Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 298 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedura civila si art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 1 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã şi art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.259D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.655/314/2009, Tribunalul Suceava - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã şi art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Ana Sorohan cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins o contestaţie în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia considerã, în esenţã, cã, în cazul în care cererea de recuzare a unui judecãtor poate fi soluţionatã de cãtre alţi judecãtori din cadrul aceleiaşi instanţe şi al aceluiaşi complet de judecatã, se încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil. Mai aratã cã, în condiţiile în care cererea de recuzare este formulatã în faza procesualã a recursului, partea interesatã este lipsitã de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri, în acest mod fiind încãlcat dreptul la un proces echitabil. Autorul considerã cã prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã sunt discriminatorii şi în raport cu dispoziţiile alin. 3 al aceluiaşi articol, care prevãd cã atunci când "instanţa superioarã de fond constatã cã recuzarea a fost pe nedrept respinsã, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã".
Totodatã, mai aratã cã executorul judecãtoresc poate cere pãrerea unui expert doar în cazul în care preţul imobilului nu este cunoscut, iar pãrţile nu se înţeleg. Executorul judecãtoresc nu este o instanţã de judecatã, ca sã modifice preţul imobilului stabilit printr-o hotãrâre judecãtoreascã, iar potrivit art. 53 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, executorul judecãtoresc este obligat sã se conformeze hotãrârii judecãtoreşti rãmase irevocabilã. Autorul mai considerã cã, în baza actului de adjudecare, debitorul nu poate fi evacuat din imobil. Chiar dacã actul de adjudecare are valoare de titlu executoriu, în temeiul lui nu se poate proceda la evacuarea debitorului din imobilul vândut la licitaţie publicã, întocmai cum o asemenea evacuare nu este posibilã nici în temeiul altui titlu de proprietate, precum un contract de vânzare-cumpãrare, în acest scop fiind necesarã promovarea unei acţiuni în justiţie de cãtre adjudecatar în calitate de nou proprietar. Nu existã niciun motiv pentru a i se crea adjudecatarului un regim de favoare faţã de cel rezervat cumpãrãtorului obişnuit cu privire la exercitarea folosinţei asupra imobilului dobândit.
În fine, cu privire la neconstituţionalitatea art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorul aratã cã, prin sintagma "încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacatã odatã cu fondul", se încalcã dreptul la un proces echitabil, deoarece, în condiţiile în care excepţia de nelegalitate este formulatã în faza procesualã a recursului, partea interesatã este lipsitã de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri.
Tribunalul Suceava - Secţia civilã, cu privire la critica art. 30 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, considerã cã acestea nu sunt de naturã sã încalce dreptul la un proces echitabil, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, iar prin aceastã reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, instanţa aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât dispoziţiile legale criticate reglementeazã o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului liber la justiţie. Legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai odatã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea şi de cele prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse niciunei cãi de atac. Instanţa mai aratã cã prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul nu a instituit un regim discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite.
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, instanţa aratã cã împotriva oricãrui act de executare silitã se poate face contestaţie la executare de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare, potrivit art. 399 din Codul de procedurã civilã, astfel încât prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate.
Instanţa considerã neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate a art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã, aceste prevederi legale nu numai cã nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivã, le dau expresie într-o manierã specificã, dar indubitabilã, executarea silitã a unei obligaţii de platã rezultate dintr-un titlu executoriu emis conform legii asigurând realizarea drepturilor legale ale creditorilor.
Referitor la neconstituţionalitatea art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanţa apreciazã cã excepţia de nelegalitate vizeazã doar actele administrative unilaterale cu caracter individual şi are semnificaţia excluderii actelor administrative cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, acest control realizându-se pe calea acţiunii directe separate şi nu a incidentului principal al ridicãrii excepţiei de nelegalitate. Textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminãri, fiind în mod egal aplicabil tuturor persoanelor care înţeleg sã se prevaleze de prevederile acestuia.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului menţioneazã cã îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat, astfel cum acesta a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 martie 2008, nr. 364 din 20 martie 2008, nr. 588 din 20 mai 2008, nr. 672 din 30 aprilie 2009, nr. 971 din 25 iunie 2009, nr. 1.026 din 9 iulie 2009, nr. 119 din 9 februarie 2010 şi nr. 992 din 14 iulie 2011.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu aucomunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2 şi art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã şi art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, texte de lege care au urmãtorul cuprins:
- Art. 30 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Recuzarea judecãtorului se hotãrãşte de instanţa respectivã, în alcãtuirea cãreia nu poate sã intre cel recuzat.";
- Art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul.";
- Art. 500 alin. 2 din Codul de procedurã civilã: "Executorul va stabili de îndatã preţul imobilului, iar în cazul în care considerã necesar va cere pãrerea unui expert. Dispoziţiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.";
- Art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã: "Dupã plata integralã a preţului sau a avansului prevãzut la art. 515 şi dupã expirarea termenului de 15 zile prevãzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde urmãtoarele menţiuni:
[...]
