Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 29 din 28 ianuarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 28 februarie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "ROMSIT" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.336/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, prin delegat Monica Iancu, constatandu-se lipsa partii Industrial Development Corporation of Zimbabwe Limited, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Partea prezenta depune note scrise prin care se solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate ca fiind incalcate, iar cu privire la conţinutul notelor scrise depuse în şedinţa, apreciazã ca prin acestea se anticipeaza eventuale interpretãri ale instanţei de judecata asupra dispoziţiilor <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 , ceea ce nu intra în competenta de soluţionare a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 iunie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 3.336/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "ROMSIT" - S.A. din Bucureşti într-o cauza având ca obiect cererea formulatã de Industrial Development Corporation of Zimbabwe Limited de recunoaştere, cu efecte depline pe teritoriul României, a Deciziei finale din 15 februarie 1999 a Camerei Internaţionale de Arbitraj de la Paris, cerere intemeiata pe aceste dispoziţii din lege.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, se susţine ca dispoziţiile <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 , cuprinse în cap. XII secţiunea a IV-a, intitulata "Efectele hotãrârilor strãine", incalca, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 şi art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 54, se arata ca, din ansamblul reglementãrii criticate, ar rezulta ca "hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în strãinãtate, inclusiv cele arbitrale beneficiazã de un regim mai favorabil decât cel al hotãrârilor naţionale, creând un regim discriminatoriu în detrimentul acestora din urma", întrucât în interpretarea instanţelor de judecata romane, "în cazul hotãrârilor strãine, dreptul de a cere executarea silitã nu se naşte la momentul în care acestea rãmân definitive şi devin executorii conform legii statului unde au fost pronunţate, ci la momentul în care hotãrârile respective au fost recunoscute pe teritoriul României printr-o hotãrâre definitiva şi irevocabilã pronunţatã de instanta romana sesizatã cu cererea de recunoaştere". Potrivit acestei interpretãri, "cel interesat poate cere executarea silitã a unei hotãrâri strãine într-un termen foarte îndelungat, sau chiar sine die", pe când punerea în executare a unei hotãrâri romane este supusã termenului de prescripţie de trei ani, care curge de la dobândirea caracterului definitiv şi executoriu. Admiterea unei asemenea interpretãri genereazã îngrãdirea dreptului la apãrare şi "o discriminare în favoarea unui naţional care poate sa se apere în fata unei hotãrâri romane prin invocarea cu succes a exceptiei prescripţiei extinctive", incalcandu-se art. 24 şi 49 din Constituţie. În sfârşit, în opinia autorului exceptiei, procedura prevãzutã de art. 167-177 din legea criticata lasa nereglementata problema termenului de prescripţie aplicabil cererilor privind recunoaşterea şi încuviinţarea executãrii silite a hotãrârilor strãine pe teritoriul României, astfel ca nu se asigura un termen rezonabil în soluţionarea cauzelor, ceea ce este contrar art. 11 şi 20 din Constituţie coroborate cu art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata. În acest sens, se arata ca, fata de prevederile <>art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctiva, dispoziţiile <>Legii nr. 105/1992 "par a crea un regim discriminatoriu", întrucât "lasa posibilitatea creditoarei - subiect de drept strãin în majoritatea situaţiilor - de a proceda la executarea silitã a debitoarei - subiect de drept roman - ad infinitum", incalcandu-se astfel art. 16, 11 şi 20 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele considerente: criticile formulate privesc aspecte referitoare la aplicarea legii, ceea ce nu intra în competenta Curţii Constituţionale; pe de o parte, principiul egalitãţii în fata legii îi priveşte pe cetãţenii romani, iar pe de alta parte, acesta nu se opune existenţei unor regimuri juridice diferite pentru situaţii diferite; dreptul la apãrare, în sens larg, cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale oferite persoanei pentru valorificarea pretenţiilor sale sau pentru a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului, iar prescripţia extinctiva este o instituţie de drept material care excede sferei drepturilor şi regulilor procedurale.
