Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 318 din 14 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. d) si a celor ale art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 992 din 28 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "SELD INDUSTRIAL IMPEX" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 7.636/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele legale criticate nu sunt contrare Constituţiei, şi invocã în acest sens jurisprudenţa constantã în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 martie 2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "SELD INDUSTRIAL IMPEX" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 7.636/1999 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile art. 10 lit. d) şi cele ale art. 79 încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49, devenit, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 53, ale art. 134 alin. (2) lit. a), devenit art. 135 alin. (2) lit. a), precum şi pe cele ale art. 135 alin. (6), devenit art. 136 alin. (5).
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã, pe de o parte, cã dispoziţiile criticate nu se încadreazã în situaţiile limitativ prevãzute la art. 53 alin. (1), iar pe de altã parte, "ating însãşi existenţa dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, deşi constituţional este posibilã numai o restrângere a acestui drept", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, republicatã. Se mai apreciazã cã, prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, "nu se mai asigurã libertatea comerţului", încãlcându-se astfel şi prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a). Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu îşi motiveazã critica în ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii prevederilor art. 16 şi a celor ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicatã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, considerã cã aceasta este neîntemeiatã.
Se argumenteazã de cãtre instanţã cã prevederile legale criticate "sunt conforme cu litera şi spiritul Constituţiei, având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţã de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferã pierderi continue din averea sa, ori se aflã în situaţia în care nu existã probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate". În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, se aratã cã acestea nu au incidenţã în cauzã, iar textele criticate sunt conforme cu prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) şi cu cele ale art. 136 alin. (5).
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Guvernul aratã cã raţiunea întregii proceduri de reorganizare judiciarã şi faliment este determinatã "de managementul defectuos al debitorului, generator al stãrii de insolvenţã" şi urmãreşte realizarea drepturilor creditorilor. Se apreciazã cã dispoziţiile criticate nu încalcã art. 16 din Constituţie, republicatã, întrucât acestea "se aplicã în mod egal tuturor debitorilor supuşi procedurii insolvenţei", neexistând nici un element ce ar putea duce la concluzia unei aplicãri discriminatorii a textelor criticate.
Guvernul apreciazã cã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicatã, nu au incidenţã în cauzã, întrucât "dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute în Titlul II din Constituţie".
Referitor la încãlcarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicatã, Guvernul invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit cã "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie". Se mai susţine în punctul de vedere prezentat cã textele legale criticate sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicatã, întrucât "se opereazã numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã, în esenţã, dreptul de proprietate al debitorului".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d) şi cele ale <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 2003, cu modificãrile ulterioare.
Anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 79 au fost abrogate expres prin <>art. I pct. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii juridiciare şi a falimentului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, însã, prin art. I pct. 42 din ordonanţa sus-menţionatã, a fost introdus art. 40^1, care preia, în esenţã, conţinutul prevederilor în cauzã. Ulterior, dispoziţiile art. 40^1 alin. (5) şi (6) au fost modificate prin <>art. I pct. 52 din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţã asupra acestei proceduri, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004.
Conform jurisprudenţei sale, Curtea urmeazã sã examineze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi a celor ale <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, texte în vigoare care au conservat, în principiu, vechea reglementare privind ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea.
Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au, în prezent, urmãtorul cuprins:
- Art. 10 lit. d): "Principalele atribuţii ale judecãtoruluisindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]
d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;";
- Art. 40^1: "(1) Deschiderea procedurii ridicã debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacã acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, dupã caz, art. 32 alin. (1), intenţia de reorganizare.
(2) Cu excepţia cazurilor prevãzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecãtorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o datã cu desemnarea unui administrator, indicând totodatã şi condiţiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului înceteazã de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/acţionarilor pot oricând adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitãţii de realizare a unui plan raţional de activitate.
(6) Judecãtorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea prevãzutã la alin. (5), într-o şedinţã la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/ acţionarilor."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 16 alin. (1), art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5). Acestea au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
În esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se aduce atingere înseşi substanţei acestui drept, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicatã. De asemenea, se mai aratã cã dispoziţiile criticate încalcã şi principiul constituţional al libertãţii comerţului şi inviolabilitatea proprietãţii private.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. <>Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reglementeazã o procedurã specialã privind reorganizarea judiciarã şi falimentul. Aceastã procedurã se declanşeazã în cazurile prevãzute de lege faţã de debitorii aflaţi în insolvenţã, în incapacitate vãditã de platã a datoriilor exigibile, determinatã de modul defectuos în care debitorul şi-a condus afacerile. De aceea, textele criticate prevãd mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea, tocmai pentru a se asigura posibilitatea realizãrii drepturilor creditorilor.
Textele de lege criticate se aplicã deopotrivã, fãrã excepţii, tuturor situaţiilor care se încadreazã în ipoteza prevãzutã de dispoziţiile respective şi nu instituie mãsuri discriminatorii sau diferenţe de tratament juridic între debitorii aflaţi în stare de insolvenţã, de naturã sã încalce principiul egalitãţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, republicatã.
În ceea ce priveşte susţinerea de cãtre autorul excepţiei a încãlcãrii prevederilor art. 53 din Constituţie, republicatã, Curtea constatã cã acest text nu are incidenţã în cauzã, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute la Titlul II din Constituţie, la care se referã dispoziţiile art. 53.
Curtea reţine cã posibilitatea ridicãrii dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).
De asemenea, Curtea constatã cã mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu are semnificaţia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicatã, care, de altfel, prevãd inviolabilitatea proprietãţii private "în condiţiile legii organice". De asemenea, este de reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Textele criticate pentru neconstituţionalitate în cauza de faţã au mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţionalã. Prin <>Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003 şi <>Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 (nepublicatã), de exemplu, Curtea a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile sus-menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi ale <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "SELD INDUSTRIAL IMPEX" - S.R.L. Bucureşti în Dosarul nr. 7.636/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
__________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
