Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 279 din 22 martie 2006 cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 22 formularea "in timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propozitia finala, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) si j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) si (6), art. 49 alin. (1)-(5) si art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputatilor si al senatorilor
Cu Adresa nr. CA/333 din 28 februarie 2006 Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. Sesizarea, formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.751 din 1 martie 2006 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 237A/2006. Ulterior, cu Adresa nr. CA/375 din 14 martie 2006, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale o completare la sesizarea de neconstituţionalitate. Completarea la sesizare a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2.313 din 14 martie 2006. Obiectul sesizãrii îl constituie dispoziţiile art. 22, art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor. În motivarea sesizãrii se aratã cã Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "stabileşte atât pentru parlamentarii în funcţie, cât şi pentru foştii parlamentari, unele drepturi care, prin natura lor excesivã, se constituie în privilegii şi, totodatã, instituie discriminãri între diferitele categorii de cetãţeni români". De asemenea, unele prevederi încalcã principiul neretroactivitãţii legii, precum şi dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la cheltuielile bugetare. În ordinea stabilitã în sesizarea de neconstituţionalitate, motivele invocate punctual în susţinerea acesteia sunt urmãtoarele: 1. Art. 41 alin. (3) din lege, prin care se dispune cã indemnizaţia lunarã acordatã deputaţilor şi senatorilor "are regimul juridic prevãzut de lege pentru salariu", contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât instituie o discriminare, "în primul rând, faţã de parlamentari între ei şi, în al doilea rând, faţã de celelalte categorii de demnitari." Prin <>art. 20 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã, potrivit cãruia indemnizaţia este unica formã de remunerare a activitãţii corespunzãtoare funcţiei, legiuitorul a fãcut distincţie între termenul de "indemnizaţie" şi termenul de "salariu". Persoanele care beneficiazã de "salariu" au dreptul ca, pe lângã aceastã formã de remunerare, sã beneficieze şi de celelalte sporuri prevãzute de lege, în timp ce persoanele care beneficiazã de "indemnizaţie" nu pot avea sporuri salariale. În aceste condiţii, prevederile art. 41 alin. (3) din lege "sunt discriminatorii în interiorul categoriei de parlamentari, deoarece se ajunge ca un parlamentar mai în vârstã sã aibã un salariu mai mare decât un parlamentar mai tânãr prin aplicarea sporurilor de vechime", precum şi "în interiorul categoriei de demnitari, deoarece numai parlamentarii ar putea beneficia de sporurile salariale, în timp ce alte categorii de demnitari nu ar avea acest drept." 2. În ceea ce priveşte indemnizaţia tranzitorie, de care beneficiazã parlamentarii dupã expirarea mandatului, potrivit art. 41 alin. (6) din lege, aceasta constituie un "privilegiu" nejustificat, "având în vedere cã parlamentarul are un mandat de reprezentare a poporului, strict delimitat de prevederile constituţionale". Textul de lege care stabileşte acest privilegiu contravine: art. 1 alin. (3) din Constituţia României, privind caracterul social al statului, întrucât drepturile demnitarilor nu pot fi "detaşate de percepţia şi de starea economicã generalã"; art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deoarece instituie în cadrul aceleiaşi categorii, cea a demnitarilor, din care fac parte şi parlamentarii, un regim special pentru aceştia din urmã; art. 138 alin. (5), potrivit cãruia nici o cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare, iar legea criticatã nu prevede aceasta. 3. Dispoziţiile art. 49 alin. (1)-(5) din lege, prin care se stabileşte pensia deputaţilor şi a senatorilor în cuantumul prevãzut de <>art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, şi prevederile art. 50 alin. (2) referitoare la actualizarea pensiilor parlamentarilor încalcã art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Prevederile art. 49 din lege sunt contrare principiului egalitãţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã, deoarece creeazã discriminãri "între categoria pensionarilor parlamentari şi categoria celorlalţi pensionari, fiindcã nu ţin cont de proporţionalitatea cuantumului pensiei cu sumele efectiv cotizate în sistemul de pensii". De asemenea, prin textul de lege menţionat se creeazã în mod nejustificat un tratament juridic diferit între pensiile senatorilor şi deputaţilor, "care vor fi indexate, pe de o parte, odatã cu indexarea de care beneficiazã toate categoriile de pensionari, iar, pe de altã parte, vor fi actualizate ori de câte ori se vor modifica indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor în funcţie" şi pensiile celorlalte categorii. Art. 49 alin. (1) şi (4) şi art. 50 alin. (2) contravin şi dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu prevãd sursele de finanţare pentru plata pensiilor în cuantumul stabilit şi pentru indexãrile periodice. Art. 49 alin. (5) din lege, potrivit cãruia de prevederile art. 49 alin. (1)-(4) şi de cele ale art. 50 alin. (2) beneficiazã şi "deputaţii şi senatorii al cãror mandat s-a derulat şi expirat în perioada 1990-2004", contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. Acest text are caracter retroactiv pentru acea "categorie de persoane care au împlinit vârsta de pensionare, în momentul de faţã fiind pensionari, şi care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada 1990-2004", întrucât se aplicã "unor situaţii deja consumate." Textul este constituţional numai în mãsura în care se aplicã acelei categorii de "persoane care au deţinut unul sau mai multe mandate de deputat sau senator în perioada 1990-2004, care în momentul de faţã nu mai sunt parlamentari şi care, în viitor, la împlinirea vârstei de pensionare, vor putea beneficia de prevederile acestei legi." 4. Art. 22, potrivit cãruia "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului", contravine art. 72 alin. (1) din Constituţie privind voturile sau opiniile politice exprimate "în exercitarea mandatului." Or, "constituantul a înţeles sã îl apere pe parlamentar pentru exerciţiul mandatului, nu pentru orice întreprinde parlamentarul pe timpul mandatului." 5. Art. 23 alin. (3), care prevede cã "...dispoziţia de revocare a reţinerii se executã de îndatã prin Ministerul Justiţiei", încalcã art. 72 alin. (3) din Constituţie, referitor "la rolul ministrului Justiţiei în privinţa mãsurilor de informare a Camerelor Parlamentului şi nu la Ministerul Justiţiei". 