Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 286 din 7 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 41 si art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 6 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi <>art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul judecãtorului-sindic de a numi un administrator în cazul societãţilor debitoare intrate în faliment.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 115/F/2004, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi <>art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Textila Sinmatex" - S.A. într-un proces având ca obiect soluţionarea cererii privind declanşarea procedurii judiciare şi a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate, aşa cum au fost ele modificate prin <>Legea nr. 149/2004 , sunt neconstituţionale, întrucât, "dacã prin vechea redactare a <>Legii nr. 64/1995 , legiuitorul lasã la latitudinea judecãtorului-sindic sã desemneze, dacã considerã cã este necesar pentru protejarea intereselor creditorilor şi/sau a acţionarilor, un administrator, apreciind oportunitatea unei astfel de mãsuri pe existenţa unor indicii vizând manopere dolosive, fraude, incompetenţã sau vãdita greşitã conducere a afacerilor debitorului, prin noua redactare, judecãtorul-sindic este obligat sã numeascã un administrator prin hotãrârea de deschidere a procedurii, chiar dacã din toate actele ar reieşi cã debitorul este de bunã-credinţã, cã este competent sã-şi conducã afacerile şi cã reuşita planului de reorganizare depinde în mod esenţial de conducerea activitãţii, în tot de cãtre acesta". În opinia autorului excepţiei, prin aceastã reglementare sunt încãlcate, astfel, principiul libertãţii comerţului şi al inviolabilitãţii proprietãţii, "operând o indisponibilizare abuzivã a bunurilor, care afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului". În ceea ce priveşte art. 54 din lege, considerã cã acesta încalcã "flagrant" art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât prin "aceastã redactare se permite numai creditorului de a invoca compensarea creanţei sale cu a debitorului, fiind exclus în mod abuziv dreptul debitorului de a invoca compensarea creanţei sale cu a creditorului, atunci când condiţiile prevãzute de lege în materie de compensare legalã sunt îndeplinite".
Instanţa de judecatã, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate vizând art. 41, aratã cã "numirea administratorului judiciar nu încalcã dreptul constituţional al libertãţii comerţului şi nu aduce atingere nici inviolabilitãţii proprietãţii, întrucât, în raport de celelalte prevederi ale <>Legii nr. 64/1995 , în special ale art. 50, judecãtorul-sindic nu ridicã automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea insolvenţei, acesta din urmã având, la rândul sãu, dreptul sã-şi manifeste intenţia de reorganizare, situaţie în care se poate dispune doar limitarea dreptului de administrare, arãtându-se condiţiile de exercitare ale acestuia".
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 54 din Legea nr. 64/1995 , instanţa de judecatã îşi exprimã opinia în sensul admiterii acesteia, cu motivarea cã, prin modul de redactare a acestui text, "este îngrãditã libertatea exercitãrii comerţului, asigurarea unei egalitãţi de tratament în privinţa celor douã categorii de comercianţi, creditor şi debitor, şi ar impune şi recunoaşterea dreptului debitorului, asupra cãruia s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, sã solicite, chiar în cadrul contestaţiei formulate potrivit <>art. 38 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 , compensarea creanţei sale cu cea a creditorului, când sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege în materie de compensare legalã".
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã textele legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere, aratã cã <>Legea nr. 149/2004 , care a modificat şi completat o serie de prevederi ale <>Legii nr. 64/1995 , inclusiv art. 41, contestat, a avut în vedere accelerarea şi simplificarea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, crearea unui echilibru între procedura reorganizãrii judiciare şi procedura falimentului, în sensul eliminãrii barierelor la ieşirea de pe piaţã a agenţilor economici, eliminarea procedurilor de executare silitã individualã, ce se deruleazã în paralel, şi întãrirea controlului asupra activitãţii administratorilor şi a lichidatorilor. Printre modificãrile importante pe care <>Legea nr. 149/2004 le-a adus <>Legii nr. 64/1995 s-a aflat şi desemnarea obligatorie a administratorului încã de la data deschiderii procedurii, în vederea împiedicãrii sustragerii frauduloase din averea debitorului. Mai mult, întrucât judecãtorul nu ridicã automat dreptul de administrare al debitorului la deschiderea procedurii insolvenţei, debitorul având dreptul de a-şi manifesta intenţia de reorganizare, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) din lege, situaţie în care se poate dispune limitarea dreptului de administrare cu arãtarea condiţiilor exercitãrii acestuia, numirea administratorului nu încalcã prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertãţi, principiile economiei de piaţã şi inviolabilitatea proprietãţii private.
