Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 3 din 25 martie 2005 privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania
EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMANIA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 18 mai 2005
În temeiul <>art. 50, 52, 53 şi 87 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România,
Adunarea generalã naţionalã a Colegiului Medicilor din România, întrunitã în şedinţa din data de 25 martie 2005,
HOTĂRĂŞTE:
ART. 1
Se adoptã Statutul Colegiului Medicilor din România, prevãzut în anexa nr. 1 care face parte integrantã din prezenta decizie.
ART. 2
Se adoptã Codul de deontologie medicalã al Colegiului Medicilor din România, prevãzut în anexa nr. 2 care face parte integrantã din prezenta decizie.
ART. 3
Statutul Colegiului Medicilor din România şi Codul de deontologie medicalã al Colegiului Medicilor din România se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Colegiului Medicilor din România,
Liviu Cocora
Bucureşti, 25 martie 2005.
Nr. 3.
ANEXA 1
STATUTUL
Colegiului Medicilor din România
CAP. I
Principii generale
ART. 1
(1) Colegiul Medicilor din România se organizeazã şi funcţioneazã, în baza legii şi a prezentului statut, ca organizaţie profesionalã naţionalã a medicilor, fiind o instituţie de interes public, neguvernamentalã, apoliticã şi fãrã scop patrimonial.
(2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridicã şi este autonom în raport cu orice autoritate publicã, exercitându-şi atribuţiile fãrã posibilitatea vreunei imixtiuni.
ART. 2
Colegiul Medicilor din România are ca principal obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitãrii profesiei de medic, aplicarea legilor şi a regulamentelor care organizeazã şi reglementeazã exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi pãstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieţii sociale.
ART. 3
Ca autoritate publicã şi profesionalã, Colegiul Medicilor din România realizeazã atribuţiile prevãzute de lege şi de prezentul statut în 6 domenii principale de activitate:
a) profesional-ştiinţific şi învãţãmânt;
b) etic şi deontologic;
c) jurisdicţie profesionalã şi litigii;
d) avizãri-acreditãri;
e) economico-social;
f) administrativ şi organizatoric.
ART. 4
(1) La nivelul judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti, se organizeazã şi funcţioneazã câte un colegiu teritorial al medicilor din unitatea administrativ-teritorialã respectivã.
(2) Medicii înscrişi şi luaţi în evidenţa colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor din România.
(3) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Medicilor din România.
ART. 5
Între Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale existã raporturi de autonomie funcţionalã, organizatoricã şi financiarã.
ART. 6
(1) Ca organizaţie profesionalã, Colegiul Medicilor din România apãrã demnitatea şi promoveazã drepturile şi interesele membrilor sãi în toate sferele de activitate, apãrã onoarea, libertatea şi independenţa profesionalã a medicului în exercitarea profesiei, asigurã respectarea de cãtre medici a obligaţiilor ce le revin faţã de pacient şi de sãnãtatea publicã.
(2) În vederea realizãrii obiectivelor prevãzute la alin. (1), Colegiul Medicilor din România colaboreazã, în condiţiile legii, cu toate instituţiile competente.
ART. 7
(1) Colegiul Medicilor din România, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relaţiile cu autoritãţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, interne şi internaţionale.
(2) Pentru îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor conferite de lege şi de prezentul statut, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor din România pot intra în relaţii cu diferite organisme similare din alte state.
ART. 8
Alegerea organelor reprezentative şi de conducere ale Colegiului Medicilor din România se va face, de jos în sus, cu respectarea principiilor democratice şi a egalitãţii tuturor membrilor.
ART. 9
(1) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucureşti.
(2) Emblema cu sigla Colegiului Medicilor din România este prevãzutã în anexa la prezentul statut.
CAP. II
Atribuţiile Colegiului Medicilor din România
ART. 10
Colegiul Medicilor din România are şi exercitã atribuţiile prevãzute de legislaţia în vigoare.
ART. 11
Colegiul Medicilor din România avizeazã înfiinţarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridicã, şi participã, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitãţile sanitare.
ART. 12
(1) În exercitarea atribuţiilor prevãzute de lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu ori în numele oricãruia dintre membrii sãi.
(2) Decizia privind deschiderea acţiunii aparţine Biroului executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România, respectiv biroului executiv al consiliului colegiului teritorial.
CAP. III
Membrii Colegiului Medicilor din România. Drepturi şi obligaţii
ART. 13
(1) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România se dobândeşte şi se pãstreazã în condiţiile legii.
(2) Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscrişi în Registrul medicilor din România, registru ce se publicã pe site-ul oficial al colegiului.
ART. 14
(1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România, care din motive obiective vor sã întrerupã pe o duratã de pânã la 5 ani exercitarea profesiei de medic, pot solicita suspendarea calitãţii de membru pe acea duratã. Cererea se va depune anterior perioadei solicitate.
(2) Întreruperea sau suspendarea activitãţii pe o duratã mai mare de 5 ani atrage de drept pierderea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România şi, pe cale de consecinţã, pierderea dreptului de liberã practicã.
(3) Pe durata suspendãrii la cerere a calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspendã obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezentul statut.
(4) Reînscrierea în cadrul Colegiului Medicilor din România şi reluarea activitãţii profesionale dupã o întrerupere a exercitãrii profesiei mai mare de 5 ani se pot face numai în condiţiile legii.
ART. 15
Medicii cetãţeni strãini cãrora li s-a aprobat, în condiţiile legii, exercitarea profesiunii de medic pe teritoriul României au obligaţia de a se înregistra la Colegiul Medicilor din România şi de a respecta prezentul statut, Codul de deontologie medicalã, regulamentele profesiei şi deciziile organelor de conducere ale corpului profesional al medicilor.
ART. 16
Membrii Colegiului Medicilor din România au drepturile şi obligaţiile prevãzute de lege.
ART. 17
(1) În vederea creşterii gradului de pregãtire profesionalã şi a asigurãrii unui nivel ridicat al cunoştinţelor medicale, medicii sunt obligaţi sã efectueze cursuri şi alte forme de educaţie medicalã continuã şi informare în domeniul ştiinţelor medicale pentru cumularea numãrului de credite stabilit în acest sens de cãtre Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate cursurile, programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicalã continuã avizate de cãtre Colegiul Medicilor din România.
(2) Medicilor care nu realizeazã pe parcursul a 5 ani numãrul minim de credite de educaţie medicalã continuã, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România, li se suspendã dreptul de liberã practicã pânã la realizarea numãrului de credite respectiv.
(3) Perioada la care medicii cu drept de liberã practicã sunt obligaţi sã facã dovada efectuãrii numãrului de credite se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România.
ART. 18
Încãlcarea obligaţiilor de mai sus constituie abatere de la disciplina şi deontologia profesionalã şi de la cea a corpului profesional.
CAP. IV
Organizarea şi funcţionarea
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 19
(1) Corpul profesional al medicilor este organizat, la nivel naţional, în cadrul Colegiului Medicilor din România, iar la nivel teritorial - judeţe, respectiv municipiul Bucureşti, prin colegii teritoriale.
(2) Colegiile teritoriale au personalitate juridicã, patrimoniu şi buget propriu de la data constituirii şi înregistrãrii la administraţia financiarã.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentului statut, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România va emite decizii de validare a constituirii colegiilor teritoriale, înfiinţate şi organizate potrivit legii anterioare.
ART. 20
(1) Denumirea colegiului teritorial este "Colegiul Medicilor din ....." (se completeazã cu denumirea unitãţii administrativ-teritoriale în care funcţioneazã colegiul respectiv).
(2) Sediul colegiului teritorial este în oraşul reşedinţã de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti pentru Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti.
ART. 21
(1) Raporturile dintre organele de conducere naţionale şi cele teritoriale se stabilesc conform dispoziţiilor <>Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România şi prezentului statut.
(2) Ele vor avea la bazã, în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea, autonomia organismelor locale, respectarea principiului democratic în luarea deciziilor şi a competenţelor speciale stabilite de lege şi de prezentul statut.
SECŢIUNEA a 2-a
Organele de conducere de la nivel naţional
ART. 22
La nivel naţional, organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România sunt:
a) adunarea generalã naţionalã;
b) consiliul naţional;
c) biroul executiv;
d) preşedintele.
Adunarea generalã naţionalã a Colegiului Medicilor din România
ART. 23
(1) Adunarea generalã naţionalã a Colegiului Medicilor din România, denumitã în continuare Adunarea generalã naţionalã, este alcãtuitã din membrii Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi din reprezentanţi ai fiecãrui colegiu teritorial, aleşi potrivit Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România.
(2) Norma de reprezentare a colegiilor teritoriale în Adunarea generalã naţionalã este de 1/200 de membri.
(3) Reprezentanţii în Adunarea generalã naţionalã sunt aleşi pe o duratã de 4 ani.
(4) Proporţional cu numãrul de medici înscrişi în evidenţa colegiului teritorial se aleg 3-11 membri supleanţi.
ART. 24
Adunarea generalã naţionalã are urmãtoarele atribuţii:
a) adoptã prezentul statut şi Codul de dentologie medicalã;
b) aprobã modificarea acestora;
c) aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia bugetarã pentru exerciţiul expirat;
d) alege dintre membrii sãi comisia de cenzori;
e) adoptã declaraţii care sã reflecte poziţia Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveşte profesia de medic ori statutul medicului în societate.
ART. 25
(1) Adunarea generalã naţionalã adoptã hotãrâri în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor sãi, cu majoritate simplã de voturi.
(2) Dacã la prima convocare nu se realizeazã condiţia de cvorum, dupã douã sãptãmâni se va organiza o altã şedinţã, cu aceeaşi ordine de zi, care va putea adopta hotãrâri, indiferent de numãrul membrilor prezenţi, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 24 lit. a) şi b), pentru care este necesarã condiţia de cvorum prevãzutã de lege.
(3) Adunarea generalã naţionalã se întruneşte în şedinţã ordinarã în primul trimestru al anului în curs.
ART. 26
Adunarea generalã naţionalã este condusã de preşedintele Colegiului Medicilor din România.
ART. 27
Adunarea generalã naţionalã este convocatã de cãtre:
a) preşedintele Colegiului Medicilor din România;
b) 3 dintre membrii Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România;
c) o treime din membrii Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România
ART. 28
(1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare Consiliul naţional, este alcãtuit din câte un reprezentant al fiecãrui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi din câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister şi instituţie centralã cu reţea sanitarã proprie. În afarã de aceştia, Consiliul naţional poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Medicale, al Ministerului Sãnãtãţii, al Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Justiţiei.
(2) Reprezentanţii în Consiliul naţional sunt aleşi pe o perioadã de 4 ani de cãtre membrii consiliilor colegiilor teritoriale şi reprezentanţii acestora în Adunarea generalã naţionalã, întruniţi într-o şedinţã comunã.
