Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 311 din 15 noiembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civila, devenit art. 253 alin. 2 potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 17 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 6 noiembrie 2001, în prezenta autorului exceptiei Dan Niculescu şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 13 noiembrie 2001 şi apoi la 15 noiembrie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 6.212/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora termenul de recurs impotriva hotãrârii prin care se constata perimarea curge de la data pronunţãrii, incalca prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24, referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 128 privind folosirea cãilor de atac, precum şi ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu trimitere la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se evoca, de asemenea, dispoziţiile art. 284, 301 şi ale art. 582 alin. 3 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora termenul de recurs curge de la comunicarea hotãrârii.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca aceasta este neîntemeiatã, întrucât stabilirea începerii curgerii unui termen procedural de la o anumitã data nu reprezintã o încãlcare a dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, şi nici a liberului acces la justiţie, prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã. Totodatã se considera ca prevederile art. 20 din Constituţie nu sunt incidente în cauza, deoarece acestea nu se referã la dreptul persoanei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca textul de lege criticat nu incalca prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei, menţionând ca şi în alte situaţii termenul de exercitare a caii de atac curge de la data pronunţãrii, iar nu de la data comunicãrii (art. 158, 281 şi 582 din Codul de procedura civilã).
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se considera ca ratiunea soluţiei date de art. 253 alin. 2 din Codul de procedura civilã, care prevede ca termenul de recurs impotriva hotãrârii prin care se constata perimarea curge de la pronunţare, este şi "aceea de a curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecaţii prin cererea de chemare în judecata lãsatã în nelucrare timp de un an". Se evidenţiazã ca, potrivit legii, la judecarea perimãrii pãrţile sunt citate în toate cazurile şi astfel cel interesat, fiind încunoştinţat în timp util despre aceasta judecata, are posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apãrare, de a afla, la pronunţare, soluţia instanţei şi de a o ataca cu recurs, când este cazul. În final se apreciazã ca "reglementarea în discuţie asigura pãrţilor atât accesul la justiţie, cat şi exercitarea corespunzãtoare a dreptului la apãrare şi la folosirea cãilor de atac".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezulta din cererea formulatã de autorii acesteia şi din încheierea de sesizare, l-au constituit dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civilã.
Curtea constata însã ca, în urma modificãrilor aduse Codului de procedura civilã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificãri prevãzute la pct. 82 al acestei ordonanţe, dispoziţia legalã criticata pentru neconstituţionalitate a fost preluatã în art. 253 alin. 2 din Codul de procedura civilã şi are urmãtoarea redactare: "Hotãrârea care constata perimarea este supusã recursului în termen de 5 zile de la pronunţare."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 21 alin. (2), referitor la accesul liber la justiţie: "Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."
Autorii exceptiei susţin ca prin dispoziţiile legale criticate se incalca dreptul la un proces echitabil, prevãzut la art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi, prin aceasta, prevederile art. 20 din Constituţie.
Art. 6 pct. 1 prima fraza din convenţie are urmãtorul cuprins: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã prin lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 21 alin. (2) din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedura civilã, care prevãd calea de atac a recursului impotriva hotãrârii care constata perimarea şi condiţiile folosirii acestei cai de atac, nu numai ca nu contravin textului constituţional invocat, ci, dimpotriva, constituie tocmai o reglementare a exercitãrii dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, drept fundamental prevãzut la art. 21 din Constituţie.
Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu incalca nici dreptul la apãrare, prevãzut la art. 24 din Constituţie, deoarece nu ingradesc dreptul pãrţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului, drept garantat de prevederile constituţionale menţionate. De asemenea, o componenta a dreptului la apãrare o constituie şi posibilitatea atacarii cu recurs a hotãrârii prin care se constata perimarea. Prevederea legalã potrivit cãreia termenul de recurs curge de la pronunţarea hotãrârii care constata perimarea nu incalca dreptul la apãrare, întrucât pãrţile sunt incunostintate din timp despre judecata şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apãrare.
Curtea observa ca perimarea reprezintã o sancţiune procedurala determinata de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecaţii prin cererea de chemare în judecata lãsatã în nelucrare timp de un an, din vina partii. Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevãzute de art. 254 din Codul de procedura civilã, ar fi putut fi evitate dacã pãrţile s-ar fi interesat în timp de un an de la data suspendãrii cauzei (ori 6 luni, în materie comercialã) de stadiul în care se afla judecata. Totodatã Curtea constata ca nici un text constituţional nu prevede obligativitatea curgerii termenului de exercitare a unei cai de atac de la data comunicãrii hotãrârii judecãtoreşti. Astfel, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Constituţie, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", reglementãri care, prin urmare, sunt de nivelul legii, iar nu de nivelul Constituţiei, De altfel, Codul de procedura civilã prevede şi alte situaţii în care termenul de recurs curge de la pronunţarea hotãrârii, iar nu de la comunicare (spre exemplu, art. 582, referitor la recursul impotriva ordonanţei preşedinţiale).
Curtea constata, de asemenea, ca nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încãlcarea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil, şi, ca urmare, nici cele privind încãlcarea art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Astfel, conform art. 6 pct. 1 din convenţie, orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege. Or, art. 253 alin. 2 din Codul de procedura civilã nu conţine nici o dispoziţie contrarã acestor prevederi, ci reglementeazã doar existenta unei cai de atac impotriva hotãrârii care constata perimarea (recursul), precum şi modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunţarea hotãrârii care constata perimarea), prevedere care nu poate fi consideratã contrarã pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Nici un text al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu prevede ca termenul de exercitare a unei cai de atac curge de la comunicarea hotãrârii judecãtoreşti. Dimpotriva, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale convenţiei de a-şi stabili propriile cai de atac, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului neputând fi sesizatã decât dupã epuizarea cãilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute (art. 35 din convenţie). Ca urmare, neexistand nici o neconcordanta între textul de lege criticat şi prevederile art. 6 pct. 1 din convenţie, nu se pune nici problema încãlcãrii prevederilor art. 20 din Constituţie.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedura civilã, devenit <>art. 253 alin. 2 potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , excepţie ridicatã de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
