Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 308 din 10 iulie 2003  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a   art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 308 din 10 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 30 iulie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã autoarea exceptiei de neconstituţionalitate, prin avocat, precum şi pãrţile, Liliana Ionescu şi Carmen Benga, de asemenea, prin apãrãtor, lipsind partea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul autoarei exceptiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, arãtând ca <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 creeazã o discriminare între reclamant şi parat în cadrul unui litigiu având ca obiect imobile preluate de stat în mod abuziv. Întrucât pãrţile nu se afla în situaţii juridice diferite, de natura a justifica un tratament diferenţiat, ci doar pe poziţii procesuale distincte, posibilitatea recunoscuta exclusiv reclamantului de a alege calea <>Legii nr. 10/2001 , renunţând la judecarea cauzei aflatã în curs de desfãşurare pe rolul instanţei judecãtoreşti sau solicitând suspendarea acesteia, reprezintã un privilegiu acordat persoanei îndreptãţite, care infrange dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor.
Avocatul pãrţilor Liliana Ionescu şi Carmen Benga apreciazã ca nu poate exista identitate de tratament între persoanele deposedate în mod abuziv de cãtre stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi cele care, având calitatea de chiriaşi, au dobândit imobilele în baza unor reglementãri ulterioare. Situaţiile juridice sunt în mod evident diferite, astfel încât tratamentul aplicabil nu poate fi decât diferit. Critica de neconstituţionalitate este cu atât mai nefondata cu cat paratul într-un proces nu este în mãsura de a renunţa la judecata sau de a cere suspendarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecãtoreşti, în ceea ce îl priveşte negasindu-şi aplicare principiul disponibilitatii.
Se mai arata ca finalitatea textului de lege criticat este aceea de a asigura mijloace procesuale egale persoanelor îndreptãţite, care au întreprins demersuri înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 , ca şi celor care au formulat acţiuni în temeiul legii noi, ceea ce este în deplina concordanta cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu incalca prevederile constituţionale invocate de autoarea exceptiei. În acest sens, arata ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilitatii în procesul civil, fãrã a crea privilegii sau discriminãri între pãrţile aflate în litigiu.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 937/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , excepţie ridicatã de Elisaveta Cristea.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca din redactarea <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reiese ca, în cazul litigiilor aflate pe rolul instanţelor în momentul intrãrii în vigoare a acestei legi, numai reclamantul ("persoana indreptatita") poate beneficia de prevederile noii legi, nu şi paratul care este, în cele mai multe cazuri, fostul chiriaş dobanditor, în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 , al imobilului revendicat.
<>Legea nr. 10/2001 nu se aplica în mod egal tuturor pãrţilor din proces şi, drept urmare, ne aflam în fata unui caz neechivoc de violare a principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca textul de lege care face obiectul criticii de neconstituţionalitate da expresie principiului disponibilitatii, în temeiul cãruia reclamantul are dreptul de a stabili cadrul procesual. Din aceasta perspectiva, noţiunea de "persoana indreptatita" trebuie inteleasa ca desemnând persoana care are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a arata temeiul juridic al pretenţiilor sale, deci reclamantul care solicita restituirea în natura a imobilului sau mãsuri reparatorii.
Legea nu se aplica "în mod egal tuturor", dacã aceasta aplicare presupune o poziţie procesuala diferita a pãrţilor. Acest lucru nu reprezintã însã o încãlcare a principiului constituţional al egalitãţii în fata legii.
Se considera, în consecinta, ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se referã la doua situaţii distincte, şi anume, situaţia fostului proprietar care revendica imobilul (el fiind persoana indreptatita sa beneficieze de mãsurile reparatorii prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 ) şi situaţia fostului chiriaş care a cumpãrat imobilul în baza <>Legii nr. 112/1995 . Aceste situaţii distincte creeazã premisele unui tratament juridic diferit şi, prin urmare, nu se incalca principiul egalitãţii în drepturi.
Asa fiind, se apreciazã ca dispoziţiile <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , modificatã şi completatã, sunt constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 47 alin. (1): "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecata, persoana indreptatita putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilitatii, consacrat de legea procesuala romana, care conferã reclamantului - în anumite limite - dreptul de a decide cu privire la continuarea procesului pe care l-a declansat şi, prin urmare, nu constituie o încãlcare a drepturilor pãrţilor litigante şi nu creeazã discriminãri pe plan procesual între acestea. În concordanta cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementãri ca fiind discriminatorie justificandu-se doar atunci când, pentru situaţii similare, instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cãrora li se aplica. Or, în cauza, regimul juridic diferit este determinat de apartenenţa pãrţilor la categoria de "persoane îndreptãţite", cu semnificatia conferita prin <>art. 3 din Legea nr. 10/2001 , apartenenţa care, procesual, le conferã calitate procesuala activa sau, dimpotriva, la categoria beneficiarilor preluãrii abuzive care, ca deţinãtori ai bunurilor în litigiu, au calitate procesuala pasiva. Asa fiind, situaţiile diferite în care se gãsesc pãrţile în proces justifica un tratament diferenţiat şi, prin urmare, critica de neconstituţionalitate a reglementãrii în cauza, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, este neîntemeiatã.
Pe de alta parte, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au caracter derogator de la dreptul comun în materie, care instituie anumite limite ale exercitãrii dreptului reclamantului de a se desista temporar sau definitiv de la judecata (art. 242 alin. 1 din Codul de procedura civilã prevede ca "Instanta va suspenda judecata: 1. când amândouã pãrţile o cer; [...]", respectiv art. 246 alin. 4 din acelaşi cod dispune ca atunci "Când pãrţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte pãrţi"). Aceasta derogare este justificatã de scopul <>Legii nr. 10/2001 , şi anume repararea prejudiciilor suferite de foştii proprietari, care se realizeazã prin restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv de cãtre stat sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibila, prin stabilirea unor mãsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, finalitatea textului de lege criticat este aceea de a crea posibilitatea tuturor persoanelor îndreptãţite de a beneficia în egala mãsura de dispoziţiile <>Legii nr. 10/2001 , indiferent de momentul în care au formulat acţiuni având ca obiect restituirea imobilelor de care au fost deposedate, respectiv înainte sau dupã intrarea în vigoare a legii menţionate. În virtutea acestei reglementãri, persoanele îndreptãţite la mãsuri reparatorii sunt supuse aceluiaşi tratament juridic, în deplina concordanta cu principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, fãrã ca, în ceea ce le priveşte, norma legalã sa consacre diferenţe pe planul regimului juridic, singura ipoteza în care s-ar fi putut retine ca este discriminatorie, deci neconstitutionala.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 iulie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016