Avocatul Poporului apreciazã ca textele de lege criticate nu incalca nici dispoziţiile constituţionale invocate, nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece pe teritoriul României, pentru a putea executa silit o hotãrâre strãinã, trebuie îndeplinite, cumulativ, condiţiile referitoare la recunoaşterea valabilitãţii hotãrârii strãine şi încuviinţarea executãrii silite a acesteia, precum şi existenta caracterului executoriu al hotãrârii, potrivit legii instanţei care a pronunţat-o.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, potrivit cãrora:
- Art. 167: "Hotãrârile referitoare la alte procese decât cele arãtate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacã sunt îndeplinite cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) hotãrârea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronunţatã;
b) instanta care a pronunţat-o a avut, potrivit legii menţionate, competenta sa judece procesul;
c) exista reciprocitate în ce priveşte efectele hotãrârilor strãine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotãrârea.
Dacã hotãrârea a fost pronunţatã în lipsa partii care a pierdut procesul, trebuie sa constate, de asemenea, ca i-a fost înmânatã în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cat şi actul de sesizare a instanţei şi ca i s-a dat posibilitatea de a se apara şi de a exercita calea de atac impotriva hotãrârii.
Caracterul nedefinitiv al hotãrârii strãine, decurgând din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în fata instanţei strãine, poate fi invocat numai de cãtre acea persoana." ;
- Art. 168: "Recunoaşterea hotãrârii strãine poate fi refuzatã în unul dintre urmãtoarele cazuri:
1. hotãrârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmatã în strãinãtate;
2. hotãrârea incalca ordinea publica de drept internaţional privat roman; constituie un asemenea temei de refuz al recunoaşterii încãlcarea dispoziţiilor art. 151 privitoare la competenta exclusiva a jurisdicţiei romane;
3. procesul a fost soluţionat între aceleaşi pãrţi printr-o hotãrâre, chiar nedefinitiva, a instanţelor romane sau se afla în curs de judecare în fata acestora la data sesizãrii instanţei strãine.
Recunoaşterea nu poate fi refuzatã pentru singurul motiv ca instanta care a pronunţat hotãrârea strãinã a aplicat o alta lege decât cea determinata de dreptul internaţional privat roman, afarã numai dacã procesul priveşte starea civilã şi capacitatea unui cetãţean roman, iar soluţia adoptatã diferã de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.";
- Art. 169: "Sub rezerva verificãrii condiţiilor prevãzute de art. 167 şi 168, instanta romana nu poate proceda la examinarea în fond a hotãrârii strãine şi nici la modificarea ei.";
- Art. 170: "Cererea de recunoaştere se rezolva pe cale principala de tribunalul judeţean în circumscripţia cãruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotãrârii strãine.
Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvatã pe cale incidenta, de cãtre instanta sesizatã cu un proces având un alt obiect, în cadrul cãruia se ridica excepţia puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotãrârea strãinã.";
- Art. 171: "Cererea de recunoaştere a hotãrârii strãine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevãzute de legea procedurala romana şi va fi însoţitã de urmãtoarele acte:
a) copia hotãrârii strãine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de inmanare a citaţiei şi actului de sesizare, comunicate partii care a fost lipsa în instanta strãinã sau orice alt act oficial care sa ateste ca citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de cãtre partea impotriva cãreia s-a dat hotãrârea;
d) orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotãrârea strãinã îndeplineşte celelalte condiţii prevãzute de art. 167.
Actele prevãzute în alin. 1 vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care pãrţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.";
- Art. 172: "Cererea de recunoaştere a hotãrârii strãine se soluţioneazã pe cale principala prin hotãrâre, iar pe cale incidenta prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri dupã citarea pãrţilor.
Cererea poate fi soluţionatã fãrã citarea pãrţilor dacã, din hotãrârea strãinã rezulta ca paratul a fost de acord cu admiterea acţiunii.";
- Art. 173: "Hotãrârile strãine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunãvoie de cãtre cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţãrii date, la cererea persoanei interesate, de cãtre tribunalul judeţean în circumscripţia cãruia urmeazã sa se efectueze executarea.
Hotãrârile strãine prin care s-au luat mãsuri asiguratorii şi cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.";
- Art. 174: "Executarea hotãrârii strãine se încuviinţeazã cu respectarea condiţiilor prevãzute de art. 167, cat şi a celor ce urmeazã:
a) hotãrârea este executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o;
b) dreptul de a cere executarea silitã nu este prescris potrivit legii romane.
