Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 316 din 17 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, text introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 572 din 8 august 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exeptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , text introdus prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepţie ridicatã de Facultatea de Drept Bucureşti în Dosarul nr. 227/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi în Dosarul nr. 225/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 10 iulie 2003 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 17 iulie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 20 martie 2003 şi din 11 aprilie 2003, pronunţate în dosarele nr. 227/2003 şi nr. 225/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , text introdus prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepţii ridicate de Facultatea de Drept Bucureşti.
În şedinţa publica din 10 iulie 2003, Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedura civilã, a dispus conexarea Dosarului nr. 222C/2003 la Dosarul nr. 166C/2003, care a fost primul înregistrat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, identicã în ambele dosare, autorul acesteia susţine ca dispoziţia legalã criticata introduce o dubla discriminare. Pe de o parte, "fata de cetãţenii romani care au vocaţia la restituire în baza <>Legii nr. 10/2001 , a persoanelor juridice care ar avea aceeaşi vocaţie, inclusiv sub aspectul calitãţii de proprietar, fost proprietar ori de moştenitor al proprietarului/fostului proprietar". Pe de alta parte, "este vorba de o discriminare a persoanelor juridice la care se referã dispoziţia legalã criticata fata de celelalte categorii de persoane juridice care, prin ipoteza, ar fi îndreptãţite la restituirea în baza <>Legii nr. 10/2001 ".
În acelaşi timp, autorul exceptiei susţine ca, în cauza, nu poate fi vorba de restrangerea unui drept fundamental, întrucât, în lipsa unei expuneri de motive, publica, a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 sau, cel puţin, a unor precizãri în cuprinsul art. 3 alin. (2) nou-introdus, respectarea condiţiilor prevãzute la art. 48-49 din Constituţie nu poate fi sub nici o forma examinata şi, cu atât mai puţin, constatatã.
Autorul exceptiei invoca în susţinerea acesteia şi încãlcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind garantarea dreptului de proprietate şi ocrotirea în mod egal a proprietãţii, indiferent de titular, arãtând ca <>Legea nr. 10/2001 permite restituirea, în natura ori prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fie ca au fost preluate cu titlu valabil, fie ca au fost preluate în lipsa unui asemenea titlu. Or, în cazul în care se constata "o preluare fãrã titlu valabil (precum cea invocatã şi în cauza de fata), suntem în prezenta unei restituiri a posesiei bunului (cu titlu de restituire în natura) ori a plãţii unei despãgubiri (cu titlu de restituire în echivalent), ce se acorda, una sau cealaltã, nu unui fost proprietar, ci actualului proprietar".
În acest sens trebuie, în opinia autorului exceptiei, "sa se aibã în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din lege, neabrogate de ordonanta, care, prin urmare, <<continua>> în a nu distinge dupã cum este vorba de persoane fizice ori persoane juridice, şi dispune ca <<persoanele ale cãror imobile au fost preluate fãrã titlu valabil îşi pãstreazã calitatea avutã de proprietar la data preluãrii>>". Totodatã, se mai susţine ca "cel puţin imobilele preluate fãrã titlu valabil sunt susceptibile de o reparare adusã unui drept de proprietate a cãrui existenta este încã actuala la data reparatiei, care, prin urmare, are, în lumina textelor constituţionale, natura unei mãsuri de protecţie şi ocrotire a proprietãţii private".
Or, a refuza o asemenea protecţie şi ocrotire a unui anumit drept de proprietate, indiferent de criteriul care ar sta la baza "selectãrii" lor în acest sens, - "în cazul <>art. 1 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , criteriul este acela al apartenentei titularului dreptului la restituire la categoriile respective de persoane juridice - echivaleaza, indiscutabil, cu încãlcarea flagrantã a dreptului însuşi, astfel cum este el aparat de normele constituţionale în materie".
În conceptia autorului exceptiei, "încãlcarea este cu atât mai profunda şi grava cu cat [...] cadrul legal poate fi interpretat în sensul ca nu mai permite alta cale (cum se accepta anterior, fãrã nici un dubiu, ca ar fi calea dreptului comun - acţiunea în revendicare) de apãrare a dreptului de proprietate al cãror titulari sunt vizati de dispoziţia legalã atacatã". De asemenea, se arata în motivarea exceptiei, "nici mãcar soluţia restituirii prin echivalent, o reparatie pe care legea o recunoaşte tot persoanei îndreptãţite, nu mai este accesibila persoanelor juridice enumerate în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 ".
