Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 324 din 29 martie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Panitin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 decembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 3.233/35/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Panitin" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, orice persoanã fizicã sau juridicã, care are în proprietate o clãdire, datoreazã anual impozit pentru acea clãdire. Însã în alin. (3) al aceluiaşi articol legiuitorul creeazã statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale, care au calitatea de proprietari ai unor clãdiri, o poziţie privilegiatã faţã de cea a celorlalte persoane de drept privat aflate în situaţie identicã, transferând obligaţia de platã a impozitului în sarcina concesionarilor, locatarilor sau titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz. Mai mult, aceştia din urmã suportã o dublã obligaţie de platã, aceea a redevenţei sau chiriei şi aceea a impozitului, exclusiv în considerarea calitãţii de proprietar a statului asupra clãdirii. O astfel de împovãrare apare ca injustã şi, prin urmare, neconstituţionalã, contravenind prevederilor art. 44 alin. (2) şi (7) din Legea fundamentalã.
Curtea de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiatã, întrucât creeazã o poziţie privilegiatã în favoarea statului şi a unitãţilor administrative, cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) şi (7).
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintã chestiuni de aplicare a legii, care privesc exclusiv pãrţile contractului de concesiune sau închiriere, precum şi clauzele lui, iar nu o problemã de ocrotire inegalã a dreptului de proprietate privatã, deci de constituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 139 alin. (1), care prevãd dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, cuantumul acestora, precum şi scutirile şi reducerile acordate unor categorii de contribuabili.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: "Pentru clãdirile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clãdiri, care reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, în condiţii similare impozitului pe clãdiri."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea în drepturi şi ale art. 44 alin. (2) şi (7) referitoare la garantarea proprietãţii private şi la sarcinile ce revin proprietarului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textul de lege criticat instituie taxa pe clãdiri, care reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, ai clãdirilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz. Aceastã taxã se datoreazã de persoanele juridice care au calitatea mai sus menţionatã şi se stabileşte în condiţii similare impozitului pe clãdiri.
Curtea mai observã cã, potrivit art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, "Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit", iar conform art. 250 din acelaşi cod, "Clãdirile pentru care nu se datoreazã impozit, prin efectul legii, sunt, dupã cum urmeazã:
1. clãdirile proprietate a statului, a unitãţilor administrativ-teritoriale sau a oricãror instituţii publice, cu excepţia încãperilor care sunt folosite pentru activitãţi economice.[...]" Astfel, scutirea statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului pe clãdiri nu opereazã în cazurile în care clãdirea sau încãperi din aceasta sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice care întreprind activitãţi economice. Opţiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clãdirile proprietatea statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate fi consideratã discriminatorie, ci reprezintã expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumã la un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale invocate, sub aspectul creãrii unei situaţii privilegiate în favoarea statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale.
Pe de altã parte, Curtea observã cã asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate s-a pronunţat în prealabil prin <>Decizia nr. 299/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, iar soluţia, precum şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Panitin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.233/35/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 martie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
