Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 316 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 lit. b) si d) din Legea nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 15 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Nadosim M" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.292/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Considerã cã prevederile <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 sunt conforme prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 41 alin. (1), întrucât alegerea liberã a profesiei şi a locului de muncã presupune şi îndeplinirea unor condiţii de competenţã şi experienţã specifice. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , aratã cã acestea dau expresie prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Astfel, contractele încheiate de agenţii de ocupare a forţei de muncã cu persoane fizice şi organizaţii patronale din strãinãtate este necesar sã cuprindã oferte ferme de locuri de muncã, deoarece aceste clauze contractuale urmeazã sã fie incluse în contractele individuale de muncã încheiate între cetãţenii români şi angajatorii strãini. În lipsa acestora, contractele individuale de muncã ar fi lipsite de elementele lor esenţiale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 11.292/2004, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 .
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de contestatoarea Societatea Comercialã "Nadosim M" -S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã civilã având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a unei contravenţii, întocmit de un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncã Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , încalcã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, statuat de art. 16 din Constituţie, întrucât creeazã o discriminare - în ceea ce priveşte angajarea - între persoanele care au experienţã în domeniul forţei de muncã şi cele care nu au o astfel de experienţã. Textul de lege criticat "blocheazã accesul la angajare pe considerentul experienţei" şi "pune angajatorul în situaţia de a încãlca dreptul constituţional al persoanei constând în libertatea alegerii locului de muncã", fiind astfel contrar art. 41 alin. (1) din Constituţie. Referitor la <>art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , susţine cã încalcã dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care impune statului obligaţia de a asigura libertatea comerţului şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, deoarece "blocheazã accesul la activitatea de mediere de preexistenţa unor contracte".
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , este întemeiatã, întrucât acest text este contrar prevederilor art. 16 şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Prin textul criticat "se creeazã o discriminare între persoanele care au experienţã în domeniul forţei de muncã şi cele care nu au experienţã în acest domeniu şi se blocheazã accesul la angajare pe considerentul experienţei"; "legiuitorul nu a stabilit ce se înţelege prin personal cu experienţã în domeniul forţei de muncã, astfel încât mãsura restrângerii alegerii locului de muncã poate fi aplicatã în mod discriminatoriu". Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a <>art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , instanţa considerã cã aceasta este neîntemeiatã, dispoziţiile de lege criticate fiind conforme cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Textul de lege ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate "nu contravine principiilor economiei de piaţã şi nici obligaţiilor statului în acest domeniu, prin aceste dispoziţii urmãrindu-se protecţia socialã a muncii"; "dacã nu ar exista contracte care sã conţinã oferte ferme de locuri de muncã, agentul de ocupare a forţei de muncã nu ar putea asigura includerea elementelor cu caracter minimal în contractul individual de muncã încheiat între angajatorul strãin şi angajatul cetãţean român".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea acestei opinii, aratã cã <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 nu creeazã discriminare între persoanele care au experienţã şi cele care nu au experienţã în domeniul forţei de muncã, "întrucât principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii nu presupune uniformitate, ci faptul cã la situaţii diferite trebuie aplicat un tratament juridic diferenţiat, care, în speţã, este fundamentat pe desfãşurarea, de cãtre agenţii de ocupare a forţei de muncã, a activitãţii de mediere a angajãrii cetãţenilor români în strãinãtate". Textul nu este contrar nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, "întrucât dreptul la muncã nu este îngrãdit în situaţia în care specificul activitãţii desfãşurate impune obligativitatea experienţei, astfel cum a fost statuatã de legiuitor în virtutea atribuţiilor sale". În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 , apreciazã cã nici aceasta nu este întemeiatã. Textul de lege criticat "vizeazã protecţia socialã a muncii, necontravenind principiilor economiei de piaţã şi nici obligaţiilor pe care statul le are în acest domeniu", iar inexistenţa unor contracte care sã conţinã oferte ferme de locuri de muncã "ar conduce la imposibilitatea agentului de ocupare a forţei de muncã de a include în contract elementele prevãzute de legiuitor la <>art. 10 din Legea nr. 156/2000 ".
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate este neîntemeiatã. <>Legea nr. 156/2000 a fost adoptatã "pentru a oferi o protecţie socialã corespunzãtoare cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate şi pentru a reglementa activitatea agenţilor de ocupare a forţei de muncã". În cuprinsul legii s-au stabilit anumite condiţii pe care trebuie sã le îndeplineascã agenţii de ocupare a forţei de muncã pentru a putea media angajarea cetãţenilor români în strãinãtate, condiţii ce "nu contravin principiilor economiei de piaţã şi nici obligaţiilor statului în acest domeniu, prin acest act normativ urmãrindu-se protecţia socialã a muncii". Guvernul susţine cã, "dacã nu ar exista contracte care sã conţinã oferte ferme de locuri de muncã, agentul de ocupare a forţei de muncã nu ar putea asigura includerea elementelor cu caracter minimal în contractul individual de muncã încheiat între angajatorul strãin şi angajatul cetãţean român". Ţinând seama de complexitatea activitãţii pe care o desfãşoarã cei ce se ocupã de plasarea forţei de muncã, cerinţa referitoare la existenţa experienţei în domeniul forţei de muncã este justificatã, astfel încât nu se încalcã nici principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi nici dreptul la muncã al acestora. Prin adoptarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 43/2002 pentru modificarea <>Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate "a fost asiguratã o mai bunã conştientizare şi responsabilizare a agenţilor de ocupare a forţei de muncã în stãinãtate pentru ca serviciile de mediere pe care le desfãşoarã sã fie realizate în mod eficient şi operativ".
