Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 285 din 30 octombrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19^16 alin. (2) si ale art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 409/2001
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19^16 şi 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Confex Internaţional" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.169/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercialã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 24 septembrie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 9 octombrie 2002 şi apoi pentru 16 octombrie 2002, 23 octombrie 2002 şi 30 octombrie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 ianuarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 9.169/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19^16 şi 25 din Legea nr. 409/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Confex Internaţional" - S.A. din Bucureşti. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine urmãtoarele: 1. Prevederile <>art. 19^16 alin. (2) din Legea nr. 409/2001 , conform cãrora, pe perioada blocarii disponibilitãţilor din conturile bancare, orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilã, în scris, a Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare, contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 şi 24 din Constituţie. 2. Dispoziţiile art. 25 din ordonanta de urgenta sunt neconstituţionale, deoarece "prin cuantumul cauţiunii, prin modul în care legea prevede ca aceasta trebuie plãtitã, prin condiţionarea însãşi a înregistrãrii cererii de plata cauţiunii" sunt incalcate principiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi accesul liber la justiţie, precum şi cele privind dreptul la apãrare. În susţinerea exceptiei se invoca şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia comercialã apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este intemeiata, fãrã însã a motiva aceasta opinie. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considera ca excepţia este neîntemeiatã. Se arata, în acest sens, ca dispoziţiile art. 19^16 şi 25, criticate ca neconstituţionale, "cuprind reglementãrile preluate din <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 , ordonanta abrogatã prin <>art. I pct. 29 din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 . Asupra constituţionalitãţii ansamblului reglementãrilor din <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale, şi anume art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 şi art. 125, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, respingând excepţia". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei şi ale celorlalte pãrţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. În legatura cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, se constata ca deşi atât autorul exceptiei de neconstituţionalitate, cat şi instanta de judecata au reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 19^16 alin. (2) şi ale <>art. 25 din Legea nr. 409/2001 , în realitate aceste articole sunt cuprinse în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 . În consecinta, Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19^16 alin. (2) şi ale <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii legale care au urmãtorul cuprins: - Art. 19^16 alin. (2): "Pe perioada blocarii disponibilitãţilor din conturile bancare orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilã, în scris, a AVAB, cu excepţia plãţilor în contul creanţei deţinute de AVAB şi a privilegiilor legale."; - Art. 25: "(1) Debitorii pot contesta în justiţie mãsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenta şi pot face contestaţie la executare numai dupã depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificãrii. (2) Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului fãrã care aceasta nu va putea fi înregistratã. (3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecãtorul de serviciu la data înregistrãrii cererii." În susţinerea exceptiei autorul acesteia a invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale: - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, se invoca şi încãlcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã. I. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 19^16 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , acestea sunt incluse în cap. IV^3, intitulat "Blocarea conturilor, sechestrarea acţiunilor şi instituirea administrãrii speciale". Aceste prevederi reiau dispoziţiile <>art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în prezent abrogatã în temeiul <>art. 