În legatura cu "aprecierea existenţei unui interes legitim" care ar putea justifica "restrangerea dreptului", se precizeazã, în motivarea exceptiei, ca, în realitate, nici nu se pune problema restrângerii dreptului, ci de "nimicire a acestuia". Pe de alta parte, se releva ca "situaţiile în care subiecte de drept dintre cele avute în vedere de Guvern ar fi putut sa formuleze o cerere de restituire intemeiata pe dispoziţiile <>Legii nr. 10/2001 sunt [...] destul de reduse în practica, mai ales în sfera persoanelor juridice fãrã scop patrimonial".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã considera ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Instanta a reţinut în fundamentarea punctului sau de vedere ca "art. 16 alin. (1) din Constituţia României se referã la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, principiu aplicabil exclusiv persoanelor fizice".
În legatura cu invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instanta apreciazã ca acestea nu sunt incalcate, întrucât "nu se respinge dreptul la apãrare al unor proprietari vizati de dispoziţiile <>art. 1 pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , care au calea dreptului comun, respectiv acţiunea în revendicare".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, contrar prevederilor <>art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu îşi exprima opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera excepţia neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine, în esenta, ca "art. 16 alin. (1) din Constituţie garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, iar nu egalitatea în drepturi a persoanelor juridice, iar aceasta priveşte egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între cetãţeni şi autoritãţile publice". În legatura cu referirea la prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, în punctul de vedere prezentat se apreciazã ca aceste texte nu sunt incidente în cauza, "întrucât textul de lege supus controlului de constitutionalitate are în vedere numai proprietatea publica ce aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale în temeiul prevederilor art. 135 alin. (3) din Constituţie, iar nu proprietatea privatã ocrotitã de prevederile art. 41 din Legea fundamentalã".
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca, de altfel, "construcţia logica a <>Legii nr. 10/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, releva ca legiuitorul a avut în vedere numai restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat". A considera altfel "ar insemna inducerea unei contrarietati de interese <<statul versus statul>>".
În continuare, se susţine ca "pentru instituţiile publice ale statului sau ale unitãţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, reglementarea unor aspecte privind proprietatea sau administrarea bunurilor proprietate publica se face prin acte administrative potrivit <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile ulterioare, sau potrivit <>Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, dupã caz". Se considera, potrivit acestui punct de vedere, ca dispoziţiile criticate sunt "în deplina concordanta cu prevederile art. 135 alin. (5) din Constituţie, precum şi cu regimul proprietãţii publice reglementat de <>Legea nr. 213/1998 , cu modificãrile ulterioare, întrucât bunurile proprietate publica sunt inalienabile, ele putând fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate, în condiţiile legii".
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, "în ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se poate considera ca exista discriminare între persoanele care, înaintea intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , puteau beneficia de mãsuri reparatorii, iar dupã acest moment, nu mai sunt considerate persoane îndreptãţite. O dispoziţie legalã poate modifica, completa sau inlatura o situaţie judiciarã existenta, fãrã ca acest lucru sa constituie o discriminare".
În legatura cu invocarea art. 41 din Constituţie, Guvernul susţine ca prin dispoziţiile criticate au fost excluse de la beneficiul restituirii bunurilor anumite persoane juridice, "justificat prin personalitatea juridicã de drept public a acestora, marea majoritate având şi calitatea de deţinãtori ai imobilelor preluate abuziv". Or, susţine Guvernul, "nu se poate concepe ca statul, prin instituţia publica, regia autonomã sau societatea comercialã cu capital de stat, sa solicite restituirea de la aceleaşi persoane juridice de drept public a unor bunuri preluate în mod abuziv. Astfel, dispoziţia art. 3 alin. (2) a fost introdusã avându-se în vedere calitatea subiectelor enumerate, iar nu natura bunurilor pe care acestea le au în patrimoniu".
Avocatul Poporului considera ca excepţia este neîntemeiatã, dispoziţiile criticate fiind constituţionale. Se retine astfel ca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt incalcate, întrucât textul respectiv instituie "o garanţie constituţionalã care se referã numai la cetãţeni, nu şi la persoane juridice".
De altfel, Avocatul Poporului considera ca "în speta nu se pune problema neconstitutionalitatii prevederilor <>art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , ci a succesiunii legilor în timp, deci de interpretare şi aplicare a legii".
Referitor la dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciazã ca "în speta nu poate fi vorba despre aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, întrucât autorii exceptiei de neconstituţionalitate, în aceasta faza a procesului, nu deţin calitatea de proprietari".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text introdus prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002.
Dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins: "Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unitãţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societãţile naţionale, societãţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptãţite şi nu fac obiectul prezentei legi."
