Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 314 din 14 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. d) si ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 971 din 22 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Mihaela Romaniţa în Dosarul nr. 10.097/2002 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, prin avocat Gabriela Romaniţa, şi partea Iordan Dumitru, personal şi asistat de avocat Aurelia Popescu. Lipsesc celelalte pãrţi, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia, arãtând cã textele criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicatã, întrucât prevãd o sancţiune aplicabilã unor raporturi juridice create înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 . De asemenea, textele criticate contravin şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, întrucât dispoziţiile atacate, fiind ulterioare încheierii actelor juridice şi prevãzând sancţiuni pentru neîndeplinirea condiţiilor la data întocmirii acestora, creeazã situaţii juridice diferite. În susţinere depune note scrise.
Apãrãtorul pãrţii prezente solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, ca neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 , aratã cã aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cauza aflatã pe rolul instanţei de fond, întrucât imobilul care face obiectul litigiului nu a trecut în proprietatea statului pentru neplata impozitelor sau prin abandon, acest fapt fiind constatat, de altfel, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã. Referitor la <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , precizeazã cã, asupra constituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002 , statuând, cu acel prilej, conformitatea acestor dispoziţii legale cu Constituţia. În susţinere depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondatã. Astfel, aratã cã <>Legea nr. 10/2001 , în principal, iar dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d), în special, au scopul de a statornici mãsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice. Prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege, conform art. 2 alin. (1) lit. d), şi imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voinţa proprietarului sau cele considerate a fi abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotãrâri judecãtoreşti, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Din aceastã perspectivã, opţiunea legiuitorului de a acorda mãsuri reparatorii nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate al Curţii. În ceea ce priveşte <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , aratã cã, în acest articol, teza a doua opereazã o derogare de la regulã, exceptând de la sancţiunea nulitãţii absolute actele juridice de înstrãinare a imobilelor care au fost dobândite cu bunãcredinţã. În susţinerea constituţionalitãţii acestui articol este invocatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 191/2002 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 10.097/2002, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Mihaela Romaniţa într-o cauzã civilã ce are ca obiect constatarea nulitãţii absolute a unui contract de vânzare-cumpãrare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1). În acest sens, aratã cã prin dispoziţiile criticate sunt sancţionate cu nulitatea absolutã acte juridice încheiate anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 , cu respectarea reglementãrilor în vigoare la data întocmirii lor. Autorul excepţiei apreciazã, astfel, cã "prin efectul <>Legii nr. 10/2001 nu pot fi create drepturi noi, in favorem, întrucât dreptul de proprietate este un drept garantat prin lege, în mod egal".
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiatã. În susţinerea punctului de vedere aratã cã, prin conţinutul sãu, art. 46 alin. (2) reprezintã o aplicare a principiului bunei-credinţe, consacrat pânã la apariţia <>Legii nr. 10/2001 doar de doctrinã şi jurisprudenţã. În esenţã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul apreciazã cã dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, şi anume art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 44 din Constituţie, republicatã.
Avocatul Poporului, constatând cã prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa de judecatã nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi nici nu a indicat textele constituţionale pretins încãlcate prin dispoziţiile legale criticate, apreciazã cã numai Curtea poate decide cadrul constituţional în care urmeazã sã fie examinatã excepţia.
Totodatã, invocând jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie, aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, texte a cãror redactare este urmãtoarea:
- Art. 2 alin. (1) lit. d): "(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: [...]
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voinţa proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotãrâri judecãtoreşti, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;";
- Art. 46 alin. (2): "Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicatã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dipoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea reţine urmãtoarele:
I. Art. 46 alin. (2) conţine douã teze. Prima tezã, cu valoare de principiu şi de aplicabilitate generalã, lipseşte de eficienţã juridicã actele de înstrãinare preluate de stat fãrã titlu valabil, prin sancţionarea lor cu nulitate absolutã. Întrucât este de principiu cã nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are el însuşi, respectiv "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habit", încheierea unui act de înstrãinare consimţit de un neproprietar este esenţialmente viciatã, acesta fiind lipsit de eficienţã juridicã.