6. Art. 28 din lege este contrar art. 1 şi 16 din Constituţie, "deoarece îndatoririle şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor nu sunt doar cele ce izvorãsc din Constituţie, din prezentul statut şi regulamentele Camerelor, ci şi cele care izvorãsc din alte legi ale ţãrii. Art. 1 alin. (5) din Constituţie prevede cã, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. O altfel de interpretare ar însemna sã facem o discriminare între diferitele categorii de cetãţeni români, ceea ce este interzis de art. 16 din Constituţie." 7. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. i) din lege, care prevede cã senatorii şi deputaţii au dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autoritãţi ale administraţiei publice, este neconstituţional prin raportare la art. 111 din Legea fundamentalã. "Practic, parlamentarii pot cere informaţii de la orice autoritate a administraţiei publice, în mod direct, în timp ce textul constituţional prevede cã acest drept parlamentar priveşte informaţiile doar de la autoritãţi ale administraţiei publice şi numai prin intermediul preşedinţilor Camerelor Parlamentare". 8. Dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. j) din lege, prin care se stabileşte dreptul de acces al parlamentarilor în instituţiile administraţiei publice în interesul exercitãrii mandatului, sunt neclare, "deoarece dreptul de acces poate avea ca finalitate atât accesul fizic, cât şi dreptul de control, îndrumare sau supraveghere a activitãţii autoritãţilor administraţiei publice, caz în care ar fi contrar art. 111 din Constituţie." 9. Art. 38-40, care cuprind prevederi referitoare la sumele forfetare şi decontarea unor cheltuieli efectuate în cadrul birourilor parlamentare, încalcã dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora România este un stat social, şi pe cele ale art. 69 alin. (1), potrivit cãrora deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, nu în beneficiul lor personal. Or, sumele forfetare şi decontarea cheltuielilor efectuate în cadrul birourilor parlamentare, pe care aceste texte de lege le prevãd, sunt exagerate. Pe de altã parte, "sursa acestor cheltuieli bugetare nu este prevãzutã, ceea ce încalcã prevederea constituţionalã a art. 138 alin. (5) care prevede cã nici o cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare." În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea, precum şi completarea la aceasta au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere. Preşedintele Senatului, în punctul de vedere transmis în legãturã cu sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, aratã cã prevederile criticate nu contravin art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Astfel: - Art. 22, care face referire la voturile exprimate de parlamentari, priveşte "fãrã îndoialã" voturile în cadrul lucrãrilor comisiilor parlamentare sau în cadrul lucrãrilor plenului Senatului şi Camerei Deputaţilor, opiniile politice putând fi exprimate atât în Parlament, cât şi în afara acestuia, atunci când se organizeazã conferinţe de presã, audienţe acordate la birourile teritoriale sau când participã la diferite emisiuni televizate sau radiodifuzate. Aceasta, având în vedere art. 69 din Constituţie, potrivit cãruia parlamentarii sunt în serviciul poporului, orice mandat imperativ fiind nul. Formularea din lege "în timpul mandatului" evocã, pe fond, expresia din Constituţie "în exercitarea mandatului", "de vreme ce este vorba de mandat, care presupune drepturi şi obligaţii specifice"; - Art. 23 alin. (3), potrivit cãruia Ministerul Justiţiei urmeazã sã execute dispoziţia de revocare a mãsurii de reţinere sau de percheziţie a parlamentarilor, este chiar în sensul prevederilor art. 72 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie; - Art. 28, referitor la îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale parlamentarilor, este constituţional, întrucât, "dacã deputaţii şi senatorii respectã Constituţia" care este "legea legilor", "atunci respectã şi legile ţãrii"; - Art. 35 alin. (1) lit. i) din lege nu contravine art. 111 din Legea fundamentalã, întrucât "nu extinde dreptul de control al parlamentarilor asupra organelor administraţiei publice, ci consacrã acelaşi drept care este prevãzut şi în Constituţie", iar lit. j) a aceluiaşi articol "apare ca o expresie a controlului parlamentar, exercitat prin întrebãri şi interpelãri de cãtre parlamentari", care "nu exercitã un control direct, dar pot cere explicaţii tocmai pentru a evita întrebãrile şi interpelãrile de la tribuna Parlamentului." Îngrãdirea dreptului de acces în instituţiile administraţiei publice, în condiţiile legii, ar însemna, implicit, încãlcarea art. 21, art. 31 şi art. 51 din Constituţie; - Art. 38-40, referitoare la sumele forfetare lunare pe care le primesc deputaţii şi senatorii, nu contravin textelor constituţionale considerate ca fiind încãlcate, deoarece aceste sume sunt cheltuite pentru ca parlamentarii sã-şi poatã îndeplini obligaţiile ce le revin, în baza mandatului şi pe care le au faţã de cetãţenii ţãrii; - Art. 41 alin. (3) nu încalcã principiul egalitãţii, întrucât: "nu existã un statut al demnitarilor, ci numai anumite prevederi comune, în special în domeniul salarizãrii celor care exercitã funcţii de demnitate publicã, dupã cum nu poate exista o unicã lege, un singur statut al demnitarilor"; în domeniul salarizãrii, <>Legea nr. 154/1998 este o lege ordinarã, cu forţã juridicã inferioarã Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care este lege organicã, conform art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie; între drepturile specifice beneficiarilor altor legi speciale este şi dreptul la stabilirea unui regim juridic distinct al indemnizaţiei, derogator de la <>Legea nr. 154/1998 ; - Art. 41 alin. (6) nu încalcã dispoziţiile constituţionale menţionate în sesizare. Indemnizaţia tranzitorie reglementatã de art. 41 alin. (6) din lege nu constituie un privilegiu, ci îl pune la adãpost pe fostul parlamentar, atunci când este lipsit de orice altã sursã de venit, din cauze obiective pe care nu avea cum sã le prevadã la momentul obţinerii mandatului. Indemnizaţia tranzitorie urmeazã sã fie plãtitã din bugetul fiecãrei Camere a Parlamentului, astfel cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, "întrucât sursa bugetarã este clar determinatã, legea îndeplinind, din acest punct de vedere, condiţia predictibilitãţii, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care Curtea Constituţionalã face deseori referire." De altfel, de aceastã prevedere cu caracter de protecţie "nu pot uza decât acei