Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 33 din 24 februarie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 1 iunie 2000
Florin Bucur Vasilescu - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Nicolae Mailat în Dosarul nr. 3.419/1999 al Judecãtoriei Medias.
La apelul nominal se constata ca lipsesc pãrţile: Nicolae Mailat, Eugen Mailat, Cornelia Calugar, Vasile Mateoiu şi Ioan Morar.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata în deciziile nr. 232 din 16 decembrie 1999 şi nr. 7 din 20 ianuarie 2000, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 octombrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 3.419/1999, Judecãtoria Medias a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ridicatã de inculpatul Nicolae Mailat.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apãrare, în interpretarea în care, în cursul urmãririi penale, nu ar fi necesarã asigurarea obligatorie a apãrãrii şi atunci când invinuitii sunt cercetati pentru infracţiuni în care legea prevede o pedeapsa mai mare de 5 ani închisoare, existând deci o vãditã contradictie între dispoziţiile alin. 2 şi cele ale alin. 3 ale art. 171 din Codul de procedura penalã.
De asemenea, se susţine ca art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã este în neconcordanta cu "art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la apãrare prin asistare de cãtre un avocat".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca "problema asistenţei judiciare obligatorii [...] nu poate fi privitã ca o excepţie de neconstituţionalitate, ci mai curând, în forma prezentatã de autorul exceptiei, ca o propunere de lege ferenda".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece "dreptul la apãrare consacrat de Constituţie include dreptul la asistenta juridicã, dar nu presupune în mod automat dreptul la asistenta juridicã obligatorie".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate enuntat de autor vizeazã dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora: "Asistenta juridicã este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza."
Autorul exceptiei susţine ca acest text de lege, în situaţia în care se interpreteazã ca în cursul urmãririi penale nu ar fi necesarã asigurarea obligatorie a apãrãrii, asa cum este prevãzutã în alin. 3 al aceluiaşi articol pentru faza de judecata a infracţiunilor pedepsite cu mai mult de 5 ani închisoare, contravine principiului garantarii dreptului la apãrare consfintit prin art. 24 din Constituţie, conform cãruia: "Dreptul la apãrare este garantat. În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, autorul exceptiei considera ca art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu este în concordanta cu art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede ca: "3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer."
Din motivarea exceptiei, asa cum rezulta din încheierea de sesizare şi din concluziile scrise, depuse de autorul exceptiei, Curtea constata însã ca aceasta priveşte alin. 3 al art. 171 din Codul de procedura penalã, text care are urmãtoarea redactare: "În cursul judecaţii asistenta juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanta apreciazã ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea."
Asa fiind, Curtea Constituţionalã urmeazã sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penalã, iar nu a celor cuprinse în alin. 2 al aceluiaşi articol, cum eronat s-a reţinut de cãtre instanta de judecata.
Aceste dispoziţii legale au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, control care a fost concretizat în numeroase decizii, precum Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999, şi Decizia nr. 232 din 16 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 18 februarie 2000, prin care s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate.
În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca dreptul la apãrare, consfintit prin art. 24 din Constituţie, se referã la asistenta juridicã facultativã, iar excepţiile de la aceasta regula pot fi stabilite în mod exclusiv de cãtre legiuitor, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii", şi în dispoziţiile art. 125 alin. (3), conform cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege".
Considerentele şi soluţia pronunţatã în aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi care ar putea justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Trecând la examinarea dispoziţiilor legale criticate în raport cu art. 6 pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constata ca acest text consacra, de asemenea, regula asistenţei juridice facultative, potrivit cãruia pãrţile au dreptul la asistenta juridicã. De acest drept persoana indreptatita poate dispune dupã cum crede de cuviinţã. Exista însã situaţii în care legea impune asistenta juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, cum sunt cele prevãzute în art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã. În aceste cazuri apãrarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţioneazã atât în favoarea învinuitului sau inculpatului, cat şi în vederea asigurãrii unei bune desfasurari a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezulta din însãşi enumerarea cuprinsã în text.
Prin urmare, art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penalã nu aduce atingere art. 24 din Constituţie, interpretat şi aplicat în concordanta cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform art. 20 alin. (1) din Legea fundamentalã, astfel ca excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Nicolae Mailat în Dosarul nr. 3.419/1999 al Judecãtoriei Medias.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 24 februarie 2000.
PREŞEDINTE,
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
