Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 309 din 15 noiembrie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 18 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Teodor Emilian Vasiliu, Mariana Ionescu şi Sorin Dumitru Popescu în dosarele nr. 2.011/2000, nr. 4.397/2000 şi, respectiv, nr. 4.887/2000 ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 325C/2001 şi nr. 326C/2001 la Dosarul nr. 324C/2001.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor, în temeiul art. 164 din Codul de procedura civilã, întrucât acestea au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.
Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, raportat la art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 325C/2001 şi nr. 326C/2001 la Dosarul nr. 324C/2001.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã privind punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, deoarece nu conţin dispoziţii discriminatorii sau privilegii. De asemenea, se susţine ca aceste prevederi nu contravin nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3), privind statul roman, şi nici celor ale art. 30 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare. Se considera ca şi dispoziţiile art. 207 din Codul penal referitoare la proba veritãţii sunt conforme cu prevederile constituţionale, întrucât nu se incalca prezumţia de nevinovatie, prevãzutã la art. 23 alin. (8), libertatea conştiinţei, consacratã prin art. 29, libertatea de exprimare, garantatã de art. 30, libertãţi care, potrivit art. 30 alin. (6) şi art. 54 din Constituţie, trebuie exercitate cu buna-credinţa, fãrã a se incalca drepturile şi libertãţile celorlalţi. Totodatã se considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepţiilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 4 iunie 2001 şi 21 iunie 2001 (pronunţate în dosarele nr. 4.397/2000, nr. 4.887/2000 şi, respectiv, nr. 2.011/2000), Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã, precum şi a celor ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Mariana Ionescu, Sorin Dumitru Popescu şi, respectiv, de Teodor Emilian Vasiliu.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorii acestora susţin ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, întrucât este "vãditã inegalitatea în fata legii, cel puţin procedural, a jurnalistilor". De asemenea, se considera ca ambele texte de lege criticate incalca drepturile şi libertãţile cetãţenilor, garantate prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (referitoare la dreptul la libertatea de exprimare), şi, respectiv, art. 30 alin. (1), (2) şi alin. (8) teza finala, privind libertatea de exprimare. Se considera ca aplicarea dispoziţiilor privind procedura plângerii prealabile şi jurnalistilor (pentru infracţiunile prevãzute la art. 193, 205 şi 206 din Codul penal) aduce atingere libertãţii de exprimare a acestora şi, totodatã, constituie o discriminare în raport cu alte categorii de cetãţeni (judecãtori, procurori, notari, militari), care, tot "pentru fapte în legatura cu serviciul, se afla în cercetãri ale organelor competente, altele decât instanţele, luni şi ani de zile, iar de multe ori, pe baza acestor cercetãri profesioniste sunt exonerati de orice rãspundere". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritãţii, autorii excepţiilor considera ca acestea contravin prevederilor art. 30 alin. (8) teza finala din Constituţie. Se arata ca proba veritãţii devine necesarã unui jurnalist pentru disculparea pentru informaţia sau opinia exprimatã, dar aceasta nu este posibila, deoarece proba veritãţii ar presupune dezvaluirea surselor de informare ale jurnalistului, care sunt protejate. Autorii considera ca art. 207 din Codul penal vine în contradictie, sub acelaşi aspect, cu prevederile art. 31 din Constituţie, potrivit cãrora dreptul persoanei de a avea acces la informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, apreciazã ca acestea sunt neintemeiate. Se considera ca textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece sunt în concordanta cu cerinţele arãtate în pct. 2 al art. 10 şi sunt menite sa protejeze morala, reputaţia sau drepturile altora. Aceste dispoziţii, absolut necesare într-o societate democratica, permit persoanei vãtãmate în drepturile sale prin sãvârşirea infracţiunilor de insulta, calomnie şi ameninţare sa se adreseze instanţei de judecata şi atunci când faptele au fost sãvârşite prin presa, constituind un mijloc de protecţie a respectãrii moralitãţii, reputaţiei persoanei, dar şi a dreptului publicului de a fi informat corect, conform realitãţii şi în limitele decentei. Instanta de judecata mai considera ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã nu incalca principiul egalitãţii în drepturi, deoarece sunt situaţii diferite în cazul categoriilor profesionale invocate de autorii excepţiilor, situaţii cãrora trebuie sa le corespundã tratamente juridice deosebite, pentru respectarea altor principii constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 207 din Codul penal instanta de judecata considera, de asemenea, ca fiind nefondate criticile, arãtându-se ca proba veritãţii este admisibilã numai în anumite cazuri şi nu presupune, în toate cazurile, dezvaluirea surselor de informare ale ziaristilor sau ca o asemenea dezvaluire nu ar fi permisã pentru ocrotirea unor interese publice sau individuale, reglementãri care nu nu se regãsesc în cuprinsul Convenţiei.