Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 31 din 6 mai 2026  privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 31 din 6 mai 2026 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012

EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2026
    În conformitate cu dispoziţiile art. 167 şi ale art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere:
    - Adresa Asociaţiei pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nr. 2.719 din 29.04.2026, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RGII/1.939 din 30.04.2026;
    – Referatul Direcţiei gestiune colectivă, expertize şi constatări nr. RGII/2000 din 6.05.2026,

    în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
    directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.
    ART. 1
    Se modifică, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012, conform anexei care face parte integrantă din prezenta decizie.

    ART. 2
    De la data intrării în vigoare a prezentei decizii, remuneraţiile prevăzute în tabelul publicat în Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 68/2025 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzute în Metodologia privind remuneraţiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, prevăzută în Hotărârea arbitrală din 30 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 266/2011, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 121A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 198/2012, îşi încetează aplicabilitatea.

    ART. 3
    Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ.

    ART. 4
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării.



                    Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
                    Andrei-Simion Ijac

    Bucureşti, 6 mai 2026.
    Nr. 31.
    ANEXA 1

    TABEL
    cuprinzând remuneraţiile datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental*)

┌────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬────────────┐
│ │Structuri de │ │ │
│ │primire turistică │Clasificare stele/│Remuneraţie │
│ │cu funcţiuni de │margarete │cameră/lună │
│ │cazare │ │ │
│ ├────┬─────────────┼──────┬───────────┼────────────┤
│ │ │Hoteluri, │ │ │ │
│ │ │hoteluri │ │ │ │
│ │ │apartament, │ │până la 2 │ │
│ │ │moteluri, │a. │stele/ │1,37 lei │
│ │ │hosteluri, │ │margarete │ │
│ │ │vile │ │ │ │
│ │ │turistice, │ │ │ │
│ │ │bungalow-uri,│ │ │ │
│ │ │cabane ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │turistice, │ │ │ │
│ │ │sate de │ │ │ │
│ │ │vacanţă, │ │3 stele/ │ │
│1. Unităţi de │ │campinguri, │b. │margarete │2,06 lei │
│cazare │ │popasuri │ │ │ │
│ │ │turistice, │ │ │ │
│ │1.A │căsuţe tip │ │ │ │
│ │ │camping, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │apartamente │ │ │ │
│ │ │sau camere de│ │ │ │
│ │ │închiriat, │ │4 stele/ │ │
│ │ │structuri de │c. │margarete │2,74 lei │
│ │ │primire cu │ │ │ │
│ │ │funcţiuni de │ │ │ │
│ │ │cazare pe │ │ │ │
│ │ │pontoane ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │plutitoare, │ │ │ │
│ │ │nave fluviale│ │ │ │
│ │ │şi maritime, │ │5 stele/ │ │
│ │ │pensiuni │d. │margarete │3,43 lei │
│ │ │turistice şi │ │ │ │
│ │ │pensiuni │ │ │ │
│ │ │agroturistice│ │ │ │
├────────────────┼────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 50 │81,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │51-100 │109,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │101-200 │136,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Restaurante, │d. │201-300 │184,00 lei │
│ │ │terase, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │baruri, │e. │301-400 │204,00 lei │
│ │2.A │birturi, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │berării, │f. │401-500 │273,00 lei │
│ │ │fast-food, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │pizzerii etc.│ │ │273 lei plus│
│ │ │ │ │ │53 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │g. │peste 500 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│2. Unităţi de │ │ │ │ │suplimentară│
│alimentaţie ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│publică din │ │ │a. │până la 50 │81,00 lei │
│oraşe şi │ │Restaurante, ├──────┼───────────┼────────────┤
│staţiuni │ │terase, │b. │51-100 │109,00 lei │
│turistice**) │ │baruri, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │birturi, │c. │101-200 │136,00 lei │
│ │ │berării, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │fast-food, │d. │201-300 │184,00 lei │
│ │ │pizzerii etc.├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │în care │e. │301-400 │204,00 lei │
│ │2.B │comunicarea ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │publică a │f. │401-500 │273,00 lei │
│ │ │operelor ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │muzicale se │ │ │273 lei plus│
│ │ │face prin │ │ │53 lei │
│ │ │prestaţii ale│ │ │pentru │
│ │ │artiştilor │g. │peste 500 │fiecare │
│ │ │interpreţi │ │ │tranşă de │
│ │ │sau formaţii │ │ │până la 100 │
│ │ │de artişti │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┴──────┴───────────┼────────────┤
│ │ │Săli de nunţi, petreceri, baluri│410 lei/ │
│ │2.C │şi alte evenimente deţinute cu │eveniment │
│ │ │orice titlu │ │