parlamentari care la încheierea mandatului nu beneficiazã de nici o sursã de venit", deci "un numãr redus de persoane, iar presiunea financiarã asupra bugetelor celor douã Camere va fi micã"; - Art. 49 alin. (1)-(5) din lege nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi. Din punct de vedere al statutului juridic, nu existã discriminare între categoria pensionarilor parlamentari şi categoria celorlalţi parlamentari în ceea ce priveşte proporţionalitatea cuantumului pensiei cu sumele efectiv cotizate la sistemul de pensii. Nu se poate reţine vreo discriminare nici în raport cu alte categorii de pensionari. În legislaţia românã existã mai multe categorii socioprofesionale ce beneficiazã, fiecare, de propriul sistem de pensionare, având în comun doar modalitatea de cotizare şi cuantumul contribuţiei unice. Aşadar, nu se poate considera "cã suntem în prezenţa unor încãlcãri ale principiului constituţional al egalitãţii în ceea ce priveşte pensiile parlamentarilor faţã de categoria celorlalţi pensionari." Fondurile speciale din care se plãtesc contribuţiile pentru pensii ale beneficiarilor diferitelor sisteme de pensionare "au fost constituite ulterior consacrãrii prin statute a dreptului special la o pensie derogatorie de la sistemul general reglementat de <>Legea nr. 19/2000 ", iar Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor cuprinde asemenea prevederi în art. 60, referitor la aplicarea legii. Cu privire la principiul egalitãţii în drepturi, invocat în motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate, se mai aratã cã, "din perspectiva dispoziţiilor constituţionale, demnitatea de deputat sau de senator este una specialã în categoria demnitãţilor publice, conţinutul acesteia fiind determinat prin Constituţie şi prin legi speciale organice, întrucât fiecare parlamentar, reprezentând naţiunea, concurã la exerciţiul suveranitãţii naţionale". Definiţia funcţiei de demnitate publicã şi funcţiile de demnitate publicã, între care şi cele ale deputaţilor şi senatorilor, sunt prevãzute în <>Legea nr. 154/1998 şi a susţine cã aceştia din urmã nu pot avea drepturi speciale, întrucât astfel se creeazã o discriminare în interiorul categoriei demnitarilor, înseamnã cã ar trebui sã existe o singurã lege prin care sã fie stabilite drepturile şi obligaţiile lor, ceea ce nu este posibil datoritã specificului funcţiilor exercitate. Respectând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, "o lege de salarizare poate include dispoziţii comune, menite sã asigure o concordanţã în ceea ce priveşte nivelul indemnizaţiei reprezentanţilor fiecãreia dintre puteri, însã acest principiu nu poate, obiectiv vorbind, transgresa şi la nivelul drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în statutele speciale ale acestora."; - Art. 49 alin. (5) nu încalcã principiul constituţional al neretroactivitãţii legii, întrucât aceste dispoziţii "se aplicã pentru viitor şi nu pentru trecut, urmând sã aducã atingere numai efectelor pentru viitor ale raportului juridic, şi nu raportului juridic în sine, condiţia de pensionar rãmânând neschimbatã." În concluzie, în susţinerea constituţionalitãţii Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, sunt prezentate şi elemente de drept comparat, din care rezultã, cã "faţã de prevederile din majoritatea statelor europene, şi nu numai, parlamentarii români au înţeles sã instituie un set de mãsuri minimale în asigurarea protecţiei mandatului parlamentar, în respect faţã de cetãţeni, şi ţinând cont de nivelul economiei româneşti." Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, care au urmãtorul cuprins: - Art. 22 - Imunitatea pentru opinii politice: "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului."; - Art. 23 - Regimul în procesul penal - alin. (3) propoziţia finalã: "Dispoziţia de revocare a reţinerii se executã de îndatã prin Ministerul Justiţiei."; - Art. 28 - Izvorul obligaţiilor - "Îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale deputaţilor şi senatorilor sunt cele care decurg din Constituţie, din prezentul statut şi din regulamente."; - Art. 35 - Drepturile politice specifice - alin. (1) lit. i) şi j): "(1) Principalele drepturi politice ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi obligaţiile corelative acestora sunt urmãtoarele:[...]; i) dreptul de a se informa, de a cere şi de a obţine date şi acte în acest scop de la Guvern şi de la celelalte autoritãţi ale administraţiei publice; j) dreptul de acces în instituţiile administraţiei publice în interesul exercitãrii mandatului."; - Art. 38 - Birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor - "(1) În scopul exercitãrii mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumã forfetarã din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului echivalentã cu o indemnizaţie şi jumãtate brutã a deputatului, respectiv a senatorului.[...] (2) În limitele sumei prevãzute la alin. (1), deputaţii şi senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulã, în circumscripţiile în care au fost aleşi. (3) Deputaţii care reprezintã organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale pot organiza birouri parlamentare şi în alte circumscripţii decât cea în care au fost aleşi. Ceilalţi parlamentari pot organiza, în limita sumei prevãzutã la alin. (1), astfel de birouri parlamentare, la solicitarea partidelor politice pe lista cãrora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau, dupã caz, al Senatului. (4) În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de cãtre autoritãţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice. (5) Chiria aferentã spaţiilor, cheltuielile de întreţinere, drepturile bãneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitãrii mandatului, se asigurã din sumele forfetare alocate deputaţilor şi senatorilor. (6) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncã pe duratã determinatã sau a unui contract civil. În cazul angajãrii pe baza unui contract de muncã pe duratã determinatã, încadrarea salariaţilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, dupã caz, la propunerea deputaţilor sau senatorilor în cauzã, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputaţii sau senatorii în cauzã şi persoana fizicã. (7) Modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare se stabileşte prin Hotãrâre a Birourilor permanente reunite ale celor douã Camere, care se publicã în Monitorul Oficial al României. (8) Deputaţii şi senatorii pot primi cetãţeni în audienţã şi în alte circumscripţii electorale decât cea în care au fost aleşi, în birourile parlamentare existente, la solicitarea titularilor acestora, sau în alte spaţii publice corespunzãtoare."; - Art. 39 - Obligaţiile autoritãţilor locale - "(1) Autoritãţile publice locale şi prefecturile sunt obligate sã sprijine organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, prin asigurarea de spaţii pentru sedii, procurarea mobilierului necesar, inclusiv prin împrumut de folosinţã sau închiriere. (2) Serviciile descentralizate şi deconcentrate ale ministerelor şi ale autoritãţilor centrale de reglementare sunt obligate sã sprijine prin mijloacele specifice ale activitãţii lor organizarea şi funcţionarea legalã a birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi activitatea acestora."; - Art. 40 - Diurna de deplasare şi cheltuielile de cazare - "(1) Deputaţii şi senatorii prezenţi la lucrãrile Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, primesc o diurnã de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizaţia lunarã prevãzutã pentru deputat sau senator. (2) Deputaţilor şi senatorilor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, li se asigurã pe durata mandatului cazare gratuitã sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiazã de cazare gratuitã, li se acordã, pe noapte, pe bazã de declaraţie pe proprie rãspundere datã în condiţiile legii, 70% din tariful minim practicat de unitãţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator. (3) De aceeaşi diurnã şi drepturi de decontare a cazãrii la unitãţi hoteliere, în alte spaţii de cazare autorizate, sau pe bazã de declaraţie conform alin. (2), a 70% din tariful minim aplicat de unitãţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator în municipiul Bucureşti, beneficiazã deputaţii şi senatorii care: a) efectueazã deplasãri în ţarã din însãrcinarea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau Senatului, a Birourilor permanente ale celor douã Camere, a birourilor comisiilor permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare; b) nu domiciliazã în circumscripţiile în care au fost aleşi, pe timpul deplasãrii în aceste circumscripţii, în vederea îndeplinirii activitãţilor legate de desfãşurarea mandatului; c) se deplaseazã în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, în altã localitate decât cea de domiciliu, în vederea îndeplinirii activitãţilor legate de desfãşurarea mandatului; d) deputaţii care reprezintã organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care se deplaseazã în alte localitãţi din ţarã, în afara celei de domiciliu, pentru activitãţile legate de exercitarea mandatului. (4) Deputaţii şi senatorii care se deplaseazã în timpul vacanţelor parlamentare în cadrul circumscripţiilor în care au fost aleşi, în altã circumscripţie sau la Bucureşti pentru îndeplinirea unor sarcini legate de exercitarea mandatului, beneficiazã de diurna de deplasare şi cazare conform alin. (1) şi (2), în limita numãrului de zile stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv de Biroul permanent al Senatului."; - Art. 41 - Dreptul la indemnizaţie - "(3) Indemnizaţia lunarã are regimul juridic prevãzut de lege pentru salariu, cu reducerile şi majorãrile prevãzute de lege şi de regulamentele celor douã Camere; [...]; (6) Dupã expirarea mandatului, deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiazã de pensie sau altã sursã de venit, beneficiazã în continuare, pe o perioadã de cel mult 3 luni, de o indemnizaţie tranzitorie din partea Camerei respective."; - Art. 49 - Categorii de pensii - "(1) Deputaţii şi senatorii, la împlinirea condiţiilor de pensionare prevãzute de <>Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respectiv stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare, beneficiazã de pensie în cuantumul prevãzut de <>art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicatã, cu modificãrile ulterioare, dacã au deţinut cel puţin trei mandate de parlamentar. (2) De pensie beneficiazã şi deputaţii şi senatorii care au deţinut douã sau un mandat de parlamentar, caz în care cuantumul pensiei, calculatã conform alin. (1), se diminueazã cu 20% şi, respectiv, 40%. (3) Pentru mandate incomplete, pensiile prevãzute la alin. (2) se diminueazã sau se majoreazã în mod proporţional. (4) La îndeplinirea condiţiilor de pensionare, respectiv stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare, deputaţii şi senatorii vor opta pentru pensia calculatã conform alin. (1)-(3) din prezentul articol sau pentru pensia calculatã în condiţiile <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau a altor legi speciale din cadrul sistemului public. (5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplicã corespunzãtor deputaţilor şi senatorilor al cãror mandat s-a derulat şi a expirat în perioada 1990-2004."; - Art. 50 alin. (2): "În condiţiile în care indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor aflaţi în îndeplinirea mandatului se modificã, pensiile deputaţilor şi senatorilor se actualizeazã corespunzãtor în termen de maximum 6 luni." În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate se invocã, dupã distincţiile fãcute, încãlcarea art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 111 şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, care prevãd: - Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."; - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 69 alin. (1): "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului."; - Art. 72 alin. (1) şi (3): "(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. [...] (3) În caz de infracţiune flagrantã, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizatã constatã cã nu existã temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei mãsuri."; - Art. 111: "(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii este obligatorie. (2) Membrii Guvernului au acces la lucrãrile Parlamentului. Dacã li se solicitã prezenţa, participarea lor este obligatorie."; - Art. 138 alin. (5) " Nici o cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare." Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele: Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţia României, suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Aceastã poziţionare a Parlamentului în sistemul autoritãţilor publice implicã recunoaşterea în favoarea deputaţilor şi senatorilor a unui statut special, cuprinzând şi mãsuri de protecţie a demnitãţii publice pe care o exercitã, de naturã sã le asigure independenţa şi prestigiul necesar în îndeplinirea atribuţiilor, la adãpost de constrângeri materiale şi tentaţii de corupţie. 1. În lumina principiilor menţionate, Curtea constatã cã prevederile art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, criticate prin sesizarea Preşedintelui României, sunt constituţionale. 1.1. