Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Teodorescu Maria Ioana impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 *).
-------------
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 21 august 1997.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 17 iunie 1997, în prezenta recurentei, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte pãrţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 24 iunie 1997 şi apoi, datoritã imposibilitãţii întrunirii completului, pentru 1 iulie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã, prin Încheierea din 25 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedura civilã, ridicatã de Teodorescu Maria Ioana.
Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedura civilã. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedura civilã sunt constituţionale.
Impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 a declarat recurs, în termen legal, Teodorescu Maria Ioana, pentru urmãtoarele motive: exerciţiul cãilor de atac trebuie sa fie deschis în mod egal tuturor participanţilor la procesul civil, întrucât ei au drepturi şi îndatoriri egale, în caz contrar incalcandu-se art. 128 din Constituţie; pãrţile care doresc sa critice o decizie a instanţelor judecãtoreşti au la dispoziţie cai extraordinare de atac, care, absolut în toate cazurile, se pot exercita doar într-un anumit termen, în timp ce pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen; prin recursul în anulare, procurorul general critica instanţele pentru ca şi-ar fi depãşit atribuţiile şi ca ar urma sa apara o lege care sa soluţioneze cazurile ivite în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea ce este profund eronat, deoarece instanţele dispun de aceasta competenta chiar potrivit art. 4 din decret; se instituie pentru Ministerul Public o poziţie privilegiatã, incalcandu-se astfel art. 128 din Constituţie.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsã ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Senatul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este vadit neîntemeiatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca recursul este nefondat, întrucât cu privire la constituţionalitatea art. 330 din Codul de procedura civilã Curtea s-a pronunţat prin decizii definitive, care sunt obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacatã, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedura civilã, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Primul şi ultimul motiv de recurs, care vizeazã aceeaşi poziţie, pretins privilegiatã, a Ministerului Public în raport cu celelalte pãrţi din proces, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 128 din Constituţie, sunt neconstituţionale şi urmeazã a fi respinse.
Art. 128 din Constituţie prevede ca exercitarea cãilor de atac se poate realiza în condiţiile prevãzute de lege. O asemenea lege este Codul de procedura civilã şi nici o dispoziţie constituţionalã nu limiteazã dreptul legiuitorului la o anumitã reglementare a unei cai de atac, cu condiţia, desigur, de a nu aduce atingere altor texte constituţionale. Cat priveşte dreptul exclusiv al procurorului general de a declara recurs în anulare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 130 din Constituţie, care prevãd ca Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept. Cele doua situaţii prevãzute de art. 330 din Codul de procedura civilã - când instanta a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti şi când s-au sãvârşit infracţiuni de cãtre judecãtori în legatura cu hotãrârea pronunţatã -, în care procurorul general poate promova recurs în anulare, releva tocmai apãrarea acestor valori fundamentale ale statului de drept.
Rezulta ca, departe de a constitui un privilegiu, recursul în anulare reprezintã o modalitate legalã de reparare a unor grave erori judiciare, ce se realizeazã printr-o autoritate publica abilitata constituţional în acest sens.
Motivul de recurs, potrivit cãruia pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen în care acesta poate fi promovat, nu poate fi reţinut, deoarece acesta este un aspect care priveşte art. 330^1 din Codul de procedura civilã, iar excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost investitã în acest dosar prin Încheierea din 10 decembrie 1996 priveşte dispoziţiile art. 330 din cod. Rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedura civilã este ridicatã pentru prima data în fata Curţii, în recurs.
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã hotãrãşte "asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor".
Rezulta, pe cale de interpretare, ca ea nu hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în fata ei. Soluţia contrarã nu poate fi primitã şi pentru faptul ca astfel s-ar incalca prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cãrora, în fata instanţei judecãtoreşti, pãrţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţã şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecãtoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanta însãşi este obligatã sa-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţionalã. Dacã aceste reguli se referã la condiţiile în care poate fi sesizatã Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţioneazã pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitãrii caii de atac a recursului.
Admiterea posibilitatii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţionalã ar înlesni exercitarea abuzivã a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanta în situaţia de a se pronunţa în legatura cu noi probleme litigioase care nu au fost avute în vedere la judecata în fond.
În sensul celor arãtate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.
Şi ultimul motiv de recurs, care priveşte modul în care a fost formulat recursul în anulare de cãtre procurorul general, cu invocarea unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care nu mai este în vigoare, urmeazã a fi respins. Acest motiv de recurs priveşte fondul litigiului, care este de competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti, Curtea Constituţionalã statuand, asa cum prevede art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, numai asupra problemelor de drept.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Teodorescu Maria Ioana impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 1 iulie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
