Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 320 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 698 din 3 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, se aratã cã specificul domeniului de reglementare al <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului impune condiţii deosebite în ceea ce priveşte instituirea mãsurilor asigurãtorii, diferite de cele prevãzute de Codul de procedurã civilã, astfel cã dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu sunt incidente în cauzã. Se precizeazã, pe de o parte, cã judecãtorul-sindic, în temeiul art. 139, stabileşte mãsuri asigurãtorii, însã nu în mod automat, ci în vederea luãrii mãsurilor prevãzute la art. 137 din lege, iar, pe de altã parte, cã persoanele asupra cãrora se instituie astfel de mãsuri pot exercita cãile legale de atac. De asemenea, se menţioneazã cã aceleaşi dispoziţii de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme şi principii fundamentale, iar prin <>Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 Curtea Constituţionalã a respins excepţia ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 54 din 7 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 32/F/2003, Tribunalul Botoşani - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã. Excepţia a fost ridicatã de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect cererea de angajare a rãspunderii patrimoniale a acestora în vederea acoperirii pasivului debitoarei Societatea Comercialã "Avicola" - S.A. din Botoşani, precum şi de luare a unor mãsuri asigurãtorii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã cã din conţinutul <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 rezultã, "pe de o parte, faptul cã dispunerea mãsurilor asigurãtorii nu este lãsatã la aprecierea instanţei de judecatã, ci constituie o obligaţie a acesteia, norma având un caracter imperativ", iar, "pe de altã parte, faptul cã respectivele mãsuri se dispun de cãtre instanţa de judecatã înainte de a fi atrasã rãspunderea materialã şi stabilitã, astfel, culpa persoanelor care au contribuit la ajungerea societãţii debitoare în stare de insolvenţã prin una dintre faptele limitativ prevãzute de dispoziţiile <>art. 137 din Legea nr. 64/1995 ". Aceastã procedurã creeazã, în opinia autorilor excepţiei, o discriminare faţã de persoanele împotriva cãrora se iau mãsuri asigurãtorii în condiţiile Codului de procedurã civilã, încãlcându-se art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se mai aratã cã "legiuitorul a consacrat prin dispoziţiile atacate o prezumţie de culpã în condiţiile în care prezumţia legalã şi valabilã este cea de nevinovãţie", astfel fiind afectat dreptul pãrţii la apãrare, precum şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. Se susţine în continuare cã prin "dispunerea de mãsuri asigurãtorii înainte de atragerea rãspunderii persoanelor care au contribuit la aducerea în stare de insolvenţã a unei societãţi comerciale" (deci înainte de a se naşte creanţa respectivei societãţi faţã de aceste persoane) se încalcã şi dreptul de proprietate privatã al respectivei persoane, aşa cum acesta este garantat de art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi de art. 136 alin. (5) din Legea fundamentalã. Totodatã se aratã cã este afectatã şi libertatea comerţului, consacratã de art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi din Constituţie, deoarece prin procedura instituitã de textul de lege criticat "se blocheazã posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cãrora se instituie mãsurile asigurãtorii". În final se invocã şi nerespectarea art. 53 din Constituţie, ca o consecinţã a restrângerii nejustificate a exerciţiului drepturilor şi libertãţilor pretins a fi încãlcate, respectiv dreptul de proprietate privatã, dreptul la un proces echitabil, egalitatea în drepturi şi libertatea comerţului.
Tribunalul Botoşani - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale invocate. în acest sens, se precizeazã cã, "în raport cu acţiunea principalã, mãsurile asigurãtorii au un caracter accesoriu, vremelnic, şi nu duc la deposedarea debitorului, care îşi poate continua activitatea". Dispunerea mãsurilor asigurãtorii, aşa cum este prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, reprezintã o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, care îşi justificã acest caracter prin însuşi scopul legii şi prin specificul situaţiilor diferite pe care actul normativ le reglementeazã în domeniul reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 16 din Constituţie, se aratã, în esenţã, cã în cauzã ne aflãm în faţa unei proceduri speciale, diferite de cea reglementatã de Codul de procedurã civilã, şi care impune, deci, un tratament legal diferit. Or, potrivit jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, astfel cã dispoziţiile <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 nu intrã sub incidenţa art. 16 din Legea fundamentalã.
În legãturã cu susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cãrora dispoziţiile art. 139 creeazã instanţei obligaţia de a dispune mãsuri asigurãtorii la sesizare sau din oficiu, se afirmã cã aceste prevederi, deşi au un caracter imperativ, nu intervin în mod automat, ci ca urmare a verificãrii de cãtre judecãtorul-sindic a existenţei indiciilor serioase "cã persoanele a cãror rãspundere patrimonialã este clamatã au sãvârşit una dintre etapele enumerate în art. 137, de naturã a atrage starea de insolvenţã a debitorului".
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se aratã cã dispunerea mãsurilor asigurãtorii nu are ca efect instituirea unei prezumţii de culpabilitate, ci urmãreşte acoperirea pasivului debitorului din bunurile existente în patrimoniul persoanelor despre care se va dovedi cã au determinat sau au concurat la apariţia stãrii de insolvenţã a debitorului. De altfel, se menţioneazã cã în acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 .