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 38-40 din lege, este de reţinut cã sumele forfetare acordate deputaţilor şi senatorilor, ca şi diurna de deplasare şi cheltuielile de cazare prevãzute de art. 40, sunt destinate acoperirii cheltuielilor efectuate de parlamentari în exercitarea mandatului. Reglementarea acestor categorii de cheltuieli nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, invocate în motivarea sesizãrii, iar dimensionarea lor nu poate fi cenzuratã de Curtea Constituţionalã, în cadrul competenţei sale stabilite prin Legea fundamentalã. Textele de lege menţionate nu contravin nici prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, dat fiind cã nu implicã modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale, ci doar structura bugetelor Camerelor Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 58 din lege. 1.2. În ceea ce priveşte critica privind caracterul inechitabil al dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din lege, privind aplicarea, în cazul indemnizaţiei lunare acordate parlamentarilor, a regimului prevãzut de lege pentru salariu, Curtea reţine cã, nici art. 16 şi nici un alt text al Constituţiei nu impun uniformitatea retribuţiei acordate pentru activitãţile prestate în sistemul bugetar. Aşa cum a decis, în mod constant, Curtea Constituţionalã, egalitatea în faţa legii impune un tratament juridic similar în situaţii juridice similare. Or, specificitatea activitãţii deputaţilor şi senatorilor în raport cu activitatea celorlalţi demnitari, funcţionari şi salariaţi din sistemul bugetar, justificã derogãrile de la regimul prevãzut de <>Legea nr. 154/1998 , relevate în sesizare. 1.3. Nu poate fi primitã nici critica privind caracterul neconstituţional al dispoziţiilor art. 41 alin. (6) din lege, privind instituirea indemnizaţiei tranzitorii, pe o perioadã de 3 luni, pentru deputaţii şi senatorii care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiazã de pensie sau altã sursã de venit, indemnizaţia tranzitorie prevãzutã de lege neconstituind un privilegiu, contrar normelor şi principiilor consacrate prin art. 1 alin. (3) şi art. 16 din Constituţie, aşa cum fãrã temei se susţine în sesizare, ci o mãsurã fireascã de protecţie a parlamentarilor care nu au mai fost aleşi şi nici nu beneficiazã de surse de venit. Prin aceastã mãsurã se protejeazã, de asemenea, mandatul de parlamentar şi prestigiul reprezentanţei naţionale şi se încurajeazã accesul în Parlament al persoanelor provenind din categorii sociale defavorizate. Textul de lege criticat nu încalcã nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât sursa bugetarã rezultã din însuşi cuprinsul acestuia, şi anume bugetul Camerei respective. 1.4. Prevederile art. 49 alin. (1)-(5) şi ale art. 50 alin. (2) din lege, privind regimul pensiilor parlamentarilor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea sesizãrii. Ca şi în cazul regimului indemnizaţiilor parlamentarilor analizat mai sus, nici o prevedere din Constituţie nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputaţi şi senatori, ci şi pentru alte categorii socioprofesionale - cum sunt magistraţii, cadrele militare, diplomaţii şi alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Diferenţierea, în toate aceste cazuri, nu este contrarã prevederilor art. 16 din Constituţie şi se justificã prin specificitatea activitãţii acestor categorii socioprofesionale. Nu se poate reţine nici încãlcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legilor, dispoziţiile criticate urmând sã se aplice în viitor, de la data intrãrii în vigoare a acestei legi. În privinţa dimensionãrii pensiilor parlamentarilor, ca şi în cazul dimensionãrii indemnizaţiilor şi a altor avantaje şi servicii la îndemâna acestora, Curtea Constituţionalã nu are competenţa sã se pronunţe, eventualele disproporţii urmând a fi sancţionate politic de cãtre electorat. 2. Curtea constatã cã dispoziţiile art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi ale art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale. 2.1. Art. 22 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, în conformitate cu care deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului, contravine, prin sintagma "în timpul mandatului", dispoziţiilor art. 72 din Constituţia României. Potrivit art. 72 din Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Aceastã imunitate, intrinsecã mandatului, îl apãrã pe parlamentar în considerarea actelor sãvârşite în exercitarea mandatului sãu, cum sunt votul, amendamentele, luãrile de cuvânt, întrebãrile şi interpelãrile, rapoartele şi avizele prezentate din partea comisiei din care face parte etc. Altfel spus, mandatul de parlamentar se exercitã în Parlament şi în organele sale de lucru, precum şi în îndeplinirea misiunilor stabilite de Camere în conformitate cu legea. În concluzie, la art. 22 formularea "în timpul mandatului" este neconstituţionalã, întrucât, contrar prevederilor art. 72 din Legea fundamentalã, extinde iresponsabilitatea parlamentarã dincolo de limitele exercitãrii mandatului, stabilind exonerarea de rãspundere a deputaţilor şi senatorilor şi pentru opinii exprimate în afara activitãţii parlamentare. 2.2. Prin propoziţia finalã a art. 23 alin. (3) din lege s-a prevãzut ca dispoziţia adoptatã de cãtre Camera Parlamentului, de revocare a mãsurii reţinerii unui parlamentar în caz de infracţiune flagrantã, sã fie executatã prin Ministerul Justiţiei. Aceastã dispoziţie contravine art. 72 alin. (3) din Constituţie, care, în cazul mãsurii de reţinere a unui parlamentar, prevede expres atribuţii în sarcina ministrului justiţiei şi nu în sarcina Ministerului Justiţiei. 2.3. Sunt, de asemenea, neconstituţionale prevederile art. 28 din lege, care limiteazã izvoarele îndatoririlor fundamentale şi obligaţiilor deputaţilor şi senatorilor la Constituţie, statutul deputaţilor şi senatorilor şi regulamentele Camerelor. Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţia României, "[...] respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Limitarea stabilitã prin art. 28 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor contravine prevederilor cuprinse în textul constituţional menţionat, fiind evident cã îndatoririle şi obligaţiile parlamentarilor îşi au izvorul nu numai în Constituţie, în statut şi în regulamentele Camerelor, ci şi în alte legi din sistemul normativ al statului. Excluderea obligativitãţii respectãrii de cãtre deputaţi şi senatori a îndatoririlor şi obligaţiilor cuprinse în alte legi contravine, de asemenea, principiului cã nimeni nu este mai presus de lege, consacrat prin art. 16 alin. (2) din Constituţie. În concluzie, art. 28 este neconstituţional, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor. 2.4. În sfârşit, prevederile art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale, întrucât completeazã în mod nepermis dispoziţiile art. 111 din Constituţia României, privind informarea Parlamentului. