Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 294 din 7 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 10 decembrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal se prezintã avocat Mircea Stanculescu şi avocat Ion Ionescu, apãrãtorii celor doi autori ai exceptiei, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciazã ca sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neconstitutionala, întrucât exonereaza organul de cercetare penalã de obligaţia de a prezenta materialul de urmãrire penalã inculpatului care locuieşte în strãinãtate, asimilandu-l cu inculpatul care nu poate fi gãsit sau se sustrage de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã. Se creeazã astfel o discriminare, prin aplicarea unui tratament egal inculpaţilor în persoana cãrora se retine o culpa, fiind dispãruţi sau se sustrag de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã, şi inculpaţilor cãrora nu li se poate retine vreo culpa, dar care nu locuiesc în ţara.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor presupune reglementarea unor tratamente juridice diferite pentru situaţii diferite. În ceea ce priveşte cazurile de neprezentare a materialului de urmãrire penalã, se considera ca nu exista situaţii diferite între persoanele care locuiesc în România şi cele care locuiesc în strãinãtate, situaţii care sa justifice un tratament diferenţiat. Întrucât dreptul la apãrare implica dreptul la cunoaşterea materialului de urmãrire penalã, art. 254 alin. 1 este neconstitutional în mãsura în care organul de urmãrire este exonerat de obligaţia prezentãrii materialului cãtre inculpatul care nu locuieşte în ţara.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 martie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 707/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în dosarul acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât lasa la latitudinea organului de urmãrire penalã sau a procurorului prezentarea materialului de urmãrire penalã inculpaţilor care nu locuiesc în România, aflându-se permanent sau temporar în strãinãtate. În acest mod sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 18, privitor la cetãţenii strãini şi la apatrizi, ale art. 24, care consacra dreptul la apãrare, precum şi ale art. 25, referitoare la libera circulaţie.
În opinia Tribunalului Bucureşti sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neconstitutionala în mãsura în care textul legal este interpretat ca reprezentând o exonerare a organului de cercetare penalã sau a procurorului de la obligaţia chemãrii învinuitului sau inculpatului în vederea prezentãrii materialului de urmãrire penalã. Se precizeazã ca, dacã art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã este interpretat în sensul ca şi persoana care locuieşte în strãinãtate este citata pentru prezentarea materialului de urmãrire penalã, sintagma "sau nu locuieşte în ţara" apare ca fiind inutila, deoarece organul de urmãrire penalã sau procurorul nu poate fi obligat sa prezinte materialul în cazul în care, deşi citata, persoana, în mod nejustificat, nu rãspunde chemãrii, astfel încât cauza de neprezentare a materialului va fi sustragerea persoanei respective de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã. Concluzia instanţei este ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.
Guvernul arata ca dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã trebuie sa fie coroborate cu dispoziţiile art. 250 din acelaşi cod, care prevãd ca dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, dacã au fost efectuate toate actele de urmãrire penalã, organul de cercetare penalã cheamã pe inculpat în fata sa. Este evident ca organul de cercetare penalã are obligaţia de a face toate demersurile necesare pentru asigurarea prezentei învinuitului sau inculpatului în fata sa, în vederea prezentãrii materialului de urmãrire penalã. O interpretare contrarã a textului art. 254 alin. 1 raportat la art. 250 din Codul de procedura penalã ar fi lipsitã de suport legal. Mai mult, dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã trebuie coroborate cu cele ale art. 6 alin. 3 din acelaşi cod, potrivit cãrora organele judiciare au obligaţia sa-i asigure inculpatului posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii, implicit prezentarea materialului de urmãrire penalã. De aceea, în opinia Guvernului, nu se poate afirma ca dispoziţiile criticate ar contraveni prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apãrare. De asemenea, având în vedere obligaţia organelor de cercetare penalã de a chema în fata lor pe invinuit sau inculpat, în vederea prezentãrii materialului de urmãrire penalã, indiferent dacã locuieşte sau nu în ţara, nu poate fi reţinutã încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 17 din Constituţie. În fine, având în vedere ca invinuitul sau inculpatul este chemat pentru a i se prezenta materialul de urmãrire penalã, indiferent dacã locuieşte sau nu în ţara, nu poate fi reţinutã încãlcarea prevederilor art. 25 din Constituţie. În concluzie, Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã, care prevãd:
- Art. 254 alin. 1: "Când prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispãrut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã sau nu locuieşte în ţara, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arata împrejurãrile concrete din care rezulta cauza împiedicãrii."