A doua tezã consacratã de art. 46 alin. (2) are caracter de excepţie şi reglementeazã ipoteza în care, prin derogare de la regulã, asemenea acte îşi menţin valabilitatea în situaţia în care au fost încheiate cu bunãcredinţã. Protejarea dobânditorului de bunã-credinţã a fost justificatã de consideraţiuni de echitate şi utilitate socialã şi constituie una dintre excepţiile de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipiens". Însã în cazul în care dobânditorul este de rea-credinţã, având cunoştinţã cã vânzãtorul nu este proprietarul bunului, contractul încheindu-se cu fraudarea adevãratului proprietar, cu complicitatea şi pe riscul cumpãrãtorului, sancţiunea aplicabilã este aceea a nulitãţii absolute, în virtutea principiului "fraus omnia corrumpit".
Principiul bunei-credinţe şi al aparenţei în drept, consacrat pânã la apariţia <>Legii nr. 10/2001 doar de doctrinã şi jurisprudenţã, şi-a gãsit astfel aplicarea într-un domeniu particular (când vânzãtor este statul), dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.
Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 16 şi 44 din Constituţie, republicatã, invocate şi în speţa de faţã, ca de exemplu <>Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, <>Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003, şi <>Decizia nr. 222 din 3 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003.
În motivarea acestor decizii, Curtea Constituţionalã, aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei în drept, a decis cã acest text este constituţional, dat fiind cã soluţia pe care o consacrã nu are nimic novator şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.
Curtea a constatat, de asemenea, cã ocrotirea interesului dobânditorului de bunã-credinţã a fost determinatã de raţiuni care vizeazã asigurarea securitãţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflãm în prezenţa unei erori comune a dobânditorului cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce justificã o largã prezumţie de bunãcredinţã a acestora, întrucât aceastã eroare comunã a tuturor dobânditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. Astfel cã nu poate fi decât de bunã-credinţã cel ce se întemeiazã pe o dispoziţie a legii.
Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Analizând constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 din perspectiva proprietarului care a dobândit imobilul prin cumpãrare de la stat, în baza legii în vigoare la data respectivã şi cu respectarea întocmai a prevederilor acesteia, fiind deci de bunã-credinţã la momentul cumpãrãrii, Curtea constatã cã aceste dispoziţii reprezintã o aplicare a principiului ocrotirii proprietãţii private prevãzut de art. 44 din Constituţie, republicatã.
Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bunã-credinţã a fost determinatã în aceeaşi mãsurã de scopul asigurãrii securitãţii circuitului civil şi al stabilitãţii raporturilor civile.
Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa, de exemplu <>Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, a decis cã încãlcarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã numai atunci când se aplicã tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sã existe o motivare obiectivã şi rezonabilã, sau dacã existã o disproporţie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principul egalitãţii nu interzice reguli specifice în situaţii diferite.
II. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmeazã.
Scopul <>Legii nr. 10/2001 este acela de a statornici mãsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale cãror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat sau de alte persoane juridice. În sensul <>Legii nr. 10/2001 , prin imobile preluate abuziv se înţelege şi imobile preluate de stat pentru neplata impozitelor de cãtre proprietarul acestora, însã din motive independente de voinţa sa, sau cele considerate ca fiind bunuri abandonate, împrejurare constatatã printr-o dispoziţie a unui organ al administraţiei de stat sau printr-o hotãrâre judecãtoreascã. Soluţia de restituire a unor asemenea categorii de imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bazã exercitarea dreptului pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecutã cu privire la dreptul de proprietate privatã.
Astfel cum, în mod constant, a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, ca, de exemplu, în <>Decizia nr. 73/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, precum şi prin <>Decizia nr. 136/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, "trebuie sã se recunoascã statului dreptul de a hotãrî neîngrãdit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislaţia existentã în momentul dobândirii dreptului sãu de proprietate".
Totodatã, Curtea a mai statuat cu acelaşi prilej cã "Aceastã prerogativã a statului este pe deplin compatibilã cu competenţa instanţelor judecãtoreşti de a stabili [...], în fiecare caz în parte, valabilitatea titlului de preluare, ceea ce este în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale".
Considerentele din aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã a determina o modificare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d) şi ale <>art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Mihaela Romaniţa în Dosarul nr. 10.097/2002 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
