Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 281 din 7 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 pct. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 323/2001 , excepţie ridicatã de Wang Lumei în Dosarul nr. 3.292/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizeazã cã, la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat fusese deja modificat, în sensul includerii pedepselor inumane sau degradante printre vãtãmãrile la care riscã sã fie supus strãinul solicitant al protecţiei umanitare condiţionate în cazul returnãrii sale în ţara de origine. Aşa fiind, sub acest aspect, critica autorului excepţiei este neîntemeiatã. Apreciazã cã <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu impune o limitare a cazurilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la acele situaţii în care riscul de torturã sau tratamente inumane sau degradante are la bazã rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social.
La dosar a fost depus punctul de vedere al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În susţinerea acestei cereri, aratã cã textul de lege criticat e în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. Menţioneazã cã <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 condiţioneazã acordarea unei forme de protecţie de dovedirea potenţialului de risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fãrã a se face referire la motivele care ar putea genera acest risc.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.292/2004, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, modificatã prin <>Legea nr. 323/2001 .
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Wang Lumei într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare condiţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine cã <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (1) şi ale art. 22 alin. (2), precum şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, considerã cã textul criticat este neconstituţional, deoarece limiteazã cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã sau tratamente inumane sau degradante are la bazã unul din motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. În continuare, precizeazã cã "dispoziţiile <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu includ în motivele de acordare a protecţiei umanitare pedepsele inumane sau degradante, diferenţa între tratamente şi pedepse constând în caracterul instituţionalizat al actelor din urmã". Mai aratã cã, spre deosebire de articolul criticat pentru neconstituţionalitate, atât art. 22 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sunt incidente în toate cazurile existenţei riscului de torturã, pedepse sau tratamente inumane sau degradante, indiferent de motive. Apreciazã cã "dispoziţiile <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , prin condiţionarea acordãrii protecţiei umanitare de dovedirea existenţei temerii bine întemeiate de persecuţie pentru unul sau mai multe din motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, exclud de la protecţie persoanele care, deşi nu îndeplinesc condiţia temerii bine întemeiate de persecuţie pentru motivele definiţiei, oferã suficiente motive serioase sã se creadã cã sunt expuse, în ţara de origine, riscului de torturã, pedepse sau tratamente inumane sau degradante pentru alte cauze decât cele de persecuţie pentru motivele definiţiei". Învedereazã Curţii Constituţionale cã includerea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecţiei umanitare reprezintã "unul dintre puţinele cazuri în care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului face un control de convenţionalitate a legii interne". În acest sens, precizeazã cã, "în condiţiile în care, cel mai adesea, Curtea Europeanã se abţine de la a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale, caracterul absolut al protecţiei instituite prin art. 3 din Convenţia europeanã a drepturilor omului o determinã sã declare ca neconvenţionalã o lege represivã". În continuare, autoarea excepţiei, cetãţean chinez, aratã în fapt cã, întrucât a nãscut în România un copil provenit dintr-o legãturã extraconjugalã, riscã la întoarcerea în China sã fie supusã la pedepse şi tratamente de natura celor prevãzute în Regulamentul privind planificarea natalitãţii, printre care şi aplicarea unor mãsuri contraceptive inumane, inclusiv sterilizarea forţatã. De asemenea, susţine cã riscã sã fie supusã şi la traume psihice cauzate de faptul cã în China nu va avea dreptul sã înregistreze naşterea, "ceea ce va influenţa întreaga existenţã a copilului, (...) întrucât acesta va fi considerat non-persoanã, neavând nici un drept social-politic".