(3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul naţional vor fi suportate de cãtre colegiile teritoriale ai cãror reprezentanţi sunt.
ART. 29
(1) Consiliul naţional lucreazã în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul membrilor cu drept de vot şi ia decizii cu majoritate simplã de voturi.
(2) Deciziile Consiliului naţional sunt obligatorii pentru colegiile locale şi pentru toţi medicii care practicã profesia de medic în România.
ART. 30
Reprezentanţii în Consiliul naţional, care nu fac parte din organele teritoriale de conducere, vor participa cu rol consultativ la şedinţele acestor organisme de la nivel judeţean, respectiv din municipiul Bucureşti, fiind anunţaţi din timp cu privire la ordinea de zi, data, ora şi locul unde se vor desfãşura respectivele şedinţe.
ART. 31
(1) Consiliul naţional se întâlneşte în şedinţe ordinare o datã pe lunã sau în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie.
(2) Şedinţele ordinare sunt convocate de cãtre preşedintele Biroului executiv.
ART. 32
Convocarea membrilor Consiliului naţional se va face, dupã caz, prin:
a) scrisoare recomandatã cu confirmare de primire;
b) fax la sediul colegiului teritorial al cãrui membru este respectivul reprezentant sau la unitatea ori instituţia la care reprezentantul îşi desfãşoarã activitatea.
ART. 33
(1) Convocarea în una dintre modalitãţile de mai sus se va face cu cel puţin 7 zile înaintea datei întrunirii Consiliului naţional.
(2) Materialele ce vor urma a fi supuse dezbaterilor pot fi trimise şi prin intermediul poştei electronice sau publicate pe site-ul Colegiului Medicilor din România.
ART. 34
Consiliul naţional realizeazã atribuţiile prevãzute de lege, de prezentul statut şi de hotãrârile Adunãrii generale naţionale.
ART. 35
Consiliul naţional stabileşte strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic, precum şi a condiţiilor în care se desfãşoarã aceasta.
ART. 36
Consiliul naţional aprobã exercitarea ocazionalã, cu caracter didactic, de instruire, informare şi schimb de experienţã, a profesiei de medic de cãtre medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.
ART. 37
(1) În cadrul Consiliului naţional, pentru realizarea atribuţiilor funcţioneazã urmãtoarele comisii de lucru:
a) Comisia de studii şi strategii de dezvoltare;
b) Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt;
c) Comisia economico-socialã şi de asigurãri de sãnãtate;
d) Comisia imagine, relaţii interne şi externe;
e) Comisia acreditãri şi avizãri;
f) Comisia eticã şi deontologie profesionalã;
g) Comisia jurisdicţie profesionalã;
h) Comisia administrativã şi financiar-contabilã.
(2) La nivel local se poate adopta o organizare asemãnãtoare.
ART. 38
(1) În funcţie de necesitãţile concrete, Consiliul naţional poate aproba înfiinţarea unor comisii de specialitate ori consultative.
(2) Aceste comisii pot avea activitate permanentã sau temporarã.
ART. 39
Materialele supuse spre aprobare Consiliului naţional vor fi avizate şi fundamentate de cãtre comisia competentã.
ART. 40
(1) Corespunzãtor acestor comisii de lucru ale Consiliului naţional, în cadrul Colegiului Medicilor din România se pot înfiinţa departamente ca structuri tehnice şi administrative. Un departament poate funcţiona pentru una sau mai multe comisii.
(2) Departamentele vor fi conduse de cãtre unul dintre membrii Biroului executiv şi, în funcţie de numãrul de posturi şi schema de personal aprobatã de cãtre Consiliul naţional, vor fi asigurate cu personal tehnic de specialitate sau administrativ.
(3) Consiliul naţional va aproba regulamentele de organizare şi funcţionare a departamentelor şi comisiilor, la propunerea acestora.
Biroul executiv
ART. 41
Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare Biroul executiv, este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în mod individual de cãtre Consiliul naţional dintre membrii sãi.
ART. 42
(1) Biroul executiv lucreazã legal în prezenţa a 3 dintre membrii sãi şi ia decizii valabile cu votul a cel puţin 3 membri.
(2) Biroul executiv se întruneşte o datã pe sãptãmânã sau ori de câte ori este cazul, la cererea preşedintelui ori a cel puţin 2 dintre membrii sãi.
ART. 43
(1) Membrii Biroului executiv îşi pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondenţã, inclusiv în format video sau electronic.
(2) Votul exprimat în condiţiile alin. (1) se va consemna în procesul-verbal al şedinţei, iar membrul Biroului executiv va certifica sub semnãturã, la urmãtoarea şedinţã, modalitatea de exprimare a votului şi natura acestuia, respectiv pozitiv sau negativ.
ART. 44
Atribuţiile Biroului executiv:
a) asigurã activitatea permanentã a Colegiului Medicilor din România;
b) aprobã angajarea de personal şi asigurã execuţia bugetului Colegiului Medicilor din România;
c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului naţional;
d) acceptã donaţiile, legatele şi sponsorizãrile fãcute Colegiului Medicilor din România;
e) executã hotãrârile Adunãrii generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
f) elaboreazã şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe baza bugetelor locale;
g) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de cãtre Consiliul naţional;
h) informeazã Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului.
ART. 45
Biroul executiv coordoneazã activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional.
ART. 46
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie lunarã, al cãrei cuantum va fi aprobat, dupã caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.
ART. 47
Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România.
ART. 48
Atribuţiile preşedintelui Colegiului Medicilor din România:
a) reprezintã Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţarã şi din strãinãtate;
b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România cu aprobarea Biroului executiv;
c) convoacã şi conduce şedinţele Adunãrii generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotãrârile Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolvã problemele şi lucrãrile curente;
e) angajeazã personalul de specialitate şi administrativ, cu aprobarea Biroului executiv;
f) îndeplineşte orice altã sarcinã stabilitã de cãtre Consiliul naţional ori de cãtre Biroul executiv.
ART. 49
(1) Preşedintele Biroului executiv pãstreazã şi foloseşte ştampila Colegiului Medicilor din România şi are drept de semnãturã în bancã.
(2) În lipsa sa, preşedintele Biroului executiv poate mandata pe oricare dintre membrii Biroului executiv pentru a realiza competenţele care îi revin sau numai o parte din acestea.
SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţiile comisiilor de lucru ale Consiliului naţional
ART. 50
Comisiile de lucru ale Consiliului naţional sunt competente în probleme integrative şi de strategie şi îndeplinesc atribuţiile stabilite de prezentul statut sau stabilite prin hotãrâre a Consiliului naţional.
ART. 51
Comisia de studii şi strategii de dezvoltare exercitã urmãtoarele atribuţii principale:
a) analizeazã situaţia personalului şi a serviciilor medicale, în funcţie de nevoile României;
b) propune obiective strategice, programe şi proiecte de dezvoltare şi restructurare a activitãţii Colegiului Medicilor din România;
c) planificã realizarea programelor;
d) monitorizeazã şi realizeazã proiecte;
e) elaboreazã informãri şi sinteze pentru Biroul executiv şi Consiliul naţional.
ART. 52
Comisia de studii şi strategii de dezvoltare realizeazã sinteze în legãturã cu aplicarea sistemului normativ în materie profesionalã şi propune Consiliului naţional şi Biroului executiv adoptarea mãsurilor strategice efective pentru modificarea şi adoptarea actelor normative în beneficiul societãţii româneşti şi al corpului medical din România.
ART. 53
Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt urmãreşte şi controleazã în activitatea sa realizarea obiectivelor profesionale ale medicilor din România, prin programe de educaţie continuã, specializare, ridicare şi menţinere a standardelor de calitate ale actului profesional, acces egal şi echitabil la gradele şi titlurile specifice profesiei.
ART. 54
Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt îşi desfãşoarã activitatea pe urmãtoarele direcţii:
a) educaţie profesionalã continuã;
b) examene şi concursuri;
c) învãţãmânt profesional şi alte forme de pregãtire profesionalã;
d) ştiinţe profesionale;
e) practicã independentã a profesiei de medic.
ART. 55
Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt analizeazã şi propune îmbunãtãţirea legislaţiei în domeniul sanitar şi ia mãsurile necesare asigurãrii unui cadru legal, coerent şi adecvat practicii profesionale. Ea are drept obiectiv introducerea unor mecanisme de evaluare şi asigurare a calitãţii îngrijirilor medicale, cum ar fi: acreditare, standardizare, certificate de calitate, ghiduri de practicã profesionalã etc.
ART. 56
Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt organizeazã şi coordoneazã funcţionarea specialitãţilor profesionale la standarde corespunzãtoare, studiazã raporturile de competenţã între diferitele specialitãţi profesionale şi asigurã suportul informaţional necesar pregãtirii profesionale.
ART. 57
În realizarea competenţelor sale, Comisia profesional-ştiinţificã şi de învãţãmânt îndeplineşte şi urmãtoarele activitãţi:
a) promoveazã ridicarea continuã a nivelului profesional, facilitând participarea medicilor la programe de perfecţionare profesionalã din ţarã sau din strãinãtate;
b) sprijinã procurarea de material documentar de specialitate, precum şi organizarea de manifestãri profesionale şi ştiinţifice;
c) elaboreazã programe şi standarde de acreditare periodicã a competenţei profesionale;
d) organizeazã o subcomisie pentru probleme de rezidenţiat şi alte forme de învãţãmânt profesional;
e) propune organelor competente cifra de şcolarizare în învãţãmântul medical.
ART. 58
Comisia economico-socialã şi de asigurãri de sãnãtate susţine interesele economice şi sociale ale corpului profesional din România, adaptându-le în permanenţã condiţiilor existente în plan naţional şi internaţional.
ART. 59
Comisia economico-socialã şi de asigurãri de sãnãtate reprezintã medicii care lucreazã în sistemul de asigurãri de sãnãtate, urmãrind apãrarea drepturilor, intereselor şi a demnitãţii profesiunii de medic, precum şi eliminarea oricãrui fel de ingerinţe în exercitarea actului profesional. Totodatã, Comisia economico-socialã şi de asigurãri de sãnãtate supravegheazã desfãşurarea raporturilor dintre medicii care lucreazã în sistemul de asigurãri de sãnãtate, luând toate mãsurile care se impun pentru asigurarea libertãţii profesiei şi a apãrãrii statutului medicului în societate, inclusiv cu privire la raportul dintre importanţa socialã a activitãţii profesionale şi veniturile medicului.
ART. 60
(1) Preşedintele Comisiei economico-sociale şi de asigurãri de sãnãtate reprezintã Colegiul Medicilor din România şi medicii din sistemul de asigurãri de sãnãtate în faţa organismelor specializate ale Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate la nivel central şi ale altor case ori societãţi de asigurãri.