├────────────────┼────┼─────────────┬──────┬───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 100│81,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │101-200 │204,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Restaurante, │c. │201-300 │273,00 lei │
│ │ │terase, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │baruri, │d. │301-400 │342,00 lei │
│3. Unităţi de │3.A │birturi, ├──────┼───────────┼────────────┤
│alimentaţie │ │berării, │ │ │342 lei plus│
│publică din │ │fast-food, │ │ │41 lei │
│comune şi │ │pizzerii etc.│ │ │pentru │
│sate**) │ │ │e. │peste 400 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┴──────┴───────────┼────────────┤
│ │ │Săli de nunţi, petreceri, baluri│136 lei/ │
│ │3.B │şi alte evenimente deţinute cu │eveniment │
│ │ │orice titlu │ │
├────────────────┼────┼─────────────┬──────┬───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 100│95,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │101-200 │122,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │201-300 │163,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │d. │301-400 │192,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │e. │401-500 │219,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │f. │501-600 │273,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │g. │601-700 │315,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │h. │701-800 │356,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Magazine de │i. │801-900 │383,00 lei │
│ │ │orice tip, ├──────┼───────────┼────────────┤
│4. Unităţi │ │mall, │j. │901-1.000 │410,00 lei │
│comerciale sau │ │supermarket, ├──────┼───────────┼────────────┤
│de prestări cu │4.A │hipermarket, │k. │1.001-2.000│687,00 lei │
│activitate │ │galerii ├──────┼───────────┼────────────┤
│continuă**),***)│ │comerciale │l. │2.001-3.000│961,00 lei │
│ │ │etc. ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │m. │3.001-4.000│1.372,00 lei│
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │n. │4.001-5.000│1.646,00 lei│
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │o. │5.001-6.000│1.922,00 lei│
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │1.922 lei la│
│ │ │ │ │ │care se │
│ │ │ │ │ │adaugă 204 │
│ │ │ │ │ │lei pentru │
│ │ │ │ │ │fiecare │
│ │ │ │p. │peste 6.000│tranşă de │
│ │ │ │ │ │1.000 mp ce │
│ │ │ │ │ │depăşeşte │
│ │ │ │ │ │suprafaţa de│
│ │ │ │ │ │bază de │
│ │ │ │ │ │6.000 mp │
├────────────────┼────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│5. Unităţi │ │ │ │ │ │
│comerciale sau │ │ │a. │până la 50 │46,00 lei │
│de prestări cu │ │ │ │ │ │
│activitate │ │Magazine de ├──────┼───────────┼────────────┤
│continuă cu │ │orice tip cu │ │ │ │
│suprafeţe mai │5.A │suprafaţa mai│b. │51-100 │68,00 lei │
│mici de 200 mp │ │mică de 200 │ │ │ │
│situate în │ │mp ├──────┼───────────┼────────────┤
│comune şi │ │ │ │ │ │
│sate**),***) │ │ │c. │101-200 │95,00 lei │
│ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 50 │273,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │51-100 │410,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │101-200 │547,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │d. │201-300 │687,00 lei │
│ │ │Săli de ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │6.A │jocuri de │e. │301-400 │823,00 lei │
│ │ │noroc ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │823 lei plus│
│ │ │ │ │ │136 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │f. │peste 400 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 200│1.372,00 lei│
│ │6.B │Cazinouri ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │peste 200 │2.333,00 lei│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 50 │68,00 lei │
│6. Agrement, │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│centre medicale,│ │ │b. │între 51 şi│95,00 lei │
│birouri │ │ │ │100 │ │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Săli de │ │ │95 lei plus │
│ │6.C │internet │ │ │68 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │c. │peste 100 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 100│95,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │101-200 │136,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Săli de │c. │201-300 │204,00 lei │
│ │ │biliard, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │6.D │bowling, │ │ │204 lei plus│
│ │ │popice, tenis│ │ │68 lei │
│ │ │de masă etc. │ │ │pentru │
│ │ │ │d. │peste 300 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
├────────────────┼────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Patinoare şi │a. │până la 200│68,00 lei │
│ │6.E │piscine ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │peste 200 │136,00 lei │
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 100│68,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │101-200 │109,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Parcuri de │c. │201-500 │204,00 lei │
│ │ │distracţie, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │6.F │orăşele şi │ │ │204 lei plus│
│ │ │sate de │ │ │95 lei │
│ │ │vacanţă │ │ │pentru │
│ │ │ │d. │peste 500 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 200 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 100│136,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │101-200 │204,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │2046 lei │
