Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 287 din 5 noiembrie 2002  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 69 alin. 1 din Legea locuintei nr. 114/1996 , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 si ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 287 din 5 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 alin. 1 din Legea locuintei nr. 114/1996 , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 si ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 833 din 19 noiembrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 şi ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege, excepţie ridicatã de Iona Mihaela Apahideanu în Dosarul nr. 18.909/2000 al Judecãtoriei Sectorului 6, Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde Radu Vlasceanu, preşedintele Asociaţiei de proprietari Bloc 10 Armonia. Lipseşte autorul exceptiei, fata de care procedura este legal îndeplinitã.
Preşedintele asociaţiei de proprietari apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, astfel ca solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 octombrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 18.909/2000, Judecãtoria Sectorului 6, Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. (1), art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 şi ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Iona Mihaela Apahideanu într-o cauza civilã ce are ca obiect pretenţii (plata cotei-pãrţi din cheltuielile comune de întreţinere neachitate).

În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate "constituie o colectivizare forţatã a proprietãţilor indivize imobiliare aferente blocurilor şi vilelor cu mai multe apartamente", ceea ce contravine art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin care se garanteazã dreptul la proprietate. În acest sens se apreciazã ca <>art. 69 alin. 1 din Legea nr. 114/1996 , republicatã, precum şi art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6 şi art. 12 din anexa nr. 2 la lege contravin art. 37 alin. (1) din Constituţie, art. 25 din anexa nr. 2 la lege incalca art. 16 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie, iar art. 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e) şi art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege sunt contrare art. 41 alin. (1) şi art. 54 din Constituţie.
Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, textele de lege vizate fiind în concordanta cu prevederile constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale (apreciatã ca fiind "în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului"), considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi ca argumentele invocate în susţinerea acesteia nu sunt de natura sa demonstreze neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate invocate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 şi ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 69 alin. 1: "Proprietarii din clãdirile cu mai multe locuinţe în proprietate privatã sau mixtã, constituiţi în asociaţii de locatari potrivit <>Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, se reorganizeazã în asociaţii de proprietari, în conformitate cu Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari, cuprins în anexa nr. 2 care face parte integrantã din prezenta lege.";
Anexa nr. 2 la lege:
- Art. 4 alin. 1: "Asociaţia de proprietari se constituie pe baza hotãrârii a cel puţin jumãtate plus unul din numãrul proprietarilor apartamentelor şi spaţiilor cu alta destinaţie decât aceea de locuinta, din cadrul unei clãdiri.";
- Art. 5 alin. 1: "Cererea pentru dobândirea personalitãţii juridice a asociaţiei de proprietari, împreunã cu statutul, acordul de asociere şi procesul-verbal al adunãrii constitutive se înregistreazã la organul financiar local în a cãrui raza teritorialã se afla clãdirea.";
- Art. 6: "Statutul asociaţiei de proprietari se întocmeşte în baza prezentei legi şi a prezentului regulament-cadru al asociaţiilor de proprietari.";
- Art. 12: "Acordul de asociere şi statutul pot fi modificate în aceleaşi condiţii prevãzute pentru constituirea asociaţiei.
Modificãrile prevãzute la alin. 1 se înregistreazã în condiţiile stabilite pentru dobândirea personalitãţii juridice.";
- Art. 17: "Asociaţia de proprietari, cu întrunirea majoritãţii voturilor, poate întreprinde mãsuri vizând îmbunãtãţirea confortului şi a eficientei clãdirii. Instalaţiile mai importante ca: boilere cu apa calda, încãlzire centrala, rezervoare de apa, ascensoare, alte dotãri de amploare similare pot fi schimbate de asociaţie numai cu aprobarea a cel puţin doua treimi din numãrul voturilor proprietarilor.
Persoanele fizice sau juridice, proprietari de locuinţe în clãdiri afectate de seisme, sunt obligate sa ia mãsuri pentru consolidarea acestora, potrivit prevederilor legale.