(2) La nivel local, reprezentarea se va realiza pe baza principiilor autonomiei organizatorice, funcţionale şi financiare.
ART. 61
Preşedintele Colegiului Medicilor din România împreunã cu preşedintele Comisiei economico-sociale şi de asigurãri de sãnãtate reprezintã Colegiul Medicilor din România la nivel central pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în domeniul contractãrii de servicii medicale.
ART. 62
Comisiile economico-sociale şi de asigurãri de sãnãtate de la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, supravegheazã modul de aplicare a negocierilor realizate de cãtre Colegiul Medicilor din România la nivel central, în sensul cã:
a) îi asistã pe membrii lor la încheierea contractelor individuale privind furnizarea de servicii profesionale;
b) reprezintã şi apãrã interesele membrilor lor în faţa partenerilor contractuali;
c) oferã consultaţii de specialitate cu privire la încheierea, executarea şi încetarea contractelor privind furnizarea de servicii profesionale în cadrul sistemului de asigurãri de sãnãtate;
d) intervin prompt şi acţioneazã prin toate mijloacele legale atunci când sunt încãlcate drepturile membrilor lor, ce decurg din încheierea şi executarea contractelor privind furnizarea de servicii medicale.
ART. 63
Prin intermediul comisiei economico-sociale şi de asigurãri de sãnãtate de la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, Colegiul Medicilor din România organizeazã şi încurajeazã activitãţile cultural-artistice şi sportive ale membrilor sãi şi familiilor acestora, gospodãreşte şi dezvoltã baza proprie de recreere şi sport. Contribuie la protejarea membrilor şi a familiilor acestora prin acordarea, în limita posibilitãţilor, de ajutoare materiale.
ART. 64
Comisia de eticã şi deontologie profesionalã are urmãtoarele atribuţii:
a) urmãreşte şi controleazã respectarea de cãtre medici a Codului de deontologie medicalã;
b) analizeazã evoluţia normelor deontologice în practica europeanã şi internaţionalã;
c) face propuneri de modificare a Codului de deontologie medicalã.
ART. 65
Comisia de jurisdicţie profesionalã are urmãtoarele atribuţii:
a) ancheteazã reclamaţiile şi sesizãrile legate de nerespectarea deontologiei profesionale;
b) întocmeşte dosarul de anchetã disciplinarã;
c) susţine acţiunea disciplinarã în faţa comisiei de disciplinã.
ART. 66
Comisia de jurisdicţie profesionalã de la nivelul colegiilor teritoriale are în plus faţã de atribuţiile prevãzute la art. 65 şi competenţa de a susţine recursul în faţa Comisiei superioare de disciplinã din cadrul Colegiului Medicilor din România, atunci când recursul este promovat de biroul consiliului teritorial.
ART. 67
Judecarea cazurilor ce constituie abatere disciplinarã se face în temeiul cadrului legal, al prezentului statut, al Codului de deontologie medicalã, al regulamentelor de ordine internã ale unitãţilor medicale şi al fişei postului, asigurându-se o înaltã moralitate profesionalã în rândurile corpului profesional.
ART. 68
(1) În cazul unor acţiuni care lezeazã onoarea profesionalã a membrilor Colegiului Medicilor din România şi/sau a corpului profesional în ansamblu, indiferent de mijloacele de realizare, Comisia de jurisdicţie profesionalã va uza de dreptul la replicã, cerând ferm autorilor unor astfel de acţiuni sã le retracteze sau sã le rectifice.
(2) La nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, astfel de atribuţii se realizeazã pe baza principiului autonomiei organizatorice şi funcţionale.
ART. 69
Comisia de jurisdicţie profesionalã de la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, sesizeazã încercarea de practicã ilegalã a profesiei de medic pe teritoriul României. Dreptul de a susţine acţiunea în justiţie revine preşedintelui consiliului colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
ART. 70
Comisia de imagine, relaţii interne şi externe are ca obiectiv realizarea legãturilor dintre Colegiul Medicilor din România şi structurile guvernamentale, nonguvernamentale, judeţene, naţionale sau internaţionale. Relaţia cu publicul şi mass-media se asigurã prin intermediul unui purtãtor de cuvânt sau al preşedintelui acestei comisii.
ART. 71
Comisia de acreditãri şi avizãri are ca obiectiv impunerea unor standarde şi criterii de asigurare a calitãţii actului profesional pe teritoriul României. În acest sens comisia îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) asigurã împreunã cu structurile de specialitate din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi ale Ministerului Sãnãtãţii verificarea, validarea şi echivalarea calificãrii membrilor sãi;
b) participã la elaborarea unor criterii transparente de evaluare, validare şi echivalare a diplomelor, specialitãţilor, competenţelor şi gradelor profesionale;
c) participã în comisiile centrale de acreditãri;
d) propune şi avizeazã metodologia de acreditare a medicilor şi a unitãţilor medico-sanitare.
ART. 72
Comisia administrativã şi financiar-contabilã are urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã asistenţa juridicã curentã în domeniul financiar-contabil a Colegiului Medicilor din România;
b) gestioneazã patrimoniul şi ţine evidenţa financiarcontabilã;
c) centralizeazã cotizaţiile şi celelalte venituri;
d) asigurã activitatea de biroticã;
e) propune Consiliului naţional nivelul cotizaţiei şi al pãrţii din aceasta care trebuie viratã de structurile judeţene cãtre organele centrale;
f) fundamenteazã proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli;
g) fundamenteazã şi propune Biroului executiv necesarul de personal de execuţie;
h) controleazã gestiunea colegiilor judeţene;
i) pregãteşte şi asigurã desfãşurarea şedinţelor Adunãrii generale naţionale, Consiliului naţional şi Biroului executiv.
ART. 73
Colegiul Medicilor din România, prin colegiile teritoriale, îndeplineşte urmãtoarele atribuţii:
a) participã, în condiţiile legii, la acreditarea furnizorilor de servicii medicale;
b) ţine evidenţa medicilor cu drept de liberã practicã, din raza judeţului respectiv sau a municipiului Bucureşti;
c) supravegheazã modul de exercitare a profesiei de cãtre medici;
d) analizeazã cazurile de exercitare ilegalã a profesiei de medic şi înainteazã la rândul ei dosarul organelor competente.
SECŢIUNEA a 4-a
Personalul
ART. 74
În limita numãrului de posturi aprobat de cãtre Consiliul naţional şi a schemei de organizare şi funcţionare, Biroul executiv, în funcţie de necesitãţile concrete şi în baza notei de fundamentare a Comisiei administrative şi financiar-contabile, poate angaja, în condiţiile legii, personal de specialitate, tehnic şi administrativ.
ART. 75
Pentru lucrãri de specialitate care nu presupun o activitate continuã sau pentru consultaţii de specialitate în anumite domenii, Biroul executiv poate contracta servicii plãtite pe lucrare, temã sau proiect, cu specialişti în domeniu.
ART. 76
Activitatea administrativã a Colegiului Medicilor din România este condusã de un director general executiv.
CAP. V
Organele de conducere de la nivel teritorial
ART. 77
Organele de conducere la nivelul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, sunt:
a) adunarea generalã;
b) consiliul;
c) biroul consiliului;
d) preşedintele.
ART. 78
(1) Adunarea generalã este formatã din toţi medicii cu drept de liberã practicã înscrişi în colegiul teritorial şi care îşi desfãşoarã activitatea de bazã în raza colegiului teritorial respectiv.
(2) Adunarea generalã alege reprezentanţii în consiliul colegiului teritorial, reprezentanţii în Adunarea generalã naţionalã şi membrii comisiei de disciplinã.
ART. 79
(1) Adunarea generalã se întruneşte în primul trimestru al anului în şedinţã ordinarã şi, în mod excepţional, în şedinţe extraordinare.
(2) Adunarea generalã se întruneşte anual şi adoptã hotãrâri cu majoritate simplã, în prezenţa a douã treimi din numãrul membrilor sãi. Dacã la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de douã treimi, dupã 10 zile se organizeazã o nouã şedinţã cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta hotãrâri cu majoritate simplã, indiferent de numãrul membrilor prezenţi.
ART. 80
Şedinţele pot fi convocate de:
a) consiliu;
b) preşedintele colegiului teritorial;
c) biroul consiliului colegiului teritorial;
d) o treime din numãrul membrilor sãi.
ART. 81
Adunarea generalã are urmãtoarele atribuţii:
a) alege membrii consiliului;
b) alege reprezentanţii în Adunarea generalã naţionalã;
c) alege dintre membrii sãi comisia de cenzori formatã din 3 membri;
d) aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli;
e) aprobã execuţia bugetarã;
f) descarcã de gestiune consiliul;
g) analizeazã raportul de activitate al consiliului.
ART. 82
(1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, are un numãr de membri proporţional cu numãrul medicilor înscrişi în evidenţa colegiului, la data organizãrii alegerilor, aleşi de cãtre adunarea generalã conform proporţiilor stabilite în <>art. 46 din Legea nr. 306/2004 .
(2) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se întâlneşte în şedinţe ordinare o datã la douã luni sau în şedinţe extraordinare la convocarea:
a) preşedintelui colegiului respectiv;
b) a cel puţin 3 membri ai biroului consiliului;
c) unei treimi din numãrul membrilor consiliului.
(3) Consiliul lucreazã în prezenţa a minimum douã treimi din numãrul membrilor sãi şi ia decizii cu majoritate simplã de voturi.
ART. 83
Principalele atribuţii ale consiliilor colegiilor teritoriale sunt urmãtoarele:
a) conduc activitatea colegiului între şedinţele adunãrii generale;
b) aleg individual şi pe funcţii membrii biroului consiliului;
c) elaboreazã regulamentul de organizare şi funcţionare;
d) aprobã indemnizaţiile lunare ale membrilor biroului consiliului;
e) duc la îndeplinire hotãrârile adunãrii generale;
f) aplicã şi urmãresc ducerea la îndeplinire a hotãrârilor organelor naţionale ale Colegiului Medicilor din România;
g) aleg dintre membrii lor comisiile de lucru;
h) apãrã şi reprezintã interesele profesionale ale membrilor lor inclusiv în faţa instanţelor judecãtoreşti şi a altor autoritãţi publice.
ART. 84
Biroul consiliului este format din: preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar, aleşi în mod individual de cãtre consiliu dintre membrii sãi, în termen de maximum 5 zile de la data alegerii consiliului.
ART. 85
(1) Biroul consiliului se întruneşte sãptãmânal sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii sãi.
(2) Biroul consiliului lucreazã în prezenţa a cel puţin 3 dintre membrii sãi şi ia decizii cu votul a cel puţin 3 membri.
