Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 275 din 26 iunie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 327 alin. 3 si ale art. 329 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Cristina Nicoara - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã. La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, asistat de avocat Gheorghe Nichita, precum şi Societatea Comercialã "Construct S&E" - S.R.L. din Bucureşti, reprezentatã de avocat Angela Grecu, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar. Reprezentantul Societãţii Comerciale "Construct S&E" S.R.L. din Bucureşti, apreciind ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor constituţionale invocate, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondata, invocand art. 63 alin. 2 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã [...]", precum şi art. 6 alin. 2 din acelaşi cod, care prevede ca, "În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure pãrţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevãzute de lege şi sa administreze probele necesare în apãrare". Se apreciazã ca art. 24 din Constituţie nu este încãlcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmãririi penale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 6.278/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Victoria Badragan (Cojocaru), inculpata apelanta în dosarul menţionat. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autoarea exceptiei susţine ca aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. De asemenea, susţine ca aceleaşi dispoziţii sunt contrare şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, care permit instanţei sa ia în considerare, la pronunţarea hotãrârii, depozitia data de un martor în cursul urmãririi penale, autoarea exceptiei susţine ca acestea sunt neconstituţionale în mãsura în care declaraţia martorului nu a fost luatã în prezenta învinuitului, a inculpatului sau a avocatului acestora ori, în lipsa lor nejustificatã, dacã exista dovada ca au fost incunostintati de data şi ora audierii. Textul criticat incalca dreptul la apãrare consacrat în art. 24 din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. La rândul lor, dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã sunt apreciate ca fiind neconstituţionale în mãsura în care permit instanţei sa ia act de declaraţia procurorului ca renunţa la martorii pe care i-a propus şi sa dispunã ca martorii sa nu mai fie ascultaţi. O asemenea renunţare - arata autoarea exceptiei - nu s-ar putea face fãrã consimţãmântul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, acesta este în drept sa solicite, pentru a se apara, audierea lor. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului constituţional la apãrare, prevãzut în art. 24. În acest sens, arata ca aceste dispoziţii se aplica în situaţii obiective excepţionale, în care martorul audiat în faza de urmãrire penalã nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în fata instanţei de judecata. Ele nu contravin dreptului constituţional la apãrare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorul în faza urmãririi penale. Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, în cursul urmãririi penale apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã, inclusiv la audierea martorilor. În situaţia în care martorul nu a fost audiat în prezenta sa, apãrãtorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentãrii materialului de urmãrire penalã. Dacã inculpatul este nemulţumit de dispoziţia instanţei în aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, poate ataca hotãrârea prin cãile de atac, asa cum s-a fãcut în cauza în care s-a ridicat excepţia, astfel ca nu se poate retine încãlcarea dreptului la apãrare şi nici dreptul la un proces echitabil prevãzut în art. 24 din Constituţie şi, respectiv, în art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Nici dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor menţionate. Dispoziţia instanţei de judecata de a nu mai audia un martor, dacã nu mai considera necesar, nu constituie o încãlcare a dreptului la apãrare al inculpatului şi nu contravine normelor constituţionale, fiind un atribut al instanţei de a aprecia asupra utilitãţii, concludentei şi pertinentei unei probe. Şi în aceasta situaţie inculpatul poate contesta mãsura luatã de instanta, prin folosirea cãilor de atac legale, astfel ca dreptul fundamental la apãrare nu este încãlcat. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale, nefiind incalcate prevederile constituţionale şi nici cele ale documentelor internaţionale invocate. Se arata ca dreptul la apãrare al inculpatului, care se afla în imposibilitate de a pune întrebãri martorului, nu este încãlcat, deoarece, pe de o parte, inculpatul a avut posibilitatea de a face aceasta în cursul urmãririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, iar pe de alta parte, ar fi nejustificatã neluarea în seama a declaraţiilor martorilor luate în faza urmãririi penale, inculpatul nemulţumit putând exercita cãile de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti. În ceea ce priveşte art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, care permite instanţei de a renunţa la audierea unor martori, se arata ca acesta nu incalca prevederile art. 11, 20 şi 24 din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece pãrţile au garantat dreptul la apãrare, prin posibilitatea de a propune probe şi de a renunţa la ele, prin aceasta asigurându-se desfãşurarea unui proces echitabil. Opţiunea instanţei de a renunţa la audierea unui martor, dacã aceasta este inutila, reprezintã un atribut al instanţei de a aprecia pertinenta, concludenta şi utilitatea probelor. Inculpatul însã are, şi în aceasta situaţie, dreptul de a folosi cãile de atac prevãzute de lege. Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiatã în raport cu toate prevederile constituţionale şi ale pactelor şi convenţiilor internaţionale invocate de autorul exceptiei. Se invoca, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 151/2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 30/2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedura penalã, decizii prin care s-a statuat ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Guvernul menţioneazã totodatã ca, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti. În acelaşi sens sunt invocate şi prevederile art. 128 din Constituţie, referitoare la cãile de atac. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Avocatul Poporului, care a invocat, de asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 151/2002. Referitor la dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, arata ca acestea nu contravin art. 24 din Constituţie, deoarece ele transpun în norme procedurale, pentru pãrţile din procesul penal, principiul constituţional al dreptului la apãrare. Renunţarea la martorii propuşi, ca şi propunerea de noi martori constituie un drept al pãrţilor şi al procurorului, de care aceştia dispun dupã cum cred de cuviinţã, cu obligaţia ca renunţarea sa fie pusã în discuţie şi instanta sa fie de acord cu aceasta. La rândul ei, instanta poate renunţa la audierea unor martori, dacã constata ca probele sunt complete şi audierea lor ar fi inutila. Utilitatea probelor în cadrul cercetãrii judecãtoreşti este apreciatã de instanta, iar fata de mãsura renunţãrii partea nemultumita poate folosi cãile de atac. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 30/2001. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, în raport cu prevederile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţie, în corelatie cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se arata ca dispoziţiile legale criticate nu opresc pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care conditioneaza procesul echitabil. Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 327 alin. 3 şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 327 alin. 3: "Dacã ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmãririi penale şi va tine seama de ea la judecarea cauzei."; - Art. 329 alin. 1 şi 2: "Procurorul şi pãrţile pot renunţa la martorii pe care i-au propus. Dupã punerea în discuţie a renunţãrii, instanta poate dispune ca martorii sa nu fie ascultaţi, dacã audierea nu mai este necesarã." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care declaraţia martorului nu a fost luatã în prezenta învinuitului sau inculpatului ori a avocatului acestora sau, în lipsa lor nejustificatã, dacã exista dovada ca au fost incunostintati de data şi ora audierii. Cu privire la dispoziţiile art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, autorul exceptiei arata ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece renunţarea la martori nu s-ar putea face fãrã consimţãmântul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, el este în drept sa solicite, pentru a se apara, audierea lor. Totodatã se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, precum şi celor ale art. 20 din Constituţie, cu raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi celor ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Dispoziţiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penalã, referitoare la procedura de urmat în situaţia în care ascultarea martorului nu este posibila, ca şi cele ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, referitoare la posibilitatea renunţãrii la martori, nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apãrare şi nici celor din pacte şi convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În situaţia în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanta, punerea în discuţie şi valorificarea declaraţiei date de acesta în cursul urmãririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale, nu poate afecta dreptul la apãrare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea sa cunoascã aceasta declaraţie în cursul urmãririi penale, iar dacã se considera prejudiciat, poate folosi impotriva hotãrârii judecãtoreşti cãile de atac prevãzute de lege. Nu constituie o încãlcare a acestui drept nici renunţarea la martori atunci când audierea acestora nu mai este necesarã, instanta de judecata fiind suverana în a aprecia asupra utilitãţii, concludentei şi pertinentei unei probe. Inculpatul are dreptul, şi în acest caz, de a ataca, potrivit legii, hotãrârea instanţei, atunci când se considera prejudiciat. Legea prevede, asadar, toate garanţiile procesuale pentru realizarea dreptului la apãrare al inculpatului, iar dispoziţiile legale criticate nu numai ca nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept. Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. (3) şi ale art. 329 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 iunie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
