Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 30 din 1 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 si ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 10 mai 2001
Lucian Minai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 18 ianuarie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 1 februarie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 225/1999, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu, parte vãtãmatã într-un proces de insulta, calomnie şi lovire sau alte violenţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata urmãtoarele:
1. Dispoziţiile art. 10 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevãd unul dintre cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicatã dacã "faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii" sunt contrare art. 31 din Constituţie, privitor la dreptul la informaţie, motivandu-se ca nici un text de lege nu prevede definitia elementelor constitutive ale infracţiunii.
2. Dispoziţiile art. 67 din Codul de procedura penalã, privitoare la concludenta şi utilitatea probei, sunt considerate contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece nu prevãd şi "dreptul partii vãtãmate de a cere probe, de a administra probe, cãci are rolul de acuzator", ci numai "posibilitatea pãrţilor de a propune probe şi a cere administrarea lor", în timp ce organele de urmãrire penalã şi instanta de judecata "au sarcina administrãrii probelor", conform art. 65 alin. 1 din Codul de procedura penalã.
3. şi 4. Dispoziţiile art. 87 şi 88 din Codul de procedura penalã sunt considerate ca fiind contrare principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, deoarece judecãtorul poate "sa nu admitã confruntarea martorilor [...] şi are libertatea sa respingã confruntarea, ceea ce este nelegal şi neconstitutional, cãci judecãtorul are mai multe drepturi decât pãrţile care invoca confruntarea şi li se respinge".
5. şi 6. Dispoziţiile art. 195 şi 196, referitoare la îndreptarea erorilor materiale sau a unor omisiuni în actele procedurale, sunt criticate, deoarece "sunt interpretate şi nu aplicate, incalcandu-se legea penalã şi Constituţia".
7. Dispoziţiile art. 284^1, referitoare la lipsa nejustificatã a partii vãtãmate (consideratã drept retragere a plângerii prealabile), sunt criticate pentru ca incalca dreptul persoanei vãtãmate de a nu mai participa la proces, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând inegalitate în raport cu inculpatul, care poate lipsi fãrã sa fie sancţionat.
8. Dispoziţiile art. 315 alin. 1, privind participarea procurorului la şedinţele de judecata, sunt considerate contrare art. 16 din Constituţie, deoarece "procurorul participa când considera necesar" la şedinţele de judecata, lipsind astfel de garanţie persoanele participante la judecata.
9. Dispoziţiile art. 329 alin. 3, referitoare la renunţarea la martori, sunt considerate neconstituţionale, deoarece "prin stipulaţiile discretionare, numai în favoarea judecãtorului, «de a dispune renunţarea la proba cu martori, pe care a admis-o anterior», lipseşte partea de a-şi face probe în susţinerea cauzei".
10. Dispoziţiile art. 330, privind prezentarea mijloacelor materiale de proba, sunt criticate pentru ca restrang dreptul la apãrare al partii vãtãmate, deoarece lasa aprecierea judecãtorului aducerea mijloacelor de proba materiale, atunci când acestea exista.