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie, "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora[...] ". Precizarea în însuşi textul constituţional a modului de obţinere de cãtre organele Parlamentului a actelor şi informaţiilor necesare de la Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice exclude posibilitatea reglementãrii pe calea altor acte normative a unor mãsuri noi în sensul arãtat. Altfel spus, întrucât Constituţia prevede expres şi limitativ cã obţinerea de acte şi informaţii de la autoritãţile menţionate se face de cãtre Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora, legiuitorul nu este abilitat sã reglementeze şi accesul direct al deputaţilor şi senatorilor la datele şi actele prevãzute în art. 35 alin. (1) lit. i) din legea analizatã. Prevederea cuprinsã la litera j) din acelaşi text de lege, care, sub titulatura de drept politic, stabileşte pentru parlamentari "dreptul de acces" în instituţiile administraţiei publice, este, de asemenea, neconstituţionalã, depãşind cadrul prevederilor art. 111 din Constituţie privind raporturile dintre Parlament, Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice şi instituind o posibilã imixtiune a deputaţilor şi senatorilor în activitatea executivã, contrarã principiului separaţiei puterilor, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituţie. Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constatã cã şi prevederile cuprinse în art. 35 alin. (2) - "Guvernul şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice au obligaţia sã asigure deputaţilor şi senatorilor condiţiile necesare exercitãrii drepturilor prevãzute la alin. (1) lit. i) şi j)" - contravin art. 111 din Constituţie, fiind aşadar neconstituţionale. De asemenea, art. 35 alin. (3) din lege, care stabileşte cã "Alte drepturi principale, conexe sau derivate pot fi prevãzute şi reglementate în lege organicã specialã ori în regulamentul Camerei sau regulamentul şedinţelor comune", contravine dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţie, întrucât drepturile parlamentarilor pot fi stabilite numai prin lege organicã, iar nu prin regulamente parlamentare. Pentru aceste motive, cu majoritate de voturi, cât priveşte art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) şi art. 38-40 din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, şi cu unanimitate de voturi, cât priveşte art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege,
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art. 147 din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), al <>art. 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Constatã cã art. 22 formularea "în timpul mandatului", art. 23 alin. (3) propoziţia finalã, art. 28, prin omiterea legii ca izvor al îndatoririlor fundamentale şi al obligaţiilor principale ale deputaţilor şi senatorilor, şi art. 35 alin. (1) lit. i) şi j), alin. (2) şi (3) din Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale. 2. Constatã cã art. 38-40, art. 41 alin. (3) şi (6), art. 49 alin. (1)-(5) şi art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege sunt constituţionale. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 22 martie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Viorel Şerban Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef, Gabriela Dragomirescu
OPINIE SEPARATĂ
Prin Decizia nr. 279 din 22 martie 2006, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţionalã a constatat, printre alte texte ale Legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cã prevederile art. 38-40 şi art. 41 alin. (3) sunt constituţionale. Opinia separatã priveşte neconstituţionalitatea acestor texte. Temeiurile soluţiei adoptate de majoritatea judecãtorilor Curţii au la bazã art. 2 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. De la aceastã "poziţionare a Parlamentului" în sistemul autoritãţilor publice Curtea a reţinut necesitatea recunoaşterii, în favoarea deputaţilor şi a senatorilor, a unui statut special, cuprinzând mãsuri de protecţie care sã asigure independenţa şi prestigiul îndeplinirii atribuţiilor, ferite de constrângeri şi tentaţii de corupţie. "În lumina principiilor menţionate", Curtea a stabilit cã, între alte texte implicate în sesizare, şi prevederile art. 38, 39, 40 şi 41 alin. (3) din Legea statutului, sunt constituţionale. Opinia separatã susţine teza neconstituţionalitãţii prevederilor art. 38 şi 40 şi, prin consecinţã şi în mod corespunzãtor, şi ale art. 39, precum şi ale art. 41 alin. (3) din Statut, pentru urmãtoarele temeiuri: 1. Curtea a reţinut corect incidenţa art. 2 alin. (1) şi a art. 61 alin. (1) din Constituţie şi a dispus logic privind efectele acesteia. Numai cã, ceea ce a reţinut decizia reprezintã doar în parte principiile şi textele Constituţiei incidente în analiza raportului de constituţionalitate a acestor texte, iar concluzia finalã nu poate avea la bazã decât toate premisele de control al constituţionalitãţii, astfel cum acestea se regãsesc în mod sistemic în Constituţie. Prevederile art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 alin. (1) din Constituţie fundamenteazã reprezentativitatea şi necesitatea unui statut special al reprezentanţilor poporului român. Ele nu pot fundamenta şi constituţionalitatea prevederilor art. 38-40 şi ale art. 41 alin. (3) din Legea statutului. 2. Conţinutul mandatului de parlamentar, reprezentând îndatoririle, obligaţiile şi drepturile titularului, exercitarea mandatului şi limitele legale ale exercitãrii, finalitatea acestor note de conţinut în exercitarea lor, mijloacele de realizare se regãsesc în alte dispoziţii ale Constituţiei, principii şi texte, dupã cum sunt: - art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat; - art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor; - art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri; - art. 16 alin. (2), potrivit cãruia "nimeni nu este mai presus de lege"; - art. 65 alin. (2) lit. j), care prevede stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale deputaţilor şi ale senatorilor; - art. 69 alin. (1), care dispune cã, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului; - art. 73 alin. (3) lit. c), care prevede legea organicã pentru statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora; - art. 137 alin. (1), care prevede cã formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului sunt reglementate prin lege; - şi toate acestea raportate la art. 64 alin. (1) privind resursele financiare ale Camerelor Parlamentului, precum şi - la art. 140 alin. (1) privind controlul Curţii de Conturi asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi, alãturi de acestea, - art. 142 alin. (1), potrivit cãruia Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei. Toate aceste prevederi ale Constituţiei reprezintã contextul constituţional imperativ, ce trebuie avut în vedere la examinarea constituţionalitãţii art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3) din Legea statutului. 