Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 285 din 7 iunie 2005 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala si ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, precum si ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 2 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stãnculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã.
La apelul nominal rãspund Victor Atanasie Stãnculescu, personal, Mihai Chiţac, personal şi asistat de avocat Dan Ioan, cu delegaţie la dosar, precum şi Ministerul Apãrãrii Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, cu delegaţie depusã în şedinţã, lipsã fiind autoarea excepţiei Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, autorul excepţiei Victor Atanasie Stãnculescu solicitã admiterea acesteia astfel cum a fost precizatã în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi astfel cum reiese din concluziile scrise depuse la dosar la termenul anterior.
Mihai Chiţac susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, apreciind cã un general ar trebui sã aibã dreptul la toate gradele de jurisdicţie, aşa cum orice cetãţean are acest drept.
Avocatul Dan Ioan, pentru Mihai Chiţac, solicitã Curţii Constituţionale admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, apreciind cã aceste dispoziţii contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie. Astfel, considerã cã generalii ar trebui judecaţi de aceleaşi instanţe ca şi orice cetãţean, nefiind normal ca în cazul lor atât fondul, cât şi recursul sã se judece de aceeaşi instanţã de judecatã - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Consilierul juridic Dan Cimpoeru, pentru Ministerul Apãrãrii Naţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, întrucât existenţa unui singur grad de jurisdicţie, adicã recursul, în anumite cazuri prevãzute de lege (cum este şi cel din prezenta cauzã) nu contravine unicitãţii şi imparţialitãţii justiţiei, fiind în concordanţã şi cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Potrivit acestor prevederi internaţionale, în materie penalã, existã derogare de la regula celor trei grade de jurisdicţie, atunci când fondul este judecat de instanţa supremã naţionalã. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, apreciazã cã şi aceasta este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, precum şi a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, invocând prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi deciziile nr. 175/1999, nr. 99/2000, nr. 31/2004 şi nr. 103/2005 ale Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.001/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stãnculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, Victor Atanasie Stãnculescu susţine cã dispoziţiile art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, potrivit cãrora completul de 9 judecãtori judecã recursurile în cauzele soluţionate în primã instanţã de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt neconstituţionale, întrucât creeazã o discriminare inadmisibilã, inculpaţii judecaţi în cauza de faţã fiind privaţi de calea ordinarã a apelului, cale de care, însã, poate beneficia fiecare cetãţean.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, Mihaela Suzane Ferkel Şuteu, prin mandatar Marius Remus Mioc, susţine cã aceste dispoziţii contravin dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Astfel, aratã cã aceastã limitare a dreptului la apãrare afecteazã în special cetãţenii cu venituri reduse, care nu dispun de posibilitãţi materiale de a-şi angaja avocaţi, şi cã aceastã mãsurã, a interzicerii unor mandatari fãrã studii juridice sã punã concluzii, a fost luatã în interesul avocaţilor şi al "claselor sociale înstãrite".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin Constituţiei, întrucât stabilirea cãilor de atac este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului şi se aplicã deopotrivã tuturor celor ce se adreseazã justiţiei, fãrã a se produce vreo încãlcare sau limitare a dreptului la o judecatã dreaptã şi echitabilã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, opineazã în sensul cã acestea nu contravin dreptului la apãrare, întrucât dreptul de a reprezenta şi asista persoane fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor se exercitã numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, potrivit dispoziţiilor din <>Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Referitor la dispoziţiile art. 385^1 din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, aratã cã, în reglementarea procedurii penale, legiuitorul a optat, în principiu, pentru instituirea a douã cãi de atac ordinare - apelul şi recursul, iar, în mod excepţional şi în considerarea unor situaţii deosebite, a fost reglementatã exercitarea unei singure cãi de atac, şi anume recursul. Opţiunea legislativã în stabilirea cãilor de atac nu creeazã nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetãţeni, întrucât "se întemeiazã pe natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale pãrţilor sunt respectate, în mod egal, pentru ambele situaţii", menţionând în acest sens dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd dreptul la dublu grad de jurisdicţie în materie penalã. Apreciazã astfel cã derogarea de la regula celor trei grade de jurisdicţie nu contravine principiului egalitãţii în faţa legii, întrucât, aşa cum a statuat constant şi Curtea Constituţionalã, principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, nefiind contrarã acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, atâta timp cât se asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, aratã cã acestea reprezintã norme de procedurã care stabilesc condiţiile de exercitare a mandatului de reprezentare în instanţã şi limitele în care acesta poate fi exercitat şi, ca atare, aceste norme dau expresie opţiunii legiuitorului în cadrul competenţei ce-i este rezervatã prin art. 126 alin. (2) Constituţie. De asemenea, apreciazã cã nu se creeazã un tratament inegal între pãrţile procesului civil, textul aplicându-se tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de ipoteza normei legale. Totodatã, aratã cã dispoziţiile criticate nu restrâng nici exerciţiul dreptului la apãrare, invocând în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 31/2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 381^1 din Codul de procedurã penalã, constatã cã dispoziţiile menţionate nu se regãsesc în Codul de procedurã penalã şi, ca atare, se exclude exercitarea controlului de constituţionalitate, întucât Curtea Constituţionalã, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , nu se poate pronunţa decât asupra unor dispoziţii legale în vigoare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, apreciazã cã limitele şi condiţiile mandatului de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţã în numele pãrţii, reprezintã opţiuni ale legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, menţionând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 54/2003 şi nr. 31/2004.