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Precizeazã cã, potrivit art. 11 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Aratã cã, în continuarea acestui principiu, art. 20 din Constituţie prevede cã, dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Prin urmare, "interpretarea dispoziţiilor prevãzute de <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificatã, urmeazã a se face prin prisma dispoziţiilor Convenţiei de la Geneva din 1951, precum şi ale art. 3 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, astfel cã nu se aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2) privind pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã prevederile <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , au avut în vedere evoluţia la nivel european a conceptului de protecţie subsidiarã, fapt ce a condus la necesitatea reformulãrii definiţiei protecţiei umanitare condiţionate. În aceste condiţii, textul normativ criticat transpune dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Constituţie, fiind în deplinã concordanţã cu acestea. Mai aratã cã art. 11, coroborat cu art. 20 din Legea fundamentalã, statueazã faptul cã tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar în situaţia în care existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. De aceea, interpretarea articolului criticat se face atât prin prisma reglementãrilor Convenţiei de la Geneva din 1951, cât şi ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În consecinţã, dispoziţiile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului sunt pe deplin respectate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, invocã <>Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , prin care Curtea Constituţionalã, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , a constatat cã acest text este "în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, prevãzut de art. 22 din Constituţie". În susţinerea punctului sãu de vedere, Guvernul precizeazã cã "obligaţiile ce incumbã unui stat, pe tãrâmul art. 3 din convenţie, nu se limiteazã numai la obligaţia negativã, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci includ şi o obligaţie pozitivã, aceea de a proteja orice persoanã aflatã sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusã la rele tratamente, chiar dacã acest risc ar urma sã se materializeze în afara teritoriului sãu". Apreciazã cã textul de lege criticat reprezintã tocmai asumarea de cãtre stat a obligaţiei pozitive mai sus menţionate, de a oferi o formã de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusã pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnatã în ţara de origine, sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în torturã, tratamente sau pedepse inumane sau degradante. În ceea ce priveşte susţinerea autorului conform cãreia textul criticat limiteazã cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã sau tratamente inumane sau degradante are la bazã numai motive legate de rasã, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţa la un anumit grup social, menţioneazã cã <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 "condiţioneazã acordarea acestei forme de protecţie internaţionalã de dovedirea potenţialului risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fãrã a se face nici o referire la motivele care ar putea genera acest risc". Aratã cã, urmare modificãrilor şi completãrilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 , aceasta a fost republicatã, art. 5 pct. 2 prevãzând, ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, riscul de a fi supus torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante.
Avocatul Poporului precizeazã cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost republicatã, art. 5 lit. b) devenind art. 5 pct. 2. Apreciazã cã stabilirea, prin dispoziţiile criticate, a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitarã condiţionatã este în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale prin care se garanteazã dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã. Astfel, aceastã formã de protecţie se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale. Considerã cã acest beneficiu acordat de statul român nu contravine prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, fiind conforme şi cu reglementãrile internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ca urmare a renumerotãrii, art. 5 lit. b) a devenit art. 5 pct. 2, având urmãtorul cuprins: "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în:
(...)
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 22 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsã sau de tratament inuman ori degradant."
De asemenea, autorul excepţiei invocã, în sprijinul criticii de neconstituţionalitate, şi dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã critica autorului conform cãreia textul supus controlului de constituţionalitate ar fi contrar prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu ar cuprinde printre motivele de acordare a protecţiei umanitare condiţionate pedepsele inumane sau degradante. Curtea observã cã, în momentul ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 fusese modificatã în temeiul <>art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, iar textul de lege criticat stabileşte cã "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în: (...) 2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". În aceastã nouã redactare, în cuprinsul art. 5 pct. 2 se regãsesc şi pedepsele inumane sau degradante, a cãror lipsã din text o semnala autorul excepţiei. Aşadar, în actuala redactare, textul de lege este chiar în sensul criticii de neconstituţionalitate formulate, astfel cã excepţia ridicatã a rãmas fãrã obiect şi urmeazã sã fie respinsã.
Autorul excepţiei mai susţine cã textul ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate limiteazã cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã sau tratamente inumane ori degradante are la bazã unul dintre criteriile stabilite în definiţia termenului de "refugiat", aşa cum aceasta este prevãzutã în Convenţia de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiaţilor, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. În legãturã cu aceastã susţinere Curtea constatã cã singura condiţie impusã de <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 o constituie existenţa unor motive serioase cu privire la care sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, strãinul riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Or, aprecierea în concret a existenţei unor asemenea motive este o problemã de interpretare şi aplicare a legii, care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. Instanţei de judecatã îi revine competenţa de a analiza existenţa unor astfel de motive, independent de criteriile la care se referã autorul excepţiei, respectiv rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social a solicitantului unei forme de protecţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Wang Lumei în Dosarul nr. 3.292/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
