Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 311 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 si art. 330 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 17 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Rãdulescu în Dosarul nr. 245/2004 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind cã prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 245/2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Rãdulescu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã:
- art. 67 alin. 3 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece admisibilitatea oricãrei probe propuse de pãrţi este lãsatã la aprecierea organului judiciar, cãruia art. 69 din Codul de procedurã penalã îi permite sã ignore declaraţiile inculpatului;
- dispoziţiile art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2 şi ale art. 314 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, întrucât nu consacrã în mod expres obligaţia organelor judiciare de a dispune aducerea la judecatã a persoanelor aflate în stare de deţinere, aceastã posibilitate fiind reglementatã numai în legãturã cu inculpatul, ceea ce este de naturã sã creeze discriminãri între pãrţile procesului penal;
- prevederile art. 316 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt discriminatorii, întrucât creeazã o poziţie privilegiatã acuzãrii;
- lipsa obligãrii prezentãrii mijloacelor de probã în faţa instanţei, aşa cum este reglementatã de art. 330 din Codul de procedurã penalã, încalcã principiul nemijlocirii.
Se susţine totodatã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate în motivarea excepţiei, întrucât "orice hotãrâre judecãtoreascã trebuie sã poatã fi atacatã cu recurs indiferent dacã este încheiere de şedinţã, sentinţã sau decizie".
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti aratã cã în opinia sa, "cu excepţia art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, celelalte articole de lege sau ordonanţã sunt în acord cu Constituţia şi tratatul internaţional invocat". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã încalcã dreptul la un proces echitabil în situaţia în care lasã la latitudinea instanţei luarea mãsurii prezentãrii persoanei lipsite de libertate, care nu este prezentã întrucât este arestatã preventiv.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã reglementarea, prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 şi art. 69 din Codul de procedurã penalã, a admiterii cererilor de administrare de probe, dacã acestea sunt concludente şi utile, nu reprezintã o încãlcare a dreptului inculpatului cu privire la accesul liber la justiţie şi la înfãptuirea justiţiei. Pãrţile, printre care se aflã şi inculpatul, au dreptul în mod egal de a propune probe, textele de lege criticate nefãcând nici o discriminare şi neacordând nici un privilegiu vreuneia dintre pãrţile din proces. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã acestea pot fi considerate neconstituţionale "numai în situaţia în care persoana care nu este prezentã este lipsitã de libertate, fiind arestatã preventiv sau în executarea unei pedepse".
Referitor la critica art. 291 alin. 2 din Codul de procedurã penalã se aratã cã nu poate fi reţinutã, întrucât judecata cauzei în lipsa pãrţii care a fost citatã în condiţiile legii este o soluţie care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit sã punã capãt conflictului juridic dedus judecãţii şi sã restabileascã ordinea de drept, fãrã întârzieri datorate relei-credinţe sau dezinteresului pãrţilor în litigiu. Pentru situaţiile în care neprezentarea pãrţii legal citate s-a datorat unor motive temeinice, independente de voinţa sa, legea prevede remedii de naturã sã satisfacã în totalitate dreptul la apãrare al acesteia. Se aratã totodatã cã art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3, precum şi art. 330 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte criticile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , se apreciazã cã sunt neîntemeiate, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considerã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , faţã de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dispoziţiile legale criticate conţin norme de procedurã pe care legiuitorul este liber sã le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care, dimpotrivã, contribuie la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi la îndeplinirea condiţiilor unui proces echitabil. Se mai aratã cã este neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi ale art. 330 din Codul de procedurã penalã, în raport de art. 24 din Constituţie, întrucât stabilirea prin lege a mijloacelor de probã, a procedurii privind administrarea probelor, citarea pãrţilor, precum şi a prezenţei inculpatului la judecatã, a rolului procurorului în procesul penal nu încalcã dreptul la apãrare al inculpatului. Acestea reprezintã soluţii menite sã ducã la descoperirea adevãrului şi la restabilirea ordinii de drept, fãrã întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credinţe a pãrţilor în litigiu. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedurã penalã, faţã de art. 1 din Constituţie, se aratã cã textul constituţional invocat nu are relevanţã în cauzã.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi ale art. 330 din Codul de procedurã penalã, precum şi dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã.
