecuniare, contractuale sau legale, fiind o aplicaţie specialã a procedurii de executare silitã, determinatã tocmai de persoana debitorului. Nerespectarea unor obligaţii de platã a unor creanţe certe, lichide şi exigibile creeazã dificultãţi financiare unor comercianţi, fiind înfrânt dinamismul raporturilor economice; or, tocmai pentru asigurarea drepturilor recunoscute constituţional, legiuitorul a reglementat aceastã procedurã. De altfel, legea recunoaşte dreptul de apreciere al judecãtorului-sindic, care poate stabili, pe baza actelor de la dosar şi a susţinerilor pãrţilor, dacã debitorul este sau nu în stare de insolvenţã, în situaţia în care este sesizat cu o contestaţie.
Referitor la crearea unor prejudicii de imagine, respectiv prin simpla înregistrare a cererii de deschidere a procedurii, se aratã cã tocmai pentru aceste situaţii este prevãzutã posibilitatea de stabilire a unei cauţiuni în sarcina creditoarei, iar în cazul în care o astfel de cauţiune nu a fost stabilitã, debitoarea are oricum posibilitatea sã dovedeascã prejudiciul suferit şi sã solicite despãgubiri, care pot fi acoperite benevol sau în urma unui control jurisdicţional.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 3 pct. 1 şi 12: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeazã prin insuficienţa fondurilor bãneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:
a) insolvenţa este prezumatã ca fiind vãditã atunci când debitorul, dupã 90 de zile de la scadenţã, nu a plãtit datoria sa faţã de creditor; prezumţia este relativã;
b) insolvenţa este iminentã atunci când se dovedeşte cã debitorul nu va putea plãti la scadenţã datoriile exigibile angajate, cu fondurile bãneşti disponibile la data scadenţei; [...]
12. valoare-prag reprezintã cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusã cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;";
- Art. 26 alin. (1): "(1) Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de cãtre debitor sau de cãtre creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevãzute expres de lege.";
- Art. 31: "(1) Orice creditor îndreptãţit sã solicite deschiderea procedurii prevãzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţã poate introduce o cerere introductivã, în care va preciza:
a) cuantumul şi temeiul creanţei;
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de cãtre debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenţa unor mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sã precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege sã participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.
(3) Dacã între momentul înregistrãrii cererii de cãtre un creditor şi cel al judecãrii acestei cereri sunt formulate cereri de cãtre alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrãrii, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumatã a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevãzute de prezenta lege.
(4) Dacã existã o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulatã de cãtre debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încã, toate cererile de deschidere a procedurii se conexeazã la cererea formulatã de debitor.
(5) Dacã s-a deschis o procedurã într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la acelaşi dosar."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 45 privind libertatea economicã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare.
1. Cu privire la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, prin Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, Curtea a statuat cã acesta instituie o prezumţie de insolvenţã pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilã dupã 90 de zile de la scadenţã. Instituirea acestei prezumţii este justificatã de necesitatea asigurãrii celeritãţii în desfãşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfãşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţã, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilitãţile bãneşti ale acestuia. Cu toate acestea, prezumţia astfel instituitã nu are caracter absolut, debitorul având posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, sã conteste existenţa stãrii de insolvenţã, dovedind cã, în realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia.
În ceea ce priveşte critica art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, prin aceeaşi decizie, având în vedere jurisprudenţa sa anterioarã în materie, Curtea a stabilit cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucurã de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecatã, putând institui prevederi speciale în vederea reglementãrii unor situaţii deosebite. O situaţie deosebitã o reprezintã şi starea de insolvenţã cauzatã de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, întrun termen de 90 de zile şi care, sub imperiul celeritãţii specifice soluţionãrii raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmãrind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţã sporitã a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o mãsurã cât mai mare a creanţelor creditorilor.
2. Referitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 1.232 din 18 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, Curtea a constatat cã acestea sunt constituţionale, reţinând cã art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 dã debitorului, faţã de care s-a solicitat deschiderea procedurii, posibilitatea de a contesta existenţa stãrii de insolvenţã, iar creditorul este îndreptãţit sã acţioneze pe orice cale legalã pentru valorificarea creanţelor sale. Dacã debitorul nu este în insolvenţã, îşi poate lichida oricând datoriile, prevenind deschiderea ori determinând închiderea acestei proceduri.
3. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 598 din 5 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, sau prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea a constatat, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţã, cã acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi cã introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţã, întrucât cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecãtorul-sindic.
De asemenea, Curtea a reţinut cã toate textele de lege criticate constituie norme de procedurã, a cãror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În virtutea acestor prerogative constituţionale, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate sã stabileascã şi reguli de procedurã speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun.
Având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
4. În ce priveşte critica autorului referitoare la consecinţele stabilirii unui prag minim al creanţei, care "ar crea premisele liberului-arbitru în economie şi ar da libertate unor agenţi economici sã elimine de pe piaţã firmele concurente, incomode ori stânjenitoare", Curtea constatã cã aceasta nu este întemeiatã.
Stabilirea de cãtre legiuitor a unui cuantum minim (valoare-prag) al creanţei, ca o condiţie impusã creditorului care intenţioneazã sã introducã la tribunal o cerere pentru declanşarea procedurii falimentului, are drept consecinţã tocmai înlãturarea liberului-arbitru şi prevenirea abuzurilor care ar putea sã aparã în aprecierea stãrii de insolvenţã a debitorului, pragul minim fiind un criteriu obiectiv, şi nu o apreciere subiectivã la îndemâna creditorilor sau chiar a tribunalului.
De altfel, se poate lesne observa cã, în urma modificãrilor legislative, acest prag minim a crescut de la 10.000 lei la 45.000 lei, creşterea fiind astfel în avantajul debitorului.
O atare opţiune legislativã nu este contratã art. 45 din Constituţie, libertatea economicã desfãşurându-se în cadrul şi în condiţiile stabilite prin lege. Or, atât timp cât dispoziţiile legale criticate intervin într-un domeniu (insolvenţa) în care statul are îndreptãţirea constituţionalã de a reglementa, ghidându-se dupã realitãţile economice ale ţãrii, sunt raţionale, sunt aplicabile tuturor creditorilor sau debitorilor, dupã caz, în mod egal şi îndeplinind cerinţele calitative stabilite de Constituţie, nu existã niciun temei pentru a se ajunge la concluzia încãlcãrii art. 45 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi 12, art. 26 alin. (1) şi art. 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Invest Intermontaj" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 4.621/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 aprilie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