8. menţiunea cã actul de adjudecare este titlu de proprietate şi cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum şi a faptului cã, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacã imobilul se aflã în posesiunea acestuia din urmã, sau împotriva oricãrei persoane care are în posesiune ori deţine în fapt, fãrã niciun titlu, imobilul adjudecat;";
- Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 : "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetatã oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea pãrţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând cã de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizeazã, prin încheiere motivatã, instanţa de contencios administrativ competentã şi suspendã cauza, încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusã niciunei cãi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacatã odatã cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa cãreia sa ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentã sã o soluţioneze."
Alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin art. VII din Legea nr. 202/2010 şi are urmãtorul cuprins:
"(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetatã oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea pãrţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând cã de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizeazã, prin încheiere motivatã, instanţa de contencios administrativ competentã şi suspendã cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusã niciunei cãi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacatã odatã cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentã sã o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocatã în cauze penale."
Se constatã cã,în urma modificãrii survenite, soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei se pãstreazã, prin urmare Curtea se va pronunţa asupra textului de lege în noua redactare.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 126 alin. (1) privind înfãptuirea justiţiei, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietãţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi art. 1 privind interzicerea generalã a discriminãrii din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Asupra criticii de neconstituţionalitate a art. 30 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 121 din 19 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenţã, cã regulile de procedurã instituite prin textul de lege criticat se justificã prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificatã a înfãptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului pãrţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte pãrţi, nu numai de cele ale pãrţii care a formulat cererea de recuzare. Curtea a mai reţinut cã relaţiile de colegialitate dintre judecãtorii aceleiaşi instanţe sau chiar din cadrul aceleiaşi secţii nu justificã suspiciunea privind imparţialitatea judecãtorilor care urmeazã sã soluţioneze cererea de recuzare îndreptatã împotriva unui alt judecãtor şi, cu atât mai puţin, nerespectarea regulilor şi garanţiilor procedurale care asigurã desfãşurarea unui proces echitabil. De asemenea, Curtea a mai reţinut în jurisprudenţa sa cã cererea de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin aceastã reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, iar încheierea prin care aceasta s-a respins se poate ataca odatã cu fondul, instanţa superioarã urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã. În acest sens este şi Decizia nr. 382 din 4 mai 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 12 iunie 2006.
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã recuzarea nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie, şi cã tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai odatã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse niciunei cãi de atac. În ceea ce priveşte invocarea faptului cã prevederile alin. 2 sunt discriminatorii în raport cu alin. 3 al aceluiaşi art. 34, se reţine cã nu intrã în atribuţiile Curţii Constituţionale compararea unei prevederi legale în raport cu altã prevedere legalã din cadrul aceluiaşi act normativ sau din acte normative distincte, ci verificarea conformitãţii legilor cu dispoziţiile Constituţiei .
III. Potrivit susţinerilor orale ale apãrãtorului autorului excepţiei, consemnate în încheierea de sesizare, art. 500 alin. 2 din Codul de procedurã civilã contravine art. 1 alin. (4), art. 21, art. 44 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţie. Se constatã cã în realitate aspectele relevate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în notele scrise depuse la dosar nu se constituie într-o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci reprezintã chestiuni care ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii.
IV. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã, cuprins în capitolul Codului de procedurã civilã referitor la urmãrirea silitã asupra bunurilor imobile, Curtea reţine cã, dupã finalizarea adjudecãrii, executorul judecãtoresc este obligat sã întocmeascã actul de adjudecare prin care se realizeazã transferul dreptului de proprietate sau al unui alt drept real ce a fãcut obiectul urmãririi silite asupra imobilului în favoarea adjudecatarului. Aşa fiind, acest act constituie titlu de proprietate şi titlu executoriu împotriva debitorului, dacã imobilul se aflã în posesia acestuia din urmã. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 17 februarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 11 martie 2003.
Raportarea la art. 44 din Constituţie, referitor la garantarea dreptului de proprietate privatã, nu este întemeiatã, întrucât prin executarea silitã a unei obligaţii de platã rezultate dintr-un titlu executoriu emis conform legii se asigurã realizarea drepturilor legale ale creditorului. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementãri creeazã condiţiile indispensabile valorificãrii acestuia. În consecinţã, art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã nu numai cã nu contravine prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivã, le dã expresie într-o manierã specificã, dar indubitabilã.
V. Referitor la art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constatã cã acesta reglementeazã posibilitatea contestãrii legalitãţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe calea excepţiei de nelegalitate, care poate fi ridicatã oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea pãrţii interesate.
Analizând pretinsa încãlcare a dreptului de acces liber la justiţie, Curtea observã cã împrejurarea cã excepţia de nelegalitate vizeazã, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, doar actele administrative unilaterale cu caracter individual nu are semnificaţia excluderii actelor administrative unilaterale cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, acest control realizânduse pe calea acţiunii directe, separate, şi nu a incidentului procedural al ridicãrii excepţiei de nelegalitate. Curtea a reţinut cã din cuprinsul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultã cã obiectul acţiunii judiciare în materia contenciosului administrativ îl constituie "actul administrativ unilateral" al unei autoritãţi publice, fãrã nicio distincţie cu privire la caracterul individual ori normativ al acestuia. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 342 din 17 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 276 din 28 aprilie 2009, o ri Decizia nr. 944 din 25 iunie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 646 din 1 octombrie 2009.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia civilã.
2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedurã civilã şi ale art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de acelaşi autor în aceeaşi cauzã a aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Augustin Zegrean
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
