Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 3 din 21 ianuarie 2008 pentru examinarea recursului in interesul legii, privind admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, emisa anterior datei de 1 ianuarie 2007 de catre autoritatile competente ale unui stat membru solicitant, insa transmisa autoritatii judiciare de executare a statului roman dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 22 decembrie 2008
Dosar nr. 62/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, emisã anterior datei de 1 ianuarie 2007 de cãtre autoritãţile competente ale unui stat membru solicitant, însã transmisã autoritãţii judiciare de executare a statului român dupã aderarea României la Uniunea Europeanã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 89 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã cererile autoritãţilor judiciare strãine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei de 1 ianuarie 2007 şi transmise autoritãţilor judiciare române dupã aderarea României la Uniunea Europeanã, sunt admisibile.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, emisã anterior datei aderãrii României la Uniunea Europeanã, dar transmisã autoritãţilor judiciare române dupã aceastã datã.
Astfel, unele instanţe au respins solicitãrile autoritãţilor judiciare strãine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei aderãrii României la Uniunea Europeanã.
În justificarea acestui punct de vedere, s-a motivat cã asemenea solicitãri nu îşi au temei legal în legea specialã românã, întrucât potrivit <>art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - numai mandatele emise ulterior intrãrii în vigoare a titlului III din lege sunt supuse reglementãrilor cuprinse în acest titlu.
Alte instanţe, dimpotrivã, au admis cererile autoritãţilor judiciare strãine de executare a mandatelor europene de arestare, emise anterior datei de 1 ianuarie 2007, însã transmise autoritãţilor judiciare române dupã aderarea României la Uniunea Europeanã.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Potrivit <>art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, aşa cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 , dispoziţiile titlului III al acestei legi se aplicã mandatelor europene de arestare şi predare care se emit ulterior intrãrii sale în vigoare, chiar şi atunci când se referã la fapte anterioare acestei date.
Prin art. 189 alin. (2) din acelaşi act normativ, se prevede "Începând cu data aderãrii României la Uniunea Europeanã, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrãdare, cu excepţia cazului în care statul membru pe teritoriul cãruia se aflã persoana urmãritã a formulat declaraţii în sensul neaplicãrii Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, pentru fapte sãvârşite înainte de o anumitã datã."
Or, România, devenitã membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 32 din Decizia-cadru, astfel cã, de la aceastã datã, care este şi data intrãrii în vigoare a dispoziţiilor titlului III al <>Legii nr. 302/2004 , în relaţiile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, procedura prevãzutã de tratatele de extrãdare a fost înlocuitã cu aceea vizând mandatul european de arestare, atât în ceea ce priveşte emiterea, cât şi executarea unei asemenea decizii judiciare de cãtre statul român.
De aceea, pentru corecta şi uniforma aplicare a <>art. 108 din Legea nr. 302/2004 , în care se prevede cã dispoziţiile titlului III din lege, ce cuprinde şi reglementarea privind mandatul european de arestare, este esenţialã înţelegerea sensului sintagmei "mandate europene care se emit ulterior intrãrii sale în vigoare".
Este de observat cã acest titlu a fost structurat în 4 capitole care, pe lângã dispoziţii generale şi alte dispoziţii (cap. I şi IV), conţin norme referitoare la emiterea unui mandat european (cap. II) şi la executarea acestuia (cap. IV).
În raport cu analiza raţionalã a textului menţionat, concluzia ce se impune este aceea cã sintagma "mandat emis" se referã la mandatele europene emise de autoritãţile judiciare române, iar nu la cele emise de autoritãţile strãine şi transmise României pentru executare.
A accepta o interpretare contrarã ar echivala cu a impune altor state, prin intermediul legii române, o serie de condiţii sau proceduri, ceea ce este inadmisibil.
Aşa fiind, autoritatea românã, primind spre executare un mandat european, începând de la 1 ianuarie 2007, data aderãrii României la Uniunea Europeanã, nu este îndreptãţitã sã verifice data emiterii acestuia de cãtre autoritatea strãinã, fiind lipsit de importanţã faptul cã mandatul european de arestare a fost emis de autoritãţile competente din statul solicitant la o datã la care România nu era încã membrã a Uniunii Europene.
Relevant este doar ca mandatul sã fi fost transmis spre executare dupã data de 1 ianuarie 2007, când s-a dobândit acest statut şi au intrat în vigoare, printre altele, şi prevederile titlului III din <>Legea nr. 302/2004 .
Ca urmare, dispoziţiile <>art. 108 din Legea nr. 302/2004 , referitoare la sintagma "care se emit ulterior intrãrii sale în vigoare", nu pot fi considerate decât cã se referã la mandatele europene de arestare emise de autoritãţile române dupã data de 1 ianuarie 2007.
În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã sintagma "care se emit ulterior intrãrii sale în vigoare", cuprinsã în dispoziţiile <>art. 108 din Legea nr. 302/2004 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 224/2006 , se referã la mandatele europene de arestare emise de autoritãţile române dupã data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autoritãţile strãine şi transmise României spre executare, astfel încât cererile de executare a mandatelor europene de arestare, emise de autoritãţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autoritãţilor judiciare române, sunt admisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În vederea interpretãrii şi aplicãrii unitare a dispoziţiilor <>art. 108 din Legea nr. 302/2004 , stabilesc cã sintagma "care se emit ulterior intrãrii sale în vigoare" din conţinutul acestui text de lege se referã la mandatele europene de arestare emise de autoritãţile române dupã data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autoritãţile strãine şi transmise României spre executare.
În consecinţã, cererile de executare a mandatelor europene de arestare emise de autoritãţile competente ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autoritãţilor judiciare române sunt admisibile.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 21 ianuarie 2008.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
