Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 298 din 8 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, ale art. 205 alin. 1 si 2 si ale art. 206 alin. 1 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 14 august 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, ale art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Dorin Andronic în Dosarul nr. 2.308/2002 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textele de lege criticate nu contravin nici unei prevederi constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.308/2002, Tribunalul Suceava - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, ale art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Dorin Andronic, inculpat recurent în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arata, pe de o parte, ca prevederile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal incalca dispoziţiile art. 150, în corelatie cu art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi (8) şi art. 49 din Constituţie, contravenind în acelaşi timp şi dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, în cazul apariţiei unui conflict temporal de legi între prevederile Codului penal şi ale <>Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, prin neaplicarea legii penale mai favorabile, s-ar afecta libertatea de exprimare şi a conştiinţei şi s-ar crea astfel o restrangere a exerciţiului unor drepturi şi libertãţi. Totodatã, în opinia autorului exceptiei, prevederile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1). Pe de alta parte, autorul exceptiei considera ca prevederile <>art. 17 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi 2 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin aceea ca judecarea cauzelor în complet de un singur judecãtor nu asigura garanţii procesuale suficiente pentru o judecata echitabila şi impartiala.
Tribunalul Suceava - Secţia penalã considera ca excepţia este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, se arata ca acestea nu sunt în contradictie cu prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei. Astfel, deşi cauzele penale sunt judecate, în prima instanta, de un complet format dintr-un singur judecãtor, aceasta nu impieteaza asupra imparţialitãţii şi echitãţii actului de justiţie, în condiţiile în care pãrţile au acces la doua grade de jurisdicţie. Sentinţele pronunţate în prima instanta pot fi atacate cu recurs, cale de atac soluţionatã de un complet format din trei judecãtori, asigurându-se astfel deliberãrii un caracter contradictoriu. Se garanteazã astfel dreptul la doua grade de jurisdicţie în materie penalã, astfel cum este prevãzut în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Cat priveşte dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, instanta arata ca acestea nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Deşi autorul exceptiei afirma ca legiuitorul a înţeles sa sanctioneze contraventional insulta şi calomnia, prin <>art. 2 din Legea nr. 61/1991 , totuşi, prin aceeaşi dispoziţie se reglementeazã ca faptele prevãzute de aceasta lege constituie contravenţii numai dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni. Ca urmare, nu poate fi vorba de un conflict temporal de legi, ce ar impune aplicarea legii mai favorabile, ci este vorba de legi distincte, fiind lãsatã instanţei posibilitatea de a stabili dacã fapta dedusã judecaţii are caracter penal sau contraventional. Prin sancţionarea insultei şi calomniei legiuitorul nu a înţeles sa restrângã libertatea de opinie şi libertatea de exprimare a unei persoane, ci sa asigure exercitarea acestor libertãţi cu buna-credinţa şi fãrã a aduce atingere onoarei şi demnitãţii altor persoane.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Cu privire la dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, se arata ca acestea nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât nu creeazã nici o discriminare între cetãţeni. Se mai apreciazã ca dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 21 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât nu se restrânge accesul liber la justiţie şi nici nu se incalca prezumţia de nevinovatie. Cat priveşte afirmatia ca dispoziţia legalã criticata ar contraveni prevederilor art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul considera ca aceasta nu este intemeiata, întrucât textele convenţiei invocate nu prevãd nici o cerinta cu privire la numãrul judecãtorilor care formeazã completul de judecata în prima instanta, lãsând legiuitorului naţional libertatea de a institui o instanta independenta şi impartiala, care sa asigure o judecata echitabila, publica şi într-un termen rezonabil. În acest sens, atât Constituţia, în <>art. 123, cat şi Legea nr. 92/1992 , în art. 3, prevãd ca judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Guvernul mai precizeazã ca dispoziţiile criticate au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea Constituţionalã pronunţându-se în sensul respingerii exceptiei.