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel, se considera ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã nu sunt contrare prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, "în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o restrangere nu este de natura sa încalce art. 10 din Convenţie, dacã este prevãzutã de lege, îndreptatã spre îndeplinirea unui scop legitim şi necesarã într-o societate democratica". Referirile la organul judiciar cãruia i se adreseazã plângerea nu sunt socotite, în opinia Guvernului, ca restrangeri aduse libertãţii de exprimare în accepţiunea art. 10 din Convenţie. Se invoca, în acest sens, însãşi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului care în Cazul Constantinescu impotriva României a constatat ca nu a existat o încãlcare a art. 10 din Convenţie, deoarece "marja de apreciere a autoritãţilor naţionale" în stabilirea existenţei "unei nevoi sociale imperioase care sa rãspundã ingerintei în exercitarea libertãţii de exprimare nu a fost depãşitã". Se mai arata ca acelaşi text de lege nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "nu creeazã nici privilegii, nici discriminãri, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitãţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie". Totodatã se considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 30 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie, deoarece textul procedural criticat nu conţine dispoziţii de asemenea natura. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca este nefondata în raport cu prevederile art. 30 alin. (6) şi cu cele ale art. 54 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã şi cele ale art. 207 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
- art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã: "Aceste prevederi se aplica şi în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, sãvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;"
Aceste dispoziţii trebuie corelate cu cele ale paragrafului 1 al alin. 2 al art. 279 din Codul de procedura penalã, la care se face referire, dispoziţii care prevãd: "Plângerea prealabilã se adreseazã:
a) instanţei de judecata, în cazul infracţiunilor prevãzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacã fãptuitorul este cunoscut. Când fãptuitorul este necunoscut, persoana vãtãmatã se poate adresa organului de cercetare penalã pentru identificarea lui.";
- art. 207 din Codul penal: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."
Textele constituţionale, invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate, au urmãtoarea redactare:
- art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.";
- art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- art. 29 alin. (1) şi (2): "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc.";
- art. 30 alin. (1), (2) şi alin. (8) teza finala: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisã. [...]
(8) [...] Delictele de presa se stabilesc prin lege.";
- art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit."
Autorul exceptiei a mai invocat şi încãlcarea art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins: "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supunã societãţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertãţi, ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi, poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
Autorii excepţiilor considera ca este neconstitutionala instituţia plângerii prealabile (prevãzutã la art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã ca o condiţie necesarã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale) în cazurile prevãzute de art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din acelaşi cod, deoarece se incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, prin faptul ca pentru infracţiunile menţionate în acest text, sãvârşite de jurnalisti (care ar constitui infracţiuni de serviciu), alte categorii profesionale nu pot fi chemate în judecata direct în fata instanţei, ci este prevãzutã o procedura prealabilã, de cercetare de cãtre "organe competente, altele decât instanţele", care-i pot exonera de orice rãspundere penalã. Se considera ca astfel se instituie o discriminare interzisã de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodatã autorii exceptiei apreciazã ca sunt incalcate şi prevederile art. 29 alin. (1) şi (2), referitoare la libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1), (2) şi (8) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare, prevederile art. 1 alin. (3) şi cele ale art. 11 şi art. 20 din Constituţie, raportate la art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertatea de exprimare.