Referitor la critica de neconstituţionalitate a <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 faţã de prevederile art. 44 din Constituţie, se aratã cã şi aceasta este neîntemeiatã. Fãrã a se contesta faptul cã mãsurile asigurãtorii au ca efect restrângerea dreptului de proprietate, se susţine cã, date fiind circumstanţele şi scopurile legitime urmãrite în stabilirea unor astfel de mãsuri în cadrul reorganizãrii judiciare şi a falimentului, limitarea este justificatã. În acest sens, se aminteşte caracterul relativ al dreptului de proprietate, aşa cum apare atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi în cea a Curţii Europene, potrivit cãreia ingerinţele pe care le comportã dreptul de proprietate trebuie sã rãspundã exigenţei de legalitate şi proporţionalitate între cerinţele de interes general ale comunitãţii şi imperativele apãrãrii drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, restrângerile aduse dreptului de proprietate prin dispoziţiile de lege criticate "sunt justificate atât de necesitatea protecţiei intereselor legitime ale creditorilor, dar şi ale debitorului, care îşi vede activitatea economicã şi credibilitatea alterate, urmare sau prin contribuţia persoanei a cãrei tragere la rãspundere este clamatã".
Sub aspectul compatibilitãţii dispoziţiilor art. 139 cu prevederile art. 53 din Constituţie, se aminteşte, pe de o parte, cã art. 16 nu are incidenţã în cauza de faţã, iar, pe de altã parte, cã limitãrile aduse dreptului de proprietate se justificã din perspectiva condiţiilor impuse de art. 53 din Constituţie.
În sfârşit, nu se poate susţine nici încãlcarea art. 136 din Constituţie, deoarece scopul însuşi al procedurii speciale reglementate de legea criticatã este "cel de a facilita libera exercitare a comerţului, de a proteja concurenţa loialã, de a asigura consolidarea credibilitãţii operatorilor economici şi de a determina relansarea societãţilor debitoare a cãror stare de insolvenţã nu este determinatã sau este doar în parte datoratã propriei culpe, contribuţia prejudiciabilã a altor persoane fiind cea care a avut rol major în ajungerea în încetare de plãţi".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, se aratã cã "reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate se aplicã tuturor debitorilor aflaţi în stare de insolvenţã, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare".
În legãturã cu pretinsa contrarietate a textului de lege criticat faţã de exigenţele dreptului la un proces echitabil, se menţioneazã cã "mãsurile asigurãtorii dispuse de judecãtorul-sindic, din oficiu sau la sesizarea fãcutã de administrator, nu încalcã sub nici un aspect dreptul pãrţilor de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil". De altfel, se aratã cã este de competenţa exclusivã a legiuitorului sã instituie regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti şi modalitãţile de exercitare a cãilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita în condiţiile legii. În plus, este menţionatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, potrivit cãreia liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale. De altfel, textul de lege criticat nu contravine nici art. 135 alin. (2) din Constituţie, întrucât stabilirea procedurii falimentului "reprezintã o opţiune a legiuitorului, care dã expresie preocupãrii statului pentru asigurarea libertãţii comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
În sfârşit, se aratã cã dispoziţiile legale atacate nu aduc atingere sub nici un aspect normelor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5), referitoare la protecţia proprietãţii private, iar prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Aceste prevederi au urmãtorul conţinut:
- Art. 139: "În vederea luãrii mãsurilor prevãzute la art. 137, judecãtorul-sindic va dispune mãsuri asigurãtorii, din oficiu sau la sesizarea fãcutã de cãtre administrator/lichidator, de cãtre oricare dintre creditori, membri sau, dupã caz, asociaţi/acţionari."
Art. 137, la care face trimitere art. 139, are urmãtoarea redactare: "(1) Judecãtorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoanã juridicã, ajuns în stare de insolvenţã, sã fie suportatã de cãtre membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori şi de orice altã persoanã - care au contribuit la ajungerea debitorului în aceastã situaţie, prin una dintre urmãtoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au fãcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitãţi care ducea în mod vãdit persoana juridicã la încetarea de plãţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivã, au fãcut sã disparã unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mãrit, în mod fictiv, pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinãtoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetãrii de plãţi;
g) în luna precedentã încetãrii plãţilor au plãtit sau au dispus sã se plãteascã cu preferinţã unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlãturã aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni."
În motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocã încãlcarea art. 16 alin. (1), a art. 21 alin. (3) teza întâi, a art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, a art. 53, a art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi a art. 136 alin. (5) din Constituţie. Aceste prevederi au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (3) teza întâi: "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil (...).";
- Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular (...)";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, (...)";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând textele de lege criticate, raportate la normele constituţionale invocate, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã, pentru urmãtoarele considerente:
Criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei vizeazã faptul cã, potrivit dispoziţiilor legale atacate, judecãtorul-sindic are obligaţia de a dispune, fie din oficiu, fie ca urmare a sesizãrii fãcute de una dintre persoanele enumerate la art. 139, luarea de mãsuri asigurãtorii asupra membrilor organelor de conducere ai societãţii comerciale debitoare aflate în stare de insolvenţã, prevãzuţi în art. 137 din lege, fãrã a fi însã stabilite culpa şi rãspunderea patrimonialã a acestora faţã de respectiva societate comercialã debitoare. Se considerã cã astfel sunt nesocotite prevederile constituţionale referitoare la principiul egalitãţii în drepturi, dreptul la un proces echitabil (din perspectiva împiedicãrii persoanei asupra cãreia se dispun respectivele mãsuri de a-şi exercita dreptul la apãrare), dreptul de proprietate al acestora, precum şi principiul libertãţii comerţului.