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , dispoziţii introduse prin <>Legea nr. 409/2001 , lege intrata în vigoare la data de 19 iulie 2001. Curtea constata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 , precum şi a ordonanţei în ansamblu s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut ca <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 reglementeazã o procedura specialã pentru realizarea creanţelor bancare neperformante preluate de Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare şi pentru soluţionarea litigiilor şi cererilor de orice natura în legatura cu aceste creanţe, precum şi pentru executarea silitã. În acest sens Curtea a constatat, pe de o parte, ca <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 are în vedere o categorie specialã de creanţe, şi anume creanţele bancare neperformante preluate la datoria publica, pentru care prevede o procedura executionala specialã, iar pe de alta parte, ca exista o strânsã legatura între datoria publica interna şi bugetul de stat, ceea ce este de natura sa constituie o justificare suficienta pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte procedura executionala a creanţelor preluate la datoria publica interna. De asemenea, s-a reţinut ca, chiar dacã ordonanta criticata cuprinde norme de procedura privind executarea, precum şi unele norme de competenta, care deroga de la dispoziţiile Codului de procedura civilã, ca şi de la alte dispoziţii cuprinse în legi speciale, aceasta nu contravine sub nici un aspect prevederilor constituţionale invocate, criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate. II. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , Curtea constata ca instituirea obligaţiei de plata a unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul exceptiei, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru apãrarea unui drept subiectiv. De altfel, printr-o <>decizie anterioarã, şi anume Decizia nr. 231 din 10 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002, Curtea Constituţionalã a constatat ca dispoziţiile <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 sunt constituţionale, retinand ca, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi prevãzute în ordonanta, care nu contravin principiului accesului liber la justiţie, [...] şi, pe de alta parte, îngrãdirea accesului la justiţie". În ceea ce priveşte obligarea la cauţiune, prin aceeaşi decizie s-a reţinut ca o asemenea mãsura este prevãzutã şi în materia contestaţiei la executare, deci în cadrul procedurii obişnuite, în acest sens fiind prevederile art. 401 din Codul de procedura civilã. Considerentele şi soluţia adoptate prin deciziile citate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Curtea constata ca nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru ca în cauza nu sunt atinse drepturile şi libertãţile fundamentale ale cetãţenilor. Examinarea prevederilor legale criticate de autorul exceptiei determina Curtea sa observe ca existenta unor texte insuficient de clare poate sa favorizeze interpretãri largi, de natura, eventual, sa afecteze interesele pãrţilor. Astfel, este în afarã discuţiei faptul ca ordinul de blocare a conturilor prin poprire poate fi emis de Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare doar când exista titlu executoriu, iar indisponibilizarea conturilor nu poate privi decât sumele necesare pentru acoperirea obligaţiei ce se executa silit. De asemenea, asa cum se menţioneazã şi în punctul de vedere al Guvernului, deşi textul nu este suficient de clar, necesitatea cauţiunii exista numai în cazul contestaţiei la executare şi într-un cuantum de 20% din valoarea activului bancar. Numai o interpretare extensiva a textelor, în sensul ca în toate situaţiile de contestare a mãsurilor dispuse de Agenţia pentru Valorificarea Activelor Bancare se cere depunerea cauţiunii, ar fi de natura sa împiedice liberul acces la justiţie. Curtea constata însã ca aspectele de tehnica legislativã (claritatea textelor) sunt de resortul legiuitorului, iar cele aplicare nemijlocitã a legii, de resortul instanţei de judecata, ele neputând face obiectul controlului de constitutionalitate.
Fata de cele arãtate mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19^16 alin. (2) şi ale <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Confex Internaţional" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.169/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia comercialã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 30 octombrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ Adoptarea prezentei opinii separate este determinata de convingerea ca dispoziţiile art. 19^16 şi ale <>art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , în forma în care au fost introduse prin <>Legea nr. 409/2001 , sunt contrare prevederilor art. 21 şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie. Ajungem la aceasta concluzie în urma examinãrii efectelor directe ale dispoziţiilor fiecãrui text de lege supus controlului de constitutionalitate, în parte, dar mai ales, având în vedere consecinţele aplicãrii conjugate a dispoziţiilor celor doua articole. Potrivit <>art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , AVAB este o "instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale". Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanta, cesiunea de creanta, prin care AVAB preia activele bancare şi anumite creanţe comerciale, "are ca efect principal subrogarea AVAB în toate drepturile principale şi accesorii ale creditorilor cedenti", iar "În cazul proceselor şi al cererilor aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti sau arbitrale, indiferent dacã este vorba de faza de judecata sau de executare silitã, AVAB se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale cedentului şi dobândeşte calitatea procesuala pe care acesta o avea în momentul preluãrii". Rezulta din aceste reglementãri dubla calitate a AVAB: instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale şi titular de creanţe cu calitatea procesuala, drepturile şi obligaţiile pe care le-a avut fostul creditor, societate comercialã bancarã. Ca persoana juridicã, parte în proces, în faza de judecata sau în cea de executare silitã, se bucura de o serie de avantaje, sau chiar privilegii, fata de partea potrivnica, debitorul, cum sunt: beneficiul forţei de titlu executoriu, fãrã necesitatea investirii cu formula executorie, a contractelor de credit ajunse la scadenta; termen de prescripţie prelungit pentru a putea cere executarea silitã; scutiri de plata taxelor judiciare şi altele. Aceste privilegii incalca în mod flagrant principiul egalitãţii în drepturi şi obligaţii a pãrţilor litigante, principiu conform spiritului Constituţiei. Unele drepturi specifice, conferite AVAB, fac posibil ca aceasta autoritate sa fie parte în litigiu şi, în acelaşi timp, arbitru şi executor al drepturilor sale. Asa este, bunaoara, dreptul conferit de art. 19^16 alin. (1) din ordonanta de a "dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natura, pe care debitorul le deţine în orice banca sau cooperativa de credit", precum şi interdicţia prevãzutã de alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit cãruia "Pe perioada blocarii disponibilitãţilor din conturile bancare orice plata se poate face numai cu aprobarea prealabilã, în scris, a AVAB [...]". Conform prevederilor art. 25 alin. (1) din ordonanta, "Debitorii pot contesta în justiţie mãsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenta şi pot face contestaţie la executare numai dupã depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificãrii", evident în afarã de taxele judiciare de timbru datorate, fãrã scutire sau diminuare. În cazul în care prin ordinul AVAB, emis conform prevederilor art. 19^16 alin. (1), toate conturile bancare ale debitorului au fost blocate, orice plata din aceste conturi putându-se face numai cu aprobarea prealabilã, în scris, a AVAB, debitorul în mod obiectiv nu are posibilitatea sa achite taxele judiciare şi sa depunã cauţiunea fãrã acordul de vointa al AVAB. În consecinta, un debitor, oricât de mult ar fi lezat în drepturile şi interesele sale legitime prin eventuale mãsuri sau acţiuni de executare silitã nejustificate sau chiar abuzive ale AVAB, nu se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale fãrã acordul celui care a încãlcat acele drepturi. Stabilirea obligaţiei de plata a unor taxe judiciare, a obligaţiei de a depune o cauţiune, precum şi cuantumul acestora nu sunt de natura, în principiu, sa ingradeasca exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie. În anumite situaţii poate constitui impediment real în calea accesului la justiţie cuantumul exagerat, imposibil de a fi suportat, al taxelor judiciare sau al cautiunilor. Indiferent de cuantumul taxelor ori al cauţiunii, obligativitatea acestora impiedica exerciţiul dreptului de acces la justiţie în situaţia în care posibilitatea achitãrii ori depunerii lor depinde de vointa, de acordul prealabil al partii potrivnice. Or, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din ordonanta, "Dovada privind plata cauţiunii prevãzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului fãrã care aceasta nu va putea fi înregistratã". Rezulta deci ca lipsa dovezii de plata a cauţiunii constituie un obstacol de netrecut în fata voinţei debitorului de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, realmente incalcate. Acest obstacol nu poate fi înlãturat decât cu acordul partii adverse, al celui acuzat de mãsuri nejustificate, nelegale sau chiar abuzive. Împiedicarea formala a accesului la justiţie ingradeste exerciţiul dreptului la apãrare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât debitorul privat de drepturi nu poate prezenta probele necesare dovedirii încãlcãrii drepturilor şi a intereselor sale legitime şi nu poate cere justiţiei oprirea mãsurilor sau a acţiunilor de executare abuzive ale creditorului, luate pe baza privilegiilor legale. Fiind îngrãdit exerciţiul drepturilor fundamentale prevãzute de art. 21 şi de art. 24 alin. (1) din Constituţie, fãrã existenta vreuneia dintre cauzele justificative prevãzute de art. 49 alin. (1) din Constituţie, este evident ca dispoziţiile legale examinate contravin şi acestei norme constituţionale.
Judecãtor, Kozsokar Gabor
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
