Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 289 din 1 iulie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 6 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Banca Comercialã Românã S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 782/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, prin consilier juridic, precum şi pãrţile Societatea Comercialã "Dac Air" - S.A. din Bucureşti şi Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A. din Bucureşti, prin consilieri juridici. Lipsesc pãrţile Societatea Comercialã "Asiban" - S.A. din Bucureşti, Societatea Comercialã "Omniasig" - S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercialã "B.C.R. Securities" S.A. din Bucureşti, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 266D/2004, care are ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia în Dosarul nr. 2.088/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde partea Societatea Comercialã "Petrom Gas" - S.R.L. din Bucureşti, prin avocat Ion Cazacu. Lipsesc autorul excepţiei, Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia, şi partea Societatea Comercialã "Unicredit România" - S.A. din Bucureşti, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 266D/2004 la Dosarul nr. 209D/2004, având în vedere conţinutul identic al excepţiei.
Pãrţile prezente sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii celor douã dosare.
Curtea, în temeiul <>art. 36^4 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispune conexarea Dosarului nr. 266D/2004 la Dosarul nr. 209D/2004, care este primul înregistrat.
Magistratul-asistent referã asupra cererii de amânare a cauzei, depusã de Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia, în vederea pregãtirii apãrãrii.
Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Societãţii Comerciale "Petrom Gas" - S.R.L. Bucureşti se opune amânãrii, având în vedere, în special, cã excepţia este amplu argumentatã de cãtre autor.
Reprezentantul Ministerului Public se opune acordãrii unui nou termen de judecatã.
Curtea respinge cererea de amânare.
În continuare, Banca Comercialã Românã, prin reprezentant, invocã excepţia lipsei sale de calitate procesualã, deoarece, în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 18/2004 , în cauzã, în locul sãu, urmeazã sã figureze, ca parte, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi solicitã citarea acesteia pentru termenul urmãtor, sens în care solicitã amânarea cauzei.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "Dac Air" - S.A. din Bucureşti se opune cererii de acordare a unui nou termen, deoarece Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este reprezentant al Bãncii Comerciale Române şi se putea prezenta în faţa Curţii Constituţionale în baza mandatului pe care îl are.
Reprezentantul Bãncii Comerciale Române aratã cã cererea sa nu este o cerere de introducere în cauzã a Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului, ci de amânare a cauzei la un termen la care urmeazã a fi citatã Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de garant al Bãncii Comerciale Române.
Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin reprezentant, solicitã introducerea în cauzã a Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Curtea, arãtând cã aprecierea asupra motivelor pentru care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului urmeazã a fi introdusã în cauzã este de competenţa instanţei de judecatã, respinge cererea de amânare formulatã de partea Banca Comercialã Românã.
Cauza fiind în stare de judecatã, Preşedintele acordã pãrţilor prezente cuvântul pe fond.
Reprezentantul pãrţii Banca Comercialã Românã aratã cã nu are delegaţie pentru susţinerea excepţiei, ci numai pentru formularea cererii de amânare, motiv pentru care solicitã admiterea excepţiei aşa cum aceasta a fost formulatã în notele scrise aflate la dosar.
Reprezentantul pãrţii Societatea Comercialã "Dac Air" - S.A. din Bucureşti solicitã respingerea excepţiei, deoarece Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã în raport cu dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie. Reprezentantul pãrţii Fondul de Garantare a Creditului Rural aratã cã, în calitatea sa de terţ poprit, solicitã admiterea excepţiei aşa cum aceasta a fost formulatã de partea Banca Comercialã Românã. Reprezentantul pãrţii Societatea Comercialã "Petrom Gas" - S.R.L. din Bucureşti depune note scrise în sensul respingerii excepţiei şi aratã cã s-au mai pronunţat peste 15 decizii în acelaşi sens, precum şi cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, republicatã, întrucât obligaţia depunerii cauţiunii existã pentru orice parte, iar dacã partea este nemulţumitã de cuantumul cauţiunii, aceasta poate face recurs.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã, în privinţa constituţionalitãţii prevederilor de lege criticate, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin numeroase decizii care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 24 martie 2004 şi 8 aprilie 2004, pronunţate în dosarele nr. 782/2004 şi nr. 2.088/2004, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Banca Comercialã Românã - S.A. din Bucureşti, respectiv de Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia, în cadrul unor cauze civile având ca obiect contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Banca Comercialã Românã - S.A. din Bucureşti aratã cã în jurisprudenţa Curţii s-a constatat existenţa dreptului la diferenţã ca drept fundamental cu valoare constituţionalã, invocând în acest sens <>Decizia nr. 107 din 1995 . Astfel, se considerã cã prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevãd aceleaşi condiţii de exercitare a dreptului la suspendarea executãrii silite - plata unei cauţiuni - pentru douã categorii de subiecte de drept aflate în situaţii juridice distincte: debitorul împotriva cãruia se executã silit o hotãrâre judecãtoreascã ce constituie titlu executoriu şi debitorul împotriva cãruia executarea silitã are loc în baza unui alt titlu executoriu decât o hotãrâre judecãtoreascã.
Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia aratã cã prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece în practicã existã situaţii în care debitorul, deşi doreşte sã depunã cauţiunea, se aflã în imposibilitatea absolutã şi obiectivã de a face acest lucru. O astfel de situaţie se iveşte atunci când toate conturile bancare sunt poprite simultan, iar sumele aflate în acestea (la data înfiinţãrii popririi), respectiv cele provenite din încasãrile viitoare (ulterioare popririi) sunt indisponibilizate.
Apreciazã cã dreptul la un proces echitabil este încãlcat, deoarece debitorul nu îşi poate exercita toate drepturile procesuale, şi anume dreptul de a solicita şi a obţine suspendarea executãrii silite pânã la soluţionarea contestaţiei la executare. Mai aratã cã, indirect, prevederile de lege criticate afecteazã şi încalcã dreptul de a se adresa justiţiei în cazul nedepunerii cauţiunii din cauze mai presus de voinţa sa.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã, indiferent dacã titlul executoriu în baza cãruia s-a declanşat executarea silitã este o hotãrâre judecãtoreascã sau un alt titlu executoriu ce nu provine de la un organ de jurisdicţie, contestatorul, în apãrarea drepturilor sale, poate pune în discuţie validitatea titlului ce se executã împotriva sa, care însã nu se poate cenzura decât sub raportul executãrii silite. Considerã cã obligativitatea depunerii unei cauţiuni în vederea discutãrii cererii de suspendare a executãrii silite este o garanţie legalã stabilitã de legiuitor pentru asigurarea seriozitãţii formulãrii unor astfel de cereri.
În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã ca fiind neîntemeiatã.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã, întrucât instituirea obligaţiei depunerii cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii silite în cadrul contestaţiei la executare, are ca scop constituirea unei garanţii pentru creditor, în vederea acoperirii eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, datoratã unor abuzuri ale debitorilor de rea-credinţã.
Aratã cã instituirea acestei obligaţii nu constituie un impediment în promovarea contestaţiei la executare, astfel încât nu se poate spune cã limiteazã accesul debitorului la "atacarea în justiţie a formelor de executare". Considerã cã depunerea cauţiunii este impusã tuturor celor ce promoveazã contestaţia la executare, motiv pentru care principiul egalitãţii în faţa legii nu este considerat a fi încãlcat.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În esenţã, aratã cã, în motivarea deciziilor, Curtea Constituţionalã a statuat cã art. 403 alin. (1) din Codul de procedurã civilã nu încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, prin obligarea la plata cauţiunii, nu este instituitã o diferenţã de tratament juridic, textul fiind aplicabil tuturor persoanelor titulare ale dreptului de proprietate privatã, care introduc contestaţie la executare şi solicitã suspendarea executãrii. Mai aratã cã distincţia conţinutã în art. 399 alin. (1) şi (3) din Codul de procedurã civilã este de naturã sã asigure o egalitate între cele douã categorii de debitori aflate în situaţii juridice diferite, oferindu-le în mod corespunzãtor mijloace procesuale care sã le permitã valorificarea dreptului la apãrare şi a dreptului de acces liber la justiţie. În privinţa suspendãrii executãrii silite, apreciazã cã nu existã nici o justificare pentru instituirea unei diferenţieri sub aspectul obligãrii la cauţiune în funcţie de natura titlului executoriu, deoarece suspendarea, în orice situaţie, priveşte o procedurã de executare silitã în baza unui titlu care se bucurã de forţã executorie, indiferent de autoritatea care a emis titlul.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul cuprins: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora:
- Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea, autorii excepţiei considerã cã se încalcã şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, care au urmãtorul cuprins: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale ale egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi liberului acces la justiţie, precum şi faţã de dispoziţiile <>art. 20 din Constituţie, republicatã. Astfel, prin Decizia nr. 67 din 24 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 9 martie 2004, Curtea a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Cu acel prilej s-a reţinut cã "instituirea obligaţiei de platã a cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii, are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, cât priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici.
Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executãrii silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificatã ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.
Totodatã Curtea considerã cã, în condiţiile în care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, republicatã, legiuitorul ordinar este abilitat sã reglementeze competenţa şi procedura de judecatã, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizeazã accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce nici o atingere principiului constituţional pretins a fi încãlcat. Mai mult, procedura contestaţiei la executare asigurã garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor pãrţilor implicate în proces, prin însuşi faptul cã le oferã posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.
Potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, asupra cererilor de suspendare a executãrii silite, instanţa se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat, astfel încât, cu prilejul exercitãrii acestei cãi de atac, partea interesatã poate formula toate apãrãrile pe care le considerã necesare. Aşa fiind, Curtea apreciazã cã art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã este în concordanţã cu prevederile constituţionale privind dreptul la apãrare, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã".
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii, cele statuate prin decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Banca Comercialã Românã - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 782/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Societatea Comercialã "Amonil" - S.A. din Slobozia în Dosarul nr. 2.088/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 iulie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