Textele din Codul de procedurã penalã criticate ca neconstituţionale au urmãtorul cuprins:
- Art. 67 alin. 3: "Admiterea sau respingerea cererii se face motivat";
- Art. 69: "Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului fãcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevãrului, numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã.";
- Art. 278^1 alin. 4: "Persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi, precum şi persoana care a fãcut plângerea se citeazã. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedicã soluţionarea cauzei. Când instanţa considerã cã este absolut necesarã prezenţa persoanei lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia.";
- Art. 291 alin. 2: "Neprezentarea pãrţilor citate nu împiedicã judecarea cauzei. Când instanţa considerã cã este necesarã prezenţa uneia dintre pãrţile lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.";
- Art. 314 alin. (1): "Judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se aflã în stare de deţinere.";
- Art. 316 alin. 3; "Când cercetarea judecãtoreascã nu confirmã învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevãzute în art. 10 lit. f)-h) şi j), procurorul pune, dupã caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.";
- Art. 330: "Când în cauza supusã judecãţii existã mijloace materiale de probã, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacã este necesar, aducerea şi prezentarea acestora."
Prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004, aprobatã prin <>Legea nr. 548/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2004, au urmãtorul cuprins:
"Alineatul 7 al articolului 52 din Codul de procedurã penalã, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se abrogã."
Se susţine cã aceste dispoziţii legale încalcã prevederile constituţionale ale art. 1, privind statul român, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 24, privind dreptul la apãrare, şi ale art. 124, privind înfãptuirea justiţiei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , acestea sunt criticate şi în raport de prevederile art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, respectiv în raport de cele ale art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora respingerea sau admiterea cererii pentru administrarea unei probe se face motivat, precum şi cele ale art. 69 din acelaşi act normativ, privind declaraţiile învinuitului sau inculpatului, se susţine cã încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât admisibilitatea oricãrei probe propuse de pãrţi este lãsatã la aprecierea organului judiciar, cãruia i se permite sã ignore declaraţiile inculpatului. Dispoziţiile art. 330 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora, dacã existã mijloace materiale de probã, instanţa dispune, dacã este necesar, aducerea şi prezentarea acestora, sunt considerate contrare principiului nemijlocirii.
Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât este obligaţia constituţionalã a instanţelor judecãtoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevãzutã de art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã, în cadrul cãreia se situeazã administrarea numai a acelor probe care sunt de naturã sã conducã la descoperirea adevãrului. Faptul cã instanţa este cea care apreciazã cu privire la concludenţa şi utilitatea probelor propuse de pãrţi, inclusiv în ceea ce priveşte prezentarea mijloacelor materiale de probã, nu aduce nici o atingere dreptului la un proces echitabil, câtã vreme instanţa are obligaţia, impusã chiar prin dispoziţiile art. 67 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe. Obligaţia impusã de legiuitor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, permiţând pãrţii ca, în cunoştinţã de cauzã, sã îşi exercite drepturile procesuale şi, eventual, sã promoveze cãile de atac prevãzute de lege, atunci când apreciazã cã respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu încãlcarea dispoziţiilor legale.
Referitor la pretinsa încãlcare a "principiului nemijlocirii", aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât nici un text constituţional nu consacrã un astfel de principiu.
II. Prevederile art. 278^1 alin. 4 şi 291 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora neprezentarea pãrţii legal citate nu împiedicã judecarea cauzei, precum şi cele ale art. 314 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora judecata nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se aflã în stare de deţinere, sunt în opinia autorului excepţiei discriminatorii, întrucât nu consacrã în mod expres obligaţia organelor judiciare de a dispune aducerea la judecatã şi a altor persoane aflate în stare de deţinere, aceastã posibilitate fiind reglementatã numai în legãturã cu inculpatul. Instanţa de judecatã apreciazã, de asemenea, cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 4 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul la un proces echitabil în situaţia în care lasã la latitudinea instanţei luarea mãsurii prezentãrii persoanei lipsite de libertate, care nu este prezentã întrucât este arestatã preventiv.
Aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât principiul egalitãţii de tratament juridic constã în aplicarea echitabilã a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. Or, situaţia juridicã a inculpatului este diferitã de cea a celorlalţi participanţi la procesul penal. Inculpatul este, potrivit art. 23 din Codul de procedurã penalã, "persoana împotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã", iar reglementarea care impune prezenţa acestuia la judecatã, atunci când se aflã în stare de deţinere, este impusã de necesitatea asigurãrii depline a dreptului la apãrare, respectiv a posibilitãţii inculpatului de a formula apãrãrile pe care le considerã necesare faţã de acuzaţiile ce i se aduc. Aşa fiind, deosebirea de tratament juridic instituitã de prevederile legale criticate nu este de naturã sã aducã atingere dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi.