11. Dispoziţiile art. 346 alin. 2 sunt criticate, considerându-se ca nu asigura un proces echitabil.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, considera ca textele de lege criticate nu incalca principiile constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, şi în art. 21, privind accesul liber la justiţie. Se arata ca excepţia nu este intemeiata, analizandu-se, în legatura cu fiecare dintre dispoziţiile criticate, motivele de neconstituţionalitate. În final instanta apreciazã ca autorul exceptiei se referã "la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, fãrã sa explice prin ce anume ar fi incalcata egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii sau se impiedica accesul liber la justiţie".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiatã. Astfel, cu privire la critica dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedura penalã, considerate a fi contrare prevederilor art. 20 şi 31 din Constituţie, se arata ca textele constituţionale invocate nu au incidenta în cauza. În privinta elementelor constitutive ale infracţiunilor se precizeazã ca acestea sunt prevãzute în conţinutul infracţiunilor reglementate în partea specialã a Codului penal, deoarece "Diversitatea acestor fapte a determinat ca, în Codul de procedura penalã, sa nu fie menţionate în concreto ce anume elemente constitutive trebuie sa lipseascã pentru a determina cazul din lit. d) a art. 10". Se apreciazã ca fiind nefondate şi criticile privind neconstituţionalitatea art. 67 alin. 2, art. 87 şi 88 din Codul de procedura penalã în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, deoarece textele criticate nu creeazã privilegii sau discriminãri şi nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii prevãzute la art. 4 din Constituţie. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 195 şi 196 din acelaşi cod este consideratã nemotivatã, deoarece nu se indica nici un text constituţional care ar fi fost încãlcat. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 284^1 se considera ca şi aceasta este nefondata, deoarece textul nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, celor cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici celor cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apãrare, deoarece numai absenta nejustificatã a partii vãtãmate la doua termene consecutive este consideratã drept retragere a plângerii prealabile. Excepţia este consideratã, de asemenea, neîntemeiatã şi cu privire la art. 315 alin. 1 şi art. 330, textele criticate nefiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece posibilitatea pãrţilor şi a procurorului de a renunţa la martorii sau la probele care au devenit inutile nu este de natura sa încalce dreptul la apãrare al pãrţilor, care au suficiente modalitãţi de a ataca soluţia data de instanta.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 din Codul de procedura penalã, dispoziţii care prevãd:
- Art. 10 lit. d): "Acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare, iar când a fost pusã în mişcare nu mai poate fi exercitatã dacã: [...]
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;";
- Art. 67: "În cursul procesului penal pãrţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludenta şi utila.
Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.";
- Art. 87: "Când se constata ca exista contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauza, se procedeazã la confruntarea acelor persoane, dacã aceasta este necesarã pentru lãmurirea cauzei.";
- Art. 88: "Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurãrile în privinta cãrora declaraţiile date anterior se contrazic.
Organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata poate incuviinta ca persoanele confruntate sa-şi punã reciproc întrebãri.
Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemneazã în proces-verbal.";
- Art. 195: "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptã de însuşi organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
În vederea îndreptãrii erorii, pãrţile pot fi chemate spre a da lãmuriri.
Despre îndreptarea efectuatã, organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, dupã caz, întocmeşte un proces-verbal sau o încheiere, fãcându-se menţiune şi la sfârşitul actului corectat.";
- Art. 196: "Dispoziţiile art. 195 se aplica şi în cazul când organul de urmãrire penalã sau instanta, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreti, apãrãtori, potrivit art. 189 sau 190, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea mãsurilor asiguratorii.";
- Art. 284^1: "În cazul infracţiunilor arãtate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificatã a partii vãtãmate la doua termene consecutive în fata primei instanţe este consideratã drept retragere a plângerii prealabile.";
- Art. 315 alin. 1: "Procurorul este obligat sa participe la şedinţele de judecata ale judecãtoriilor, în cauzele în care instanta de judecata a fost sesizatã prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpati se afla în stare de detenţie sau este minor, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecata privind alte infracţiuni, procurorul participa când considera necesar.";
- Art. 329 alin. 3: "Dacã în cursul cercetãrii judecãtoreşti administrarea unei probe anterior admisã apare inutila, instanta, dupã ce asculta procurorul şi pãrţile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administratã.";
- Art. 330: "Când în cauza supusã judecaţii exista mijloace materiale de proba, instanta, din oficiu sau la cerere, dispune, dacã este necesar, aducerea şi prezentarea acestora.";
- Art. 346 alin. 2: "Când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevãzut în art. 10 lit. b^1) ori pentru ca instanta a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau pentru ca lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate a solicitat sa se constate neconstituţionalitatea şi a altor dispoziţii legale din Codul de procedura penalã şi din Codul penal, însã prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a respins ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate privitoare la acestea, sesizand Curtea Constituţionalã numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a unui numãr de 11 dispoziţii menţionate anterior. Referitor la criticile formulate în legatura cu dispoziţiile art. 181, art. 339 alin. 2 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal instanta a considerat ca acestea privesc numai modul de interpretare şi aplicare a textelor, iar nu şi conţinutul lor contrar Constituţiei şi, prin urmare, nu sunt de competenta Curţii Constituţionale, conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Dispoziţiile art. 49 alin. 3 din Codul de procedura penalã au fost considerate ca neavând legatura cu soluţionarea cauzei, iar cele ale art. 63 alin. 2 din acelaşi cod nu au mai fost trimise Curţii, invocandu-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 43 din 23 martie 1999, prin care a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi dispoziţii.
