Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 300 din 6 noiembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. a) si ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicatã, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecãtoriei Galaţi. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a), sustinand ca textul criticat nu conţine nici o discriminare între salariaţi care sa determine încãlcarea principiilor constituţionale, şi respingerea, ca fiind inadmisibila, a exceptiei privind dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, a cãror neconstituţionalitate a fost constatatã anterior de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 2 mai 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 13.690/2000, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicatã, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta într-un litigiu de munca aflat pe rolul acelei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca principiul egalitãţii sanselor şi creeazã discriminãri între salariaţi aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv angajaţi pe posturi de aceeaşi natura, întrucât unitatea poate menţine sau desface contractele de munca ale salariaţilor în mod aleatoriu. Autorul exceptiei considera ca aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, art. 16 alin. (1), art. 20, 33, 43 şi 51 din Constituţie, precum şi ale art. 23 şi 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Judecãtoria Galaţi, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã este nefondata, întrucât în situaţia prevãzutã de art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii "unitatea, ca urmare a reorganizãrii activitãţii, reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza" şi, în consecinta, "are dreptul sa selecţioneze personalul pentru posturile rãmase, instanta neputând cenzura aceasta". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii este neîntemeiatã, întrucât motivul de desfacere a contractului de munca prevãzut de acest text de lege "se impune, deoarece unitatea nu poate fi obligatã sa pãstreze anumite posturi, atunci când menţinerea lor îi poate afecta activitatea ulterioara", iar prin aceasta nu se incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, consacrat de art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, se apreciazã, în acelaşi punct de vedere, ca excepţia este inadmisibila, deoarece acest text de lege a fost declarat neconstitutional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 193 din 19 iunie 2001. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie doua texte din Codul muncii, şi anume: - Art. 130 alin. (1) lit. a): "Contractul de munca poate fi desfãcut, din initiativa unitãţii, în cazul când: a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizãrii;"; - Art. 136 alin. (2): "Dacã persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcţie cu o retributie inferioarã sau a realizat alte câştiguri mai mici, despãgubirea prevãzutã în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de munca şi câştigul realizat între timp." Alin. (1) al aceluiaşi articol reglementeazã despãgubirea datoratã salariatului al cãrui contract de munca a fost desfãcut în mod nejustificat, pe perioada când, din aceasta cauza, a fost lipsit de salariu. Prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei în susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate sunt: - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."; - Art. 4 alin. (2): "România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã."; - Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea."; - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 33: "(1) Dreptul la ocrotirea sãnãtãţii este garantat. (2) Statul este obligat sa ia mãsuri pentru asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurãri sociale pentru boala, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitãrii profesiilor medicale şi a activitãţilor paramedicale, precum şi alte mãsuri de protecţie a sãnãtãţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii."; - Art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetãţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plãtit, la asistenta medicalã în unitãţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenta socialã prevãzute de lege."; - Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Cu raportare la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în neconcordanta cu unele reglementãri din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, şi anume: - Art. 23: "1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfãcãtoare de munca, precum şi la ocrotire impotriva somajului. 2. Toţi oamenii au dreptul, fãrã nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egala. 3. Orice om care munceste are dreptul la o remuneraţie echitabila şi satisfãcãtoare care sa-i asigure lui, precum şi familiei sale o existenta conformã cu demnitatea umanã şi completatã, dacã este cazul, cu alte mijloace de protecţie socialã. 4. Orice persoana are dreptul sa întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apãrarea intereselor sale."; - Art. 25: "1. Orice persoana are dreptul la un nivel de viata corespunzãtor asigurãrii sãnãtãţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrãcãmintea, locuinta, îngrijirea medicalã, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurãri independente de vointa sa. 2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire specialã. Toţi copiii, indiferent dacã s-au nãscut în cadrul sau în afarã cãsãtoriei, se bucura de aceeaşi ocrotire socialã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, Curtea constata ca textul a mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate şi, prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, a stabilit ca "dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii nu mai sunt în vigoare întrucât sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 38 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţie". În consecinta, având în vedere dispoziţiile <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a cãror constitutionalitate a fost stabilitã potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale", Curtea constata ca data publicãrii deciziei sale, menţionatã mai sus, este ulterioara celei la care a fost sesizatã cu prezenta cauza şi astfel urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, ca devenitã inadmisibila. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã ca atare. Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau posibilitatea agenţilor economici şi instituţiilor sa îşi organizeze activitatea în conformitate cu cerinţele unei funcţionari eficiente, iar în raport cu aceasta sa dimensioneze numãrul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale. Aceasta posibilitate include şi mãsuri de reorganizare a activitãţii şi, dacã este necesar, reducerea numãrului personalului angajat, prin desfiinţarea unor posturi. În cazul reducerii numãrului de personal angajat, conducerea unitãţii decide pe care dintre salariaţii încadraţi îi menţine în posturi de aceeaşi natura cu cele desfiinţate, având posibilitatea sa desfaca contractele de munca ale celorlalţi. Textul de lege criticat nu permite a se face nici o deosebire între salariaţi pe baza nici unuia dintre criteriile prevãzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, unitatea putând selectiona salariaţii pe care-i opreşte exclusiv pe baza criteriului de competenta, al corespunderii, având în vedere modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin în posturile ocupate. Pentru eliminarea sau sancţionarea eventualelor abuzuri în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, la cererea salariatului care contesta mãsura desfacerii contractului de munca, instanta judecãtoreascã poate examina legalitatea mãsurii luate, respectiv dacã reorganizarea activitãţii, reducerea de personal şi desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de salariatul concediat au fost reale sau fictive. În cadrul acestui control instanta poate sanctiona şi eventualele discriminãri fãcute la selecţionarea personalului prin folosirea altor criterii decât cele de pregãtire, competenta şi corespundere profesionalã. Curtea mai constata ca în afarã de prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, celelalte dispoziţii constituţionale, precum şi reglementãrile din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocate de autorul exceptiei, nu sunt incidente în cauza.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenitã inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecãtoriei Galaţi. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