Cu privire la dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiatã. Se arata, în acest sens, ca demnitatea constituie un atribut esenţial al fiinţei umane, iar desfãşurarea fireasca a vieţii sociale într-o societate democratica impune, printre altele, şi protejarea acestui atribut al persoanei. Constituţia consacra în art. 3 alin. (1) demnitatea umanã ca una dintre valorile fundamentale pe care statul se obliga sa le garanteze şi sa le apere, incriminarea şi sancţionarea faptelor care aduc atingere demnitãţii, cum sunt insulta şi calomnia, fiind permise de Legea fundamentalã în mãsura în care sunt necesare pentru existenta unei societãţi democratice. Textele legale criticate nu aduc atingere, în opinia Guvernului, egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece prin ele se ocroteşte demnitatea fiecãrei persoane, fãrã discriminãri, şi nici libertãţii de constiinta şi de exprimare, deoarece exercitarea acestor libertãţi nu trebuie sa prejudicieze drepturile şi libertãţile altora, inclusiv demnitatea acestora. Dispoziţiile criticate nu contravin, în opinia Guvernului, nici prevederilor art. 150 din Constituţie, referitoare la conflictul temporal de legi. Se menţioneazã jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului considera excepţia neîntemeiatã. Referitor la dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, se arata ca acestea nu sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 150 din Constituţie. Cat priveşte raportarea de cãtre autorul exceptiei a dispoziţiilor legale criticate la dispoziţiile <>Legii nr. 61/1991 , se arata ca examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu prevederile constituţionale, iar nu compararea mai multor legi între ele, fapt ce exclude competenta Curţii Constituţionale. Avocatul Poporului mai retine ca dispoziţiile legale criticate nu au legatura cu art. 29 alin. (1) şi (2), cu art. 30 alin. (1) şi cu art. 49 din Constituţie, întrucât se referã la alte aspecte decât conţinutul libertãţilor fundamentale invocate, iar în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, arata ca acestea nu au relevanta în cauza. Referitor la dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, se arata ca acestea nu sunt contrare art. 16 şi 21 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate fata de prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie şi ale art. 7, 9 şi 10 din Convenţie, se apreciazã ca nu au relevanta în cauza.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, care prevãd judecarea cauzelor în prima instanta de cãtre complete formate dintr-un singur judecãtor, precum şi dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, privitoare la infracţiunile de insulta şi calomnie. Textele legale criticate au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã: "Cauzele date, potrivit legii, în competenta de prima instanta a judecãtoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judeca de un singur judecãtor.";
- Art. 205 alin. 1 şi 2 din Codul penal: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu amenda.
Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate.";
- Art. 206 alin. 1 din Codul penal: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (8), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi alin. (8) teza finala, ale art. 49 şi 150, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 29 alin. (1) şi (2): "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc."
- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. [...]
(8) (...) Delictele de presa se stabilesc prin lege."
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
- Art. 150: "(1) Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrãrii în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, dupã caz, Guvernului, propuneri corespunzãtoare."
Autorul exceptiei a mai invocat şi încãlcarea art. 6 paragraful 1 şi 2, precum şi a art. 7, 9 şi 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 6 paragraful 1 şi 2: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã."
- Art. 7: "1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost sãvârşitã, nu constituia infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severã decât aceea care era aplicabilã în momentul sãvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecãrii şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul sãvârşirii sale, era consideratã infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate."
- Art. 9: "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învãţãmânt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decât acelea care, prevãzute de lege, constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranta publica, protecţia ordinii, a sãnãtãţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
- Art. 10: "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supunã societãţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu aduce atingere prevederilor constituţionale sau actelor internaţionale invocate de autorul exceptiei.
I. O prima critica de neconstituţionalitate vizeazã dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, privitoare la judecarea cauzelor în prima instanta în complet format dintr-un singur judecãtor. Sub acest aspect, se considera ca textul legal criticat este contrar prevederilor art. 6 alin. (1), art. 21 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie, respectiv ale art. 6 paragraful 1 şi 2 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovatie, legalitatea infracţiunii şi a pedepsei, cu motivarea ca dispoziţia criticata aduce atingere dreptului la o judecata echitabila, întrucât judecarea cauzelor în complet de un singur judecãtor nu asigura garanţii procesuale suficiente pentru o judecata echitabila şi impartiala.