Curtea Constituţionalã reţine cã, într-adevãr, dispoziţiile de lege criticate prevãd obligaţia judecãtorului-sindic de a dispune, din oficiu sau la sesizarea fãcutã de cãtre administrator sau lichidator, de cãtre oricare dintre creditori, membri sau, dupã caz, asociaţi ori acţionari, de mãsuri asigurãtorii, în vederea luãrii mãsurilor prevãzute de art. 137 din lege. Aceste din urmã mãsuri urmãresc satisfacerea creanţelor creditorilor prin suportarea unei pãrţi din pasivul societãţii comerciale debitoare de cãtre membrii organelor de conducere ale acesteia - administratori, directori, cenzori şi de orice altã persoanã - care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvenţã prin sãvârşirea unor fapte limitativ enumerate la lit. a)-g) ale alin. (1) din art. 137.
Procedura dispunerii mãsurilor asigurãtorii, reglementatã de <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 , reprezintã o procedurã subsidiarã, declanşatã printr-o acţiune accesorie celei de stabilire a rãspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societãţii comerciale ajunse în stare de insolvenţã. Totodatã aceastã procedurã are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, justificat prin specificul domeniului reglementat de <>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Mãsurile asigurãtorii au menirea de a satisface creanţele creditorilor prin reîntregirea patrimoniului debitorului, au caracter vremelnic şi reprezintã o modalitate prin care membrii organelor de conducere, împotriva cãrora s-a deschis deja acţiune de stabilire a rãspunderii patrimoniale şi asupra cãrora existã indicii temeinice cã au contribuit prin comportamentul propriu la atingerea stãrii de insolvenţã a debitorului, suportã o parte din pasivul societãţii comerciale respective. În temeiul art. 137 judecãtorul-sindic poate dispune aceastã mãsurã de îndestulare a creditorilor din bunurile membrilor organelor de conducere, dacã aceştia din urmã au contribuit prin sãvârşirea acţiunilor limitativ enumerate la lit. a)-g) la ajungerea societãţii comerciale debitoare în stare de insolvenţã. Aşadar, judecãtorul-sindic este în mãsurã sã aprecieze asupra oportunitãţii acestei mãsuri, iar atunci când o considerã necesarã, pentru aducerea sa la îndeplinire va dispune luarea de mãsuri asigurãtorii, ca mijloc de realizare a creanţelor creditorilor. Aşadar, art. 139 este o normã imperativã, dar subsecventã celei cuprinse în art. 137, care are un caracter dispozitiv.
Dispoziţiile art. 139 nu instituie o prezumţie de culpã a persoanei asupra cãreia se dispune luarea mãsurilor asigurãtorii, deoarece mãsurile pot fi luate de judecãtorul-sindic dacã apreciazã în acest sens şi dacã sunt respectate condiţiile impuse de art. 137. Stabilirea existenţei faptelor prevãzute limitativ de art. 137 alin. (1) lit. a)-g) şi a mãsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţã a societãţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces persoana a cãrei responsabilitate se cere a fi stabilitã poate exercita fãrã nici o îngrãdire dreptul la apãrare, cãile legale de atac, precum şi celelalte garanţii procesuale impuse de dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, nici susţinerile autorilor excepţiei referitoare la încãlcarea regimului constituţional al protecţiei proprietãţii private nu pot fi reţinute. Regimul constituţional de garantare şi ocrotire a proprietãţii urmãreşte realizarea unui echilibru între interesele tuturor persoanelor, aşa încât dreptul de proprietate al unei persoane sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Astfel, art. 136 alin. (5) din Constituţie prevede cã "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice", ceea ce permite instituirea unor limitãri rezonabile în valorificarea acesteia, ca drept subiectiv garantat. Pe de altã parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege. În acest context mãsurile asigurãtorii reprezintã o modalitate de a garanta proprietatea creditorilor prin îndestularea creanţelor lor, ceea ce reprezintã însuşi scopul <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Având în vedere considerentele de mai sus, nici criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din lege faţã de art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie nu sunt întemeiate.
De altfel, prin <>Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea Constituţionalã a mai examinat constituţionalitatea <>art. 126 din Legea nr. 64/1995 , devenit art. 139 dupã republicarea acesteia, prin raportare la aceleaşi norme fundamentale ca şi în prezenta cauzã, stabilind cã acestea nu sunt încãlcate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Dan Constantin Griţac, Alexandru Constantin Griţac, Mirela Voicu, Constantin Bontea şi Societatea Comercialã "Rompac Internaţional" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