De altfel, judecata cauzei în lipsa pãrţii care a fost citatã în condiţiile legii este o soluţie care decurge în mod firesc din natura procesului judiciar menit sã punã capãt conflictului juridic dedus judecãţii şi sã restabileascã ordinea de drept, fãrã întârzieri datorate dezinteresului sau relei-credinţe a pãrţilor în litigiu, iar situaţia relevatã în motivarea excepţiei nu este de naturã sã împiedice partea legal citatã sã se prezinte în faţa instanţei.
III. Art. 316 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãruia, atunci când cercetarea judecãtoreascã nu confirmã învinuirea sau când a intervenit vreuna dintre cauzele de încetare a procesului penal, procurorul pune, dupã caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, este criticat în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, susţinându-se cã ar crea o poziţie privilegiatã acuzãrii.
Examinând aceste critici, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 din Codul de procedurã penalã, privind rolul procurorului. În acest sens este <>Decizia nr. 136 din 3 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 6 mai 2003, în care, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, Curtea a reţinut cã imparţialitatea este un corolar al principiului legalitãţii şi rãspunde, ca şi acesta, exigenţei asigurãrii egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, formulatã în Constituţie, cu statut de drept fundamental, în art. 16. Din acest principiu rezultã cã procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societãţi, de apãrãtor al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, are obligaţia sã îşi exercite acţiunea cu obiectivitate, fãrã alt scop general prestabilit şi fãrã pãrtinire în favoarea statului sau a vreuneia dintre pãrţile din procesele judiciare la care participã. Procurorul este liber sã prezinte în instanţã concluziile pe care le considerã întemeiate potrivit legii, iar faptul cã, în raport cu noile probe administrate în cauzã sau cu o altã perspectivã de evaluare a probelor administrate în cursul urmãririi penale - perspectivã deschisã de dezbaterile contradictorii din faza de judecatã -, procurorul pune concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal nu este de naturã sã creeze o poziţie privilegiatã acuzãrii, ci dã expresie statutului constituţional şi legal al procurorului, care trebuie sã vegheze ca organele la a cãror activitate participã sau a cãror activitate o supravegheazã sã aplice legea fãrã discriminare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
IV. De asemenea, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Deciziile nr. 555 din 16 decembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, şi nr. 181 din 29 martie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 12 mai 2005. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, Curtea a reţinut cã abrogarea prin actul normativ criticat a dispoziţiilor procedural penale care reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzãrii s-a realizat de cãtre legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, prevãzute de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", fiind determinatã, astfel cum se menţioneazã în mod expres în preambulul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , de raţiuni de politicã penalã. Acestea constau în "necesitatea eliminãrii neîntârziate a posibilitãţii de exercitare abuzivã a drepturilor procesuale, care impieteazã asupra desfãşurãrii în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi". Aşa fiind, actul normativ criticat dã expresie preocupãrii legiuitorului de a realiza exigenţele unui proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin împiedicarea exercitãrii abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celeritãţii procesului penal (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe). Faptul cã încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacatã separat cu recurs nu aduce nici o atingere drepturilor procesuale ale pãrţii, respectiv dreptului la un recurs efectiv în sensul art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, câtã vreme aceastã încheiere poate fi atacatã o datã cu fondul, instanţa superioarã urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã ducã la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Curtea mai reţine cã textul de lege criticat nu împiedicã în nici un fel partea sã îşi angajeze apãrãtor, sã solicite administrarea de probe, sã exercite cãile de atac în condiţiile legii şi, în general, sã îşi exercite toate drepturile procesuale prevãzute de lege, astfel încât nu poate fi primitã critica <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , în raport de prevederile constituţionale ce reglementeazã dreptul la apãrare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 1, privind statul român, invocate în motivarea criticii de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 , acestea nu sunt incidente în cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. 3, art. 69, art. 278^1 alin. 4, art. 291 alin. 2, art. 314 alin. 1, art. 316 alin. 3 şi art. 330 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedurã penalã, ridicatã de Alexandru Rãdulescu în Dosarul nr. 245/2004 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