Indiferent de natura interventiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clãdiri.";
- Art. 22 alin. 3: "La adunarea reconvocata, dacã exista dovada ca toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotãrârile pot fi adoptate prin votul majoritãţii membrilor prezenţi.";
- Art. 24 lit. e): "Asociaţia de proprietari îndeplineşte urmãtoarele atribuţii: [...]
e) reglementeazã folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea pãrţilor proprietãţii comune;";
- Art. 25: "Dacã o hotãrâre a asociaţiei de proprietari este contrarã legii sau acordului de asociere sau este de natura sa producã daune considerabile intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotãrâre, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia. Actionarea în justiţie nu trebuie sa intrerupa executarea hotãrârii decât în cazul în care instanta dispune suspendarea acesteia.";
- Art. 28 alin. 2: "Înainte de începutul urmatorului an fiscal şi pentru fiecare an fiscal ce urmeazã, comitetul executiv va pregati şi va prezenta proprietarilor în adunarea generalã un buget anual, suficient pentru a acoperi cheltuielile anticipate de întreţinere şi funcţionare a proprietãţii comune."
În susţinerea exceptiei, autorul acesteia a invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 37 alin. (1): "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.";
- Art. 41 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";
- Art. 54: "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate mai invoca şi încãlcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind protecţia proprietãţii private, potrivit cãruia: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
I. Analizând dispoziţiile <>art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã, dispoziţii modificate prin <>Legea nr. 145/1999 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999), precum şi pe cele ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6 şi art. 12 din anexa nr. 2 la lege, Curtea constata ca motivul de neconstituţionalitate invocat, în sensul ca ar fi incalcate prevederile constituţionale ale art. 37 alin. (1) privind dreptul la libera asociere, nu poate fi reţinut. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 168 din 28 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, Curtea a reţinut ca, în anumite situaţii, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmãresc salvgardarea unor interese de ordin general şi care, în perspectiva scopurilor pe care le urmãresc, nu reprezintã, în realitate, modalitãţi înscrise în conceptul de libera asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 37 din Constituţie şi, respectiv, prin cele ale art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Astfel, Curtea constata ca asociaţia de proprietari se afla într-o asemenea situaţie juridicã. Într-adevãr, aceasta categorie de asociaţii a fost creata prin lege în vederea realizãrii unui scop de interes general, şi anume administrarea în bune condiţii a clãdirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seama totodatã şi interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convietuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor şi a cheltuielilor comune, a repartizãrii lor pe fiecare locatar, a reparaţiilor şi amenajãrilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implica locuirea şi administrarea unui imobil cu mai mulţi locatari impune, în consecinta, o asociere fãrã de care drepturile şi interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariţia unor neintelegeri sau litigii.
II. Trecând la examinarea dispoziţiilor art. 25 din anexa nr. 2 la lege, Curtea retine ca acestea nu infrang prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi şi nici pe cele ale art. 21 prin care se consfinţeşte accesul liber la justiţie.
Dispoziţiile acestui articol nu creeazã, sub nici un aspect, discriminãri, fiind aplicabile în cazul tuturor hotãrârilor asociaţiilor de proprietari, precum şi tuturor proprietarilor care fac parte din asociaţie în egala mãsura.
Reglementand procedura prin care proprietarii care se considera neindreptatiti pot ataca, în fata instanţei judecãtoreşti, hotãrârile asociaţiei de proprietari, art. 25 din regulamentul-cadru, prin stabilirea modalitatii concrete de exercitare a dreptului de liber acces la justiţie, acţioneazã în sensul aplicãrii art. 21 din Constituţie.
III. În sfârşit, referitor la dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e) şi ale art. 28 alin. (2) din anexa nr. 2 la lege, Curtea constata ca acestea, reglementand modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate asupra pãrţilor din clãdirile destinate folosirii în comun de cãtre toţi proprietarii, sunt exact în sensul art. 41 alin. (1) din Constituţie.
Referitor la încãlcarea, prin aceste dispoziţii, a obligaţiei de buna-credinţa instituite prin art. 54 din Constituţie, Curtea observa ca textul constituţional nu este incident în cauza, deoarece aceste dispoziţii legale se referã la persoane juridice - asociaţiile de proprietari, iar nu la persoane fizice, asa cum cere norma constituţionalã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 69 alin. 1 din Legea locuinţei nr. 114/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 6, 12, 17, art. 22 alin. 3, art. 24 lit. e), art. 25 şi ale art. 28 alin. 2 din anexa nr. 2 la lege, excepţie ridicatã de Iona Mihaela Apahideanu în Dosarul nr. 18.909/2000 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 noiembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat asistent,
Doina Suliman
--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016