Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 311 din 23 martie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 50 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 311 din 23 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 5 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eximprod Grup" - S.R.L. Buzãu în Dosarul nr. 868/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã pentru partea Consiliul Concurenţei domnul inspector de concurenţã Andrei Pufulescu cu împuternicire la dosar şi se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Consiliului Concurenţei, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã. De asemenea, depune şi concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilã, deoarece problema supusã atenţiei Curţii excedeazã competenţei sale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 868/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eximprod Grup" - S.R.L. Buzãu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 148 referitoare la Integrarea în Uniunea Europeanã, deoarece, potrivit dreptului european, fapta de omisiune a notificãrii nu se regãseşte printre cele sancţionate în lumina art. 14 din Regulamentul Consiliului (EC) nr. 139/2004 cu privire la controlul concentrãrilor economice.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, deoarece aspectele criticate vizeazã modul de interpretare şi de aplicare a legii.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece critica autorului vizeazã chestiuni de interpretare şi aplicare a textului de lege supus controlului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, care au urmãtorul conţinut: "Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amendã de pânã la 1% din cifra de afaceri totalã din anul financiar anterior sancţionãrii urmãtoarele fapte:
a) omisiunea notificãrii unei concentrãri economice cerute de art. 15;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei şi-a fundamentat critica pe o pretinsã coliziune între dispoziţiile legale contestate şi legislaţia comunitarã în materie, aceasta din urmã nesancţionând fapta de omisiune a notificãrii unei concentrãri economice. Prin urmare, în opinia sa, <>art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 contravine art. 148 din Constituţie referitor la Integrarea în Uniunea Europeanã.
Faptul cã legislaţia comunitarã în materie este, spre deosebire de dreptul intern, mai permisivã sau mai blândã, nu atrage ipso facto neconstituţionalitatea dispoziţiei legale naţionale. În acest sens, chiar textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei prevede în alineatul (2) cã, urmare aderãrii, "celelalte reglementãri comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". Prin urmare, având în vedere şi prevederile art. 11 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", Curtea constatã cã problema supusã controlului instanţei de contencios constituţional excedeazã competenţei sale, deoarece, pe de o parte, vizeazã modul de aplicare şi de interpretare a textului legal criticat şi, pe de altã parte, priveşte tocmai modul de soluţionare a fondului litigiului dedus judecãţii prin stabilirea temeiului legal aplicabil. Or, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", Curtea Constituţionalã, în calitate de "garant al supremaţiei Constituţiei" şi de "unicã autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România", nefãcând parte dintre acestea.
Curtea mai constatã cã, prin <>Decizia nr. 300 din 3 martie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 26 martie 2009, şi <>Decizia nr. 729 din 7 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 12 iunie 2009, fiind chematã sã se pronunţe asupra unor chestiuni referitoare la eventuale coliziuni între legislaţia internã şi cea comunitarã relevantã în domenii diferite, a statuat cã o asemenea criticã nu poate fi primitã, deoarece nu este una de neconstituţionalitate, ci de aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecatã.
Prin urmare, chiar dacã natura intrinsecã a dreptului comunitar şi autonomia sa în raport cu sistemele juridice naţionale fac foarte dificilã receptarea sa în dreptul intern, Curtea constatã cã, urmare specificitãţii sale, dreptul comunitar impune monismul şi, ca o consecinţã peremptorie desprinsã din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, aplicabilitatea directã de cãtre autoritãţile şi jurisdicţiile naţionale ca atare. Aşa fiind, numai judecãtorul de drept comun ca judecãtor naţional al dreptului comunitar poate, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sã îşi exercite atribuţiile în cadrul aceleiaşi ordini juridice comunitare, sens în care judecãtorul constituţional nu are o asemenea competenţã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eximprod Grup" - S.R.L. Buzãu în Dosarul nr. 868/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 martie 2010.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
___________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016