Examinând excepţia, Curtea constata ca s-a mai pronunţat cu privire la aceste critici, având ca obiect dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, prin Decizia nr. 58 din 6 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Cu acest prilej instanta de contencios constituţional a reţinut ca, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, stabilirea competentei şi procedura de judecata sunt atributul exclusiv al legiuitorului şi ca, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (2), judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai <>legii. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale, Legea nr. 92/1992 stabileşte componenta completului de judecata şi conduita pe care trebuie sa o aibã acesta la soluţionarea cauzelor ce îi sunt repartizate. Atât Legea fundamentalã, cat şi <>Legea nr. 92/1992 stabilesc, sub aspectul imparţialitãţii, dreptul şi obligaţia judecãtorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecata desfasurandu-se, potrivit legii, strict în limitele cadrului legal. În ipoteza în care exista dubii cu privire la imparţialitatea judecãtorului în prima instanta, exista mijloace de apãrare prevãzute de lege care asigura suficiente garanţii pentru o judecata echitabila şi impartiala.
Cat priveşte dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, acestea nu cuprind cerinta ca instanta ce judeca litigiile în prima instanta sa aibã în compunere un anumit numãr de judecãtori, fiind lãsatã autoritãţii legiuitoare naţionale libertatea de a institui acea instanta independenta şi impartiala care sa asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor.
Soluţia adoptatã în decizia sus-menţionatã, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au apãrut elemente noi, care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.
II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, în legatura cu care autorul exceptiei susţine ca sunt în contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi alin. (8) teza finala, ale art. 49 şi 150 din Constituţie, respectiv ale art. 9 şi 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la libertatea de gandire, de constiinta şi religie, respectiv libertatea de exprimare, cu motivarea ca dezincriminarea faptelor de insulta şi calomnie este de esenta unei societãţi democratice, respectiv ca reglementarea din Codul penal a insultei şi calomniei ar trebui considerate abrogate în temeiul <>art. 150 din Constituţie, întrucât acestea sunt prevãzute de Legea nr. 61/1991 printre contravenţii.
Curtea constata ca motivele invocate sunt neintemeiate, textele criticate fiind în deplina concordanta cu principiile constituţionale.
Astfel art. 1 alin. (3) din Constituţie consacra demnitatea omului ca valoare suprema, garantatã în statul de drept. Reglementarea în Codul penal a infracţiunilor de insulta şi calomnie constituie una dintre aceste garanţii, libertatea de exprimare, astfel cum este consfintita de dispoziţiile art. 30 din Constituţie, impunând respectarea cerintei înscrise în alin. (6) al aceluiaşi articol, şi anume aceea de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi dreptul la propria imagine. Incriminarea infracţiunilor de insulta şi calomnie da expresie, asadar, restrângerii dreptului la exprimare, prevãzut de art. 30 alin. (6) din Constituţie tocmai pentru apãrarea unor valori care sunt de esenta unei societãţi democratice, contrar celor susţinute de autorul exceptiei.
Cat priveşte susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea textelor criticate fata de dispoziţiile art. 150 din Constituţie, determinata în opinia autorului exceptiei de "conflictul temporal de legi" între dispoziţiile art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, pe de o parte, şi cele cuprinse în <>Legea nr. 61/1991 , pe de alta parte, Curtea constata ca nici acestea nu pot fi reţinute. Art. 150 din Constituţie reglementeazã conflictul temporal între Legea fundamentalã şi celelalte acte normative în vigoare la data adoptãrii sale, iar nu conflictele temporale existente între diverse acte normative, astfel încât invocarea acestui text constituţional nu are relevanta în cauza. În ceea ce priveşte problema aplicãrii în timp a actelor normative, aceasta excedeaza competentei Curţii Constituţionale, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
De altfel, cu privire la dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm Decizia nr. 298 din 7 noiembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 decembrie 2002, Decizia nr. 95 din 21 martie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, statuand în mod constant ca acestea sunt constituţionale.
Considerentele şi soluţia adoptate prin deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, şi ale art. 205 alin. 1 şi 2 şi ale art. 206 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Dorin Andronic în Dosarul nr. 2.308/2002 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
