Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 321 din 26 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Gabor Kozsokar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Cristina Nicoara - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicatã de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecãtoriei Targoviste. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibila. Se arata ca soluţionarea cauzei la instanta nu are legatura cu excepţia, deoarece dispoziţiile <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 sunt inaplicabile. Se apreciazã, totodatã, ca angajaţii care au beneficiat de sumele prevãzute la alin. (2) al art. 26 din ordonanta de urgenta nu sunt salariaţi, ci persoane care au încheiat convenţii civile.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 aprilie 2002 Judecãtoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 99/1999 , excepţie ridicatã de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat incalca dispoziţiile art. 38, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei, şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului. În dezvoltarea acestor sustineri se considera ca, potrivit celor doua convenţii invocate, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, sunt aplicabile cu prioritate fata de orice dispoziţii legale interne [...], salariul este o creanta privilegiatã, în timp ce textul de lege criticat prevede o ordine de prioritati diferita fata de documentele internaţionale respective. Se mai arata, de asemenea, de cãtre autorul exceptiei, ca, în calitate de director al Societãţii Comerciale "Agricolã Prodas" - S.A. Razvad, "a efectuat din veniturile obţinute din vânzarea unor active plata salariilor cãtre angajaţi şi a cheltuit pentru activitãţile de producţie". Judecãtoria Targoviste apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate "tine de judecata în fond a cauzei", nefiind necesarã intervenţia Curţii Constituţionale, dar, cu toate acestea, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituţionalã, "în vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate". Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În motivarea acestui punct de vedere arata ca "în fapt, autorul exceptiei contesta (dispoziţiile) alin. (4) al <>art. 26 din Ordonanta de urgenta nr. 88/1997 , care prevede ca sumele prevãzute la alin. (2) pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societãţilor comerciale doar în cazurile prevãzute în convenţiile internaţionale la care România este parte". Conform punctului de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, "aceste prevederi se încadreazã în dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie". De altfel, se arata în continuare, "Convenţia O.I.M. nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei nu conţine dispoziţii care sa vina în contradictie cu articolul ce face obiectul exceptiei. Mai mult, art. 10 şi 11 ale Convenţiei, stipulate de autor, au în vedere notificarea ratificãrilor şi comunicarea ratificãrilor şi a actelor de denunţare". În realitate, se arata în punctul de vedere prezentat, autorul exceptiei ar fi trebuit sa se refere la cea de a doua convenţie, şi anume Convenţia O.I.M. nr. 95/1949 privind protecţia salariului. Se considera totuşi ca nici acest document nu este încãlcat, "întrucât art. 10 şi 11 din Convenţie au în vedere poprirea/cesionarea salariului în limitele şi modalitãţile prevãzute de legislaţia nationala, precum şi rangul de creditori privilegiaţi al lucrãrilor în caz de faliment sau de lichidare judiciarã a unei întreprinderi, ordinea de prioritati a creanţei privilegiate, constituitã din salariu, fata de celelalte creanţe privilegiate trebuind sa fie determinata de legislaţia nationala". În speta, se apreciazã ca "nu suntem în prezenta unor întreprinderi în stare de faliment sau de lichidare judiciarã, ci a unor dispoziţii având la baza accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare". Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se arata ca textul <>art. 26 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 prevede ca "Sumele prevãzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societãţilor comerciale, cu excepţia cazurilor prevãzute în convenţiile internaţionale la care România este parte". Fata de aceasta precizare, care "reia principiul consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituţie privind prioritatea reglementãrilor internaţionale la care România este parte fata de reglementãrile interne şi nu afecteazã dreptul la munca sau la protecţie socialã a muncii consacrat de art. 38 din Constituţie", se considera ca nu sunt incalcate dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei. Referitor la susţinerea autorului exceptiei, ca sunt incalcate prevederile Convenţiei nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei şi cele ale Convenţiei nr. 95/1949 privind protecţia salariului, Guvernul apreciazã ca aceasta nu este intemeiata. Conform punctului de vedere al Guvernului, prevederile Convenţiei nr. 111/1958 "nu sunt incidente în cauza", iar cu privire la aplicarea prevederilor Convenţiei nr. 95/1949 "urmeazã sa se pronunţe instanta de judecata, fãcând aplicatia alin. (4) al articolului de lege criticat." Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât, potrivit alin. (4) al <>art. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , "sumele rezultate din vânzarea activelor nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale ale personalului societãţilor comerciale, cu excepţia cazurilor prevãzute în convenţiile internaţionale la care România este parte". În consecinta, în acest punct de vedere se retine ca "textul de lege invocat ca neconstitutional este în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, care consacra prioritatea pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, fata de legile interne". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, astfel cum au fost modificate prin pct. 34 al <>art. I din Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999. Autorul exceptiei a menţionat în motivarea exceptiei, în mod greşit, în loc de <>Legea nr. 99/1999 , Legea nr. 95/1999 care reglementeazã un cu totul alt obiect (ratificarea unui acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene). Dispoziţiile <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 au urmãtorul cuprins: "Sumele rezultate din vânzarea activelor potrivit art. 24 vor fi utilizate, în urmãtoarea ordine, pentru: a) plata datoriilor cãtre bugetul de stat şi bugetele locale, inclusiv a datoriilor provenind din plãţile efectuate de Ministerul Finanţelor în contul garanţiilor executate pentru credite interne şi externe, precum şi din credite externe contractate direct de stat din care s-au fãcut subimprumuturi; b) plata datoriilor cãtre bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale; c) plata altor datorii; d) efectuarea de investiţii; e) finanţarea activitãţilor cuprinse în obiectul de activitate; f) efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea obligaţiilor legale de conformare la cerinţele de protecţie a mediului, dupã caz; g) alte destinaţii." Autorul exceptiei critica prevederile înscrise în acest text, invocand încãlcarea dispoziţiilor art. 38 din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei, precum şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, ambele convenţii ratificate de România prin Decretul nr. 284/1973 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973. Dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi ale art. 38 din Constituţie au urmãtorul conţinut: - Art. 20 alin. (2): "Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 38. - "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere. (2) Salariaţii au dreptul la protecţia socialã a muncii. Mãsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul sãptãmânal, concediul de odihna plãtit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. (3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bãrbaţii. (5) Dreptul la negocieri colective în materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate". Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , Curtea constata ca textul criticat stabileşte ordinea utilizãrii sumelor rezultate din vânzarea activelor deţinute de societãţile comerciale la care statul sau autoritãţile administraţiei publice deţin majoritatea capitalului social, în cadrul procedurilor pentru accelerarea şi finalizarea privatizãrii. În consecinta, Curtea retine ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 38 din Constituţie, care consacra dreptul la munca şi la protecţia socialã a muncii, durata normalã a zilei de munca, egalitatea salarizarii femeilor şi bãrbaţilor pentru munca egala, dreptul la negocieri colective în domeniul muncii, precum şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de munca, neavând nici o legatura cu dispoziţiile legale criticate. De altfel, autorul exceptiei nici nu a argumentat în înscrisul depus la instanta în ce consta încãlcarea dispoziţiilor art. 38 din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în cauza, ar fi aplicabile cu prioritate prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei şi ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, care stabilesc principiul potrivit cãruia "salariul este o creanta privilegiatã şi are ordine de prioritate fata de celelalte creanţe", Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt întemeiate. În legatura cu invocarea dispoziţiilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul forţei de munca şi exercitãrii profesiei, Curtea retine ca acestea nu au incidenta în cauza, întrucât conţin prevederi vizând, la modul general, angajamentele statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii de a asigura promovarea egalitãţii de sanse şi de tratament în materie de angajare şi de profesiune, în vederea eliminãrii oricãror discriminãri în aceasta materie, fãrã sa existe legatura cu ordinea de prioritate a plãţii creanţelor din salarii. Referirea din memoriul autorului exceptiei, depus în instanta, la prevederile <>art. 10 şi 11 ale Convenţiei nr. 111/1958 , este eronatã, prevederile respective privind obligaţiile directorului general al Biroului Internaţional al Muncii de a notifica membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrãrile ratificãrilor şi denuntarilor Convenţiei şi, respectiv, de a comunica Secretarului general al O.N.U. informaţii complete cu privire la aceste ratificãri şi denuntari. În ceea ce priveşte dispoziţiile Convenţiei nr. 95/1949 privind protecţia salariului, intrata în vigoare la 24 septembrie 1952, revizuitã în anul 1992 prin Convenţia nr. 173, Curtea observa ca aceasta prevede la art. 10 şi 11 urmãtoarele: - Art. 10: "1. Salariul nu va putea face obiect de sechestru sau de cedare decât conform modalitãţilor şi în limitele prescrise de legislaţia nationala; 2. Salariul trebuie protejat impotriva sechestrului sau cedarii în mãsura apreciatã necesarã pentru a asigura întreţinerea lucrãtorului şi a familiei sale."; - Art. 11: "1. În caz de faliment sau de lichidare financiarã a unei întreprinderi, lucrãtorii angajaţi în aceasta vor avea rang de creditori privilegiaţi fie pentru salariile care le sunt datorate cu titlu de servicii furnizate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidãrii şi care va fi prevãzutã de legislaţia nationala, fie pentru salariile care nu depãşesc un nivel prevãzut de legislaţia nationala. 2. Salariul care constituie o creanta privilegiatã va fi plãtit integral înainte ca creditorii ordinari sa poatã revendica cota lor parte. 3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituitã de salarii, în raport cu alte creanţe privilegiate, trebuie sa fie determinata de legislaţia nationala". Examinând criticile formulate de autorul exceptiei, Curtea retine ca prin dispoziţiile <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 nu se aduce atingere prevederilor art. 10 şi 11 din Convenţie. Mai mult, chiar prevederile art. 11 pct. 3 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 stabilesc ca "Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituitã de salarii, în raport cu alte creanţe privilegiate, trebuie sa fie determinata de legislaţia nationala". De altfel, în mod prudent, dispoziţiile alin. (4) al art. 26 din actul normativ criticat interzic utilizarea sumelor rezultate din vânzarea activelor societãţilor comerciale pentru plata drepturilor salariale ale personalului societãţilor comerciale, "cu excepţia cazurilor prevãzute în convenţiile internaţionale la care România este parte." În consecinta, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , cu modificãrile ulterioare, este neîntemeiatã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 99/1999 privind unele mãsuri pentru accelerarea reformei economice, excepţie ridicatã de Gheorghe Georgescu în Dosarul nr. 11.283/2001 al Judecãtoriei Targoviste. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 octombrie 2002.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Costica Bulai
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
───────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