Critica de neconstituţionalitate a acestui text de lege, astfel cum a fost introdus prin ordonanta de urgenta, se bazeazã, în esenta, pe susţinerea ca sunt incalcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, precum şi ale art. 41 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate şi ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular. Autorul exceptiei a mai susţinut, în concluziile orale în fata Curţii Constituţionale, şi încãlcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Analizând critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care instituie principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, Curtea retine ca este neîntemeiatã. În jurisprudenta sa Curtea Constituţionalã a stabilit, în acord cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca acest principiu constituţional nu are semnificatia uniformitatii, existând posibilitatea instituirii unor reglementãri juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifica în mod raţional şi obiectiv. Or, este evident ca instituirea prin lege a unor categorii de persoane juridice, menţionate în dispoziţiile criticate, care nu sunt îndreptãţite în sensul dispoziţiilor <>Legii nr. 10/2001 , cu modificãrile ulterioare, la mãsuri reparatorii constând în restituirea în natura sau, dupã caz, prin echivalent a unor imobile preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu contravine principiului constituţional al egalitãţii. Însãşi enumerarea acestor persoane juridice în cuprinsul textului de lege criticat pune în evidenta justificarea raţionalã şi obiectivã a diferenţei de tratament juridic aplicate în raport cu celelalte persoane juridice care rãmân îndreptãţite, în sensul <>Legii nr. 10/2001 , la mãsurile reparatorii prevãzute de lege. În toate cazurile prevãzute de textul criticat, persoanele juridice vizate aparţin sferei autoritãţilor ori instituţiilor publice sau deţin capital de stat ori au primit bunurile de la stat în cadrul procesului de privatizare.
Dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate în prezenta cauza au mai format obiectul controlului de constitutionalitate. Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 246 din 10 iunie 2003, prin care a fost respinsã ca nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , formulatã în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (1) şi (2). Prin decizia respectiva Curtea a reţinut ca, de regula, "instituţiile publice, regiile autonome şi societãţile comerciale cu capital de stat au, în economia <>Legii nr. 10/2001 , calitatea de debitori ai obligaţiei de restituire, ca deţinãtori ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat". Or, prin termenul de "persoane îndreptãţite", prevãzut de art. 3 alin. (2) din lege, "sunt desemnate acele persoane care pot solicita mãsuri reparatorii constând în restituirea în natura sau prin echivalent valoric, proprietare ale imobilelor la data preluãrii în mod abuziv a acestora de cãtre stat. Asa fiind, rezulta ca asemenea persoane nu au calitatea de proprietari în momentul solicitãrii restituirii, motiv pentru care modificarea categoriei persoanelor îndreptãţite, prin efectul textului de lege criticat, nu contravine principiului constituţional de referinta care asigura protecţia dreptului de proprietate, ca parte integrantã a patrimoniului unui subiect de drept". În decizie se afirma, de asemenea, ca "garantarea constituţionalã a proprietãţii private este, în mod necesar, subsecventa existenţei unui titlu de proprietate, eliberat cu respectarea dispoziţiilor legale, şi nu opereazã în situaţia unui drept a cãrui recunoaştere are caracter aleatoriu, constituind, din punctul de vedere al viitorului titular, aflat în postura de solicitant, doar o eventualitate. Prin urmare, Curtea constata ca dispoziţiile consacrate de art. 41 din Constituţie nu sunt aplicabile în cauza dedusã controlului de constitutionalitate".
În legatura cu încãlcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, s-a reţinut, prin aceeaşi decizie, ca "formula redactionala a textului legal dedus controlului nu oferã temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi gãsi aplicarea exclusiv la data intrãrii în vigoare a ordonanţei modificatoare. Cat priveşte determinarea situaţiilor juridice care rãmân supuse vechii reglementãri, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problema de constitutionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti."
Soluţia pronunţatã prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 246/2003 şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice modificarea jurisprudenţei Curţii.
Curtea observa totuşi ca textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate de cãtre autorul exceptiei priveşte bunuri aparţinând proprietãţii publice. Asa cum retine preşedintele Camerei Deputaţilor în punctul sau de vedere, construcţia logica a <>Legii nr. 10/2001 , cu modificãrile ulterioare, releva ca legiuitorul a avut în vedere restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat.
Evident, problema stabilirii unei eventuale indreptatiri a autorului exceptiei, precum şi posibilitatea revendicãrii bunului în litigiu de cãtre acesta nu sunt de competenta instanţei de control constituţional, ci a instanţei ordinare.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, text introdus prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 , excepţie ridicatã de Facultatea de Drept Bucureşti în dosarele nr. 227/2003 şi nr. 225/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi, respectiv, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 17 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