ART. 86
Biroul consiliului are urmãtoarele atribuţii:
a) asigurã activitatea colegiului între şedinţele consiliului;
b) aprobã angajarea de personal şi asigurã execuţia bugetului;
c) executã hotãrârile adunãrii generale şi ale consiliului;
d) elaboreazã şi supune spre avizare consiliului proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli;
e) executã deciziile organelor naţionale de conducere şi rãspunde de ducerea lor la îndeplinire;
f) informeazã consiliul cu privire la deciziile emise şi activitatea desfãşuratã între şedinţele consiliului.
CAP. VI
Venituri şi cheltuieli
ART. 87
Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din:
a) taxa de înscriere;
b) cotizaţiile lunare ale membrilor;
c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice;
d) donaţii şi sponsorizãri de la persoane fizice şi juridice;
e) legate;
f) drepturi editoriale;
g) încasãri din vânzarea publicaţiilor proprii;
h) fonduri rezultate din manifestãrile culturale şi ştiinţifice;
i) organizarea de cursuri de educaţie profesionalã continuã;
j) alte surse.
ART. 88
Taxa de înscriere în Colegiul Medicilor din România este de 10% din salariul minim pe economie.
ART. 89
(1) Cotizaţiile datorate şi neplãtite în termenul fixat de cãtre consiliul colegiului teritorial, de cãtre membrii Colegiului Medicilor din România determinã plata unor penalitãţi egale cu cele percepute pentru neplata obligaţiilor fiscale.
(2) Aceeaşi penalitate se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu varsã cãtre organele naţionale partea de cotizaţie stabilitã de Consiliul naţional.
ART. 90
(1) Neplata cotizaţiei datorate Colegiului Medicilor din România pe o perioadã de 6 luni şi dupã atenţionarea scrisã a consiliului colegiului teritorial se sancţioneazã cu suspendarea calitãţii de membru al colegiului pânã la plata cotizaţiei datorate şi a penalitãţilor aferente.
(2) Sancţiunea se aplicã de cãtre comisia de disciplinã la sesizarea Comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului.
(3) Decizia de suspendare se comunicã Ministerului Sãnãtãţii, casei de asigurãri de sãnãtate judeţene şi angajatorului medicului suspendat.
ART. 91
(1) Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Medicilor din România se stabileşte de cãtre Consiliul naţional.
(2) Partea din cotizaţie aferentã funcţionãrii forurilor naţionale va fi viratã pânã cel mai târziu la sfârşitul lunii urmãtoare celei pentru care a fost perceputã cotizaţia.
ART. 92
(1) Partea de cotizaţie datoratã Consiliului naţional, nefiind venit al consiliilor colegiilor teritoriale, se va vira cãtre acesta înaintea oricãror alte plãţi.
(2) Obligaţia urmãririi şi efectuãrii vãrsãrii cotei aferente Consiliului naţional revine preşedintelui consiliului teritorial.
ART. 93
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, perfecţionarea pregãtirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, ajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific, alte cheltuieli aprobate, dupã caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional.
ART. 94
(1) Colegiul Medicilor din România, la nivel central, va avea cont bancar. Dreptul de semnãturã în bancã aparţine preşedintelui Colegiului Medicilor din România. Acesta poate împuternici şi o altã persoanã cu dreptul de semnãturã în bancã.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã şi colegiilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
ART. 95
(1) Preşedinţii consiliilor colegiilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, vor trimite anual pânã la sfârşitul lunii martie copii de pe bugetul pentru anul în curs, aprobat de cãtre consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi copii de pe bilanţul şi contul de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli al anului anterior.
(2) Copiile vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de cãtre preşedintele consiliului colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.
ART. 96
Membrii Colegiului Medicilor din România care sunt excluşi nu au nici un drept sã revendice vreo parte din patrimoniul sau veniturile colegiului şi nici sã ridice pretenţii asupra taxelor de înscriere, cotizaţiilor sau altor eventuale contribuţii bãneşti ori materiale virate cãtre Colegiul Medicilor din România.
CAP. VII
Sancţiuni şi proceduri disciplinare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 97
Constituie abatere disciplinarã fapta sãvârşitã cu vinovãţie prin care se încalcã jurãmântul depus, legile şi regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicalã, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum şi orice altã faptã sãvârşitã în legãturã cu profesia sau în afara acesteia, care este de naturã sã prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale corpului profesional.
ART. 98
Rãspunderea disciplinarã a medicului nu exclude rãspunderea civilã, penalã, administrativã sau materialã a acestuia.
ART. 99
Repetarea unei abateri disciplinare, pânã la radierea sancţiunii aplicate, constituie o circumstanţã agravantã ce va fi avutã în vedere la aplicarea unei eventuale alte sancţiuni.
ART. 100
Consiliile teritoriale sunt obligate sã ţinã evidenţa sancţiunilor aplicate fiecãrui membru şi sã o comunice, la solicitare, celor în drept.
ART. 101
(1) În cadrul fiecãrui colegiu teritorial se organizeazã şi funcţioneazã comisia de disciplinã, independentã de conducerea colegiului, care judecã în completuri de 3 membri abaterile disciplinare sãvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
(2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizeazã şi funcţioneazã Comisia superioarã de disciplinã, independentã de conducerea colegiului, care judecã în completuri de 5 membri contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplinã teritoriale.
(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplinã, obligatoriu membru al colegiului, este desemnat de direcţiile de sãnãtate publicã, la nivel teritorial, şi de Ministerul Sãnãtãţii, la nivelul Comisiei superioare de disciplinã.
ART. 102
(1) Membrii comisiilor de disciplinã de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de cãtre adunarea generalã a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplinã vor fi aleşi de cãtre Adunarea generalã naţionalã.
(2) Membrii comisiilor de disciplinã vor fi aleşi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
(3) Funcţia de membru al comisiei de disciplinã este incompatibilã cu orice altã funcţie în cadrul Colegiului Medicilor din România.
(4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplinã este de 6 ani.
(5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplinã înceteazã prin deces, demisie, pierderea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant, în cazul membrilor desemnaţi de cãtre Ministerul Sãnãtãţii sau de direcţia de sãnãtate publicã.
(6) Pentru membrii comisiilor de disciplinã teritoriale, pierderea calitãţii de membru al comisiei de disciplinã opereazã şi în cazul transferului în alt judeţ.
ART. 103
Alegerea comisiilor de disciplinã se va face potrivit unui regulament aprobat de Consiliul naţional.
ART. 104
(1) Abaterea disciplinarã angajeazã rãspunderea disciplinarã a fãptuitorului, cãruia i se va aplica una dintre urmãtoarele sancţiuni:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) vot de blam;
d) amendã de la 1.000.000 lei la 15.000.000 lei. Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive a hotãrârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, pânã la achitarea sumei;
e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activitãţi medicale pe o perioadã de la o lunã la un an;
f) retragerea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
(2) Retragerea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România opereazã de drept pe durata stabilitã prin hotãrâre definitivã de instanţele judecãtoreşti cu privire la interzicerea exercitãrii profesiei.
(3) La sancţiunile prevãzute la alin. (1) se poate prevedea, dupã caz, obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medicalã ori a altor forme de pregãtire profesionalã.
ART. 105
(1) Decizia pronunţatã se comunicã persoanei sancţionate, persoanei care a fãcut sesizarea, Ministerului Sãnãtãţii, Biroului executiv şi persoanei cu care medicul sancţionat are încheiat contractul de muncã.
(2) În termen de 15 zile de la comunicare, persoana sancţionatã, persoana care a fãcut sesizarea, Ministerul Sãnãtãţii, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunţatã de comisia de disciplinã a colegiului teritorial.
ART. 106
(1) Acţiunea disciplinarã poate fi pornitã în termen de cel mult 6 luni de la data sãvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile.
(2) Sancţiunile prevãzute la <>art. 74 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 306/2004 se radiazã în termen de 6 luni de la data executãrii lor, iar cea prevãzutã la art. 74 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, în termen de un an de la data expirãrii perioadei de interdicţie.
(3) În cazul aplicãrii sancţiunii prevãzute la <>art. 74 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 306/2004 , medicul poate face o nouã cerere de redobândire a calitãţii de membru al colegiului, dupã expirarea perioadei stabilite prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã de interdicţie a exercitãrii profesiei sau dupã 2 ani de la data aplicãrii sancţiunii de cãtre comisiile de disciplinã. Redobândirea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România se face în condiţiile legii.
(4) În situaţia în care, prin decizie a comisiei de disciplinã, au fost dispuse şi mãsurile prevãzute la <>art. 74 alin. (3) din Legea nr. 306/2004 , radierea sancţiunii se va face numai dupã prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a mãsurii dispuse de comisia de disciplinã.
ART. 107
(1) Cercetarea disciplinarã se efectueazã de cãtre persoane din cadrul comisiei sau departamentului de jurisdicţie profesionalã.
(2) Unitãţile sanitare sau cele de medicinã legalã au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor de disciplinã sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionãrii cauzei.
ART. 108
Împotriva deciziei de sancţionare emise de Comisia superioarã de disciplinã, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cãrui razã îşi desfãşoarã activitatea.
SECŢIUNEA a 2-a
Reguli procedurale
ART. 109
(1) Plângerea împotriva unui medic se adreseazã colegiului al cãrui membru este medicul. Aceasta va fi înregistratã numai dacã conţine urmãtoarele elemente de identificare: numele, prenumele şi locul de muncã ale medicului împotriva cãruia se face, precum şi numele, prenumele, adresa şi semnãtura petentului.
(2) Plângerea se va depune personal sau prin mandat cu procurã ori poate fi trimisã prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.
(3) Nu se vor înregistra plângerile trimise prin fax ori depuse sau trimise în copie.
ART. 110
Primind plângerea, biroul consiliului decide declanşarea sau nedeclanşarea procedurii disciplinare.
ART. 111
Biroul consiliului se poate sesiza şi poate dispune începerea unei anchete disciplinare şi din oficiu.
ART. 112
În baza deciziei biroului consiliului de declanşare a procedurii disciplinare, persoana sau, dupã caz, persoanele desemnate cu cercetarea faptei vor audia medicul reclamat, persoana care a fãcut sesizarea, eventualii martori propuşi şi aduşi de cãtre reclamant, vor solicita, dacã este cazul, opinii ale specialiştilor în materie şi vor strânge toate probele pe care le considerã utile cunoaşterii cât mai exacte a faptei şi împrejurãrilor în care aceasta s-a produs.
ART. 113
(1) Dupã cercetarea faptei conform art. 112, dosarul disciplinar însoţit de propunerea de sancţionare sau de stingere a acţiunii disciplinare se înainteazã de comisia de jurisdicţie profesionalã comisiei de disciplinã.
