Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 272 din 24 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a dispozitiilor art. 5 alin. 1 si 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 11 august 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Liviu Nicolae Nicoarã şi Antonia Marietta Nicoarã în Dosarul nr. 4.449/2003 al Judecãtoriei Turda.
La apelul nominal rãspunde avocatul Dan C. Stegãroiu, pentru autorii excepţiei, şi consilierul juridic Dan Soporan, pentru Societatea Comercialã "Holcim" - S.A. din Bucureşti. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul autorilor excepţiei, cu privire la <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , susţine cã aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii private, deoarece, prin derogare de la dreptul comun, instituie prescriptibilitatea acţiunii în revendicare imobiliarã. De asemenea, considerã cã prin textul de lege criticat sunt înfrânte prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 , apreciazã cã aceste dispoziţii legale îngrãdesc accesul liber la justiţie şi creeazã cadrul exercitãrii unor atitudini abuzive din partea administraţiei.
Reprezentantul Societãţii Comerciale "Holcim" - S.A. din Bucureşti, referindu-se la jurisprudenţa Curţii, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.449/2003, Judecãtoria Turda a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Excepţia a fost ridicatã de Liviu Nicolae Nicoarã şi Antonia Marietta Nicoarã într-o acţiune civilã ce are ca obiect cererea de anulare parţialã a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1.949 din 23 mai 1995, emis de Ministerul Industriilor în favoarea Societãţii Comerciale "Cimentul" S.A. din Turda.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã prevederile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 înfrâng dispoziţiile constituţionale consacrate în art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7) şi art. 51. Astfel, aratã cã textul de lege criticat instituie, pe calea legii speciale, o derogare de la dreptul comun, deoarece prevede cã acţiunea în revendicare este prescriptibilã. În aceste condiţii garanţia constituţionalã a dreptului de proprietate devine inoperantã. Mai mult, dat fiind cã excepţia de la beneficiul imprescriptibilitãţii acţiunii în revendicare este aplicabilã numai celor deposedaţi în mod abuziv în timpul regimului comunist, nu şi celorlalţi cetãţeni sau statului, autorii excepţiei apreciazã cã proprietatea particularã nu se bucurã de o ocrotire egalã, aşa cum prevede art. 41 alin. (2). De asemenea, considerã cã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este susceptibil de criticã şi în raport cu prevederile art. 41 alin. (3) din Constituţie, întrucât aceste dispoziţii constituţionale au eficacitate juridicã numai în condiţiile imprescriptibilitãţii acţiunii în revendicare. Totodatã, susţin cã, prin efectul textului de lege criticat, dispoziţiile constituţionale care prevãd cã averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã devin desuete, iar prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate de aceasta devin "iluzorii". De asemenea, se aratã cã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 încalcã prevederile constituţionale ale art. 51 care consacrã supremaţia Constituţiei în raport cu celelalte legi. În continuare se susţine cã acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un privilegiu pentru terţii dobânditori, în defavoarea proprietarilor deposedaţi în mod abuziv în timpul regimului comunist. Autorii excepţiei considerã cã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 ignorã principiul constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece acesta "nu se rezumã la aspectul formal al promovãrii unei acţiuni în justiţie, ci la un drept efectiv, implicând o judecatã dreaptã", judecatã ce se transformã însã într-o "iluzie" atât timp cât atributul dominant al dreptului de proprietate, imprescriptibilitatea, este înlãturat. În fine, autorii excepţiei pun în discuţie însãşi dimensiunea moralã a dispoziţiilor legale criticate, arãtând cã acestea "nu duc la promovarea responsabilitãţii sociale, a renaşterii simţului comun de dreptate şi prin aceasta nu renoveazã şi nu asigurã însãnãtoşirea mediului social".