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere urmãtoarele considerente:
Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate reprezintã o excepţie de la regula generalã a oficialitatii procesului penal, înscrisã în art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penalã. Cazurile în care este necesarã plângerea prealabilã se împart în doua categorii: în cazul anumitor infracţiuni, prevãzute expres şi limitativ de lege, plângerea prealabilã se depune direct la instanta de judecata, iar în cazul altor infracţiuni, determinate, de asemenea, prin lege, plângerea trebuie adresatã organului de urmãrire penalã competent, sesizarea instanţei urmând a se face prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Stabilirea infracţiunilor în cazul cãrora este necesarã plângerea prealabilã, a acelora în care trebuie efectuatã urmãrirea penalã, precum şi a celor în cazul cãrora sesizarea instanţei de judecata se face prin plângerea prealabilã directa a persoanei vãtãmate este lãsatã de Constituţie la libera opţiune a legiuitorului. În speta, textul art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã, introdus prin <>Legea nr. 45/1993 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993), extinde cazurile în care plângerea penalã a persoanei vãtãmate poate fi adresatã direct instanţei de judecata, prevãzute de paragraful 1 al aceluiaşi alineat, şi cu privire la "infracţiunile prevãzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, sãvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;".
Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice nu sunt incalcate pentru ca textul de lege menţionat nu conţine privilegii sau discriminãri de natura acelora prevãzute la art. 4 din Constituţie, şi anume de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã. Faptul ca pentru categoria de infracţiuni prevãzutã de textul de lege criticat este aplicabilã procedura plângerii prealabile prevãzutã la alin. 2 lit. a) al art. 279 din Codul de procedura penalã, iar nu aceea prevãzutã la lit. b) sau c) ale aceluiaşi articol nu poate fi considerat o discriminare. În mod constant Curtea Constituţionalã, în jurisprudenta sa, a statuat ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, ci presupune ca în situaţii deosebite (cum este şi cel în speta) sa se adopte soluţii juridice deosebite. Or, situaţia jurnalistilor trimişi în judecata numai pentru infracţiunile prevãzute la art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, sãvârşite prin presa sau prin orice mijloace de comunicare în masa, este diferita de aceea a judecãtorilor, procurorilor, notarilor ori a altor categorii profesionale prevãzute la lit. c) a aceluiaşi articol, diferenţa rezultând din specificul activitãţii acestora, natura deosebita a infracţiunilor pentru care sunt reclamati, gravitatea faptelor ori principiile constituţionale ocrotite. Totodatã Curtea observa ca argumentele invocate de autorii excepţiilor, referitoare la competenta organelor, altele decât instanţele, ori la exonerarea de rãspundere care ar fi posibila în mai mare mãsura în fata acestor organe de cercetare penalã, nu pot fi luate în considerare, deoarece, chiar potrivit prevederilor constituţionale [art. 125 alin. (3)], competenta şi procedura de judecata sunt stabilite numai de lege, iar nu de Constituţie, iar garanţii procesuale care sa asigure aflarea adevãrului de cãtre instanta ori de cãtre organul de cercetare penalã sunt, deopotrivã, existente în ambele situaţii, aflarea adevãrului fiind unul dintre principiile de baza ale procesului penal (art. 3 din Codul de procedura penalã).
Curtea mai constata ca textul procedural criticat nu incalca prevederile art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 10 din Convenţie, referitoare la libertatea de exprimare, deoarece, potrivit prevederilor constituţionale ale alin. (6) din art. 30, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", iar, potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "exercitarea acestor libertãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru [...] protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora [...]". Or, tocmai pentru sancţionarea depãşirii limitelor constituţionale ale exercitatii libertãţii de exprimare textul menţionat stabileşte extinderea procedurii plângerii prealabile adresate instanţei de judecata şi asupra infracţiunilor de ameninţare, insulta şi calomnie sãvârşite prin presa sau prin orice mijloace de comunicare în masa, dispoziţiile sale fiind astfel conforme Constituţiei şi Convenţiei.