(2) Acţiunea disciplinarã în faţa comisiei de disciplinã se exercitã de persoane din cadrul comisiei de jurisdicţie profesionalã sau din departamentul de jurisdicţie.
ART. 114
Dupã audierea medicului împotriva cãruia s-a pornit acţiunea disciplinarã, eventual a unor specialişti în domeniu, a martorilor şi a persoanei care a fãcut plângerea, comisia de disciplinã stabileşte printr-o decizie una dintre urmãtoarele soluţii:
a) stinge acţiunea disciplinarã dacã fapta nu constituie abatere disciplinarã;
b) aplicã una dintre sancţiunile prevãzute de art. 104.
ART. 115
Decizia adoptatã în soluţionarea cauzei va trebui sã cuprindã:
a) numãrul deciziei şi data pronunţãrii;
b) componenţa comisiei de disciplinã;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) prezentarea mãsurilor de cercetare a faptei (declaraţiile pãrţilor, martorii care au fost audiaţi, înscrisurile, documentele cercetate şi reţinute în soluţionarea cauzei etc.);
e) sancţiunea aplicatã;
f) temeiul legal al adoptãrii ei;
g) termenul de contestare şi instanţa competentã;
h) semnãtura preşedintelui comisiei de disciplinã şi ştampila acestuia.
ART. 116
Decizia adoptatã de cãtre comisia de disciplinã de la nivel teritorial se comunicã medicului cercetat, persoanei care a fãcut sesizarea şi Biroului executiv.
ART. 117
(1) Împotriva deciziei comisiei de disciplinã de la nivel teritorial cel sancţionat poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicãrii ei.
(2) Dacã nu se formuleazã contestaţie, decizia de sancţionare se comunicã unitãţii profesionale cu care medicul sancţionat se afla în raporturi de muncã, precum şi Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 118
(1) Contestaţia se depune la comisia de disciplinã de la nivel teritorial, care, în termen de 3 zile lucrãtoare, este obligatã ca, împreunã cu dosarul cauzei, sã o trimitã Comisiei superioare de disciplinã.
(2) Contestaţia este suspensivã de executare.
(3) Sunt nule contestaţiile depuse direct la Comisia superioarã de disciplinã.
ART. 119
Soluţionând contestaţia, Comisia superioarã de disciplinã, dupã ascultarea pãrţilor şi, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, poate adopta una dintre urmãtoarele soluţii:
a) admite contestaţia şi, pe cale de consecinţã, anuleazã decizia comisiei de disciplinã de la nivel teritorial;
b) admite în parte contestaţia şi aplicã o sancţiune mai micã decât sancţiunea aplicatã la nivel local;
c) respinge contestaţia şi menţine decizia pronunţatã de cãtre comisia de disciplinã de la nivel teritorial;
d) aplicã una dintre sancţiunile prevãzute de lege.
ART. 120
Decizia Comisiei superioare de disciplinã va conţine elementele prevãzute la art. 115.
ART. 121
Soluţionarea cauzelor disciplinare se va face cu celeritate.
CAP. VIII
Soluţionarea litigiilor
ART. 122
Membrii Colegiului Medicilor din România sunt obligaţi ca, atunci când se gãsesc într-o situaţie conflictualã, litigioasã, legatã de exercitarea profesiei, cu alt membru al colegiului, înainte de a apela la instanţele de judecatã, la mass-media sau la intervenţia altor autoritãţi, sã apeleze la comisia de litigii a consiliului judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti.
ART. 123
Comisia de litigii este formatã din 3 membri ai consiliului, desemnaţi de cãtre acesta.
ART. 124
Comisia de litigii va convoca pãrţile în litigiu şi pe baza probelor administrate de cãtre pãrţi şi a acelora pe care, considerându-le necesare, va încerca soluţionarea amiabilã a litigiului.
ART. 125
(1) La terminarea procedurilor de soluţionare amiabilã a litigiului între pãrţi, comisia de litigii va încheia un proces-verbal în care va consemna situaţia de fapt, poziţiile pãrţilor, probele administrate şi rezultatul final.
(2) Procesul-verbal va fi semnat de cãtre membrii comisiei de litigii şi de cãtre pãrţi.
CAP. IX
Alegerea membrilor consiliilor locale, a reprezentanţilor în Consiliul naţional şi a reprezentanţilor în Adunarea generalã naţionalã, precum şi a membrilor birourilor consiliilor
SECŢIUNEA 1
Alegerea reprezentanţilor
ART. 126
(1) Membrii Colegiului Medicilor din România pot fi aleşi în organele de conducere ale acestuia.
(2) Perioada organizãrii alegerilor se stabileşte de cãtre Consiliul naţional.
ART. 127
(1) Funcţiile de conducere, atât la nivel teritorial, cât şi central, sunt incompatibile cu situaţiile prevãzute la <>art. 68 din Legea nr. 306/2004 , precum şi cu calitatea de angajat al Casei Naţionale de Asigurãri Sociale de Sãnãtate ori al caselor de asigurãri de sãnãtate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Pentru situaţia prevãzutã la <>art. 68 alin. (2) din Legea nr. 306/2004 , se va alege, pe perioada suspendãrii, un alt membru sau, dupã caz, funcţia va fi ocupatã de primul membru supleant.
ART. 128
Membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi reprezentanţii în Adunarea generalã naţionalã se aleg prin vot direct, secret şi liber exprimat de cãtre membrii adunãrilor generale din judeţe, respectiv a municipiului Bucureşti.
ART. 129
Dreptul de vot, precum şi dreptul de a fi ales în organele de conducere îl au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din România, care au cotizaţia plãtitã la zi.
ART. 130
(1) Dreptul de a alege şi de a fi ales se poate exercita numai în cadrul colegiului al cãrui membru este medicul respectiv.
(2) Dovada calitãţii de membru al colegiului teritorial se va face, acolo unde alegãtorul nu se gãseşte pe lista alegãtorilor, cu ultima chitanţã a plãţii cotizaţiei.
ART. 131
(1) În vederea organizãrii şi desfãşurãrii alegerilor, se vor organiza comisii electorale locale de cãtre consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, respectiv o Comisie electoralã centralã organizatã de cãtre Biroul executiv şi aprobatã de Consiliul naţional.
(2) Comisia electoralã centralã va coordona desfãşurarea alegerilor şi va emite decizii de îndrumare în vederea aplicãrii Regulamentului electoral ori a procedurilor electorale.
ART. 132
(1) Membrii comisiilor electorale nu pot candida la posturile elective din cadrul Colegiului Medicilor din România în legislatura pentru care se organizeazã alegerile.
(2) Înaintea alegerii în aceastã funcţie, ei se vor angaja în scris sã nu candideze la o funcţie electivã în legislatura pentru care se organizeazã respectivele alegeri.
ART. 133
Membrii Biroului executiv sunt aleşi în mod individual, cu majoritate de voturi, de cãtre Consiliul naţional, respectiv de cãtre consiliile locale.
ART. 134
(1) Alegerile se vor desfãşura în baza Regulamentului electoral aprobat de cãtre Consiliul naţional.
(2) Perioada organizãrii alegerilor se stabileşte de cãtre Consiliul naţional.
SECŢIUNEA a 2-a
Încetarea calitãţii de reprezentant în Consiliul naţional sau de membru în Biroul executiv
ART. 135
(1) Încetarea mandatului de membru a organelor de conducere intervine în urmãtoarele situaţii:
a) demisie;
b) incompatibilitate;
c) deces;
d) pierderea calitãţii de membru al Colegiului Medicilor din România;
e) revocare;
f) imposibilitatea exercitãrii calitãţii.
(2) Locul rãmas vacant va fi ocupat de cãtre primul membru supleant.
(3) Locul rãmas vacant din Biroul executiv sau din Consiliul naţional se ocupã prin alegerea unui alt membru.
ART. 136
(1) Revocarea din funcţie sau din calitatea de reprezentant în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional, cât şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se face cu majoritatea calificatã a forului care l-a ales pe cel în cauzã.
(2) Revocarea se poate face în cazul încãlcãrii grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizeazã şi reglementeazã exercitarea profesiei de medic.
ART. 137
(1) Membrii organelor de conducere care lipsesc nemotivat la:
a) douã şedinţe pe an în adunãrile generale;
b) trei şedinţe pe an ale Consiliului naţional sau ale consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
c) trei şedinţe pe semestru ale Biroului executiv ori ale biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti,
sunt revocaţi de drept.
(2) Constatarea revocãrii se face prin:
a) hotãrâre a adunãrii generale naţionale pentru membrii Consiliului naţional, la sesizarea Biroului executiv;
b) hotãrâre a Consiliului naţional pentru membrii Biroului executiv, la sesizarea a 3 dintre membrii Biroului executiv;
c) decizie a Biroului executiv pentru membrii organelor teritoriale de conducere, la sesizarea biroului consiliului colegiului teritorial.
Sesizarea va fi însoţitã de dovada absenţei membrului în cauzã.
CAP. X
Dispoziţii finale şi tranzitorii
ART. 138
Completarea şi modificarea prezentului statut se vor face de cãtre Adunarea generalã naţionalã, la propunerea Consiliului naţional.
ART. 139
Organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România de la nivel naţional şi teritorial, alese pentru mandatul 2003-2007, rãmân în funcţie pânã la sfârşitul perioadei pentru care au fost alese.
ART. 140
Prezentul statut a fost aprobat de Adunarea generalã naţionalã în şedinţa din data de 25 martie 2005 şi intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXĂ
la statut
----------
NOTA(CTCE)
----------
EMBLEMA CU SIGLA COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA - se gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 418 din 18 mai 2005, la pagina 11.(a se vedea imaginea asociata)
ANEXA 2
CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ
al Colegiului Medicilor din România
CAP. I
Domeniul de aplicare şi principii generale
ART. 1
Prezentul cod cuprinde normele de conduitã obligatorii în legãturã cu exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor profesionale ale medicului.
ART. 2
Prevederile prezentului cod, atât cele ce reamintesc regulile morale pe care orice medic trebuie sã le respecte, cât şi cele care privesc aspecte tehnice, precum şi comportarea faţã de confraţi, sunt obligatorii pentru medicii din evidenţa Colegiului Medicilor din România. Medicii care au activitãţi în învãţãmânt rãspund în respectarea prevederilor prezentului cod de cei pe care îi au în îndrumare.
ART. 3
Sãnãtatea omului este ţelul suprem al actului medical. Obligaţia medicului constã în a apãra sãnãtatea fizicã şi mentalã a omului, în a uşura suferinţele, în respectul vieţii şi demnitãţii persoanei umane, fãrã discriminãri în funcţie de vârstã, sex, rasã, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socialã, ideologie politicã sau orice alt motiv, în timp de pace, precum şi în timp de rãzboi. Respectul datorat persoanei umane nu înceteazã nici dupã decesul acesteia.
