Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 295 din 7 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Emil Mihalcea în Dosarul nr. 4.156/2001 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penalã. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta Curţii, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 mai 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 4.156/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã în cadrul unui proces penal de Emil Mihalcea. Obiectul cauzei îl constituie recursurile declarate de inculpat şi de Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Constanta impotriva Sentinţei penale nr. 8 din 27 iulie 2002 a Curţii de Apel Constanta Secţia penalã, prin care inculpatul a fost condamnat pentru sãvârşirea mai multor infracţiuni. Curtea de Apel Constanta a judecat procesul penal în prima instanta. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca, în fapt, sentinta pronunţatã în cauza nu poate fi atacatã cu apel, ci numai cu recurs, potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, dat fiind calitatea sa de judecãtor la data comiterii infracţiunilor, situaţie ce se reflecta în art. 361 alin. 1 lit. c) şi în art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã. Dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi în fata legii, şi ale art. 21, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie. De asemenea, se susţine a fi incalcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã considera ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate incalca principiul potrivit cãruia "justiţia este unica şi egala pentru toţi" şi ca, astfel cum se interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare, ar trebui înlãturatã orice discriminare, pentru ca toţi cetãţenii sa poatã beneficia de aceleaşi cai de atac şi de aceeaşi procedura în procese similare. Se arata ca legea în vigoare nu asigura "egalitatea sanselor" justitiabililor, atât timp cat o categorie dintre aceştia este exclusa de la posibilitatea folosirii aceloraşi cai de atac impotriva hotãrârilor pronunţate de instanta de fond, pe care o au toţi ceilalţi. Se solicita Curţii Constituţionale sa examineze dacã "modul de stabilire a competentei dupã calitatea inculpatului este compatibil cu principiile unei societãţi democratice şi cu cele consacrate prin Constituţie privind tratarea nediscriminatorie în fata legii şi folosirea drepturilor legitime ale inculpaţilor". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca susţinerile autorului exceptiei nu sunt întemeiate pentru urmãtoarele motive: 1. Interpretarea dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, în sensul ca acestea ar incalca principiul egalitãţii în fata legii, prevãzut în art. 16 din Constituţie, este eronatã şi în contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenta sa. 2. Referitor la susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie, se invoca practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant ca accesul liber la justiţie nu presupune ca, în toate cazurile, trebuie sa fie asigurat accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, întrucât competenta de judecata şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând pãrţilor posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecãtoreşti. 3. În ceea ce priveşte Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se precizeazã ca în speta nu sunt relevante dispoziţiile art. 6, asa cum susţine autorul exceptiei, ci cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, prin care se reglementeazã dreptul la cãile de atac. Prin acest articol se instituie obligativitatea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie, iar nu a unui triplu grad, ca în legislaţia romana. 3. Neprevederea caii de atac a apelului în cazul sentinţelor pronunţate, în prima instanta, de Curtea de Apel şi de Curtea Militarã de Apel nu înseamnã ca în acele situaţii nu sunt garantate drepturile procesuale prevãzute pentru cazurile în care exista posibilitatea exercitãrii, în afarã de recurs, şi a apelului. Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens se arata ca derogarea de la regula celor trei grade de jurisdicţie nu poate fi consideratã o încãlcare a principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, consacrat în art. 16 din Constituţie. Practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale a statuat, în mod constant, ca nu este contrarã acestui principiu "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atâta timp cat ea asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor". De asemenea, nu se poate vorbi nici de o ingradire a accesului liber la justiţie, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege. În sfârşit, se arata ca dispoziţiile legale criticate îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi sunt, asadar, compatibile cu prevederile acesteia. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, dispoziţii introduse prin <>Legea nr. 45/1993 , care au urmãtorul cuprins: "Pot fi atacate cu recurs [...] c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel." Aceste prevederi legale sunt considerate neconstituţionale de autorul exceptiei, în raport cu dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru ca limiteazã liberul acces la justiţie şi incalca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, prin lipsirea unor categorii de justitiabili de dreptul de acces la calea de atac a apelului. Cu privire la constituţionalitatea art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 33 din 4 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 7 mai 1999. Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea şi-a motivat deciziile, în esenta, astfel: - nu este contrarã principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte cãile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor". Principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 70/1993, nr. 74/1994 şi nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituţionalã din alte tari, precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului; - nu constituie o discriminare, care ar insemna o încãlcare a unui principiu constituţional, faptul ca prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese subiective; - legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin dispoziţii constituţionale ori prin dispoziţii legale, poate stabili regimuri diferite în raport cu natura unor autoritãţi şi cu atribuţiile acestora. Acest tratament priveşte chiar exercitarea unei singure cai de atac (recursul). Este cazul sentinţelor care privesc infracţiunile sãvârşite de senatori, deputaţi, membrii Guvernului, judecãtorii Curţii Constituţionale, consilierii de conturi, judecãtorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ, maresalii, amiralii şi generalii, şefii cultelor religioase organizate potrivit legii şi ceilalţi membri ai Inaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, judecãtorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, judecãtorii de la curţile de apel şi de la Curtea Militarã de Apel şi de procurorii de pe lângã aceste instanţe etc.; - în legatura cu efectul devolutiv al recursului şi cu limitele sale trebuie avute în vedere şi garanţiile procesuale reglementate de art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedura penalã. În temeiul acestor prevederi, "Recursul declarat impotriva unei hotãrâri care, porivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9, iar instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele". - în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac al hotãrârilor judecãtoreşti, nici, pe cale de consecinta, posibilitatea exercitãrii acestor cai de atac - inclusiv a celor extraordinare - de cãtre toate pãrţile din proces". Întrucît nu au survenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţiile pronunţate prin deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA, În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Emil Mihalcea în Dosarul nr. 4.156/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 noiembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