În ceea ce priveşte <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 , autorii excepţiei aratã cã acesta încalcã principiul constituţional al liberului acces la justiţie, deoarece adresarea în justiţie nu mai este liberã, ci condiţionatã de un demers administrativ prealabil. De asemenea, apreciazã cã, în virtutea aceluiaşi text de lege criticat, prevederile art. 48 alin. (1) din Constituţie devin inoperante. În sfârşit, considerã, referindu-se la dispoziţiile <>art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 , cã acestea sunt susceptibile de aceleaşi critici ca şi cele aduse <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 .
Judecãtoria Turda, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 este neîntemeiatã. Referitor la critica de neconstituţionalitate a alin. 5 al <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , aratã cã nu poate fi primitã, deoarece aceste dispoziţii urmãresc sancţionarea pasivitãţii persoanei care, primind rãspuns din partea autoritãţii administrative sesizate cu înlãturarea unei eventuale neregularitãţi a actului administrativ emis pe seama petentului sau lipsa unui asemenea act, neglijeazã a-şi valorifica dreptul constituţional de a se adresa justiţiei în tranşarea conflictului. De altfel, aminteşte cã acest text de lege nu este singular în dreptul român, fiind o consecinţã a dinamizãrii raporturilor juridice.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 este neîntemeiatã, deoarece acestea nu contravin exigenţelor prevederilor constituţionale invocate. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 5 al <>art. 5 din Legea nr. 29/1990 , Guvernul apreciazã cã acestea, instituind o procedurã administrativã obligatorie, prealabilã sesizãrii instanţelor judecãtoreşti, înfrâng prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã argumentele autorilor excepţiei sunt neîntemeiate. În acest sens, aratã cã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcã sub nici un aspect dreptul de proprietate privatã. Astfel, observã cã textul de lege pus în discuţie recunoaşte dreptul titularului la formularea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigurã posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de necesitatea stabilitãţii raporturilor juridice civile. De altfel, absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate reprezintã o premisã greşitã, în condiţiile în care prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua prevãd cã limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar cele ale art. 136 alin. (5) consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile legii organice. Mai mult, imprescriptibilitatea dreptului de proprietate nu se bucurã de o consacrare constituţionalã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în raport cu prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicatã, apreciazã cã nu poate fi reţinutã, întrucât textul de lege criticat nu se referã la expropriere şi nici nu produce efecte juridice în aceastã materie. De asemenea, considerã ca fiind neîntemeiatã şi susţinerea autorilor excepţiei potrivit cãreia <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 contravine art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile legale criticate nu îngrãdesc liberul acces la justiţie, ci reglementeazã limitele temporale ale formulãrii acţiunii în constatarea nulitãţii actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 în raport cu art. 52 alin. (1) din Constituţie, republicatã, apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Astfel, observã cã, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 52 alin. (2), legiuitorul este abilitat sã stabileascã condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la reparaţie al persoanei vãtãmate de un act administrativ, iar dispoziţiile legale criticate corespund exigenţelor acestei norme constituţionale, reglementând condiţiile de exercitare a acţiunii, prin fixarea unor termene procedurale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an prevãzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Autorii excepţiei criticã, de asemenea, dispoziţiile <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtoarea redactare:
Art. 5 alin. 1 şi 5: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considerã vãtãmat se va adresa pentru apãrarea dreptului sãu, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevãzut la art. 1 alin. 2, autoritãţii emitente, care este obligatã sã rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. [...]
În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicãrii actului administrativ a cãrui anulare se cere."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1), (2), (3) şi (7), art. 48 alin. (1) şi art. 51, dispoziţii care, în urma republicãrii Constituţiei, au urmãtoarea numerotare şi redactare:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.";
- Art. 52 alin. (1): "Persoana vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim, de o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptãţitã sã obţinã recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au fost supuse în mai multe rânduri controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. În acest sens pot fi amintite <>Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, <>Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, sau <>Decizia nr. 91 din 4 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004.
Astfel, referindu-se la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), Curtea Constituţionalã a reţinut cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie, a cãror stabilire este de competenţa exclusivã a legiuitorului, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Mai mult, legiuitorul poate stabili în situaţii deosebite reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sã nu fie afectat.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a statuat cã instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivã, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice civile.
Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţã fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sã le acorde ocrotire, în egalã mãsurã.
În condiţiile în care, potrivit principiului cã nimeni nu se poate apãra invocând necunoaşterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat cã a avut cunoştinţã de reglementarea care prevedea cã valorificarea dreptului sãu se circumscrie unui anumit termen - pe care, de altfel, în aceastã materie, legiuitorul l-a prelungit în douã rânduri -, fãrã a înţelege sã îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţã consecinţele negative pe care este ţinut sã le suporte şi câtuşi de puţin textului de lege criticat. <>Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigurã posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stãri de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilitãţii şi securitãţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Curtea a mai constatat cã susţinerea potrivit cãreia <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 înfrânge dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, porneşte de la o premisã greşitã, şi anume aceea a absolutizãrii exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, fãcându-se însã abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private, în condiţiile stabilite de legea organicã. În lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
Argumente asemãnãtoare au fost reţinute şi pentru a susţine conformitatea <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (8), precum şi în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (1). Astfel, textul de lege criticat nu opereazã o expropriere ori o confiscare, ci doar sancţionarea proprietarului nediligent care nu a înţeles sã-şi exercite drepturile sale în termenul prevãzut de lege. De altfel, imprescriptibilitatea, consfinţitã în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislaţia civilã, nu este consacratã ca atare de Constituţie. Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, sã deroge de la acest principiu, aşa cum a procedat şi în cazul <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , fãrã a îndreptãţi calificarea acestor norme legale ca fiind neconstituţionale.
Autorii excepţiei criticã <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi pe motivul cã acesta ar fi în contradicţie cu principiul egalitãţii consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã.
Curtea constatã însã cã motivarea opiniei autorilor excepţiei privind încãlcarea acestei prevederi din Legea fundamentalã se mãrgineşte la afirmaţia cã textele criticate îi privilegiazã pe cei care au preluat imobilele foştilor proprietari deposedaţi în mod abuziv; or, o asemenea argumentare nu îngãduie nici o analizã a existenţei unei presupuse inegalitãţi.
În continuare, analizând criticile aduse de autorii excepţiei prevederilor <>art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 , Curtea observã cã şi acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 21 şi <>art. 48 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 235 din 21 noiembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, respingând excepţia, Curtea Constituţionalã a reţinut cã, prin conţinutul lor, aceste dispoziţii nu împiedicã persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã sã sesizeze instanţele judecãtoreşti, ci instituie o procedurã prealabilã, anterioarã acestei sesizãri, procedurã care reprezintã pentru cetãţean încã o posibilitate în apãrarea drepturilor sale.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În sfârşit, faţã de susţinerea autorilor excepţiei potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 sunt susceptibile de aceleaşi critici aduse prevederilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , Curtea apreciazã cã argumentele invocate pentru a susţine conformitatea acestui din urmã text de lege în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, îşi pãstreazã valabilitatea şi faţã de <>art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 . În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (8), Curtea constatã cã acestea nu au incidenţã în soluţionarea excepţiei privitoare la textul de lege criticat.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 alin. 1 şi alin. 5 din Legea nr. 29/1990 se observã însã cã Judecãtoria Turda, care a sesizat Curtea Constituţionalã cu prezenta excepţie, a fost învestitã cu soluţionarea Dosarului nr. 449/2003 în urma declinãrii competenţei de cãtre Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ, care a apreciat cã, în speţã, nu sunt aplicabile prevederile <>Legii nr. 29/1990 . Aceastã hotãrâre s-a întemeiat pe înseşi susţinerile autorilor excepţiei, care au apreciat cã dispoziţiile acestui act normativ nu le sunt aplicabile.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constatã cã prevederile <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 nu sunt incidente în cauzã şi nu întrunesc condiţia prevãzutã de <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit cãreia, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 este inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Liviu Nicolae Nicoarã şi Antonia Marietta Nicoarã în Dosarul nr. 4.449/2003 al Judecãtoriei Turda.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