Curtea mai constata ca nu sunt incalcate, de asemenea, nici prevederile art. 30 alin. (8) teza finala, referitoare la stabilirea prin lege a delictelor de presa, deoarece, nefiind încã adoptatã o lege prin care sa fie stabilite delictele de presa, textul constituţional invocat nu are nici o incidenta în cauza.
Totodatã Curtea observa ca nu sunt incalcate, prin dispoziţiile procedurale criticate, nici prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la libertatea conştiinţei, deoarece libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase "trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc", potrivit chiar alin. (2) al art. 29 din Constituţie, invocat de autori în motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
Prin urmare, retinand ca dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor constituţionale menţionate şi nici prevederilor art. 10 din Convenţie, Curtea retine, totodatã, ca nu sunt incalcate, de asemenea, nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, referitoare la statul roman ca stat de drept, ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi nici prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, existând depline concordante între textul din Convenţie invocat şi dispoziţiile legale criticate.
2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiatã, întrucât acestea sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei.
Astfel, nu poate fi reţinut motivul invocat, referitor la imposibilitatea efectuãrii probei veritãţii, din cauza eticii jurnalistului care obliga la protejarea surselor de informare. Curtea observa ca proba veritãţii nu impune dezvaluirea surselor de informare, ci scopul ei este acela de a da posibilitatea jurnalistului de a dovedi adevãrul informaţiilor date publicitãţii. Totodatã Curtea atrage atenţia ca nu se poate justifica sãvârşirea unor infracţiuni grave prin invocarea secretului surselor de informare.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 29 din Constituţie, şi anume a alin. (1) şi (2), referitoare la libertatea conştiinţei, Curtea constata ca reglementarea probei veritãţii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce nici un fel de atingere libertãţii conştiinţei, garantatã de Legea fundamentalã, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credinţa a libertãţii gandirii şi a opiniilor, fãrã a se incalca drepturile şi libertãţile fundamentale ale celorlalţi, în spiritul art. 54 din Constituţie. Or, faptele de insulta şi calomnie demonstreaza tocmai o lipsa de respect pentru demnitatea persoanei şi, de aceea, numai dacã au fost sãvârşite pentru apãrarea unui interes legitim şi dacã s-a fãcut proba veritãţii lor, ele nu constituie infracţiuni.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii art. 31 din Constituţie, referitor la dreptul la informare, Curtea retine netemeinicia acestei critici, deoarece, potrivit prevederilor alin. (4) din acest articol, "Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice". Or, procedura de sancţionare a ziaristilor pentru sãvârşirea infracţiunilor de ameninţare, insulta sau calomnie are în vedere tocmai obligaţiile constituţionale ale celor care folosesc mijloacele de informare în masa şi care trebuie sa asigure o informare corecta a publicului.
Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã. Poate fi menţionatã în acest sens Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, prin care s-a statuat ca aceasta excepţie este neîntemeiatã, dispoziţiile legale criticate fiind constituţionale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementãrii constituindu-l doar procedura de punere în mişcare a acţiunii penale numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã o astfel de plângere".
Considerentele şi soluţia adoptatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Curtea constata ca nu este intemeiata nici critica referitoare la încãlcarea art. 30 alin. (1) din Constituţie, deoarece libertatea de exprimare, ca orice alta libertate sau drept fundamental, trebuie sa fie exercitatã cu buna-credinţa, potrivit art. 54 din Constituţie, "fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi", iar conform art. 30 alin. (6), "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece acesta "nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor fãcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Curtea observa, de asemenea, ca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protejarea surselor de la care jurnalistii preiau informaţii nu este relevanta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referã la fapte determinate privitoare la o persoana, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la obligaţia impusa de un tribunal unui ziarist de a-şi dezvalui sursele, sub sancţiunea aplicãrii unei amenzi, situaţie la care se referã Cazul Goodwin contra Regatul Unit, caz invocat de autorii excepţiilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a) alin. 2 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal, excepţii ridicate de Teodor Emilian Vasiliu, Mariana Ionescu şi Sorin Dumitru Popescu în dosarele nr. 2.011/2000, nr. 4.397/2000 şi, respectiv, nr. 4.887/2000 ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