│ │6.G │Şcoli de dans│ │ │plus 95 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │c. │peste 200 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 200 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 200│136,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Săli de │b. │201-400 │204,00 lei │
│ │ │gimnastică ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │aerobică, │ │ │204 lei plus│
│ │6.H │fitness, │ │ │53 lei │
│ │ │culturism şi │ │ │pentru │
│ │ │altele │c. │peste 400 │fiecare │
│ │ │asemenea │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 100 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 50 │25,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │51-100 │41,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │101-300 │53,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │d. │301-400 │68,00 lei │
│ │ │Locuri de ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │6.I │joacă pentru │e. │401-500 │81,00 lei │
│ │ │copii ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │81 lei plus │
│ │ │ │ │ │20 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │f. │peste 500 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 200 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┴──────┴───────────┼────────────┤
│ │6.J │Muzee │68,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │6.K │Birouri sau centre │33,00 lei │
│ │ │administrative │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │6.L │Centre sau cabinete medicale ori│68,00 lei │
│ │ │de tratament │ │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Tipul evenimentului │Remuneraţie/│
│ │ │eveniment │
│ ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Petreceri organizate cu ocazia │ │
│ │ │unor colocvii, simpozioane, │ │
│ │7.A │congrese, vernisaje, lansări de │204,00 lei │
│ │ │carte sau discuri, reuniuni │ │
│ │ │profesionale şi altele asemenea │ │
│7. Evenimente ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ocazionale │ │Petreceri organizate de persoane│ │
│ │7.B │juridice pentru salariaţi în │68,00 lei │
│ │ │alte spaţii decât cele prevăzute│ │
│ │ │la pct. 2.C şi 3.B │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │7.C │Nunţi, botezuri în alte spaţii │81,00 lei │
│ │ │decât cele de la pct. 2.C şi 3.B│ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │7.D │Parade de modă, concursuri de │547,00 lei │
│ │ │frumuseţe │ │
├────────────────┼────┴─────────────┬──────────────────┼────────────┤
│ │Tipul unităţii │Suprafaţa (mp) │Remuneraţie/│
│ │ │ │zi │
│ ├────┬─────────────┼──────┬───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 200│136,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │201-500 │273,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │501-1.500 │547,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │d. │1.501-2.500│961,00 lei │
│8. Târguri şi │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│expoziţii │ │Târguri sau │e. │2.501-3.500│1.372,00 lei│
│ │8.A │expoziţii în ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │spaţii │f. │3.501-4.500│2.059,00 lei│
│ │ │acoperite ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │2.059 lei │
│ │ │ │ │ │plus 687 lei│
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │g. │peste 4.500│fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la │
│ │ │ │ │ │1.000 mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
├────────────────┼────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 500│95,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │501-1.000 │178,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │c. │1.001-2.000│273,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Târguri sau │d. │2.001-3.500│410,00 lei │
│ │8.B │expoziţii în ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │spaţii │ │ │410 lei plus│
│ │ │descoperite │ │ │95 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │ │ │e. │peste 3.500│fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la │
│ │ │ │ │ │1.000 mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 200│41,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │201-400 │68,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │68 lei plus │
│ │8.C │Târguri │ │ │41 lei │
│ │ │mobile (cort)│ │ │pentru │
│ │ │ │c │peste 400 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 200 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │a. │până la 200│25,00 lei │
│ │ │ ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │b. │201-500 │53,00 lei │
│ │ │Târguri, ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │iarmaroace │ │ │53 lei plus │
│ │8.D │sau │ │ │41 lei │
│ │ │talciocuri în│ │ │pentru │
│ │ │aer liber │c │peste 500 │fiecare │
│ │ │ │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la 500 │
│ │ │ │ │ │mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │Expoziţii de │ │ │ │
│ │ │artă, │a. │până la 200│41,00 lei │
│ │ │ştiinţă, │ │ │ │
│ │8.E │carte şi ├──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │altele │ │ │ │
│ │ │asemenea │b. │peste 200 │68,00 lei │
│ │ │ │ │ │ │
