Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 300 din 7 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 lit. d) si ale art. 52 alin. 1, 2 si 6 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Petre Mihai Bacanu în Dosarul nr. 3.057/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal se prezintã apãrãtorul autorului exceptiei şi cel al partii Nicolae Vacaroiu, lipsind partea Societatea Comercialã "R" - S.A., fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciazã ca sintagma "este interesat sub orice forma" din cuprinsul art. 48 lit. d) este neconstitutionala, întrucât textul nu este suficient de explicit, partea aflându-se în imposibilitatea de a demonstra interesul judecãtorului, care poate fi de natura materialã sau morala. În ceeea ce priveşte dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Codul de procedura penalã, autorul exceptiei considera ca şedinţa secreta prin care se soluţioneazã recuzarea unui judecãtor impiedica petentul de a-şi formula apãrãrile necesare, astfel încât sunt incalcate prevederile art. 24 din Constituţie şi cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se arata ca, de cele mai multe ori, cererea de recuzare este formulatã oral în fata instanţei judecãtoreşti şi, prin urmare, completul care soluţioneazã cererea nu are cunostinta de motivele invocate de parte. Or, pentru a se evita astfel de situaţii, prezenta pãrţilor la soluţionarea cererilor de recuzare trebuie sa fie obligatorie. De asemenea, autorul critica şi dispoziţia art. 52 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care prevede ascultarea pãrţilor la examinarea cererii de recuzare numai dacã se gãseşte necesar de cãtre instanta. Se apreciazã ca acest text de lege contravine art. 16 din Constituţie, întrucât procurorul prezent în instanta este ascultat în mod obligatoriu, în timp ce ascultarea pãrţilor este lãsatã la latitudinea instanţei. În fine, se mai critica alin. 6 al art. 52, arãtându-se ca termenul "încheiere" ar trebui înlocuit cu acela de "sentinta", deoarece instanta se dezinvesteste dupã soluţionarea cererii de recuzare. Cealaltã parte, prin apãrãtor, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, întrucât critica vizeazã probleme de fapt sau de aplicare a legii, care nu sunt de competenta Curţii Constituţionale. Reprezentantul Ministerului Public considera susţinerile autorului exceptiei ca fiind în mare parte propuneri "de lege ferenda", care nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedura penalã, se arata ca procurorul, ca reprezentant al unei autoritãţi publice, nu se poate afla pe poziţie de egalitate cu pãrţile în proces şi, prin urmare, într-o astfel de situaţie nu este aplicabil principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor prevãzut de art. 16 din Constituţie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 8 august 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 3.057/2002, Curtea Suprema de Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Petre Mihai Bacanu în dosarul acelei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca sintagmele "este interesat sub orice forma", cuprinsã în art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã, "în şedinţa secreta" din cuprinsul art. 52 alin. 1, "iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile" cuprinsã în art. 52 alin. 2, precum şi termenul "încheierea", cuprins în art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penalã, sunt neconstituţionale, deoarece incalca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, dau naştere la arbitrariu şi au un conţinut discriminatoriu pentru partea care a cerut recuzarea, lipsind-o de o cale de atac. Se propune ca hotãrârea pronunţatã de instanta care soluţioneazã recuzarea sa fie denumita "sentinta", iar nu "încheiere", pentru a putea fi supusã cãilor de atac şi a se respecta, în acest mod, dreptul la apãrare al pãrţilor din proces. Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã arata ca aceasta este nefondata, în temeiul mai multor argumente. Astfel, se arata ca sintagma "este interesat sub orice forma" nu conţine nici o dispoziţie contrarã prevederilor constituţionale invocate. Dimpotriva, pentru garantarea dreptului la apãrare pãrţile pot cere recuzarea judecãtorului interesat personal, prin soţul sau sau printr-o ruda apropiatã, în soluţionarea cauzei. Se mai arata ca art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã nu contravine nici textului constituţional al art. 123, referitor la înfãptuirea justiţiei, întrucât dispoziţia legalã criticata garanteazã imparţialitatea judecãtorilor, prevãzând posibilitatea abtinerii ori recuzãrii în toate cazurile în care rezulta, din împrejurãri concrete, ca judecãtorul este interesat în cauza. Curtea Suprema de Justiţie constata ca o serie de texte constituţionale invocate de autorul exceptiei în motivarea criticilor sale nu au legatura cu prevederile art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã şi, prin urmare, nu pot face obiectul controlului exceptiei de neconstituţionalitate. Referitor la critica dispoziţiilor art. 52 alin. 1 din Codul de procedura penalã, Curtea Suprema de Justiţie considera ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiatã, deoarece procedura de soluţionare a abtinerii sau recuzãrii este reglementatã de lege, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie. Şedinţa secreta, ca şi celelalte reguli procedurale instituite prin art. 52 alin. 2 şi 6 din Codul de procedura penalã nu sunt reguli