Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 279 din 29 octombrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicatã de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ. La apelul nominal rãspund avocat Tiberiu Csaki, pentru autorul exceptiei, şi avocat Majai Laszlo, pentru Societatea Comercialã "Praktikum Com" - S.R.L. din Miercurea-Ciuc. Procedura este legal îndeplinitã. Autorul exceptiei, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia şi constatarea ca "prevederile <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 sunt constituţionale numai în mãsura în care se aplica marcilor înregistrate sub imperiul acestei legi, oricând în cursul duratei de protecţie a acestora, iar în ceea ce priveşte mãrcile înregistrate potrivit vechii legi, decãderea din drepturile conferite de marca poate fi cerutã, de asemenea, oricând în cursul duratei de protecţie a acestora, însã termenul de decãdere nu va începe sa curgã mai devreme de momentul intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 84/1998 ". Reprezentantul Societãţii Comerciale "Praktikum Com" S.R.L. din Miercurea-Ciuc arata ca excepţia invocatã este inadmisibila, întrucât aceasta priveşte aplicarea dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 , iar nu constituţionalitatea lor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca prin dispoziţiile legale criticate se instituie o sancţiune noua, şi anume decãderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de cãtre Tribunalul Bucureşti, la cererea oricãrei persoane interesate, facuta oricând în cursul duratei de protecţie a marcii. Reglementarea în cauza îşi extinde aplicarea şi asupra perioadei anterioare datei intrãrii sale în vigoare, având deci caracter retroactiv. Faptul ca sancţiunea instituitã de textul dedus controlului îşi gãseşte aplicarea atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior, cat şi în cazul celor înregistrate ulterior intrãrii în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementãrii în cauza, care consacra un regim juridic identic pentru situaţii diferite.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 decembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.786/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, excepţie invocatã de The Gillette Company U.S.A. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul legal criticat contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, "instanta de judecata nu poate aplica legea noua unei situaţii juridice petrecute sub imperiul vechii legi", iar pe de alta parte, tratamentul sanctionatoriu prevãzut de <>Legea nr. 84/1998 pentru nefolosirea efectivã, pe teritoriul României - timp de 5 ani a marcii înregistrate - "este de natura a discrimina pe deţinãtorii marcilor înregistrate sub vechea lege prin îngrãdirea şi limitarea în mod diferit a dreptului de proprietate asupra marcii, ceea ce ar crea un privilegiu în favoarea deţinãtorilor marcilor înregistrate sub noua lege, în detrimentul deţinãtorilor marcilor înregistrate sub legea veche". Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ apreciazã ca dispoziţiile <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 nu contravin art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens se arata ca "norma legalã criticata nu cuprinde dispoziţii din care sa rezulte aplicarea retroactivã a legii" şi nici nu instituie "discriminãri cu privire la proprietatea privatã". Guvernul apreciazã ca excepţia invocatã este inadmisibila, întrucât aceasta priveşte aplicarea dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 , iar nu constituţionalitatea lor. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998), dispoziţii al cãror conţinut este urmãtorul: "Orice persoana interesatã poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, decãderea titularului din drepturile conferite de marca, dacã: a) fãrã motive justificate, marca nu a fãcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioada neîntreruptã de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistratã;". Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii de lege incalca prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, prin dispoziţiile sale, <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 nu aduce atingere principiului neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi nici principiului privind ocrotirea proprietãţii private în mod egal, indiferent de titular, consacrat prin art. 41 alin. (2) din Constituţie, aceste dispoziţii neavând incidenta asupra exceptiei. Curtea observa ca, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate, asa cum a fost ridicatã în fata instanţei, nu vizeazã constituţionalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispoziţiilor acestuia, adicã stabilirea, în baza interpretãrii, dacã sunt sau nu aplicabile şi marcilor înregistrate anterior intrãrii în vigoare a actului normativ în discuţie. Or, aceasta excede competentei Curţii Constituţionale, deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei. Sub acest aspect jurisprudenta Curţii Constituţionale a statuat în mod constant ca nu intra în competenta Curţii interpretarea unui text de lege, ci numai constatarea dacã aceste dispoziţii sunt în concordanta cu Constituţia (spre exemplu, Decizia nr. 144 din 7 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000, şi Decizia nr. 213 din 7 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 4 februarie 2000). Astfel fiind, excepţia urmeazã a fi respinsã, ca fiind inadmisibila.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, excepţie ridicatã de The Gillette Company U.S.A. în Dosarul nr. 5.786/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi de contencios administrativ. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 29 octombrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ la Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002
