Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 272 din 26 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 27 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cãlin Laurenţiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.069/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cãlin Laurenţiu Pop în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã statuarea prin textul criticat asupra posibilitãţii atacãrii cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în fond şi în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o mãsurã preventivã, şi excluderea posibilitãţii exercitãrii aceleiaşi cãi de atac în vederea verificãrii legalitãţii încheierilor cu acelaşi obiect, date la judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 23, privind libertatea individualã, şi ale art. 24, privind dreptul la apãrare. Se aratã cã "[...] nu are relevanţã ce fel de instanţã soluţioneazã pentru prima datã [...]" o astfel de cerere, iar "în toate cazurile trebuie sã existe o cale de atac împotriva acestei soluţii".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu limiteazã în nici un fel accesul la o jurisdicţie superioarã şi nu încalcã dreptul la apãrare sau egalitatea în drepturi, având în vedere posibilitatea inculpatului sau procurorului de a ataca separat cu recurs încheierile date în primã instanţã şi în apel. Totodatã, se aratã cã art. 141 din Codul de procedurã penalã se referã la cãi de atac împotriva unor mãsuri procesuale provizorii, şi nu la cãi de atac care privesc hotãrâri judecãtoreşti, acestea din urmã fiind avute în vedere de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul unei persoane de a cere examinarea condamnãrii de o jurisdicţie superioarã.
Se mai precizeazã cã reglementarea cãilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului, precum şi faptul cã o garanţie a respectãrii legalitãţii în materie sunt prevederile art. 160^b din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora în cursul judecãţii se verificã periodic legalitatea şi temeinicia arestãrii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã. Se aratã cã normele criticate nu creeazã nici o discriminare în folosirea cãilor de atac, iar faptul cã legiuitorul nu a prevãzut o cale de atac în sensul celor arãtate de autorul excepţiei nu este contrar Constituţiei, câtã vreme art. 129 din Legea fundamentalã statueazã cã acestea se exercitã numai în condiţiile stabilite de lege. De asemenea, aratã cã nici normele constituţionale, nici cele cuprinse în convenţiile internaţionale privind drepturile omului nu stabilesc dreptul la exercitarea cãilor de atac împotriva încheierilor privind mãsurile preventive. Astfel, dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei stabilesc dreptul la un recurs efectiv pentru cauzele în care se atacã o hotãrâre de condamnare, aşadar o hotãrâre prin care s-a soluţionat cauza în fond. În opinia Guvernului, sunt lipsite de temei şi susţinerile privind încãlcarea, prin textul criticat, a accesului liber la justiţie, a libertãţii individuale şi a dreptului la apãrare, art. 141 din Codul de procedurã penalã reglementând tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanţa de judecatã a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive. În punctul de vedere exprimat în cauzã se face referire şi la garanţia reglementatã în materie de dispoziţiile art. 160^b din Codul de procedurã penalã, privind obligaţia verificãrii periodice de cãtre instanţã a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 141 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale. Aratã cã aceste prevederi legale se aplicã în mod egal tuturor inculpaţilor împotriva cãrora au fost dispuse mãsuri preventive, fãrã discriminãri pe criterii arbitrare, neputând fi reţinutã, prin urmare, critica formulatã în raport de art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie. Art. 141 din Codul de procedurã penalã nu încalcã nici art. 21 din Constituţie, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, iar noţiunea de "proces echitabil" nu implicã, imperios, existenţa mai multor grade de jurisdicţie. În opinia Avocatului Poporului, textul de lege criticat nu contravine nici art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrãdeşte sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal. Totodatã, se aratã cã legiuitorul a stabilit calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţã în cursul judecãţii privind mãsurile preventive, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 23 alin. (7) şi ale art. 129 din Constituţie, criticile formulate sub acest aspect fiind lipsite de temei.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea constatã cã, deşi a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedurã penalã, în realitate, aşa cum rezultã din motivarea excepţiei, critica de neconstituţionalitate priveşte numai dispoziţiile alineatului 1 al acestui articol. Aşa fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Încheierea datã în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei mãsuri preventive ori prin care se constatã încetarea de drept a arestãrii preventive, poate fi atacatã separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã."
Autorul excepţiei susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16, privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind accesul liber la justiţie, în art. 23, privind libertatea individualã, şi în art. 24, care reglementeazã dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã fie respinsã.
Curtea reţine cã nu existã nici o contradicţie între dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 16 din Constituţie, câtã vreme dispoziţiile legale criticate se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fãrã nici o discriminare în raport de criteriile egalitãţii în drepturi stabilite de art. 4 din Constituţie.
Textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce nici o atingere liberului acces la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivã, dã expresie acestui drept, reglementând posibilitatea atacãrii separat cu recurs, de cãtre procuror sau de cãtre inculpat, a încheierii date în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei mãsuri preventive ori prin care se constatã încetarea de drept a arestãrii preventive.
De asemenea, prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu contravin art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrãdesc sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal.
În ceea ce priveşte susţinerea în sensul încãlcãrii, prin normele ce fac obiectul excepţiei, a libertãţii individuale, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în raport de critici similare, prin <>Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 60 din 18 ianuarie 2005. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea a reţinut cã, "potrivit art. 23 alin. (7) din Legea fundamentalã, «încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege». Rezultã cã opţiunea legiuitorului de a nu fi prevãzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii de menţinere a mãsurii arestãrii preventive, datã la judecarea în recurs a cauzei penale, nu poate fi consideratã neconstituţionalã, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, «împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii». Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui cãile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate". S-a reţinut totodatã cã "aceste dispoziţii se referã la o hotãrâre care nu soluţioneazã fondul cauzei, ci care priveşte o mãsurã procesualã provizorie, chiar dacã aceasta este privativã de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, în tot cursul procesului penal, iar dacã nu mai existã temei care sã justifice menţinerea mãsurii preventive, aceasta trebuie revocatã din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedurã penalã".
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Cãlin Laurenţiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
