Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 310 din 13 martie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ale   Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, precum si ale   Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor   Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale   Legii nr. 169/1997     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 310 din 13 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, precum si ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ale <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi ale <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , excepţie ridicatã de Ioan Stãnescu în Dosarul nr. 6.771/94/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 6.771/94/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ale <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi ale <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , excepţie ridicatã de Ioan Stãnescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, în urma interpretãrii greşite a <>Legii nr. 187/1945 referitoare la reforma agrarã, care a fost o lege de expropriere, iar nu de împroprietãrire, aşa cum a fost calificatã de cãtre comisia de elaborare a <>Legii nr. 247/2005 , el, în calitate de moştenitor, nu beneficiazã de restituirea integralã a proprietãţilor preluate abuziv de stat, fapt ce determinã încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, dreptului de moştenire şi accesului liber la justiţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile criticate îi vizeazã atât pe proprietarii deposedaţi, cât şi pe moştenitorii acestora.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul observã cã, din criticile formulate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu rezultã dacã nemulţumirea petentului este generatã de conţinutul legilor sau de modul de aplicare al acestora. Dincolo de aceastã împrejurare, în condiţiile în care legile criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, Guvernul îşi exprimã punctul de vedere în sensul menţinerii jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea mãsurilor reparatorii pe care le stabileşte prin lege, astfel încât critica autorului excepţiei sub aspectul omisiunii legislative în aceastã privinţã nu respectã dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , fiind deci inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , aşa cum au fost modificate prin <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum şi ale <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) care consacrã liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi în art. 45 privind libertatea economicã. De asemenea, sunt considerate a fi încãlcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 481 din Codul civil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã, în esenţã, critica autorului vizeazã faptul cã reglementãrile deduse controlului împiedicã persoanele îndreptãţite la reconstituirea dreptului de proprietate de a beneficia de restituirea integralã a suprafeţelor de teren deţinute înainte de preluarea abuzivã a statului, limitând aceastã restituire la o suprafaţã de 50 ha. Critica cu un atare obiect a mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţinând cã, în considerarea obiectului de reglementare al legilor criticate - fondul funciar al României - şi a scopului reparator declarat al acestora, reglementarea condiţiilor în care legile devin aplicabile, sub aspectul persoanelor îndreptãţite la restituirea sau dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere şi al suprafeţelor retrocedabile, constituie opţiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economicã a statului în aceastã materie. Prin urmare, Curtea a apreciat cã opţiunea legiuitorului de a atribui dreptul de proprietate asupra acestor bunuri în limita celor 50 de hectare este pe deplin constituţionalã şi în acord cu finalitatea reparatorie a legii.
Însã, Curtea constatã cã, în principal, argumentele pe care se întemeiazã critica autorului vizeazã lacune ale textelor de lege, care se doresc a fi complinite prin efectuarea controlului de constituţionalitate. Însã o atare operaţie excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. De altfel, critica are ca obiect şi o problemã de corelare legislativã, întrucât susţinerile autorului excepţiei privesc modul de interpretare şi aplicare a unor texte legale, aspecte ce intrã în competenţa exclusivã a instanţelor judecãtoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ale <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi ale <>Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale <>Legii nr. 169/1997 , excepţie ridicatã de Ioan Stãnescu în Dosarul nr. 6.771/94/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016