Confruntata cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, potrivit cãrora "orice persoana interesatã poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, decãderea titularului din drepturile conferite de marca, dacã: a) fãrã motive justificate, marca nu a fãcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioada neîntreruptã de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistratã", dispoziţii considerate a contraveni art. 15 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a respins-o, cu majoritate de voturi, ca inadmisibila. În argumentarea soluţiei s-a reţinut ca "excepţia de neconstituţionalitate [...] nu vizeazã constituţionalitatea textului de lege criticat, ci aplicarea în timp a dispoziţiilor acestuia, adicã stabilirea, în baza interpretãrii, dacã sunt sau nu aplicabile şi marcilor înregistrate anterior intrãrii în vigoare a actului normativ în discuţie", ceea ce excede competentei Curţii, care nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei. Fãrã a o spune în terminis, motivarea reprodusa pleacã de la premisa ca textul dedus controlului nu conţine nici o dispoziţie expresã care sa consacre aplicarea sa şi cat priveşte situaţiile juridice deja constituite la data intrãrii sale în vigoare. Asa fiind, a retine ca acesta produce efecte şi pentru trecut este, exclusiv, consecinta unei interpretãri şi aplicari deficitare, prin aceea ca nu a ţinut seama de principiul constituţional al neretroactivitatii legii. Nu putem sa nu remarcam ca, acceptând acest punct de vedere, nici o excepţie, referitoare la caracterul retroactiv al unei reglementãri legale, nu ar fi admisibilã, fiind evident ca, în cuprinsul nici uneia, nu se menţioneazã în terminis ca urmeazã a-şi gãsi aplicare şi pentru trecut. Retroactivitatea unei reglementãri este desprinsa din formula redactionala utilizata, potrivit cãreia aceasta este susceptibilã a-şi gãsi aplicare şi cu privire la situaţiile juridice deja constituite la data intrãrii sale în vigoare, în absenta unei prevederi exprese care sa interzicã o asemenea interpretare. Menţionãm în acest sens Decizia nr. 98 din 21 martie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989. Textul legal potrivit cãruia, "actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevãzute la art. 2 alin. (1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolutã, buna-credinţa neputând fi invocatã în aceste cazuri", a fost considerat ca incalca principiul neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Or, potrivit punctului de vedere adoptat în decizia care ne-a impus opinia separatã de fata, soluţia ar fi trebuit sa fie de respingere ca inadmisibila a exceptiei, întrucât textul dedus controlului nu menţioneazã ca urmeazã a-şi gãsi aplicare şi pentru trecut, instanţele ordinare fiind ţinute, în cadrul procesului de interpretare şi aplicare a lui, sa-i limiteze efectele doar cu privire la actele încheiate dupã intrarea sa în vigoare. Ca şi textul menţionat, declarat ca neconstitutional de Curte, şi <>art. 45 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 84/1998 instituie o sancţiune noua, neprevãzutã în cuprinsul reglementãrii anterioare, şi anume decãderea titularului din drepturile conferite de marca, care se dispune de cãtre Tribunalul Bucureşti, la cererea oricãrei persoane interesate, facuta oricând, în cursul duratei de protecţie a marcii. Pentru aplicarea sancţiunii este necesar - potrivit textului - ca titularul, a cãrui decãdere se solicita, sa nu fi folosit efectiv marca, pe teritoriul României, fãrã motive justificate, o perioada neîntreruptã de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistratã. Dacã în cuprinsul articolului dedus controlului s-ar fi prevãzut ca termenul de 5 ani începe sa curgã de la data intrãrii în vigoare a reglementãrii, incontestabil, aceasta s-ar fi circumscris principiului constituţional al neretroactivitatii legii. În absenta unei atare prevederi, reglementarea în cauza îşi extinde domeniul temporal de incidenta şi asupra perioadei anterioare datei intrãrii sale în vigoare, având deci caracter retroactiv. O atare concluzie este indreptatita a fortiori de formula redactionala a <>art. 45 alin. 1 din Legea nr. 84/1998 , potrivit cãreia decãderea titularului din drepturile conferite de marca poate fi solicitatã oricând în cursul duratei de protecţie a marcii, urmând a fi dispusã dacã marca a fost lãsatã în nelucrare, fãrã motive justificate, o perioada neîntreruptã de 5 ani. Acestea fiind exigenţele de ordin temporal prevãzute de text, a considera ca perioada de 5 ani, care impune şi justifica sancţiunea, începe sa curgã de la data intrãrii în vigoare a noii reglementãri, înseamnã a adauga la text, ceea ce instanta ordinarã nu este abilitata sa facã nici mãcar în considerarea unui principiu constituţional. În realitate, necesitatea unei asemenea modalitãţi de interpretare, nerecomandabile în principiu, având ca finalitate evitarea aplicãrii retroactive a reglementãrii, demonstreaza tocmai ceea ce se contesta, în opinia cu care ne exprimam dezacordul, şi anume, neconstituţionalitatea respectivei reglementãri. Astfel, este de conceput ca termenul de 5 ani, în care titularul a lãsat marca în nelucrare, sa se fi împlinit chiar sub imperiul vechii reglementãri, care, nota bene, nu prevedea nici o sancţiune pentru o asemenea lipsa de diligenta. Instituind aceasta sancţiune, a carei aplicare o conditioneaza de împlinirea respectivului termen, deja împlinit, noua reglementare modifica în chip esenţial regimul juridic aplicabil, potrivit principiului tempus regit actum, la data naşterii situaţiei juridice, respectiv la data înregistrãrii marcii, ceea ce nu putea face însã fãrã a retroactivã. În egala mãsura de indreptatita consideram şi critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie. Faptul ca sancţiunea instituitã de textul dedus controlului îşi gãseşte aplicare atât în cazul titularilor marcilor înregistrate anterior - asa cum am demonstrat -, cat şi în cazul celor înregistrate ulterior intrãrii în vigoare a acestuia, este de natura sa confere caracter discriminatoriu reglementãrii în cauza care consacra un regim juridic identic pentru situaţii diferite. Altfel spus, sancţionarea lipsei de diligenta a titularului, indiferent dacã sancţiunea a fost instituitã ulterior înregistrãrii marcii - sau chiar ulterior expirãrii termenului de 5 ani - ori era prevãzutã la acea data, se converteste într-o inegalitate, pe planul ocrotirii dreptului la marca, ca varietate a dreptului de proprietate, între mãrcile înregistrate anterior şi cele înregistrate ulterior intrãrii în vigoare a actualei reglementãri în materie. Consideram ca argumentele înfãţişate constituie o ratiune suficienta în explicitarea şi susţinerea punctului nostru de vedere, diferit de cel al majoritãţii membrilor Curţii, astfel cum acesta şi-a gãsit expresie în soluţia adoptatã prin Decizia nr. 279 din 29 octombrie 2002.
Judecãtor, conf. univ. dr. Şerban Viorel Stanoiu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