de drept comun privind judecarea în fond a cauzei, ele au un caracter special, de verificare a conformitatii motivelor de recuzare şi abţinere invocate cu cele prevãzute de lege. De asemenea, nici cãile de atac nu pot fi aceleaşi, fiind vorba despre rezolvarea unei chestiuni prealabile soluţionãrii în fond a cauzei, iar nu despre rezolvarea fondului. Pentru a se evita tergiversarea procesului prin folosirea cãilor de atac, dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penalã prevãd calea de atac a recursului în cazurile limitativ arãtate în text, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3). Referitor la susţinerea autorului exceptiei privind neconstituţionalitatea alin. 6 al art. 52 din Codul de procedura penalã, în ceea ce priveşte utilizarea termenului "încheiere" în loc de "sentinta", se apreciazã ca argumentul este nefondat, întrucât, potrivit art. 311 alin. 1 din Codul de procedura penalã, invocat chiar de autorul exceptiei, numai hotãrârea prin care se soluţioneazã cauza de cãtre prima instanta sau prin care aceasta se dezinvesteste fãrã a soluţiona fondul se numeşte sentinta, toate celelalte hotãrâri date în cursul judecaţii numindu-se încheieri, potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol din Codul de procedura penalã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca dispoziţiile prevãzute de art. 48 lit. d) şi art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã nu sunt în contradictie cu textele constituţionale invocate, texte care garanteazã principiile fundamentale şi valorile supreme ale statului roman. Prin urmare, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Guvernul, în punctul de vedere asupra exceptiei privind dispoziţiile art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã, arata ca sintagma "este interesat sub orice forma" are un conţinut larg, care nu limiteazã cauza de incompatibilitate la interesele de o anumitã natura şi nu limiteazã posibilitatea pãrţilor de a recuza judecãtorul ori de câte ori ar exista motive de suspiciune care îi pun la indoiala imparţialitatea şi obiectivitatea în activitatea de judecata. Fãrã a aduce atingere vreunei prevederi constituţionale, dispoziţia din art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã constituie o garanţie a dreptului la apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie. Aceasta dispoziţie nu ingradeste nici liberul acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, ci creeazã temeiul legal al acestui acces pentru asigurarea imparţialitãţii în activitatea de judecata. Reglementarea incompatibilitatii judecãtorului constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, care presupune judecarea cauzei de cãtre o instanta independenta şi "impartiala", asa cum prevãd dispoziţiile art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã nu contravine art. 11 sau 20 din Constituţie şi nici celorlalte prevederi invocate de autorul exceptiei. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, se invoca art. 125 alin. (3) din Constituţie, care statueazã ca procedura de judecata este stabilitã de lege, şi art. 126, privind caracterul public al dezbaterilor, care prevede ca "Şedinţele de judecata sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege". Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicţie, dar face referire numai la hotãrârile de condamnare, nu şi la încheierile premergãtoare soluţionãrii cauzei, acestea putând fi atacate o data cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001. Se mai apreciazã ca procedura de soluţionare a cererii de recuzare garanteazã accesul liber la justiţie pentru invocarea existenţei oricãrui caz de incompatibilitate prevãzut de lege şi nu creeazã privilegii sau discriminãri pe temeiul criteriilor prevãzute în art. 4 din Constituţie sau în art. 14 din Convenţie, de natura a contraveni art. 16 din Constituţie. În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este consideratã ca fiind neîntemeiatã. Avocatul Poporului apreciazã ca excepţia este nefondata. Abţinerea, ca şi recuzarea judecãtorului, se poate solicita de oricare dintre pãrţile din proces, cu arãtarea motivelor pe care se întemeiazã şi numai în cazurile strict reglementate de lege. Pentru a se evita tergiversarea soluţionãrii unor cereri, art. 52 alin. 2 din Codul de procedura penalã prevede o procedura specialã, şi anume examinarea de îndatã a acestora, lãsând la aprecierea judecãtorului dacã se impune sau nu ascultarea pãrţilor din cauza respectiva. Dacã s-ar prevedea obligativitatea ascultãrii pãrţilor, pentru soluţionarea cererii de recuzare, s-ar ajunge la amânarea în mod nejustificat a cauzei şi la acordarea unor termene suplimentare. Cu privire la critica adusã art. 52 alin. 6, în sensul ca acesta nu prevede o cale de atac impotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, se arata ca aceasta critica nu este fondatã, deoarece încheierea poate fi atacatã o data cu fondul. Atacarea cu recurs separat ar duce, în cele mai multe cazuri, la tergiversarea nejustificatã a cauzelor penale. În concluzie, se apreciazã ca prevederile art. 52 din Codul de procedura penalã asigura o corecta soluţionare a abtinerii sau recuzãrii în concordanta cu dispoziţiile Constituţiei, cu asigurarea celeritatii desfãşurãrii procesului penal. Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor, de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecatorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, care prevãd: - Art. 48: "Judecãtorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacã în cauza respectiva: [...] d) exista împrejurãri din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, soţul sau vreo ruda apropiatã."; - Art. 52 alin. 1, 2 şi 6: "Abţinerea sau recuzarea judecãtorului, procurorului sau grefierului se soluţioneazã de un alt complet, în şedinţa secreta, fãrã participarea celui ce declara ca se abţine sau este recuzat. Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultandu-se procurorul când este prezent în instanta, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere. [...] Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac." Autorul exceptiei arata ca dispoziţiile art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept, art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la apãrare, art. 30 alin. (7) referitoare la restrangerile aduse libertãţii de exprimare, art. 48 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru erorile judiciare în procesele penale, art. 51 referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 54 referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 123 alin. (1) şi (2) referitoare la înfãptuirea justiţiei, art. 124 alin. (1) referitoare la statutul judecãtorului, art. 125 alin. (1) şi (3) referitoare la instanţele judecãtoreşti, art. 128 referitoare la folosirea cãilor de atac, art. 130 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciarã, art. 131 alin. (1) referitoare la statutul procurorilor şi ale art. 150 alin. (1) referitoare la conflictul temporal de legi. Totodatã, dispoziţiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi anume: art. 6 pct. 1 teza întâi referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 6 pct. 3 lit. c) referitoare la dreptul la apãrare, art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitoare la interzicerea discriminarii, art. 17 referitoare la interzicerea abuzului de drept, precum şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penalã. I. Dintre prevederile constituţionale pretins a fi incalcate prin dispoziţiile legale ce fac obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca nu au legatura cu acestea, deci sunt irelevante în cauza, cele prevãzute în art. 11, 20, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 30 alin. (7), art. 48 alin. (3), art. 51, 54, art. 130 alin. (1), art. 131 alin. (1), precum şi cele ale art. 150 alin. (1). II. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevede posibilitatea recuzãrii judecãtorului interesat în cauza, sub orice forma, Curtea constata ca instituţia incompatibilitatii constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de impartialitate a judecãtorului este pusã la indoiala. Judecãtorul declarat incompatibil este împiedicat sa participe la activitatea procesuala desfasurata într-o anumitã cauza, în acest mod fiind respectate principiile de drept privind imparţialitatea şi obiectivitatea modului de soluţionare a litigiilor deduse judecaţii. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la apãrare, consacrat prin art. 24 din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie garanţia desfãşurãrii unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale pãrţilor implicate. De asemenea, art. 48 lit. d) din Codul de procedura penalã nu ingradeste nici accesul liber la justiţie, prevãzut în art. 21 din Constituţie, întrucât persoana interesatã are posibilitatea, prin formularea unei cereri de recuzare, sa restabileasca echilibrul procesual întrerupt de existenta unui caz de incompatibilitate. III. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, referitoare la procedura specialã de soluţionare a declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 126 din Constituţie, procedura de judecata este stabilitã de lege, respectiv şedinţele de judecata sunt publice, în afarã de cazurile prevãzute de lege. De asemenea, potrivit art. 128 din Constituţie, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. Rezulta, asadar, ca, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competenta de a reglementa procedura de judecata, cazurile în care şedinţele de judecata nu sunt publice, precum şi cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. Procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau de recuzare face parte integrantã din procedura de judecata, fiind reglementatã în conformitate cu prevederile constituţionale. În ceea ce priveşte încheierea prin care se soluţioneazã cererea de abţinere sau de recuzare, Curtea constata ca aceasta nu soluţioneazã fondul cauzei şi de aceea lipsa unei cai de atac separate impotriva acestei încheieri nu este contrarã dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penalã. Faptul ca o asemenea încheiere nu poate fi atacatã separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea evitãrii unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de alta parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacatã cu recurs o data cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm Decizia nr. 83 din 8 martie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001, şi Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluţia adoptatã în aceste decizii, precum şi considerentele pe care se întemeiazã sunt valabile şi în cauza de fata.
Fata de cele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Petre Mihai Bacanu în Dosarul nr. 3.057/2002 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 noiembrie 2002. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