├────────────────┼────┴─────────────┴──────┴───────────┼────────────┤
│ │ │Remuneraţie/│
│ │Tipul standului │lună/stand │
│9. Standuri │ │sau magazin │
│mobile cu │ │mobil │
│activitate ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│permanentă │9.A │Magazine (standuri) mobile │25,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │9.B │Standuri în pieţe, târguri sau │20,00 lei │
│ │ │alte locuri publice │ │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Remuneraţie/│
│ │Mijloc de transport │mijloc de │
│ │ │transport/ │
│ │ │lună │
│ ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.A│Autobuze, troleibuze, tramvaie │33,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.B│Microbuze │41,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.C│Taxiuri │20,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.D│Autocare de transport intern şi │81,00 lei │
│ │ │internaţional │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.E│Vehicule de agrement (trenuleţe,│109,00 lei │
│ │ │remorci, platforme, atelaje) │ │
│10. Transporturi├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│terestre sau │10.F│Autoturisme închiriate (rent a │68,00 lei │
│maritime de │ │car) │ │
│pasageri ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.G│Trenuri de pasageri cu trafic │136,00 lei │
│ │ │intern │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.H│Vagoane-restaurant sau bar │136,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.I│Ambarcaţiuni de agrement pe │81,00 lei │
│ │ │lacuri/râuri │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.J│Ambarcaţiuni de agrement │136,00 lei │
│ │ │fluviale şi maritime │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.K│Ambarcaţiuni de transport │81,00 lei │
│ │ │pasageri │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.L│Telegondole, telecabine etc. │25,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │10.M│Ascensoare │13,00 lei │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Remuneraţie/│
│11. Transporturi│Mijloc de transport │lună/ │
│aeriene de │ │aeronavă │
│pasageri****) ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │11.A│Aeronave de orice tip │273,00 lei │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Remuneraţie/│
│ │Spaţii de aşteptare situate în: │spaţiu de │
│ │ │aşteptare/ │
│ │ │lună │
│ ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │12.A│Aeroporturi cu trafic │273,00 lei │
│ │ │internaţional │ │
│12. Spaţii de ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│aşteptare │12.B│Aeroporturi cu trafic intern │136,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │12.C│Gări │81,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │12.D│Autogări │68,00 lei │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │12.E│Staţii de metrou, tramvai sau │25,00 lei │
│ │ │troleibuz │ │
├────────────────┼────┼─────────────┬──────┬───────────┼────────────┤
│ │13.A│ │62,00 │până la 500│68,00 lei │
│ │ │ │lei │ │ │
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │13.B│ │124,00│501-1.000 │136,00 lei │
│ │ │ │lei │ │ │
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │13.C│101-200 de │162,00│1.001-2.000│178,00 lei │
│ │ │locuri │lei │ │ │
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │13.D│201-450 de │200,00│2.001-3.000│219,00 lei │
│ │ │locuri │lei │ │ │
│13. Parcări ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │13.E│451-500 de │249,00│3.001-5.000│273,00 lei │
│ │ │locuri │lei │ │ │
│ ├────┼─────────────┼──────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │273 lei plus│
│ │ │ │ │ │68 lei │
│ │ │ │ │ │pentru │
│ │13.F│peste 500 de │f. │peste 5.000│fiecare │
│ │ │locuri │ │ │tranşă de │
│ │ │ │ │ │până la │
│ │ │ │ │ │1.000 mp/ │
│ │ │ │ │ │suplimentară│
├────────────────┼────┴─────────────┴──────┴───────────┼────────────┤
│ │Tipul utilizării │Remuneraţie/│
│ │ │difuzor/lună│
│14. Parcuri, ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│pieţe, piaţete, │ │Comunicarea publică a operelor │ │
│intersecţii, │ │muzicale prin difuzoare sau prin│ │
│plaje, │ │orologii (fără interpreţi), │ │
│ştranduri, │14.A│instalate în parcuri, grădini, │68,00 lei │
│pârtii pentru │ │pieţe, piaţete, intersecţii, │ │
│schi │ │plaje, ştranduri, pârtii (nu │ │
│ │ │include şi remuneraţia pentru │ │
│ │ │manifestări artistice) │ │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Remuneraţie/│
│ │Tipul utilizării │lună/linie │
│15. Call center │ │telefonică │
│ ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │15.A│Call center - apel în aşteptare │410,00 lei │
├────────────────┼────┴────────────────────────────────┼────────────┤
│ │Modul de utilizare │Remuneraţie/│
│ │ │eveniment │
│ ├────┬────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Muzică ambientală (fără │ │
│ │16.A│interpreţi) în timpul │273,00 lei │
│16. Stadioane şi│ │evenimentelor sportive │ │
│săli de sport │ │desfăşurate pe stadioane │ │
│ ├────┼────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ │Muzică ambientală (fără │ │
│ │16.B│interpreţi) în timpul │136,00 lei │
│ │ │evenimentelor sportive în săli │ │
│ │ │de sport │ │
└────────────────┴────┴────────────────────────────────┴────────────┘