3. Particularitatea deosebitã a adoptãrii Legii statutului deputaţilor şi al senatorilor constã în faptul cã, în acest caz, deputaţii şi senatorii legifereazã, în şedinţã comunã, pe baza iniţiativei legislative a lor, prin lege organicã, pentru ei înşişi, iar legiferarea priveşte drepturile, avantajele - materiale şi financiare -, toate provenite din bani publici ai bugetului de stat. În aceastã situaţie specialã, care nu are nici o reglementare proprie, devine activã în mod deosebit dispoziţia constituţionalã a art. 142 alin. (1), ce obligã Curtea Constituţionalã sã garanteze şi sã asigure supremaţia Constituţiei. Dispoziţiile Constituţiei sunt obligatorii şi pentru parlamentari, chiar dacã ei formeazã "organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii". Prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) au, însã, un corectiv de neînlãturat şi la fel de imperativ, şi anume art. 69 alin. (1), conform cãruia "în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului", iar nu în serviciul lor sau al altor persoane fizice ori juridice, oricine ar putea fi acestea. În lumina acestor principii, ce dau conţinut mandatului de parlamentar, exercitarea acestuia şi limitele exercitãrii legale cu îndatoririle, obligaţiile şi drepturile cuvenite, mijloacele de ducere la îndeplinire a ceea ce reprezintã, pe conţinut, exercitarea mandatului de parlamentar, se demonstreazã, clar şi neîndoielnic, prin conţinutul textelor art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3), cã acestea sunt neconstituţionale. 4. Pe aspectele de redactare, pe mijloacele folosite şi cu raportare la contextul normativ constituţional menţionat anterior se constatã: a) Este de principiu şi unanim admis cã mandatul de parlamentar este de ordin constituţional şi protecţia mandatului este de acelaşi nivel juridic. Constituţia prevede îndatoririle, drepturile şi obligaţiile parlamentarilor, toate acestea constituind, la un loc, statutul acestuia. Dezvoltarea prevederilor constituţionale şi adaptarea la exercitarea practicã a mandatului se pot face numai prin lege organicã şi în nici un caz printr-un alt act normativ ce ar emana de la o altã autoritate publicã, precum ar fi Guvernul. Chestiunile de procedurã şi de aplicaţiune directã la activitatea parlamentarã se aflã înscrise în Regulamentele Camerelor. Regimul constituţional de protecţie priveşte atât mandatul de parlamentar, în abstract, cât şi pe titularul sãu, concret. Mãsurile de protecţie a mandatului de parlamentar sunt sistematizate şi ordonate în: - incompatibilitãţile de toate categoriile; - imunitatea parlamentarã, sub cele douã forme ale acesteia; - indemnizaţia, serviciile şi avantajele ce se constituie la dispoziţia parlamentarilor; - transparenţa financiarã. b) Mai trebuie avut în vedere şi cã, în democraţie, reprezentativitatea politicã este esenţialã şi constituie modalitatea de bazã de exercitare a suveranitãţii naţionale, aşa cum riguros prevede art. 2 din Constituţie. Din aceste motive, parlamentarul este permanent supus controlului opiniei publice şi întreaga lui activitate trebuie sã fie numai în conformitate cu legea. Aceasta dã mãsura în care reprezentarea parlamentarilor este sau nu "în serviciul poporului". "Arta parlamentarismului" constã în asigurarea concordanţei între voinţa parlamentarã exprimatã prin legi şi hotãrâri şi voinţa majoritarã a poporului. Pentru realizarea acestui scop existã, ca mijloace, şi birourile parlamentare, întruniri, dezbateri publice, informarea publicã, consultaţii, concursul autoritãţilor, consultarea prin referendum local etc. Aceste forme şi mijloace trebuie sã fie publice, organizate, practicate sistematic, cu transparenţã, în limitele şi în conformitate cu legile ţãrii şi prin organizarea fundamentalã a Parlamentului, adicã prin Camera Deputaţilor şi prin Senat. Altfel, toate acestea îşi schimbã natura juridicã, finalitatea şi mijloacele de realizare şi, prin aceasta, intrã în conflict cu dispoziţiile imperative ale Constituţiei, enunţate anterior. Reglementãrile din art. 38, 40 şi art. 41 alin. (3) trebuie sã fie conforme prevederilor constituţionale şi celorlalte reglementãri de bazã, ce fac aplicaţiunea acestor prevederi. 5. Activitatea deputaţilor şi a senatorilor, constituiţi în Camerele Parlamentului, se desfãşoarã în aceste Camere şi în structurile acestora şi are drept obiect legiferarea. Pentru aceastã activitate, parlamentarul primeşte o retribuţie numitã "indemnizaţie lunarã", supusã Legii privind impozitarea şi alte reţineri. Indemnizaţia pentru calitatea sa de demnitar are regim special şi similar indemnizaţiei pe care o primesc, cu aceeaşi justificare, şi alte persoane care se aflã în alte categorii de demnitari, fie prin funcţie, fie prin calitate. Regimul juridic special al indemnizaţiei nu permite asimilarea cu salariul, aşa cum prevede art. 41 alin. (3) din Legea statutului, şi, din aceste motive, textul din Statut este neconstituţional. Cât priveşte impozitarea indemnizaţiei primite de parlamentar, aceasta este prevãzutã expres în art. 41 alin. (4), ceea ce înseamnã cã art. 41 alin. (3) din Statut, conform cãruia "indemnizaţia lunarã are regimul juridic prevãzut de lege pentru salarii, cu reducerile şi majorãrile prevãzute de lege", este cu totul altceva, şi anume stabileşte indemnizaţiei lunare a parlamentarului un alt regim juridic, identic cu al salariului, deosebit şi discriminator de indemnizaţia lunarã pe care o primeşte cu acelaşi titlu şi cu aceeaşi justificare orice alt demnitar, fie numit în funcţie, fie ales într-o anumitã calitate. Din aceste motive, prevederile art. 41 alin. (3) sunt discriminatorii şi privilegiante, nu se justificã în a identifica indemnizaţia cu salariul şi nici în a face din indemnizaţia parlamentarului o retribuire a muncii sale în regim special discriminator. La reexaminarea legii, pentru punerea de acord a acesteia cu prevederile constituţionale, Parlamentul are datoria sã extindã reconsiderãrile de texte şi sã aducã la constituţionalitate prevederile din art. 41 alin. (3), în sensul eliminãrii acestuia, ca fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituţie. 