ART. 4
În exercitarea profesiei sale, medicul acordã prioritate intereselor pacientului, care primeazã asupra oricãror alte interese.
ART. 5
În exercitarea profesiei sale, medicul este obligat sã respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Colegiul Medicilor din România va actualiza periodic prevederile prezentului cod în concordanţã cu declaraţiile şi convenţiile la care România este parte, privind etica în domeniul biomedical.
ART. 6
Este interzis medicului, în exercitarea profesiei sale, sã impunã pacientului opiniile sale personale de orice naturã ar fi acestea.
ART. 7
Medicul nu trebuie sã înceteze niciodatã, în decursul vieţii sale profesionale, sã îşi însuşeascã achiziţiile ştiinţei medicale, în scopul îmbunãtãţirii cunoştinţelor sale medicale.
ART. 8
Medicul trebuie ca, în conformitate cu abilitãţile şi cunoştinţele sale, sã contribuie la informarea obiectivã a publicului şi autoritãţilor medicale în ceea ce priveşte problemele medicale. Medicul care oferã informaţii medicale în mass-media trebuie sã verifice modul în care afirmaţiile sale sunt fãcute publice şi sã ia atitudine în cazul denaturãrii acestora.
CAP. II
Îndatoriri generale
SECŢIUNEA A
Despre independenţa profesionalã a medicului şi responsabilitate
ART. 9
Medicul are independenţã profesionalã absolutã, libertatea absolutã a prescripţiilor şi actelor medicale pe care le considerã necesare, în limitele competenţei sale, şi este rãspunzãtor pentru acestea. În cazul limitãrii prin constrângeri administrative şi/sau economice a independenţei sale, medicul nu este rãspunzãtor.
ART. 10
Medicul nu va garanta vindecarea afecţiunii pentru care pacientul i s-a adresat.
ART. 11
În activitatea medicalã ce se desfãşoarã în echipã (secţii de spital, proces de învãţãmânt medical tip rezidenţiat), rãspunderea pentru actele medicale aparţine şefului echipei, în limitele atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care efectueazã direct actul medical, în limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost atribuit de şeful echipei. În echipele interdisciplinare, şeful echipei se considerã a fi medicul din specialitatea în care s-a stabilit diagnosticul major de internare, dacã nu existã reglementãri speciale care sã prevadã altfel.
ART. 12
Încredinţarea totalã sau parţialã a obligaţiilor proprii cãtre alte persoane, în lipsa controlului personal, constituie abatere deontologicã.
ART. 13
Exprimarea consimţãmântului informat al pacientului pentru tratament nu înlãturã responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale.
SECŢIUNEA B
Secretul profesional
ART. 14
Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor prevãzute de lege.
ART. 15
Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitãrii profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legãturã cu viaţa intimã a bolnavului, a familiei, a aparţinãtorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legãturã cu boala. Secretul profesional persistã şi dupã terminarea tratamentului sau decesul pacientului.
ART. 16
Secretul profesional trebuie pãstrat şi faţã de aparţinãtori, dacã pacientul nu doreşte altfel.
ART. 17
Secretul profesional trebuie pãstrat faţã de colegi, cadre sanitare şi instituţiile medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauzã.
ART. 18
În comunicãrile ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât identitatea bolnavului sã nu poatã fi recunoscutã.
ART. 19
În cazul în care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va permite accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii şefi ai unitãţilor medicale sunt obligaţi sã ia toate mãsurile în aşa fel încât accesul mass-media la pacient sã se facã numai cu acceptul medicului curant şi al pacientului. Acordarea de informaţii cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul pacientului, al medicului curant şi al şefului unitãţii medicale.
ART. 20
Evidenţele medicale trebuie pãstrate ca materiale secrete profesionale.
SECŢIUNEA C
Reguli generale de comportament în activitatea medicalã
ART. 21
Medicul nu poate trata un pacient fãrã a-l examina medical în prealabil, personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenţã sau în cazuri de forţã majorã (îmbolnãviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sasu în timp util) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii.
ART. 22
Medicul poate executa o activitate medicalã doar dacã are pregãtire şi practicã suficientã pentru aceasta. Aceastã prevedere nu se aplicã în cazuri de urgenţã vitalã, care nu poate fi rezolvatã altfel.
ART. 23
Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate şi pentru mânuirea cãrora are pregãtire ori suficientã practicã.
ART. 24
Dacã în urma examinãrii sau în cursul tratamentului medicul considerã cã nu are suficiente cunoştinţe ori experienţã pentru a asigura o asistenţã corespunzãtoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va îndruma bolnavul cãtre aceştia.
ART. 25
În caz de pericol de moarte iminent, medicul va rãmâne lângã pacient atât timp cât este nevoie de ajutorul lui profesional.
ART. 26
Pacientul nevindecabil va fi tratat cu aceeaşi grijã şi aceeaşi atenţie ca şi cel care are şanse de vindecare.
ART. 27
Medicul va informa pacientul asupra bolii acestuia, tratamentului necesar şi a şanselor de însãnãtoşire. Medicul va evita sã trezeascã prin comportamentul lui imaginea unei boli mai grave decât este ea în realitate.
ART. 28
Medicul va pãstra o atitudine de strictã neutralitate şi neamestec în problemele familiale ale bolnavului, exprimându-şi pãrerea numai dacã este solicitat şi numai dacã intervenţia este motivatã de interesul sãnãtãţii bolnavului.
ART. 29
Medicul nu trebuie sã se implice în problemele legate de interesele materiale din familia bolnavului sãu.
SECŢIUNEA D
Obligativitatea acordãrii asistenţei medicale
ART. 30
Medicul care se gãseşte în prezenţa unui bolnav sau rãnit în pericol are obligaţia sã îi acorde asistenţã la nivelul posibilitãţilor momentului şi locului ori sã se asigure cã cel în cauzã primeşte îngrijirile necesare.
ART. 31
În caz de calamitãţi naturale sau accidentãri în masã, medicul este obligat sã rãspundã la chemare, chiar sã îşi ofere de bunãvoie serviciile medicale imediat ce a luat cunoştinţã despre eveniment.
ART. 32
Medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sãnãtate din motive personale sau profesionale temeinice, îndrumând pacientul spre alte surse de îngrijire medicalã, cu excepţia situaţiilor de urgenţã. Medicul este obligat sã punã la dispoziţie confratelui care preia pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz.
SECŢIUNEA E
Întreţinerea şi folosirea cunoştinţelor profesionale. Educaţia medicalã continuã
ART. 33
Medicii au datoria de a-şi perfecţiona continuu cunoştinţele profesionale.
ART. 34
În folosirea unor metode terapeutice noi trebuie sã primeze interesul pacientului, iar acestea nu pot fi utilizate decât dupã evaluarea raportului risc-beneficiu.
SECŢIUNEA F
Integritatea şi imaginea medicului
ART. 35
Medicul trebuie sã fie model de comportament etico-profesional, contribuind la creşterea nivelului sãu profesional şi moral, a autoritãţii şi prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima şi încrederea pacienţilor şi a colaboratorilor.
ART. 36
Medicul nu trebuie sã se foloseascã de un mandat electiv, o funcţie administrativã sau de alte autoritãţi pentru a-şi creşte clientela.
ART. 37
Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregãtirii sale profesionale.
ART. 38
Informãrile privind serviciile medicale sunt acceptate, cu condiţia sã fie corecte, şi se pot referi la:
a) sediul profesional, orele de funcţionare, conducerea instituţiei medicale;
b) specialitatea şi titlul medicului;
c) metodele de diagnostic şi tratament folosite. Aceste informaţii trebuie sã se refere numai la metode de diagnostic şi tratament fundamentate ştiinţific şi acceptate în lumea medicalã. Nu trebuie sã conţinã informaţii eronate sau care ar putea induce pacienţii în eroare;
d) tarifele percepute.
Aceste informaţii nu trebuie sã inducã pacienţilor impresia cã neapelarea la serviciile medicului respectiv le poate pune în pericol starea de sãnãtate fizicã sau psihicã.
ART. 39
Medicul nu poate face reclamã unor medicamente sau bunuri medicale de consum. Menţionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale în cuprinsul unor articole, cãrţi, fãcutã în scop ştiinţific, nu se considerã reclamã.
ART. 40
Medicul nu trebuie sã facã propagandã în mediile nemedicale sau chiar medicale unor procedee de diagnostic ori tratament insuficient probate, fãrã sã sublinieze şi rezervele ce se impun.
ART. 41
Este contrarã eticii înţelegerea dintre doi medici, între medic şi farmacist sau între medic şi un cadru auxiliar pentru obţinerea de avantaje materiale.
ART. 42
Este interzisã medicului practician implicarea în distribuirea unor remedii, aparate sau produse medicamentoase autorizate ori neautorizate.
ART. 43
Este interzisã practicarea de cãtre medic a unor activitãţi care dezonoreazã profesia medicalã. Orice medic trebuie sã se abţinã, chiar în afara vieţii profesionale, de la acte de naturã sã ducã la desconsiderarea acesteia.
ART. 44
Medicul nu poate fi obligat sã îşi exercite profesia în condiţii ce ar putea compromite calitatea îngrijirilor medicale şi a actelor sale profesionale, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale vitale.
ART. 45
Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice ori lipsite de riscuri remedii sau procedee iluzorii ori insuficient probate. Orice practicã neştiinţificã este interzisã.
ART. 46
Este interzisã acordarea de facilitãţi, colaborarea sau sprijinirea oricãrei persoane care practicã ilegal medicina. Medicul are obligaţia de a sesiza existenţa unor astfel de situaţii colegiului teritorial al medicilor.
SECŢIUNEA G
Onorarii şi atragerea bolnavilor
ART. 47
Este interzisã emiterea oricãrui document medical care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.
ART. 48
Este interzisã medicului practicarea concurenţei neloiale, inclusiv prin practicarea unor tarife minimale, vãdit disproporţionate faţã de costul real al serviciului medical, în scopul atragerii clientelei. Este admis serviciul gratuit în scopuri filantropice, cu informarea colegiului teritorial al medicilor cel mai târziu la 3 zile dupã acordarea asistenţei medicale.
CAP. III
Îndatoriri faţã de bolnavi
SECŢIUNEA A
Respectarea drepturilor persoanei
ART. 49
Medicul trebuie sã respecte dreptul persoanei în privinţa opţiunii libere asupra medicului sãu curant şi chiar sã faciliteze aceastã posibilitate.
ART. 50
Un medic care este solicitat sau are obligaţia sã examineze o persoanã privatã de libertate ori sã dea îngrijiri în mediu carceral nu poate nici direct, nici indirect, fie şi numai prin simpla prezenţã, sã cauţioneze sau sã favorizeze atingerea integritãţii fizice ori psihice a vreunui deţinut, inclusiv a demnitãţii acestuia. Dacã medicul constatã cã persoana privatã de libertate a suportat maltratãri, are obligaţia sã informeze autoritatea judiciarã.