Avocatul Poporului şi-a exprimat opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Dispoziţiile <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , "prin condiţionarea încadrãrii unei persoane într-o anumitã muncã, de o anumitã experienţã profesionalã" nu îngrãdesc dreptul la muncã. Precizeazã cã prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie "nu pot fi interpretate în sensul cã orice persoanã, oricând, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricãrui loc de muncã, fãrã a avea pregãtirea şi calificarea corespunzãtoare". În punctul de vedere se aratã cã nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate a <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 prin raportare la art. 16 din Constituţie, deoarece "exigenţa experienţei profesionale în vederea încadrãrii în muncã nu este de naturã discriminatorie între cetãţeni, întrucât principiul egalitãţii şi nediscriminãrii nu are semnificaţia instituirii unei uniformitãţi, ci permite ca în situaţii diferite sã se aplice un tratament juridic diferit când acesta se justificã în mod raţional şi obiectiv". În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. d) din lege, aceasta nu este întemeiatã, întrucât "condiţionarea prin textul legal criticat a preexistenţei unor contracte care conţin oferte ferme pentru locuri de muncã pentru desfãşurarea activitãţii de mediere a angajãrii cetãţenilor români în stãinãtate nu este de naturã sã contravinã libertãţii comerţului, ci asigurã protecţia concurenţei loiale şi creeazã cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 4 august 2000, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 592/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 7 noiembrie 2002. Cuprinsul textelor de lege criticate este urmãtorul:
- Art. 9 lit. b) şi d): "Agenţii de ocupare a forţei de muncã pot desfãşura activitatea de mediere a angajãrii cetãţenilor români în strãinãtate dacã îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
(...)
b) au încadrat în muncã personal cu experienţã în domeniul forţei de muncã;
(...)
d) au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din strãinãtate, dupã caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncã;".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (2) lit. a). Din motivarea excepţiei însã, în ceea ce priveşte art. 16 din Constituţie, rezultã cã autorul acesteia îşi raporteazã critica doar la prevederile alin. (1) al acestui articol. Cuprinsul textelor constituţionale invocate este urmãtorul:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit.
Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
<>Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate impune agenţilor de ocupare a forţei de muncã îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 9, necesare pentru desfãşurarea activitãţii de mediere a angajãrii cetãţenilor români în strãinãtate. Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, condiţia stabilitã la art. 9 lit. b) privind încadrarea de personal cu experienţã în domeniul forţei de muncã este neconstituţionalã prin aceea cã, pe de o parte, creeazã o discriminare la angajare între cetãţenii care au experienţa cerutã şi cei care nu au dobândit o asemenea experienţã, iar pe de altã parte, îngrãdeşte libertatea alegerii locului de muncã. Curtea constatã cã, în realitate, dispoziţia de lege criticatã nu instituie nici privilegii, nici discriminãri între cetãţeni, astfel încât nu se poate susţine cã ar încãlca principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetãţenii aflaţi în situaţii identice. Sub acest aspect Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, aşa încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În plus, aşa dupã cum Curtea Constituţionalã a statuat, de exemplu în <>Decizia nr. 233 din 25 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, "Libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncã nu înseamnã cã orice persoanã, oricând şi în orice condiţii, poate exercita profesia sau meseria pe care o doreşte. Alegerea profesiei şi a meseriei presupune, înainte de toate, pregãtirea şi calificarea corespunzãtoare în vederea exercitãrii acestora". Din aceastã perspectivã, nici prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie nu se poate susţine cã este neconstituţionalã condiţionarea instituitã prin dispoziţiile <>art. 9 lit. b) din Legea nr. 156/2000 .
În legãturã cu neconstituţionalitatea <>art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000 Curtea constatã cã obligaţia agenţilor de ocupare a forţei de muncã de a încheia cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din strãinãtate contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncã se justificã prin scopul însuşi al <>Legii nr. 156/2000 , acela de a asigura protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate.
Aşa fiind, nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul cãrora aceste prevederi sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Curtea observã cã textul de lege criticat dispune chiar în sensul prevederii constituţionale invocate, dând astfel expresie preocupãrii statului privind asigurarea protecţiei concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 lit. b) şi d) din Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Nadosim M" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.292/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
