Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 292 din 8 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 si alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penala si ale art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 3 septembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã şi ale <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, excepţie ridicatã de Cristian Razvan Arhire în Dosarul nr. 9.392/2002 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradictie cu nici o dispoziţie constituţionalã şi nici cu dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, având în vedere ca nu se creeazã vreo situaţie privilegiatã unei pãrţi şi nici nu sunt incalcate prevederile referitoare la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 9.392/2002, Tribunalul Suceava - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã şi <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã.
Excepţia a fost ridicatã în dosarul de mai sus de Cristian Razvan Arhire, inculpat în dosarul menţionat pentru comiterea infracţiunii de ameninţare prevãzute şi pedepsite de art. 193 din Codul penal.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textele de lege criticate contravin normelor constituţionale menţionate, precum şi Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece sesizarea instanţei prin plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate inlatura garanţiile procesuale stabilite în favoarea inculpatului în faza de urmãrire penalã.
De asemenea, în opinia autorului, prin dispoziţiile art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã se atribuie partii vãtãmate o stare procesuala privilegiatã, aceasta substituind efectiv rolul şi atribuţiile procurorului, întrucât plângerea prealabilã constituie atât un act de punere în mişcare a acţiunii penale, cat şi un act de trimitere în judecata, având, practic, aceeaşi natura juridicã cu rechizitoriul. Drept urmare, se incalca principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, inclusiv în fata instanţelor judecãtoreşti.
Pentru aceleaşi ratiuni, autorul exceptiei susţine ca este neconstitutional şi art. 193 din Codul penal.
Referitor la <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, autorul exceptiei considera ca judecarea cauzelor în complet de un singur judecãtor nu asigura garanţii procesuale suficiente pentru un proces echitabil şi impartial în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Suceava - Secţia penalã a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialitatii şi consta în posibilitatea oferitã de lege persoanei vãtãmate de a decide dacã sesizeazã sau nu organele competente în vederea tragerii la rãspundere a fãptuitorului. Prin aceasta reglementare nu se aduce atingere principiului liberului acces la justiţie, ci, dimpotriva, se garanteazã posibilitatea oricãrei persoane vãtãmate prin sãvârşirea uneia dintre infracţiunile prevãzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã de a sesiza organul competent în vederea tragerii la rãspundere penalã a fãptuitorului.
Opţiunea legislativã în reglementarea instituţiei plângerii prealabile nu creeazã vreun privilegiu ori vreo discriminare între cetãţeni, întrucât stabilirea ei se întemeiazã pe natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale pãrţilor sunt respectate, în mod egal, atât în cazul sesizãrii prin rechizitoriu, cat şi în cazul sesizãrii prin plângerea prealabilã.
Cu privire la faptul ca aceste infracţiuni sunt judecate în prima instanta de un complet format dintr-un singur judecãtor, instanta a apreciat ca aceasta situaţie nu impieteaza asupra imparţialitãţii şi echitãţii actului de justiţie.
Referitor la neconstituţionalitatea art. 193 din Codul penal, tribunalul a considerat sesizarea neîntemeiatã, deoarece este vorba de un text de incriminare, iar principiile constituţionale referitoare la egalitatea de tratament juridic şi prezumţia de nevinovatie sunt pe deplin aplicabile în acest caz, neexistand norme de excepţie.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece punerea în mişcare a acţiunii penale în condiţiile art. 193 din Codul penal nu creeazã nici privilegii, nici discriminãri, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitãţii în drepturi enumerate la art. 4 din Constituţie.
Totodatã legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezulta din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", şi din cele ale art. 128 din Constituţie, conform cãrora, "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Sub acest aspect, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile.
De asemenea, art. 193 din Codul penal nu incalca dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece, pana la rãmânerea definitiva a unei hotãrâri de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa şi, în cazul în care exista probe de vinovãţie, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
Referitor la <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, Guvernul considera ca acest text de lege este constituţional, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea fundamentalã.
Avocatul Poporului apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Astfel, în cazul art. 193 din Codul penal, acţiunea penalã se pune în mişcare numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, adresatã direct instanţei de judecata, datoritã gradului redus de pericol social al infracţiunii fata de alte fapte penale pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu datoritã unui pericol social crescut. Pe cale de consecinta, pentru infracţiunile pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã prevede procedura corespunzãtoare pentru acest tip de infracţiuni, care este diferita de procedura prevãzutã pentru celelalte categorii de fapte penale.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, în corelatie cu prevederile art. 193 din Codul penal, raportate la art. 21 şi la art. 23 alin. (8) din Constituţie, Avocatul Poporului considera ca prin articolele criticate se asigura tocmai accesul liber la justiţie şi ca în cadrul procesului penal calitatea de inculpat nu rastoarna prezumţia de nevinovatie şi nu prejudiciazã interesele legitime ale persoanei.