SECŢIUNEA B
Relaţia cu pacientul
ART. 51
Exercitarea profesiei medicale nu trebuie fãcutã impersonal, ci încercând stabilirea unei relaţii umane cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compasiunea din partea medicului sã nu parã un act formal.
ART. 52
Este interzis ca medicul curant sã întreţinã relaţii sexuale cu pacienţii sãi sau sã-i supunã pe aceştia unor acte degradante pentru fiinţa umanã.
ART. 53
Medicul trebuie sã dea dovadã de diligenţã maximã în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa.
ART. 54
Prescripţiile medicale trebuie formulate cât mai clar, medicul asigurându-se cã a fost înţeles complet de cãtre bolnav şi anturajul acestuia, mergând pânã la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului.
ART. 55
Din momentul în care a rãspuns unei solicitãri, medicul este automat angajat moral sã asigure bolnavului în cauzã îngrijiri conştiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicalã sau la un specialist cu competenţe superioare.
ART. 56
Medicul curant are obligaţia de a face toate demersurile medicale pentru a facilita pacientului sãu obţinerea drepturilor sale ce decurg din starea de boalã.
ART. 57
În caz de rãzboi, cataclisme, epidemii şi atentate, medicul nu are dreptul sã îşi abandoneze bolnavii, cu excepţia unui ordin formal al unei autoritãţi competente în conformitate cu legea.
SECŢIUNEA C
Consimţãmântul
ART. 58
Pentru orice intervenţie medicalã diagnosticã sau terapeuticã este necesar consimţãmântul informat al pacientului.
ART. 59
Consimţãmântul pacientului va fi exprimat în condiţiile legii.
ART. 60
Consimţãmântul va fi dat dupã informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile şi beneficiile acestora.
ART. 61
În situaţia pacienţilor minori, incompetenţi sau care nu îşi pot exprima voinţa, consimţãmântul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacã medicul curant apreciazã cã decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia.
ART. 62
În situaţii de urgenţã, când este pusã în pericol viaţa pacientului, iar acesta nu îşi poate exprima voinţa şi rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactaţi, consimţãmântul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmând ca informarea acestuia sã se facã ulterior.
ART. 63
Prognosticul grav va fi împãrtãşit pacientului cu prudenţã şi tact, ţinându-se cont de starea psihicã a acestuia. Prognosticul va fi dezvãluit şi familiei doar dacã pacientul consimte la aceasta. În cazul în care se considerã cã dezvãluirea prognosticului infaust va dãuna pacientului sau atunci când acesta nu doreşte sã afle, prognosticul poate fi dezvãluit familiei.
SECŢIUNEA D
Probleme ale îngrijirii minorilor
ART. 64
Medicul trebuie sã fie apãrãtorul intereselor medicale ale copilului bolnav atunci când apreciazã cã starea de sãnãtate a copilului nu este bine înţeleasã sau nu este suficient de bine protejatã de anturaj.
ART. 65
Dacã medicul apreciazã cã un minor este victima unei agresiuni sau privaţiuni, are obligaţia de a-l proteja uzând de prudenţã şi anunţând autoritatea competentã.
SECŢIUNEA E
Eliberarea de documente
ART. 66
Este interzisã eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenţã sau a unor rapoarte tendenţioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectivã.
ART. 67
Medicul poate emite certificate, atestate şi documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatãri şi a examenelor necesare în acest scop. Este interzis ca informaţiile medicale sã fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevãzutã de lege. Documentele medicale nu trebuie sã conţinã mai multe date decât este necesar scopului pentru care acestea sunt întocmite şi eliberate.
ART. 68
Persoana la care se referã documentul medical emis are dreptul de a fi informatã cu privire la conţinutul acestuia.
CAP. IV
Îndatoriri faţã de public
ART. 69
Medicul chemat într-o familie ori colectivitate trebuie sã se îngrijeascã de respectarea regulilor de igienã şi de profilaxie. El va semnala bolnavului şi anturajului responsabilitatea ce revine acestora faţã de ei înşişi, dar şi faţã de comunitate şi colectivitate.
ART. 70
Medicul are obligaţia moralã de a aduce la cunoştinţã organelor competente orice situaţie de care aflã şi care reprezintã un pericol pentru sãnãtatea publicã.
CAP. V
Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii, consultul medical, reguli de comportare cu alţi profesionişti din sfera sanitarã, obligaţii faţã de Colegiul Medicilor din România
SECŢIUNEA A
Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii. Confraternitatea
ART. 71
Medicul va trebui sã îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi sã fie tratat de ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datoreazã asistenţa moralã.
ART. 72
Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie sã se facã obiectiv şi în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicalã a pacienţilor sã fie optimã.
ART. 73
Dacã un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie sã prevaleze concilierea potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România.
ART. 74
Este interzisã rãspândirea de comentarii ce ar putea sã prejudicieze reputaţia profesionalã a unui confrate. Medicii trebuie sã ia apãrarea unui confrate atacat pe nedrept.
ART. 75
Constituie încãlcare a regulilor etice blamarea şi defãimarea colegilor (critica pregãtirii sau activitãţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinãtorilor, a personalului sanitar etc., precum şi orice expresie sau act capabil sã zdruncine încrederea în medicul curant şi autoritatea acestuia.
ART. 76
Atunci când un medic ia cunoştinţã despre greşeli etice sau profesionale care aduc atingere imaginii profesiei, comise de cãtre un coleg, trebuie sã ia atitudine cu tact, încercând sã discute problema cu confratele în cauzã. Dacã aceasta nu dã rezultate, medicul are obligaţia sã discute cazul în cadrul Colegiului Medicilor din România, înainte de a se adresa autoritãţilor competente.
SECŢIUNEA B
Consultul medical
ART. 77
Ori de câte ori medicul considerã necesar sã cearã pãrerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicaţiei unei intervenţii, acesta va propune, de acord cu bolnavul sau aparţinãtorii lui şi ţinând cont de preferinţele acestuia, un consult cu alţi confraţi.
ART. 78
Consultul este organizat de medicul curant şi este recomandabil ca medicii chemaţi pentru consult sã examineze bolnavul în prezenţa medicului curant. Apoi medicii se retrag pentru a discuta cazul. Dupã ce au cãzut de acord, medicul curant comunicã bolnavului sau aparţinãtorului rezultatul consultului. Dacã existã divergenţe de pãreri, se va proceda, dupã caz, la completarea examinãrilor, internarea în spital, lãrgirea consultului prin invitarea altor specialişti etc.
ART. 79
În consultul medical se va pãstra o atmosferã de stimã şi respect reciproc, nu se va manifesta superioritate faţã de medicul curant. Discuţia cazului şi observaţiile critice nu se vor face în faţa bolnavului sau a altor persoane strãine, chiar dacã este vorba de medici subordonaţi.
ART. 80
Un medic care a fost chemat pentru un consult nu trebuie sã revadã ulterior pacientul din proprie iniţiativã şi fãrã aprobarea medicului curant.
ART. 81
În cazul colaborãrii mai multor medici pentru examinarea sau tratamentul aceluiaşi pacient, fiecare practician îşi asumã responsabilitatea personal. Este interzis transferul de sarcini şi responsabilitãţi privind indicaţiile de investigaţii, prescrierea de medicamente sau concedii medicale cãtre alţi medici care nu au participat la consultul medical.
ART. 82
Dacã în urma unui consult avizul celor chemaţi diferã fundamental de cel al medicului curant, pacientul trebuie informat. Medicul curant este liber sã se retragã dacã pãrerea medicilor chemaţi la consult prevaleazã în opinia pacientului sau a anturajului acestuia.
ART. 83
Pacientul aflat în tratamentul unui coleg poate fi asistat de orice confrate pentru probleme incidente urgente, cu informarea prealabilã sau ulterioarã a medicului.
ART. 84
Dacã propunerea pentru un consult medical vine din partea pacientului sau a anturajului acestuia, medicul are obligaţia organizãrii modalitãţii de consult. În cazul în care medicul curant nu este de acord, se poate retrage fãrã explicaţii. În urma consultului se va redacta un document semnat de participanţi. Dacã documentul nu este redactat, se considerã cã participanţii la consult susţin punctul de vedere al medicului curant.
SECŢIUNEA C
Raporturi cu alţi profesionişti sanitari
ART. 85
Medicii vor avea raporturi bune, în interesul pacienţilor, cu ceilalţi profesionişti din domeniul medical.
SECŢIUNEA D
Obligaţii faţã de Colegiul Medicilor din România
ART. 86
Medicii membri ai Colegiului Medicilor din România trebuie sã susţinã organizaţia din toate punctele de vedere.
ART. 87
Medicul aflat în anchetã profesionalã este obligat sã colaboreze cu persoanele desemnate de colegiu şi sã furnizeze toate datele solicitate în vederea încheierii investigaţiei în cel mult 14 zile de la solicitare.
CAP. VI
Situaţii speciale
SECŢIUNEA A
Reguli privind cercetarea medicalã pe subiecţi umani
ART. 88
Cercetarea medicalã pe subiecţi umani se face cu respectarea prevederilor convenţiilor şi declaraţiilor internaţionale la care România este parte semnatarã.
ART. 89
Medicul implicat în cercetarea biomedicalã are datoria de a promova şi proteja viaţa, sãnãtatea, intimitatea şi demnitatea subiecţilor umani care participã la cercetare.
ART. 90
În desfãşurarea cercetãrii medicale pe subiecţi umani trebuie acordatã o protecţie deosebitã populaţiilor vulnerabile, cum ar fi:
a) persoane dezavantajate din punct de vedere economic şi medical;
b) persoane care nu îşi pot da consimţãmântul pentru participarea într-o cercetare medicalã (minori, persoane incompetente, persoane care datoritã stãrii lor nu îşi pot exprima voinţa);
c) persoane care sunt susceptibile a-şi da consimţãmântul sub presiune (de exemplu, persoane în detenţie, militari);
d) persoane care nu beneficiazã personal din cercetare;
e) persoane pentru care cercetarea medicalã este combinatã cu îngrijirea medicalã.
ART. 91
În cercetarea pe subiecţi umani, binele individului primeazã asupra binelui societãţii în general şi al ştiinţei.
ART. 92
Cercetarea medicalã în scopul progresului medical trebuie sã se facã doar în ultimã instanţã pe subiecţi umani. Aceasta trebuie sã se efectueze în conformitate cu datele ştiinţifice existente, cu alte surse relevante de informare şi cu datele obţinute din experimentarea pe animale, atunci când aceasta este posibilã.