Referitor la <>art. 22 din Legea nr. 304/2004 , apreciazã cã instituirea unor reguli speciale referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este contrarã dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, atâta timp cât ele asigurã egalitatea cetãţenilor în utilizarea lor. Totodatã, aratã cã noţiunea de proces echitabil nu implicã imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, invocând în acest sens şi jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale, menţionând deciziile nr. 16/1999 şi nr. 33/1999.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.
Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Victor Atanasie Stãnculescu, Curtea observã cã, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381^1 din Codul de procedurã penalã, în realitate este vorba despre o eroare materialã, autorul excepţiei referindu-se la prevederile art. 385^1 din Codul de procedurã penalã, care enumerã hotãrârile supuse recursului.
Totodatã, din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate rezultã cã acesta se referã numai la prevederile potrivit cãrora Completul de 9 judecãtori judecã recursurile în cauzele judecate în primã instanţã de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul fiind singura cale de atac.
Ca atare, Curtea constatã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Victor Atanasie Stãnculescu îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã (dispoziţii modificate prin <>art. I pct. 193 din Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003) şi cele <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iulie 2004, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã: "Pot fi atacate cu recurs: [...] d) sentinţele pronunţate de secţia penalã a Curţii Supreme de Justiţie [...].";
- <>Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã: "Completul de 9 judecãtori soluţioneazã recursurile şi cererile în cauzele judecate în primã instanţã de Secţia penalã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
De asemenea, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. I.4 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 59/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, potrivit cãrora: "Dacã mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintã partea."
Autorul excepţiei Victor Atanasie Stãnculescu susţine cã prevederile legale criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
Autoarea excepţiei Mihaela Suzane Ferkel Şuteu susţine cã prevederile legale criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
I. Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, Curtea observã cã aceste dispoziţii sunt norme de procedurã, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute de lege. În consecinţã, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit cãreia recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de Secţia penalã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se judecã de Completul de 9 judecãtori al aceleiaşi instanţe, fãrã a se încãlca şi celelalte dispoziţii constituţionale.
Prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat cã liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului. S-a mai reţinut cã legiuitorul nu poate exclude nici o categorie sau grup social de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit, însã legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã.
Referitor la încãlcarea principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã nu este contrarã principiului egalitãţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, cât timp ele asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor.
De asemenea, Curtea constatã cã nici reglementãrile internaţionale în materie nu impun un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit numãr al cãilor de atac. Astfel, art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevede cã "orice persoanã declaratã vinovatã de o infracţiune de cãtre un tribunal are dreptul sã cearã examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã", iar "exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege". În paragraful 2 al aceluiaşi articol se prevede posibilitatea stabilirii, prin excepţie, şi a unui singur grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor minore sau în cazul în care cel interesat a fost judecat în primã instanţã de cãtre cea mai înaltã jurisdicţie.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea constatã cã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei nu este întemeiatã.
II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã referitor la aceste dispoziţii procedurale s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, cum ar fi, de exemplu, <>Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004. Astfel, Curtea a statuat cã restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţã nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însãşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecatã, iar mandatarul are posibilitatea sã formuleze cereri şi sã propunã probe în tot cursul procesului, precum şi dreptul de a depune concluzii scrise.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei sus-menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta este nefondatã, întrucât dispoziţia legalã criticatã se aplicã tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã prevãzutã de ipoteza normei legale, fãrã a se institui anumite privilegii sau discriminãri.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, precum şi ale art. 68 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţii ridicate de Victor Atanasie Stãnculescu în Dosarul nr. 2.955/1998 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penalã, respectiv de Mihaela Suzane Ferkel Şuteu în Dosarul nr. 5.001/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioan Marilena Chiorean
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