În sfârşit, cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, Avocatul Poporului arata ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, stabilirea competentei şi procedura de judecata sunt atributul exclusiv al autoritãţii legiuitoare, iar în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 123 alin. (2), judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei, nu cuprind cerinta ca instanta care judeca litigiile în prima instanta sa aibã în compunere un anumit numãr de judecãtori, ci lasa libertate autoritãţii legiuitoare naţionale sa instituie acea instanta independenta şi impartiala, care sa asigure judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzelor.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 din Codul penal, ale art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã şi ale <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 193 din Codul penal: "Fapta de a ameninta o persoana cu sãvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte pãgubitoare îndreptate impotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacã este de natura sa o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fãrã ca pedeapsa aplicatã sa poatã depãşi sancţiunea prevãzutã de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţãrii.
Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."
- Art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã: "Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã astfel de plângere.
Plângerea prealabilã se adreseazã:
a) instanţei de judecata, în cazul infracţiunilor prevãzute de Codul penal în art. 180, 184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 şi 220, dacã fãptuitorul este cunoscut. Când fãptuitorul este necunoscut, persoana vãtãmatã se poate adresa organului de cercetare penalã pentru identificarea lui.
Aceste prevederi se aplica şi în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 193, 205 şi 206 din Codul penal, sãvârşite prin presa sau orice mijloace de comunicare în masa;"
- <>Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã: "Cauzele date, potrivit legii, în competenta de prima instanta a judecãtoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judeca de un singur judecãtor."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile legale contestate incalca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 23 alin. (8) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 pct. 1 şi 2 şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
- Art. 21 din Constituţie: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
- Art. 23 alin. (8) din Constituţie: "(8) Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
- Art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã."
- Art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale:
"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost sãvârşitã, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional şi internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severã decât aceea care era aplicabilã în momentul sãvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecãrii şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul sãvârşirii sale, era consideratã infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca infracţiunea de ameninţare prevãzutã de art. 193 din Codul penal face parte din cadrul infracţiunilor pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar aceasta se adreseazã direct instanţei de judecata, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, în condiţiile stabilite de text.
Procesul penal distribuit în doua faze procedurale - faza de urmãrire penalã şi faza de judecata - nu implica garanţii suplimentare în situaţia în care sunt parcurse ambele faze, fata de situaţia în care este parcursã numai una dintre acestea. În fiecare dintre cele doua faze învinuitului sau inculpatului le sunt recunoscute aceleaşi drepturi şi garanţii, între care dreptul la apãrare şi toate garanţiile de independenta şi impartialitate a organelor judiciare, precum şi obligaţia acestora de a soluţiona cauza pe baza legii şi probelor administrate.
Legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale prevãzute de art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", are deplina libertate de a reglementa distinct, datoritã gradului de pericol social scãzut, anumite categorii de infracţiuni, fata de celelalte infracţiuni pentru care opereazã principiul oficialitatii prevãzut de art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penalã.
Asadar, faptul ca în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã - între care şi infracţiunea de ameninţare prevãzutã de art. 193 din Codul penal - punerea în mişcare a acţiunii penale are loc numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, direct în fata instanţei de judecata, nu este de natura sa ducã la concluzia ca inculpatii din aceste cauze au mai putine drepturi sau mai putine garanţii procesuale decât cei impotriva cãrora acţiunea penalã s-a pus în mişcare din oficiu de cãtre procuror.
În aceste condiţii, diferenţa de reglementare a modului de punere în mişcare a acţiunii penale nu implica nici restrangerea accesului la justiţie, nici a dreptului la apãrare şi nici a altui drept prevãzut de Constituţie ori de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, Curtea constata ca judecarea cauzelor în complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecãtor nu este de natura, prin ea însãşi, sa încalce drepturile cetãţenilor sau accesul acestora la justiţie, deoarece hotãrârile pronunţate au aceeaşi putere juridicã pentru toate pãrţile în proces, indiferent de numãrul judecãtorilor care le-au pronunţat.
În sensul celor arãtate mai sus, se constata ca prin deciziile nr. 161 din 21 septembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 23 octombrie 2000, şi nr. 58 din 6 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, Curtea Constituţionalã, în considerarea aceloraşi ratiuni, a respins ca neintemeiate excepţiile de neconstituţionalitate care au avut ca obiect prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi ale <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 , republicatã.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor nr. 161/2000 şi nr. 58/2003 îşi pãstreazã valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã şi ale <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi al art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 din Codul penal, art. 279 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã şi ale <>art. 17 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, excepţie ridicatã de Cristian Razvan Arhire în Dosarul nr. 9.392/2002 al Tribunalului Suceava - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
