Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 30 din 19 ianuarie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 30 din 19 ianuarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 15 februarie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eurosim Impex" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 1.819/2005 al Judecãtoriei Hunedoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, arãtând cã autorul excepţiei solicitã modificarea textului de lege criticat, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 iunie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.819/2005, Judecãtoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 62 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Eurosim Impex" - S.R.L. din Hunedoara într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã pentru a nu încãlca prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, articolul de lege criticat ar trebui modificat în sensul mãririi termenului de a face opoziţie la executare de la 5 zile la 15 zile.
Judecãtoria Hunedoara apreciazã cã dispoziţia de lege criticatã nu are legãturã cu obiectul cauzei deduse judecãţii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã motivarea excepţiei nu conţine în mod concret critici de neconstituţionalitate, ci doar consideraţii ce privesc eventuale modificãri ale textului de lege criticat. Textul de lege criticat conţine reglementãri procedurale potrivit cãrora, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi în calitate de debitori pot face opoziţie la executarea unei cambii, învestitã cu formulã executorie, beneficiind de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale, inclusiv de dreptul de a ataca cu apel hotãrârea datã de judecãtorie asupra opoziţiei.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, aratã cã prevederile de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare pentru pãrţile cãrora li se aplicã aceste prevederi legale. De asemenea, se aratã cã textul de lege criticat nu numai cã nu aduce atingere prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci constituie o aplicare a acestora, legiuitorul fiind preocupat de asigurarea exigenţelor unui proces echitabil, prin împiedicarea exercitãrii abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celeritãţii procedurii privind soluţionarea opoziţiei la executare, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi autorul excepţiei se referã la dispoziţia <>art. 62 din Legea nr. 58/1934 , din motivarea excepţiei rezultã cã autorul acesteia se referã la alin. 1 al art. 62. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul art. 62 alin. 1 are urmãtorul cuprins: "În termen de 5 zile de la primirea somaţiunii, debitorul poate face opoziţie la executare."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) referitoare la înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei solicitã, în realitate, adoptarea unei noi soluţii legislative. Astfel, autorul excepţiei solicitã modificarea textului de lege criticat, în sensul mãririi termenului prevãzut de art. 62 alin. 1 la 15 zile. Or, aşa cum Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a ţãrii". De asemenea, este de observat cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". În consecinţã, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 este inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eurosim Impex" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 1.819/2005 al Judecãtoriei Hunedoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016