În ceea ce priveşte art. 54 din lege, aratã cã prevederea criticatã îşi are temeiul în lãrgirea ariei de garanţii ale creditorului, prin dreptul de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului atunci când condiţiile prevãzute de lege în materie de compensare legalã sunt îndeplinite.
Guvernul, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 41 din Legea nr. 64/1995 , invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, având de soluţionat excepţii de neconstituţionalitate ce vizau competenţa judecãtorului-sindic de a ridica dreptul administratorului societãţii debitoare intrate în faliment de a-şi administra singurã averea şi de a numi un administrator, a statuat cã aceste reglementãri sunt conforme cu litera şi spiritul dispoziţiilor constituţionale, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţã de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferã pierderi continue din averea sa ori se aflã în situaţia în care nu existã posibilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate. Acest text, aratã Guvernul, este de altfel o aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea".
Cu privire la art. 54 din lege, aratã cã prin aceastã reglementare se garanteazã dreptul de proprietate al creditorilor, în sensul art. 44 din Constituţie, particularizat prin dreptul de creanţã asupra patrimoniului debitorului. Mai exact, este o aplicare a jurisprudenţei constituţionale potrivit cãreia, pentru situaţii deosebite, legiuitorul aplicã soluţii deosebite. În consecinţã, considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã textele criticate sunt constituţionale, arãtând cã scopul legii este tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plãţi, iar prin prevederile criticate se realizeazã respectarea întocmai a obligaţiilor statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia are ca obiect prevederile art. 41 şi <>art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.
Aceste prevederi legale au urmãtorul conţinut:
- Art. 41: "Prin hotãrârea de deschidere a procedurii, judecãtorul-sindic va desemna un administrator, stabilindu-i atribuţiile, potrivit art. 24, precum şi remuneraţia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 54: "Deschiderea procedurii de insolvenţã nu afecteazã dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevãzute de lege în materie de compensare legalã sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii."
Autorul excepţiei considerã cã textele legale criticate încalcã principiul libertãţii comerţului şi cel al inviolabilitãţii proprietãţii private, "operând o indisponibilizare abuzivã a bunurilor care afecteazã, în esenţã, dreptul de proprietate al debitorului".
Textele constituţionale considerate de autorul excepţiei a fi încãlcate sunt cele ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5), texte a cãror redactare este urmãtoarea:
- Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a mai soluţionat excepţii ce aveau ca obiect dreptul judecãtorului-sindic de a numi un administrator în cazul societãţii debitoare intrate în faliment. În acest sens sunt <>Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. d) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , precum şi <>Decizia nr. 504 din 16 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 2 februarie 2005, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi <>art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 .
În aceste decizii Curtea a constatat cã aceste texte de lege nu numai cã nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivã, sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, ele având ca finalitate încetarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţã de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferã pierderi continue din averea sa ori se aflã în situaţia în care nu existã probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate şi încredinţarea acestei administrãri unui administrator sau lichidator, dupã caz.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, Curtea a reţinut cã "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sã asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loialã şi condiţiile necesare pentru valorificarea tututor factorilor de producţie, neaducându-se astfel atingere textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a)".
În aceste decizii Curtea a mai constatat cã reglementãrile legale ce aveau ca obiect dreptul judecãtorului-sindic de a numi un administrator în cazul societãţii debitoare intrate în faliment sunt constituţionale şi în raport cu art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece se opereazã numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Curtea, prin <>Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, a decis cã inviolabilitatea proprietãţii trebuie înţeleasã "în condiţiile legii", aşa cum, de altfel, stabileşte şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 din lege, text care reglementeazã posibilitatea invocãrii de cãtre un creditor a dreptului sãu de a cere compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevãzute de legea civilã (art. 1143 şi 1144) în materie de compensare legalã, Curtea constatã, de asemenea, cã nu pot fi primite. Prin aceastã prevedere se garanteazã dreptul de creanţã al creditorului asupra patrimoniului debitorului. Astfel, prin indisponibilizarea averii debitorului se urmãreşte evitarea diminuãrii masei credale a creditorilor înscrişi în adunarea creditorilor. În acest sens dispoziţiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, cã patrimoniul unei persoane reprezintã gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor sale.
Referitor la invocarea încãlcãrii art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã acest text nu are incidenţã în cauzã, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute în titlul II din Constituţie, la care se referã acest text constituţional.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 şi <>art. 54 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Textila Sinmatex" - S.A. din Pucioasa în Dosarul nr. 115/F/2004 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