Potrivit <>art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi". Totodatã, în cazurile în care excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale articolului menţionat, în temeiul art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, "instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã mai sesiza Curtea Constituţionalã".
Curtea constata, prin urmare, ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penalã, cuprinse în dispozitivul încheierii de sesizare, iar nu şi celelalte prevederi legale cu privire la care instanta de fond a considerat ca excepţia este inadmisibila. Autorul exceptiei are posibilitatea atacarii încheierii de sesizare o data cu declararea caii de atac prevãzute de Codul de procedura penalã impotriva sentinţei pronunţate în cauza.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate referitoare la aceste dispoziţii legale autorul exceptiei invoca încãlcarea art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 24 alin. (1) şi a art. 31 alin. (1) din Constituţie, texte care au urmãtoarea redactare:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca sub toate aspectele criticile formulate de autorul exceptiei sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmeazã:
1. Dispoziţiile art. 10 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevãd unul dintre cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicatã, nu sunt de natura sa contravina art. 31 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la informaţie, deoarece nu ingradesc "dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public". Totodatã nedefinirea elementelor constitutive ale infracţiunii prin dispoziţiile Codului de procedura penalã nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, înţelesul lor fiind explicat în tratatele de drept penal şi de procedura penalã. Nici un text constituţional nu obliga legiuitorul sa defineascã toate notiunile folosite în cuprinsul unui act normativ.
2. Dispoziţiile art. 67 din acelaşi cod, referitoare la concludenta şi utilitatea probei, sunt, de asemenea, conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei, şi anume cu cele ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apãrare, şi cu cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea în drepturi. Astfel prin sintagma "pãrţile pot propune probe şi cere administrarea lor" legiuitorul a înţeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu şi obligaţia instanţei de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsã, dacã proba este concludenta şi utila." Prin urmare, pãrţile, printre care se afla şi partea vãtãmatã conform art. 24 din Codul de procedura penalã, au dreptul în mod egal de a propune probe, textul criticat nefacand nici un fel de discriminare şi neacordand nici un privilegiu uneia dintre pãrţile din proces. Nici una dintre aceste pãrţi nu este mai presus de lege. Astfel prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) nu sunt incalcate.
Curtea mai constata ca nici art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitor la garantarea dreptului la apãrare, nu este încãlcat prin dispoziţiile legale menţionate, deoarece administrarea de cãtre instanta numai a acelor probe care sunt concludente şi utile rezolvarii procesului penal nu reprezintã şi nici nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la apãrare. Este obligaţia constituţionalã a instanţelor judecãtoreşti de a realiza justiţia, obligaţie prevãzutã la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentalã, în cadrul cãreia se situeaza administrarea numai a acelor probe care sunt de natura sa ducã la descoperirea adevãrului. În acelaşi timp Curtea observa ca autorul exceptiei confunda "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre pãrţi, cu "administrarea probei", care se face numai de cãtre instanta de judecata. Datoritã acestei confuzii autorul exceptiei susţine ca exista o încãlcare a principiului egalitãţii, instanta având mai multe drepturi decât pãrţile. Totodatã autorul exceptiei ignora prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". Or, în speta autorul exceptiei transfera egalitatea dintre cetãţeni la "egalitatea cetãţenilor cu autoritãţile publice", creând un principiu propriu, contrar Constituţiei şi normalitatii desfãşurãrii de cãtre autoritatea judecãtoreascã a atribuţiilor sale fundamentale, precum şi celor prevãzute de normele legale de organizare şi funcţionare a instanţelor judecãtoreşti.
