Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 iunie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.003/1999, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 168^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor într-o cauza penalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 168^1 din Codul penal "reprezintã un atentat grav la libertatea de exprimare garantatã de Constituţie prin prevederile art. 30"; textul de lege criticat "este formulat într-o maniera imprecisa, vaga şi ambigua", astfel încât, dacã din conţinutul acestuia se elimina cuvintele "false" sau "falsificate", prevederile sale pot fi aplicate oricãrei comunicãri de date sau informaţii prin presa; textul nu precizeazã dacã falsul trebuie comis sau nu de autorul comunicãrii şi nu face nici o diferentiere între fapte şi judecati de valoare; nu distinge între buna-credinţa şi reaua-credinţa; formularea "de natura a aduce atingere" este foarte greu de concretizat. Se mai arata ca art. 168^1 din Codul penal contravine prevederilor art. 31 din Constituţie, prin aceea ca îngrãdirile aduse libertãţii de exprimare incalca dreptul la orice informaţie de interes public, iar rolul presei este tocmai de a transmite cat mai operativ aceste informaţii. Se apreciazã ca ziaristul nu poate verifica autenticitatea informaţiilor, iar din teama de a nu fi tras la rãspundere ulterior pentru publicarea unor informaţii false nu îşi mai îndeplineşte rolul specific. Singurele îngrãdiri admise de textul constituţional vizeazã protejarea tinerilor şi a siguranţei naţionale. Se mai susţine ca informaţiile de interes public trebuie comunicate fãrã întârziere şi fãrã verificarea autenticitatii lor, pentru a asigura exerciţiul dreptului de acces la orice informaţie de interes public, drept prevãzut de Constituţie.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca "fata de importanta deosebita a valorilor sociale ocrotite prin textul de lege analizat şi de împrejurarea ca sunt incriminati numai faptuitorii care, cu intenţie, comunica informaţii despre al cãror conţinut cunosc ca este fals, în scopul creãrii unei stãri de pericol", excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã nu este intemeiata, întrucât art. 168^1 din Codul penal nu incalca nici prevederile art. 30 şi nici ale art. 31 din Constituţie. Astfel se arata ca art. 30 alin. (1) din Constituţie "face referire la libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor şi credinţelor de orice fel care, într-un mod sau altul, implica judecati de valoare, pe când textul legal atacat face referire la date, ştiri sau informaţii, deci la elemente concrete, obiective, care nu fac obiectul aprecierii persoanei care le transmite". În consecinta, se considera ca acest text constituţional "nu poate fi interpretat în sensul ca ar permite comunicarea de date sau informaţii false". În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 31, se arata ca, potrivit alin. (1) al acestui articol, "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit", iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol, "Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 168^1 din Codul penal, al cãror conţinut este urmãtorul: "Comunicarea sau rãspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacã fapta este de natura sa aducã atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate considera ca acest text de lege contravine art. 30 şi 31 din Constituţie, care prevãd:
- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisã.
(3) Libertatea presei implica şi libertatea de a infiinta publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimatã.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publica sursa finanţãrii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Rãspunderea civilã pentru informaţia sau pentru creaţia adusã la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestãrii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";
- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.
(2) Autoritãţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau siguranta nationala.
(4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã sa fie respinsã.
I. Cu privire la susţinerea referitoare la încãlcarea prin textul de lege criticat a art. 30 din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile art. 168^1 din Codul penal nu contravin sub nici un aspect libertãţii de exprimare consacrate de prevederile constituţionale menţionate. Dispoziţiile art. 30 din Constituţie prevãd libertatea persoanei de a-şi exprima gandurile, opiniile sau credintele, precum şi modalitãţile de exprimare a acestora, fãrã nici o ingradire, dar cu respectarea cerintei înscrise la alin. (6) al aceluiaşi articol, şi anume "[...] de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
Conţinutul infracţiunii reglementate de art. 168^1 din Codul penal priveşte "[...] comunicarea sau rãspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate [...]", iar nu libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor ori a credinţelor sau rãspândirea acestora prin orice mijloc de comunicare, astfel încât Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile art. 30 din Constituţie nu sunt incidente în cauza. Asa fiind, Curtea urmeazã sa respingã aceasta critica de neconstituţionalitate.
II. Sustinand neconstituţionalitatea art. 168^1 din Codul penal, autorul exceptiei invoca şi încãlcarea art. 31 din Constituţie privind dreptul persoanei la informaţie. Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile acestui text legal, referitoare la "comunicarea sau rãspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate [...]", trebuie examinate în lumina garanţiei prevãzute la alin. (1) al art. 31 din Constituţie, care stabileşte ca "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit". Acest text constituţional, garantand dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, are în vedere informaţiile autentice, conforme cu realitatea. Comunicarea sau rãspândirea de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate prejudiciazã persoana în promovarea şi apãrarea intereselor sale legitime. Tocmai de aceea alin. (2) şi (4) ale art. 31 din Constituţie prevãd obligaţia autoritãţilor publice, precum şi a mijloacelor de informare în masa de a asigura "informarea corecta a opiniei publice".
Este adevãrat ca unul dintre principalele mijloace prin care informaţiile ajung la cunostinta persoanelor îl constituie presa scrisã şi cea audiovizuala. Cu toate acestea Curtea retine ca dispoziţiile art. 168^1 din Codul penal nu au în vedere, în mod exclusiv, presa, ci orice mijloace de comunicare sau de rãspândire a informaţiilor. Prin urmare, acest text de lege nu ingradeste, nici direct şi nici indirect, libertatea presei. Legea penalã nu sancţioneazã comunicarea sau rãspândirea de date ori informaţii doar pentru simplul motiv ca nu s-a confirmat veridicitatea acestora, ci are în vedere datele sau informaţiile false, precum şi documentele falsificate. Chiar şi în cazul îndeplinirii acestei din urma condiţii, art. 168^1 din Codul penal stabileşte ca este necesar ca fapta de a comunica sau de a rãspândi "ştiri, date sau informaţii false ori documente falsificate" sa fi fost "de natura sa aducã atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României".
Contrar susţinerilor autorului exceptiei textul de lege criticat nu constituie nici o ameninţare la adresa ziaristilor, în sensul ca aceştia ar putea fi traşi la rãspundere penalã pentru publicarea unor date, informaţii ori documente a cãror autenticitate nu au avut posibilitatea sa o cunoascã. Aceasta deoarece, sub aspectul laturii subiective, vinovãţia, ca element constitutiv al infracţiunii, nu se poate manifesta, în cazul faptei incriminate prin art. 168^1 din Codul penal, decât în forma intentiei, definitã astfel la art. 19 alin. 1 pct. 1 din Codul penal: "Fapta este sãvârşitã cu intenţie când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmãrind producerea lui prin sãvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmãreşte, accepta posibilitatea producerii lui."
Rezulta deci ca, pentru a fi trasa la rãspundere penalã în temeiul dispoziţiilor art. 168^1 din Codul penal, fapta persoanei care a comunicat ori a rãspândit date sau informaţii false ori documente falsificate trebuie sa fie de natura "sa aducã atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României", iar autorul faptei sa urmãreascã sau, cel puţin, sa accepte în mod constient posibilitatea producerii acestor urmãri. Dovada existenţei acestor elemente ale vinovatiei incumba celui care formuleazã acuzarea, iar persoana acuzata poate uza de toate mijloacele legale de apãrare pentru a combate invinuirile ce i se aduc. Aceste aspecte nu reprezintã însã probleme de constitutionalitate şi, în consecinta, nu intra în competenta de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
