Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 313 din 3 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3, precum si ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 259 din 12 aprilie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.267/176/2007, Tribunalul Sibiu - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cã încalcã dreptul la apãrare, întrucât în procesele în care reclamant/parte vãtãmatã/parte civilã este Uniunea Naţionalã a Barourilor din România, iar organul de urmãrire penalã sau instanţa ar aprecia cã inculpatul sau învinuitul nu şi-ar putea face singur apãrarea, apãrãtorul desemnat din oficiu nu îl va apãra pe inculpat "împotriva Uniunii şi Barourilor sale". Textul de lege criticat permite magistraţilor sã îi numeascã inculpatului un avocat din oficiu care, în astfel de cazuri, nu îi susţine cauza în mod corect, iar procesul nu mai este echitabil. Se invocã în acest sens hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Tarãu împotriva României din 24 februarie 2009, Goddi împotriva Italiei din 9 aprilie 1984 şi Boloş împotriva României din 12 ianuarie 2010. Se aratã şi faptul cã, în cauzã, avocaţii aleşi de instanţã aveau interese contrarii, astfel încât condamnarea autorului excepţiei a fost datoratã concluziilor reprezentanţilor acestor Barouri "vãtãmate", concluzii care au coincis cu ale procurorului de şedinţã. Cu privire la art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, se aratã cã este neconstituţional, deoarece permite magistraţilor sã îi refuze inculpatului dreptul la un apãrãtor ales şi sã îl judece fãrã a fi asistat de un avocat, în situaţia în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai micã de 5 ani. În ceea ce priveşte art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã încalcã principiul egalitãţii armelor şi dreptul la un proces echitabil, deoarece îi obligã pe judecãtori sã îl reaudieze doar pe inculpatul achitat. Per a contrario, instanţa de apel poate condamna un inculpat fãrã sã îl mai audieze, încãlcându-i dreptul la apãrare şi dreptul la un proces echitabil, conform Hotãrârilor pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Ilişescu şi Chiforec împotriva României din 1 decembrie 2005, Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000, Spânu împotriva României din 29 aprilie 2008, Samoilã şi Cionca împotriva României din 4 martie 2008.
Tribunalul Sibiu - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2 şi 3: "Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altã cauzã, când faţã de acesta a fost dispusã mãsura de siguranţã a internãrii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.
În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.";
- Art. 378 alin. 1^1: "Cu ocazia judecãrii apelului, instanţa este obligatã sã procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specialã, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 24 privind dreptul la apãrare, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã invocate şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 312 din 13 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã Legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenţã juridicã obligatorie. Astfel, stabilirea cazurilor în care asistenţa juridicã este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În cazurile în care legea impune asistenţa juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apãrarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţioneazã atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurãrii unei bune desfãşurãri a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultã din însãşi enumerarea cuprinsã în dispoziţiile de lege criticate. Prin urmare, nu se poate susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie în toate cazurile, câtã vreme exercitarea dreptului la asistenţã juridicã este garantatã. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã dispoziţiile de lege criticate nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate mai sus îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
De altfel, în prezenta cauzã, criticile formulate privesc, în esenţã, probleme de aplicare a legii în circumstanţele concrete ale cauzei, pe fondul suspiciunilor exprimate cu privire la "interesele" avocaţilor care au pledat în cadrul acesteia. Or, asemenea critici nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţã numai cu privire la constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizatã.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, se constatã cã acestea sunt în deplin acord cu normele constituţionale şi din actele internaţionale care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, chiar în sensul dat acestora în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocatã de autorul excepţiei. De altfel, ca urmare a adoptãrii hotãrârii acestei Curţi în Cauza Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000 - prin care s-a constatat încãlcarea dreptului la un proces echitabil datoritã condamnãrii inculpatului pentru prima oarã în recurs, fãrã a fi fost audiat -, Codul de procedurã penalã a fost modificat, prin <>Legea nr. 365/2006, în sensul obligãrii instanţei de apel de a proceda la ascultarea inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat de instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva acestuia o hotãrâre de condamnare. De asemenea, instanţa de recurs are obligaţia de a-l asculta pe inculpat atunci când acesta nu a fost ascultat de instanţa de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare.
Se constatã, totodatã, cã şi asupra acestui text de lege Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008. Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, reţinând în esenţã cã textul "instituie obligativitatea pentru instanţa învestitã cu judecarea apelului de a audia inculpatul prezent în douã situaţii, şi anume atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când inculpatul a fost achitat de instanţa de fond. [...] potrivit art. 378 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, instanţa verificã hotãrârea atacatã nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricãror probe noi administrate în faţa sa, printre acestea regãsindu-se şi declaraţia inculpatului. Dimpotrivã, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nici nu se aplicã discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele douã situaţii juridice circumscrise de text beneficiazã de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalitãţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţã, pe de altã parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligatã sã examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel pãrţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil." Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