3. Curtea constata ca sunt conforme prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile art. 87 din Codul de procedura penalã, referitoare la obiectul confruntarii, deoarece, asa cum s-a subliniat, nu se poate pune semnul egalitãţii în drepturi între cetãţeni şi autoritãţile publice, egalitatea în drepturi în fata legii şi a autoritãţilor publice fiind reglementatã numai cu referire la cetãţeni. Prin urmare, în speta instanta judecãtoreascã sau organul de urmãrire penalã, iar nu partea vãtãmatã, apreciazã dacã este necesarã confruntarea persoanelor care au dat declaraţii contradictorii. Partea vãtãmatã are numai dreptul de a solicita confruntarea, însã decizia aparţine organului de urmãrire penalã sau instanţei de judecata în fata cãreia se afla spre soluţionare cauza.
4. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 88 din Codul de procedura penalã, privind procedura confruntarii, Curtea retine ca şi acest text de lege este conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, neinstituind privilegii sau discriminãri pentru pãrţile din proces. Textul reglementeazã doar procedura confruntarii.
5. şi 6. Curtea constata ca autorul exceptiei nu motiveaza ce prevederi constituţionale considera ca au fost incalcate prin dispoziţiile art. 195 şi 196 din Codul de procedura penalã, indicandu-se numai ca acestea "sunt interpretate şi nu aplicate, incalcandu-se legea penalã şi Constituţia". Textele criticate se referã la îndreptarea erorilor materiale şi la îndreptarea unor omisiuni vadite. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor Constituţiei, prevederi care nu au fost precizate de însuşi autorul exceptiei, deşi avea obligaţia motivarii sesizãrii conform <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. De asemenea, Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Prin urmare, Curtea nu poate cenzura neaplicarea acestor texte, invocatã de autorul exceptiei ca fiind o încãlcare a Constituţiei.
7. Cu privire la art. 284^1 din Codul de procedura penalã, care prevede consecinta lipsei nejustificate a partii vãtãmate la doua termene consecutive în fata primei instanţe, lipsa consideratã drept retragere a plângerii prealabile, Curtea retine, de asemenea, netemeinicia criticilor de neconstituţionalitate. Astfel se susţine ca textul incalca dreptul partii vãtãmate de a-şi exprima vointa de a nu mai participa la proces, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând inegalitate în raport cu inculpatul care poate lipsi fãrã a fi sancţionat. Curtea constata ca textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, întrucât în mod logic sancţionarea partii vãtãmate care lipseşte nejustificat la doua termene consecutive în fata primei instanţe nu poate fi aplicatã şi inculpatului care nu a formulat nici o plângere penalã. Pe de alta parte, absenta inculpatului este favorabilã partii vãtãmate, deoarece poate reprezenta o recunoaştere a vinovatiei sale sau refuzul de a se apara, poziţii care nu mai necesita o alta sancţiune în afarã celei de condamnare pentru sãvârşirea faptelor reclamate de partea vãtãmatã. Totodatã Curtea observa ca nu se incalca nici libertatea individualã a partii vãtãmate, care nu este nici reţinutã sau arestata pentru a fi adusã impotriva voinţei sale la proces, ci este libera sa nu se prezinte în fata instanţei, suportand însã consecinţele prevãzute la art. 284^1 din Codul de procedura penalã, deoarece, ca parte la plângerea cãreia se pune în mişcare acţiunea penalã, are obligaţia de a se prezenta la proces, absenta sa nejustificatã, în condiţiile prevãzute în text, fiind consideratã de legiuitor drept retragere a plângerii prealabile. Aceasta "sancţionare" a partii vãtãmate este determinata în primul rând de scopul legii penale, prevãzut la art. 1 din Codul penal, de a apara persoana, drepturile şi libertãţile acesteia, precum şi de necesitatea celeritatii soluţionãrii unor asemenea cauze prin stabilirea operativã şi corecta a adevãrului în prezenta partii vãtãmate sau a reprezentantului sau.