    *) Remuneraţiile nu conţin TVA.
    **) La determinarea remuneraţiei datorate de utilizatori în funcţie de suprafaţă vor fi luate în considerare toate spaţiile, inclusiv ringurile de dans (bar, terasă, club etc.). Dacă acelaşi spaţiu este utilizat pentru mai multe activităţi, remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor de opere muzicale se vor plăti pentru fiecare activitate, respectiv pentru fiecare spaţiu dotat cu casă de marcat şi/sau vânzător.
    ***) Se consideră utilizare pentru proba tehnică de suporturi sau aparate utilizarea operelor muzicale în prezenţa clientului care a solicitat o astfel de testare, prin intermediul unui aparat audio oferit spre vânzare şi supus testării la standuri special amenajate. Nu reprezintă probă tehnică, ci utilizare în scop ambiental a operelor muzicale menţinerea în stare de funcţionare a unuia sau mai multor aparate în incinta unităţii comerciale ori în afara acesteia.
    ****) La transportul de pasageri aerian remuneraţiile forfetare sunt aplicabile pentru fiecare cursă. Se consideră utilizator în cadrul activităţii de taxi prestatorul de servicii (compania) sub a cărui marcă sau denumire se exercită activitatea, pentru toate autoturismele care sunt inscripţionate cu marca ori denumirea sa, inclusiv în cazul unor colaborări cu persoane fizice autorizate sau alte terţe persoane.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016