Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 30 din 2 iunie 2008 pentru examinarea recursului in interesul legii, privind aplicarea dispozitiilor art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, referitor la emiterea mandatului de urmarire internationala in vederea extradarii
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 8 aprilie 2009
Dosar nr. 13/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispoziţiilor <>art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, referitor la emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii, nefiind o procedurã jurisdicţionalã, nu necesitã sã fie dispusã prin încheiere, iar în cazul în care totuşi s-a pronunţat o astfel de încheiere, împotriva acesteia nu existã cale de atac.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În legãturã cu aplicarea dispoziţiilor <>art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, s-a constatat cã instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar referitor la emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii.
Astfel, unele instanţe au considerat cã asupra propunerii procurorului de a emite mandatul de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii instanţa se pronunţã prin încheiere, în şedinţã publicã sau în camera de consiliu, cu sau fãrã participarea procurorului ori a apãrãtorului persoanei cãutate, fãrã a admite însã existenţa vreunei cãi de atac.
Alte instanţe, în aceeaşi materie, s-au pronunţat în camera de consiliu, cu sau fãrã participarea procurorului, cu sau fãrã participarea apãrãtorului persoanei cãutate, printr-o încheiere, cu menţiunea cã aceasta este supusã cãii de atac a recursului, fie "în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror", fie "în termen de 24 de ore de la pronunţare" sau doar cu menţiunea imprecisã "cu recurs".
În fine, alte instanţe au apreciat cã, dimpotrivã, recursul exercitat împotriva acestor încheieri este inadmisibil, deoarece nici legea specialã (<>art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 ), şi nici normele generale de drept penal nu prevãd o procedurã jurisdicţionalã în aceastã materie.
Examinându-se punctele de vedere menţionate, în raport cu dispoziţiile aplicabile, se constatã urmãtoarele:
Prin <>art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, aşa cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 , se prevede cã "în cazul în care un mandat de arestare preventivã sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai aflã pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivã sau instanţa de executare, dupã caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de cãtre organele de poliţie, emite un mandat de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii, care se transmite Centrului de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzãrii prin canale specifice".
În continuare, prin alin. (2), (3) şi (4) ale aceluiaşi articol se mai prevede cã "mandatul de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii conţine toate elementele necesare identificãrii persoanei urmãrite, o expunere sumarã a situaţiei de fapt şi date privind încadrarea juridicã a faptelor", cã "mandatul de urmãrire internaţionalã poate conţine şi cererea de arestare provizorie în vederea extrãdãrii, în condiţiile prevãzute la art. 68", precum şi cã "semnalarea introdusã în Sistemul Informatic Schengen echivaleazã cu un mandat de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii".
Pe de altã parte, activitatea procesualã şi proceduralã de punere în executare a privãrii de libertate, ca mãsurã preventivã sau privativã, a învinuitului, inculpatului sau condamnatului care se aflã pe teritoriul României este reglementatã prin norme de drept pozitiv ce aparţin atât procedurii penale, cât şi unor legi speciale (<>Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi altele).
Dar mandatul de arestare preventivã sau cel de executare a pedepsei închisorii, prin care judecãtorul delegat ordonã şi împuterniceşte organele de poliţie şi Administraţia Penitenciarelor sã caute pe teritoriul naţional şi sã încarcereze persoana menţionatã, devine inoperant în cazul în care aceasta a pãrãsit România.
Caracterul executoriu al încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivã şi al hotãrârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii impune ca acestea sã fie puse în aplicare şi în afara ţãrii, în baza tratatelor şi convenţiilor internaţionale şi europene privind cooperarea internaţionalã în materie penalã.
În acest sens, în situaţia în care nu se cunoaşte statul strãin pe teritoriul cãruia se aflã persoana cãutatã, procurorul, la sesizarea organelor de poliţie, va propune aceleiaşi instanţe care a dispus luarea mãsurii arestãrii preventive sau condamnarea la pedeapsa închisorii sã emitã un alt mandat, respectiv de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii.
Or, emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã are o reglementare strictã, cu caracter special şi imperativ, prevãzutã în dispoziţiile <>art. 66^1 din Legea nr. 302/2004 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 .
Este de observat, în acest sens, cã mandatul astfel emis are semnificaţia juridicã a unei "decizii judiciare", ca şi mandatul european de arestare, şi reprezintã "autorizarea" prin care magistratul român împuterniceşte Centrul de Cooperare Poliţieneascã Internaţionalã pentru a-l localiza în teritoriul statelor strãine pe cel cãutat de autoritãţile româneşti în vederea ducerii la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivã.
Ca urmare, mandatul emis în acest context constituie actul procedural prin care este continuatã executarea hotãrârilor (încheieri şi hotãrâri definitive) pronunţate de instanţele judecãtoreşti şi în afara teritoriului naţional de cãtre alţi subiecţi oficiali.
Rezultã deci cã legiuitorul, reglementând prin lege specialã posibilitatea emiterii mandatului de urmãrire internaţionalã, abiliteazã judecãtorul cu dreptul de dispoziţie, în sensul ca, dupã verificarea condiţiilor şi competenţelor legale, sã poatã emite sau sã refuze acest act specific în cadrul cooperãrii judiciare internaţionale, ceea ce face inutilã şi inoportunã reluarea unei alte proceduri jurisdicţionale atât timp cât dispoziţia de arestare a parcurs etapele în care s-a asigurat dreptul la apãrare şi la exercitarea cãilor de atac.
Aşa fiind, în raport cu caracterul special al acestei proceduri de emitere a mandatului de urmãrire internaţionalã, nu se poate considera cã emiterea acestuia ar trebui dispusã în cadrul unei judecãţi prealabile finalizate prin încheiere, cu sau fãrã participarea procurorului şi a apãrãtorului persoanei cãutate, cu eventuala recunoaştere a posibilitãţii recurãrii acesteia, pentru cã ar însemna sã se adauge la lege, ceea ce nu este admisibil.
În aceste condiţii, procedura emiterii mandatului de urmãrire internaţionalã prevãzutã de <>art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 , nu poate fi consideratã decât o procedurã administrativ-jurisdicţionalã.
În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile <>art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 , se interpreteazã în sensul cã emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedurã jurisdicţionalã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile <>art. 66^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 224/2006 , se interpreteazã în sensul cã:
Emiterea mandatului de urmãrire internaţionalã în vederea extrãdãrii nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedurã jurisdicţionalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 2 iunie 2008.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