6. Activitatea de exercitare a mandatului de parlamentar "în teritoriu", adicã în circumscripţiile electorale în care a fost ales, este complementarã şi, pentru mulţi, sporadicã. Aceastã activitate trebuie organizatã tot de Camerele Parlamentului, iar nu individual, de cãtre fiecare deputat sau senator. Mandatul este reprezentativ, iar nu personal. Mandatul de parlamentar se exercitã în slujba poporului, iar nu în slujba celui care îl deţine, şi nici în interesul altei persoane fizice sau juridice. Din textele prevãzute de art. 38 şi 40 rezultã cã exercitarea mandatului în circumscripţia electoralã este conceputã ca o activitate a fiecãruia dintre parlamentari pe care o exercitã aşa cum considerã fiecare, fie individual, fie asociat, fie cu angajaţi - salariaţi ai Camerei, fie cu angajaţi - salariaţi pe bazã de contracte civile încheiate între parlamentari şi persoane fizice, parlamentarii devenind angajatori. Mai rezultã cã nu existã o ordine şi o unitate şi nici condiţii obligatorii de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. Asemenea mod de a concepe şi de a organiza exercitarea mandatului de parlamentar pe seama banilor publici, încasaţi de parlamentar din bugetul Camerei, reprezintã o încãlcare evidentã a dispoziţiilor constituţionale enunţate la începutul analizei. Din redactarea art. 38 alin. (1) rezultã cã parlamentarul primeşte lunar o sumã de bani publici egalã cu o indemnizaţie şi jumãtate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "pot organiza" birouri parlamentare; cu alte cuvinte, nici nu sunt obligaţi de a organiza birouri parlamentare. Art. 38 alin. (1) defineşte suma de bani publici primitã de parlamentar ca fiind "sumã forfetarã lunarã" şi aceasta este de minimum 76 milioane lei/lunã. Conform Dicţionarului explicativ român, "sumã forfetarã" înseamnã o sumã privitoare la tarife, taxe, impozite dinainte stabilite, globalã şi invariabilã. Suma astfel definitã şi cu asemenea naturã juridicã aparţine altui domeniu de activitate şi este împrumutatã, fãrã nici o legãturã instituţionalã cu exercitarea mandatului de parlamentar. Textele din art. 38 instituie un regim ce se practica la Camera Deputaţilor, în temeiul Regulamentului Camerei, dar mai restrâns şi condiţionat. Spre deosebire de Camera Deputaţilor, Senatul avea alt regim, şi anume de includere, în bugetul Senatului şi în structurile de personal, a tuturor angajaţilor de la birourile senatoriale a mijloacelor materiale şi bãneşti alocate pentru aceste birouri; întreaga activitate era supusã conformitãţii cu legea şi controlului Curţii de Conturi, pentru cã banii şi mijloacele materiale aveau caracter public, provenind din bugetul statului. Concepţia de la baza reglementãrii instituitã prin art. 38 nu îşi gãseşte justificarea de constituţionalitate, şi nici de legalitate. Sunt şi alte caracteristici care conduc cãtre aceeaşi concluzie, şi anume: - "Suma forfetarã" nu este compatibilã cu activitatea de parlamentar, de felul cum este întrebuinţatã şi justificatã. - Suma este stabilitã excesiv, deoarece depãşeşte cu încã jumãtate retribuţia legalã a parlamentarului pentru întreaga sa activitate. - Suma este neimpozitatã şi nici alte reţineri nu se percep, nu se demonstreazã în baza cãror dispoziţii legale aceastã sumã forfetarã are un asemenea regim juridic. - Primind suma, întrebuinţând-o pentru ceea ce crede de cuviinţã, parlamentarul devine gestionarul acesteia şi incompatibilitatea calitãţii de parlamentar cu aceea de gestionar de bani publici, în exercitarea mandatului, este evidentã. Acesta este un considerent de clarã şi neîndoielnicã neconstituţionalitate a reglementãrii instituite prin art. 38 din Legea statutului. - Deputaţii şi senatorii devin şi angajatori, în sensul legii, adicã parte în contracte civile sau alte contracte de prestãri de servicii. Asemenea contracte pot crea stãri conflictuale, litigii şi este de la sine înţeles ce repercusiuni au asupra statutului de parlamentar, din care motive încã o incompatibilitate se evidenţiazã. - Deputaţii care reprezintã organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale au acelaşi statut cu ceilalţi deputaţi şi nu pot dobândi particularitãţi de felul mandatului itinerant. Asemenea reglementare este de reconsiderat. - Statutul mandatului de parlamentar fiind de ordin constituţional, nu pot interveni reglementãri ale Biroului permanent al Camerei şi nici chiar ale Birourilor permanente ale Camerelor reunite, privind trãsãturile conţinutului şi exercitarea mandatului; numai legea organicã poate reglementa aceasta şi numai în concordanţã cu principiile şi textele Constituţiei. În lumina acestor considerente, prevederile art. 38 alin. (3), (6) şi (7) sunt neconstituţionale. - Birourile parlamentare trebuie organizate pentru deputat sau senator în circumscripţia în care a fost ales, aceasta fiind ordinea legalã a întregii reglementãri electorale şi reprezentativitatea mandatului are aceste baze. Din aceste cauze, organizarea de birouri parlamentare şi în alte circumscripţii, organizare ce creeazã suprapunere şi tulburare în desfãşurarea activitãţii, nu se justificã potrivit prevederilor constituţionale ce reglementeazã configuraţia politicã rezultatã din alegeri, pentru fiecare Camerã a Parlamentului. - Reglementarea legalã privind justificarea folosirii banilor publici şi controlul acesteia nu cunoaşte şi justificãri pe bazã de declaraţie sau prin reglementãri de ordin intern, ce ţin de regulamente de ordine interioarã sau dispoziţii ori instrucţiuni de aplicare. Regimul juridic al banilor publici este unul şi acelaşi pentru toţi cei care primesc şi folosesc bani publici din bugetul de stat, indiferent de funcţie sau de calitatea pe care o au. Reglementarea folosirii banilor publici din bugetele Camerelor trebuie sã se supunã acestui regim unic şi obligatoriu, inclusiv controlului Curţii de Conturi şi, întrucât textele art. 38-40 se abat de la regimul unic şi obligatoriu al banului public, sunt neconstituţionale. - La fel este şi situaţia decontãrii cazãrii, pe declaraţie, în Bucureşti, derogându-se de la îndatorirea legalã a actelor oficiale. - Este cazul de reconsiderare şi a reglementãrilor privind diurnele pentru unele "deplasãri în teritoriu", datã fiind obligaţia legalã imperativã privind folosirea banului public. Considerentele prezentate sunt suficiente pentru a justifica temeiurile opiniei separate şi convingerea cã, reexaminând Legea statutului deputaţilor şi al senatorilor, cele douã Camere ale Parlamentului vor conjuga reexaminarea şi a acestor texte cu textele pe care Curtea Constituţionalã le-a constatat ca fiind neconstituţionale, cu alte cuvinte, Parlamentul va întregi reexaminarea legii şi va asigura conformitatea acesteia cu toate principiile şi textele Constituţiei prezentate în considerente.
Judecãtor, Ion Predescu
Judecãtor, Aspazia Cojocaru
Judecãtor, Petre Ninosu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
