Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 282 din 30 octombrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 2.415/2000. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 27 februarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 2.415/2000, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia. Excepţia a fost ridicatã din oficiu de cãtre instanta de judecata într-o cauza civilã care are ca obiect constatarea nulitãţii absolute a unui contract de vânzare-cumpãrare şi revendicarea unui imobil trecut în proprietatea statului în baza <>Decretului nr. 223/1974 . În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca legiuitorul a încãlcat principiul separaţiei puterilor, întrucât "face el însuşi o apreciere asupra efectelor actelor normative de nationalizare din perioada comunista". În dezvoltarea acestei sustineri instanta de judecata arata ca legiuitorul, "fãcând el însuşi aprecieri asupra efectelor actelor normative de nationalizare şi evaluandu-le, [...] de fapt, face opera instanţei de judecata şi, astfel, îşi depãşeşte prerogativele şi incalca prerogativele instanţelor şi, totodatã, principiul separaţiei puterilor în stat". Pe de alta parte, se arata ca prin dispoziţiile alin. (1) al art. 6 din legea criticata, "în mãsura în care se conditioneaza valabilitatea titlului statului de conformitatea actului normativ de nationalizare cu Constituţia în vigoare la momentul adoptãrii sale", se incalca prezumţia de constitutionalitate a legilor, ţinând seama ca sub regimul "celor trei constituţii comuniste nu exista vreo dispoziţie prin care instanţele de judecata sa fi fost investite cu prerogative de control constituţional". În legatura cu dispoziţia legalã care se referã la examinarea valabilitãţii titlului statului şi prin prisma conformitatii actului normativ de nationalizare cu tratatele internaţionale la care România era parte, se afirma ca în nici una dintre constitutiile anterioare nu exista o dispoziţie similarã celei cuprinse în art. 20 alin. (2) din Constituţia adoptatã în 1991. În mod asemãnãtor, instanta considera ca, "în mãsura în care se conditioneaza valabilitatea titlului statului de conformitatea actelor normative de nationalizare cu legile în vigoare la momentul adoptãrii lor, [...] legiuitorul anului 1998 [...] îşi depãşeşte competenta şi incalca prerogativele Adunãrii Constituante - singura în mãsura sa stabileascã, prin norme constituţionale, o ierarhie a actelor normative". Referitor la dispoziţia cuprinsã în alin. (3) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 , instanta arata ca, "în mãsura în care instanţele urmeazã sa aprecieze valabilitatea titlului prin prisma triplei conditionari din finalul alin. (1), devine şi ea neconstitutionala, întrucât, practic, instanţele de judecata sunt investite cu prerogative de control constituţional al actelor normative de nationalizare, situaţie în care legiuitorul îşi depãşeşte competenta incalcand prerogativele Adunãrii Constituante". În afarã de aceasta, instanta, având în vedere ca actele normative de nationalizare nu mai sunt în vigoare, apreciazã ca se incalca, prin dispoziţiile legale criticate, şi principiul neretroactivitatii legii prevãzut la art. 15 alin. (2) din Constituţie. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În esenta, punctul de vedere al Guvernului are în vedere faptul ca instanta, autoare a exceptiei, nu invoca nici un text constituţional care ar fi fost încãlcat de dispoziţiile legale criticate, cu excepţia art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii. În legatura cu aceasta critica privind caracterul pretins retroactiv al textului criticat, Guvernul considera ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) din lege "nu înseamnã altceva decât raportarea titlului respectiv la ordinea juridicã existenta în momentul constituirii lui, iar nu la cerinţele de astãzi", referindu-se şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale, în speta Decizia nr. 264/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 19 aprilie 2001. Aceeaşi referire se face de cãtre Guvern şi în legatura cu argumentul invocat de instanta cu privire la depãşirea atribuţiilor instanţelor judecãtoreşti. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. Aceste dispoziţii legale au urmãtorul cuprins: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacã au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluãrii lor de cãtre stat. [...] (3) Instanţele judecãtoreşti sunt competente sa stabileascã valabilitatea titlului." Critica de neconstituţionalitate are la baza susţinerea ca au fost incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". De asemenea, se invoca şi încãlcarea de cãtre legiuitor a principiului separaţiei puterilor, principiu care, deşi nu este consacrat ca atare "expressis verbis", este dedus din prevederile Constituţiei, asa cum şi Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 73/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255/1996; Decizia nr. 96/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251/1996). Dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, Curtea Constituţionalã, în cadrul controlului abstract, prealabil, de constitutionalitate, a stabilit ca dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale. În esenta, Curtea a reţinut în considerentele deciziei, între altele: "Condiţiile pe care art. 6 din Legea privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia le prevede pentru ca un bun sa apartina domeniului public sau privat al statului ori al unitãţilor administrativ-teritoriale sunt precizate de lege, pentru prima data, în ceea ce priveşte aceste categorii de bunuri; aceste condiţii sunt în deplin acord cu jurisprudenta Curţii Constituţionale, ca şi cu legislaţia din perioada în care a avut loc dobândirea de cãtre stat a bunurilor respective. Ele corespund totodatã reglementãrilor în baza cãrora s-au retrocedat deja ori au fost stabilite despãgubiri pentru bunurile trecute în proprietatea statului." De asemenea, Curtea a constatat: "Cu privire la cuprinsul art. 6 din lege, avut în vedere prin obiecţia de neconstituţionalitate, este evident ca acesta nu poate fi considerat ca având caracter retroactiv, de vreme ce se referã la apartenenţa unor bunuri la domenii ce nu au existat anterior Constituţiei din anul 1991." Referitor la dispoziţiile cuprinse în alin. (2) şi (3) din lege Curtea a stabilit ca "alin. (2) şi (3) ale art. 6 consacra, pe de o parte, competenta instanţelor judecãtoreşti în soluţionarea acţiunilor în revendicare privind imobile preluate fãrã titlu, inclusiv prin violenta, iar pe de alta parte, recunoaşterea competentei instanţelor de a stabili validitatea titlului de trecere a unor bunuri în proprietatea statului, fãrã de care nu le poate fi recunoscuta competenta de a statua în acţiunile în revendicare". De asemenea, Curtea Constituţionalã, în exercitarea atribuţiilor sale de control concret, posterior, de constitutionalitate, prin Decizia nr. 264 din 19 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 19 aprilie 2001, a respins ca neîntemeiatã o excepţie de neconstituţionalitate privind dispoziţiile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 . În cauza se invoca încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 144, precum şi ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 20 alin. (2). În considerentele deciziei Curtea a reţinut, în esenta, ca, "În realitate, prin dispoziţiile alin. (1) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 se stabileşte ca fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitãţilor administrativ-teritoriale, pe lângã alte bunuri, şi acelea care au fost dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în temeiul unui titlu valabil". Curtea a considerat, de asemenea, ca "reprezintã o opţiune a legiuitorului modul în care sunt determinate condiţiile de îndeplinirea cãrora depinde apartenenţa bunurilor la domeniul public sau privat al statului, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitãţii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite, pe baza raportarii acestora la cadrul constituţional şi legal în vigoare la data preluãrii bunurilor de cãtre stat". De asemenea, Curtea a stabilit ca "textul <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia are, asadar, caracterul unei conditionari legale a apartenentei bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 la domeniul public sau la domeniul privat al statului. Este constituţional ca Parlamentul sa fi optat pentru soluţia cuprinsã în textul criticat pentru neconstituţionalitate şi sa considere, în mod indirect, ca bunurile care nu au intrat (r)în temeiul unui titlu valabilZ în proprietatea statului sa nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului şi astfel sa poatã fi revendicate de cãtre cei de la care au fost preluate în mod abuziv, asa cum prevede alin. (2) al art. 6". Curtea a mai constatat ca "prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacra principiul neretroactivitatii legilor". În considerentele aceleiaşi decizii Curtea a reţinut, de asemenea, ca "este nefondata şi critica potrivit cãreia prevederile <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 incalca dispoziţiile art. 144 din Constituţie, care atribuie numai Curţii Constituţionale dreptul de a controla constituţionalitatea legilor. În realitate, prin dispoziţiile legale criticate nu se instituie un control de constitutionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 144 din Constituţie, cu privire la acte adoptate anterior Constituţiei din 1991, care şi-au epuizat efectele în urma cu zeci de ani, sub alte regimuri constituţionale. Prin aceste dispoziţii legale se prevãd unele criterii de care instanţele judecãtoreşti trebuie sa ţinã seama, conform principiului tempus regit actum, pentru stabilirea valabilitãţii titlurilor prin care, sub regimul existent în perioada 1945-1989, unele bunuri au fost trecute în proprietatea statului. Opţiunea legiuitorului de a nu recunoaşte valabilitatea preluãrii în proprietatea publica sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale a bunurilor care au intrat în proprietatea statului fãrã un titlu valabil nu are nici o legatura cu dispoziţiile care prevãd atribuţiile Curţii Constituţionale în regimul constituţional instituit prin adoptarea Constituţiei din 1991". Deoarece, în cauza de fata, nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea, în aceasta materie, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã, din oficiu, de Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 2.415/2000. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 30 octombrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Doina Suliman
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