ART. 93
Principalul scop al cercetãrii medicale pe subiecţi umani este de a îmbunãtãţi metodele profilactice, diagnostice şi de tratament, înţelegerea etiologiei şi a patogenezei unei afecţiuni.
ART. 94
Nu se poate întreprinde nici o cercetare pe o persoanã, decât dacã sunt întrunite cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) nu existã nici o metodã alternativã la cercetarea pe fiinţe umane, de eficacitate comparabilã;
b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate în comparaţie cu beneficiile potenţiale ale cercetãrii;
c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanţa competentã dupã ce a fãcut obiectul unei examinãri independente asupra pertinenţei sale ştiinţifice, inclusiv al unei evaluãri a importanţei obiectivului cercetãrii, precum şi al unei examinãri pluridisciplinare a acceptabilitãţii sale pe plan etic;
d) persoana pe care se fac cercetãri este informatã asupra drepturilor sale şi asupra garanţiilor pentru protecţia sa;
e) existã consimţãmântul participanţilor.
ART. 95
Protocolul cercetãrii trebuie sã fie evaluat de o comisie de eticã, formatã din persoane independente faţã de cercetãtori sau sponsori. Comisia de eticã ce efectueazã evaluarea proiectului trebuie sã fie informatã cu privire la desfãşurarea cercetãrii şi are dreptul de a monitoriza cercetãrile în derulare.
ART. 96
Cercetarea medicalã pe subiecţi umani trebuie sã fie efectuatã numai de cãtre persoane calificate în acest sens. Aceastã persoanã are reponsabilitatea privind subiecţii implicaţi în cercetare, chiar dacã aceştia şi-au exprimat consimţãmântul informat pentru participare.
ART. 97
Experimentul clinic (cercetarea fãrã scop terapeutic) este admisibil din punct de vedere etic dacã nu comportã nici un risc serios previzibil. Cercetãtorii care conduc experimentul clinic sunt obligaţi sã îl întrerupã dacã apare pericolul vãtãmãrii sãnãtãţii subiectului sau când acesta cere sistarea experimentului. Cercetarea medicalã pe subiecţi umani se poate derula doar dacã potenţialele beneficii sunt superioare riscurilor.
ART. 98
Impunerea cu forţa sau prin inducerea în eroare a exprimentului pe om constituie o gravã încãlcare a principiilor eticii medicale. Participarea subiecţilor umani în cercetare se poate face numai voluntar şi numai dupã ce aceştia au fost informaţi adecvat cu privire la: scopurile, metodele cercetãrii, riscurile şi beneficiile anticipate. De asemenea, subiecţii trebuie informaţi cã se pot retrage oricând din cercetare, fãrã ca acest lucru sã îi prejudicieze în vreun fel. Consimţãmântul informat al participanţilor trebuie luat cu respectarea prevederilor legale.
ART. 99
Refuzul unui pacient de a participa într-o cercetare nu trebuie sã influenţeze calitatea relaţiei medic-pacient.
ART. 100
În cazul minorilor, consimţãmântul va fi obţinut de la aparţinãtori sau de la reprezentantul legal, fiind necesar şi acceptul minorului de a participa în cercetare. Este necesar un maximum de prudenţã în a utiliza minorii în experimentele medicale şi numai dacã riscurile sunt minime.
ART. 101
În cazul persoanelor incompetente sau incapabile de a-şi exprima voinţa, consimţãmântul va fi obţinut de la aparţinãtori sau de la reprezentanţii legali.
ART. 102
Includerea în cercetarea medicalã a subiecţilor incompetenţi sau care nu îşi pot exprima voinţa se va face numai atunci când cercetarea nu poate fi efectuatã folosindu-se persoane competente (condiţia fizicã sau psihicã ce împiedicã obţinerea consimţãmântului informat este o caracteristicã necesarã a populaţiei incluse în studiu) şi numai dacã riscurile sunt minore.
ART. 103
Medicul trebuie sã ia toate mãsurile necesare pentru protejarea intimitãţii subiecţilor participanţi în cercetare, pentru pãstrarea confidenţialitãţii informaţiilor despre subiecţi, şi trebuie sã minimalizeze pe cât posibil impactul cercetãrii asupra integritãţii fizice, mentale şi a personalitãţii acestora.
ART. 104
Cercetãrile fãcute în scop terapeutic constituie aplicarea pentru prima datã la om a unor procedee medicale sau chirurgicale şi se vor face exclusiv în scop curativ. În asemenea cercetãri trebuie sã existe o proporţionalitate justã, în favoarea bolnavului, între riscurile procedeului nou şi gravitatea cazului; pericolele posibile ale procedeului nou sã nu întreacã în gravitate evoluţia probabilã a bolii de bazã sau a tratamentelor cunoscute şi aplicate pânã în prezent.
ART. 105
Folosirea unui placebo în cercetãri medicale combinate cu îngrijirea pacienţilor este admisã numai atunci când nu existã metode profilactice, diagnostice sau terapeutice demonstrate pentru subiecţii participanţi ori atunci când pacienţii care primesc placebo nu sunt expuşi unor riscuri suplimentare.
ART. 106
Participanţii într-o cercetare medicalã trebuie sã aibã acces la beneficiile rezultate din aceasta, dupã încheierea cercetãrii.
ART. 107
Publicarea rezultatelor unei cercetãri medicale pe subiecţi umani se va face cu respectarea acurateţei datelor şi numai în condiţiile în care sunt respectate normele etice naţionale şi internaţionale care guverneazã cercetarea medicalã pe subiecţi umani.
ART. 108
Se interzice provocarea de îmbolnãviri artificiale unor oameni sãnãtoşi, din raţiuni experimentale.
ART. 109
În toate cazurile de cercetãri clinice, pentru verificarea pe om a eficacitãţii unor metode de diagnostic sau de tratament se va respecta riguros condiţia consimţãmântului voluntar al subiectului.
ART. 110
Experimentarea umanã trebuie sã respecte un numãr de reguli:
a) sã fie precedatã de o serioasã experimentare pe animal;
b) subiectul sã accepte voluntar, sã fie major, în stare de libertate şi perfect informat despre riscuri;
c) în cazul unor maladii incurabile, la subiecţi în stadiul terminal, remediul nu trebuie sã provoace suferinţe suplimentare şi sã existe şanse rezonabile de a fi util;
d) nu pot fi experimentate remedii care ar altera psihicul sau conştiinţa moralã.
ART. 111
Se interzice orice activitate terapeuticã sau experimentalã pe om din simple raţiuni de orgoliu profesional ori ştiinţific, de al cãrei rezultat nu poate beneficia majoritatea indivizilor sau care lezeazã principiile culturale ori morale ale comunitãţii.
ART. 112
Experimentele privind clonarea fiinţei umane sunt interzise.
SECŢIUNEA B
Exerciţiul medicinei de expertizã judiciarã
ART. 113
Subiectul va fi informat în prealabil despre sensul examinãrii, de cãtre expertul care nu a avut niciodatã nici o relaţie de un gen oarecare cu cel expertizat, ceea ce i-ar putea influenţa raţionamentele. În acest din urmã caz expertul are obligaţia de a se recuza, informând forurile competente cu privire la motivele recuzãrii.
ART. 114
Expertizatul îl poate recuza pe expert, acesta trebuind sã se supunã dorinţei expertizatului.
ART. 115
Raportul final nu va conţine decât elemente de rãspuns la chestiunile puse în decizia de numire a expertului. În rest, expertul este supus secretului profesional.
SECŢIUNEA C
Exerciţiul medicinei private
ART. 116
Este interzis unui medic sã îşi încredinţeze propriul cabinet unui coleg pentru a fi administrat. Excepţie face situaţia în care medicul titular este plecat din localitate din motive bine întemeiate (concedii de odihnã, de boalã, postnatale, stagii de pregãtire în alte localitãţi sau în strãinãtate), când se va utiliza licenţa de înlocuire acordatã de Colegiul Medicilor din România.
ART. 117
În cabinetele de grup, exerciţiul profesiei rãmâne personal, pentru a se putea asigura, pe de o parte, independenţa profesionalã, iar pe de altã parte, rãspunderea profesionalã individualã completã. Libertatea de opţiune pentru un anumit medic trebuie asiguratã şi respectatã.
ART. 118
Orice fel de asociere între medici trebuie sã facã obiectul unui contract scris ce trebuie sã respecte independenţa profesionalã a fiecãruia. Actul trebuie obligatoriu comunicat consiliului colegiului teritorial, pentru ca acesta sã îşi dea avizul din toate punctele de vedere.
ART. 119
Angajamentul profesional al medicului nu poate depãşi competenţa profesionalã, capacitatea tehnicã şi de dotare a cabinetului ori baza materialã afectatã, inclusiv prin convenţii sau colaborãri ferme cu alte unitãţi sanitare.
SECŢIUNEA D
Atentarea la viaţa şi integritatea fizicã a bolnavului. Eutanasia
ART. 120
Medicul trebuie sã încerce reducerea suferinţei bolnavului incurabil, asigurând demnitatea muribundului.
ART. 121
Se interzice cu desãvârşire eutanasia, adicã utilizarea unor substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacã a fost cerut insistent de un bolnav perfect conştient.
ART. 122
Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri ori autovãtãmãri prin sfaturi, recomandãri, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens.
ART. 123
Nici o mutilare nu poate fi practicatã fãrã o justificare medicalã evidentã, serios documentatã şi fãrã consimţãmântul informat al pacientului, cu excepţia situaţiilor de urgenţã cu risc vital.
ART. 124
Prin actele sale profesionale, de investigare sau terapeutice, medicul nu trebuie sã supunã pacientul nici unui risc nejustificat, chiar dacã existã cererea expresã a acestuia din urmã.
ART. 125
Întreruperea de sarcinã poate fi practicatã în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege. Orice medic este liber sã refuze fãrã explicaţii cererea de întrerupere voluntarã a sarcinii.
CAP. VII
Dispoziţii diverse
ART. 126
În domenii specifice ale unor specialitãţi medicale, la propunerea comisiilor de specialitate, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România poate adopta norme de detaliere ce vor fi publicate ca anexe şi care fac parte integrantã din prezentul cod.
ART. 127
În situaţia unei acţiuni disciplinare împotriva sa, medicul trebuie sã fie sincer în toate declaraţiile pe care le face. Invocarea secretului profesional nu trebuie sã împiedice instruirea disciplinarã în curs. Declaraţiile inexacte fãcute deliberat vor fi considerate drept abateri grave.
ART. 128
Orice medic care înceteazã exerciţiul profesiei are obligaţia de aduce acest fapt la cunoştinţa Colegiului Medicilor din România.
ART. 129
Prezentul cod a fost aprobat de Adunarea generalã naţionalã în şedinţa din data de 25 martie 2005 şi intrã în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