Dispoziţiile din Constituţia României, considerate a fi incalcate de cãtre autorul exceptiei, au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 17: "Cetãţenii romani se bucura în strãinãtate de protecţia statului roman şi trebuie sa-şi îndeplineascã obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din ţara.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 25: "(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept.
(2) Fiecãrui cetãţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din ţara, de a emigra, precum şi de a reveni în ţara."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã enumera cazurile de neprezentare a materialului de urmãrire penalã atunci când inculpatul este dispãrut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penalã sau nu locuieşte în ţara. În acest ultim caz, inculpatul care nu locuieşte în ţara, indiferent dacã a fost sau nu chemat în fata organului de cercetare penalã, doar prin simplul fapt ca locuieşte în strãinãtate, poate fi trimis în judecata fãrã a i se prezenta materialul de urmãrire penalã.
Curtea retine ca dreptul la apãrare al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridicã a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii sunt garantate de Constituţie. În cadrul procedurii de prezentare a materialului de urmãrire penalã, organele de cercetare penalã au obligaţia sa îl informeze pe inculpat, dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, despre dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmãrire penalã, consemnându-se îndeplinirea acestei obligaţii într-un proces-verbal. Astfel, în condiţiile prevãzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia toate mãsurile pentru asigurarea dreptului de apãrare al inculpatului. Or, condiţionarea prezentãrii materialului de urmãrire penalã de împrejurarea de fapt a locuirii în ţara exonereaza organele de cercetare penalã de obligaţia de a aduce la cunostinta inculpatului aflat într-o astfel de situaţie a materialului de urmãrire penalã.
Prin urmare, este evident ca sintagma "sau nu locuieşte în ţara" din cuprinsul dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã aduce atingere dreptului la apãrare garantat de Constituţia României prin prevederile art. 24, interpretate şi aplicate în concordanta cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãrora orice persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni are dreptul la toate garanţiile procesuale, printre care şi aceea de a fi informatã despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduce.
De altfel, într-o împrejurare asemãnãtoare, Curtea Constituţionalã a considerat ca fiind neconstituţionale acele dispoziţii care, într-un fel sau altul, impiedica realizarea deplina a dreptului la apãrare al învinuitului sau inculpatului, în special prin neprezentarea materialului de urmãrire penalã. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedura penalã, constatând ca sintagma "dacã socoteşte necesar" este neconstitutionala, deoarece face posibila punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecata a unui invinuit cãruia nu i s-a prezentat materialul de urmãrire penalã, pentru ca procurorul n-a considerat necesar sa-l cheme şi sa-i prezinte acest material.
Dispoziţia cuprinsã în art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã contravine şi art. 16 din Constituţie, care consacra egalitatea în drepturi a cetãţenilor, întrucât creeazã o discriminare între persoanele care locuiesc în ţara şi cele care locuiesc în strãinãtate sau se afla temporar peste granitele tarii, dar sunt cercetate în România pentru sãvârşirea unor infracţiuni, acestea din urma neputând beneficia de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege. În jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis, în mod constant, ca principiul egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. Curtea considera ca persoanele care locuiesc în România şi cele care locuiesc în strãinãtate nu se afla în situaţii diferite care sa justifice un tratament diferenţiat, astfel încât textul de lege criticat incalca prevederile constituţionale ale art. 16.
În consecinta, Curtea retine ca organul de cercetare penalã, dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, dacã au fost efectuate toate actele de urmãrire necesare, are obligaţia de a-l chema pe inculpatul care nu locuieşte în ţara spre a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, urmând a se aplica în mod corespunzãtor dispoziţiile art. 250-254 din Codul de procedura penalã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate formulatã de Richard Mark Beesley şi Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi constata ca dispoziţia "sau nu locuieşte în ţara" din art. 254 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neconstitutionala.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 noiembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