Dispoziţiile art. 168 şi 169 sunt aplicabile în mod corespunzãtor şi cererii de încuviinţare a executãrii.";
- Art. 175: "Cererea de încuviinţare a executãrii, întocmitã în condiţiile prevãzute de art. 171, va fi însoţitã şi de dovada caracterului executor al hotãrârii strãine, eliberata de instanta care a pronunţat-o.";
- Art. 176: "Cererea de încuviinţare a executãrii se soluţioneazã prin hotãrâre, dupã citarea pãrţilor.
În cazul în care hotãrârea strãinã conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviinţarea poate fi acordatã separat.";
- Art. 177: "Pe baza hotãrârii definitive de încuviinţare a executãrii se emite titlul executoriu, în condiţiile legii romane, menţionându-se în titlu şi hotãrârea de încuviinţare."
În opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin, în ordinea invocarii lor, art. 16, 54, art. 20 coroborat cu art. 11 şi art. 49 coroborat cu art. 24 din Constituţie, care prevãd:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara.";
- Art. 54: "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, autorul exceptiei invoca şi încãlcarea art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãreia: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea retine urmãtoarele:
<>Art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 , cuprinse în cap. XII secţiunea a IV-a, intitulata "Efectele hotãrârilor strãine", reglementeazã recunoaşterea şi încuviinţarea executãrii silite a hotãrârilor definitive strãine pe teritoriul României. În esenta, autorul exceptiei susţine ca interpretarea acestor dispoziţii, în sensul ca cel interesat poate cere executarea silitã a unei hotãrâri definitive strãine oricând sau într-un termen de prescripţie mai mare decât cel aplicabil hotãrârilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele romane, contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, 54, 20, 49 şi 24, precum şi ale art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În legatura cu aceste sustineri, Curtea observa ca, într-adevãr, executarea pe teritoriul României a hotãrârilor judecãtoreşti definitive pronunţate de instanţele strãine este supusã unor reguli distincte fata de cele privitoare la executarea hotãrârilor pronunţate de instanţele de judecata autohtone, deoarece acestea nu sunt opozabile instanţelor româneşti decât ca elemente de fapt, ce urmeazã sa fie avute în vedere într-o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã în România. Astfel fiind, hotãrârile judecãtoreşti strãine pot produce efecte juridice în România numai ca urmare a recunoaşterii şi încuviinţãrii executãrii lor, în condiţiile stabilite de textele de lege criticate, iar instituirea acestei proceduri este consecinta aplicãrii principiului suveranitãţii naţionale. În aceasta lumina, Curtea nu poate retine încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, care consacra principiul egalitãţii în drepturi pentru cetãţenii romani şi care nu se opune reglementãrii în mod diferit a unor situaţii diferite.
Cu referire la invocarea încãlcãrii prevederilor constituţionale ale art. 24 privind "Dreptul la apãrare", ale art. 49 cu privire la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi" şi ale art. 54 privind "Exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor", Curtea constata ca aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauza şi, în consecinta, critica urmeazã sa fie înlãturatã.
De asemenea, Curtea nu poate retine nici susţinerea potrivit cãreia procedura prevãzutã de art. 167-177 din legea criticata lasa nereglementata problema termenului de prescripţie aplicabil cererilor privind recunoaşterea şi încuviinţarea executãrii silite a hotãrârilor strãine pe teritoriul României, neasigurandu-se astfel un termen rezonabil în soluţionarea cauzelor, ceea ce este contrar art. 11 şi 20 din Constituţie coroborate cu art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pe teritoriul României, executarea hotãrârilor strãine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunãvoie de cãtre cei obligaţi a le executa se încuviinţeazã, astfel cum prevede art. 174 alin. 1 lit. b) din lege, dacã "dreptul de a cere executarea silitã nu este prescris potrivit legii romane". Pe de alta parte, prevederile art. 6 pct. 1 din convenţie, care garanteazã dreptul persoanei de a-i fi examinata cauza într-un termen rezonabil, vizeazã celeritatea soluţionãrii procesului, iar nu necesitatea stabilirii pentru toate procedurile procesuale a unor termene pentru exercitarea lor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 167-177 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "ROMSIT" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.336/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 28 ianuarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