8. Curtea constata şi netemeinicia criticilor formulate de autorul exceptiei cu privire la neconstituţionalitatea art. 315 alin. 1 din Codul de procedura penalã în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Textul de lege criticat se referã la participarea procurorului la şedinţele de judecata, fãcându-se distincţie între participarea obligatorie a procurorului în anumite cauze determinate şi participarea facultativã a acestuia la şedinţele de judecata "privind alte infracţiuni", la care "procurorul participa când considera necesar". Autorul exceptiei considera ca prin lãsarea la latitudinea procurorului a participãrii sale în aceste cauze textul incalca principiul egalitãţii în drepturi, precum şi statutul procurorilor care trebuie sa vegheze la respectarea legii de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitor la statutul procurorilor, "Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei". Principiul legalitãţii, a cãrui nerespectare o invoca autorul exceptiei, este respectat, deoarece procurorii participa la şedinţele de judecata potrivit voinţei legiuitorului exprimate în dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedura penalã, norme procedurale care, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "sunt stabilite de lege". Prevederile constituţionale sunt astfel respectate. Totodatã Curtea constata ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu au incidenta în cauza, întrucât în speta nu este vorba de egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, ci este pusã în discuţie o reglementare legalã care priveşte participarea procurorului la şedinţele de judecata. Neparticiparea procurorului în unele cauze nu înseamnã o inegalitate în drepturi a pãrţilor din asemenea cauze în raport cu pãrţile din cauzele în care participa procurorul, deoarece nici Constituţia şi nici convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului nu prevãd "dreptul la un procuror", asa cum este prevãzut dreptul la apãrare.
9. Curtea retine ca fiind constituţionale şi dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedura penalã, referitoare la renunţarea la martori, întrucât nu incalca dreptul la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie. Dispoziţia instanţei privind neadministrarea unei probe admise anterior, dar devenitã inutila, nu reprezintã şi nici nu poate fi consideratã o încãlcare a dreptului la apãrare. Chiar dacã proba a fost admisã, instanta, dupã ce asculta pãrţile şi procurorul, poate dispune sa nu mai fie administratã, fiind inutila cauzei. Partea nemultumita are posibilitatea de a contesta aceasta mãsura prin exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege. Astfel dreptul fundamental la apãrare nu este încãlcat.
10. Curtea constata ca dreptul la apãrare nu este lezat nici de dispoziţiile art. 330 din acelaşi cod, deoarece aprecierea judecãtorului asupra cererii de aducere şi prezentare a mijloacelor materiale de proba, "dacã este necesar", face parte din atribuţiile acestuia. Nu exista nici o prevedere constituţionalã care sa oblige judecãtorul sa admitã automat toate cererile pãrţilor, ci, dimpotriva, la art. 125 alin. (1) din Constituţie se prevede ca "Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege". Pe de alta parte, mãsura luatã de instanta poate fi contestatã prin cãile de atac prevãzute de lege.
11. Referitor la dispoziţiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penalã, privind rezolvarea acţiunii civile, dispoziţii criticate pentru încãlcarea dreptului la apãrare şi la un proces echitabil, Curtea constata, de asemenea, ca acestea sunt constituţionale, deoarece dreptul instanţei penale de a rezolva pretenţiile partii vãtãmate constituite parte civilã şi în cazurile în care achitarea s-a pronunţat în temeiul art. 10 lit. b^1) ori pentru existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseşte vreunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii nu numai ca nu incalca dreptul la apãrare al partii vãtãmate, ci, dimpotriva, permite acesteia sa continue procesul penal sub aspectul rezolvarii acţiunii civile (deşi instanta pronunţase achitarea pentru motivele indicate). Totodatã este evident ca textul criticat nu incalca nici dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil, prevãzut la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece judecarea procesului se continua tocmai pentru a se "hotãrî asupra încãlcãrii drepturilor" de cãtre "o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege".
Pentru considerentele expuse excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 şi ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 1 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
