Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 272 din 20 decembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205 si art. 207 din Codul penal
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 şi nr. 2.850/1999 ale Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 19 decembrie 2000, în prezenta aparatorului autorului exceptiei şi a reprezentantului Ministerului Public, când s-a dispus mãsura conexarii dosarelor nr. 214C/2000 şi nr. 221C/2000 la Dosarul nr. 213C/2000, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi acelaşi autor al exceptiei. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2000. CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin încheierile din 20 iunie 2000 şi din 27 iunie 2000, pronunţate distinct în dosarele nr. 2.582/1999 şi, respectiv, nr. 2.485/1999 şi nr. 2.850/1999, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicatã de Corneliu Vadim Tudor, inculpat în procese de insulta şi calomnie. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 205 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de insulta, sunt în contradictie cu libertatea de exprimare şi cu libertatea presei garantate de art. 30 alin. (3) şi (4) din Constituţie, precum şi cu libertatea gandirii şi a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Se arata în continuare ca aceleaşi prevederi legale sunt în contradictie şi cu libertatea creaţiilor artistice, cu dreptul la informaţie, a cãrui ingradire este interzisã prin art. 31 alin. (1) din Constituţie, cu regimul constituţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, prevãzut la art. 49 din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentalã, deoarece exista neconcordanta între art. 205 din Codul penal şi unele prevederi din convenţiile internaţionale la care România este parte. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal, care reglementeazã insulta, îngãduie incriminarea opiniilor şi judecaţilor de valoare, care, asa cum s-a pronunţat Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, nu pot fi incriminate. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de calomnie, se arata ca acestea vin, de asemenea, în contradictie cu prevederile art. 29, 30 şi 31 din Constituţie şi cu prevederile art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. Se considera ca este cu neputinţã de fãcut proba veritãţii în cazul judecaţilor de valoare, iar prevederile art. 207 din Codul penal limiteazã admiterea acestei probe numai dacã exista un "interes legitim, ceea ce contrazice textul constituţional, care face vorbire, în egala mãsura, atât la interesul public cat şi la interesul privat". Aceasta reprezintã totodatã o restrangere nejustificatã a exerciţiului dreptului la apãrare. Curtea Suprema de Justiţie, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate apreciazã ca dispoziţiile art. 205 din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici convenţiilor internaţionale în materie, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal se arata ca acestea nu contravin normelor constituţionale invocate şi nici convenţiilor internaţionale în materie la care România a aderat. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, în esenta, pentru urmãtoarele motive: În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 205 din Codul penal în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu privire la convenţiile internaţionale privitoare la libertatea de opinie şi de exprimare, se retine ca art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevede dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, acelaşi drept fundamental fiind prevãzut şi la art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi la art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dar atât în art. 19 pct. 3 din pactul menţionat, cat şi în art. 10 pct. 2 din convenţie se statueazã ca exercitarea libertãţii de gandire şi de exprimare comporta anumite restrangeri ori sancţiuni prevãzute de lege, între altele, pentru apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, pentru protecţia sãnãtãţii sau moralei, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Rezulta din aceste dispoziţii ca obiectul libertãţii de exprimare îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar şi simple afirmaţii şi imputari, însã aceasta nu înseamnã ca prin conţinutul şi maniera de a face afirmarile sau imputarile se admite afectarea reputaţiei şi onoarei altei persoane. De aceea, stabilirea prin lege a unor restrangeri ori sancţiuni nu este incompatibilã cu libertatea de exprimare, dacã sunt mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru protejarea reputaţiei sau a drepturilor altora. În acest sens se citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 8 aprilie 1999, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal privitoare la infracţiunea de calomnie. În ceea ce priveşte criticile potrivit cãrora dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt contrare libertãţii de gandire şi de exprimare, precum şi dreptului la informaţie, acestea sunt considerate ca fiind neintemeiate, deoarece libertatea conştiinţei, conform art. 29 alin. (2), trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, dupã cum se prevede în art. 30 alin. (6) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile art. 54 din Constituţie prevãd ca drepturile şi libertãţile constituţionale, inclusiv libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, trebuie sa fie exercitate cu buna-credinţa, fãrã a fi incalcate drepturile şi libertãţile celorlalţi. Punctul de vedere exprimat se întemeiazã şi pe Decizia nr. 51 din 8 aprilie 1999 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat ca exercitarea abuzivã a drepturilor şi libertãţilor este susceptibilã de sancţionare, fiind posibila chiar aplicarea unor sancţiuni penale. Prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece incriminarea insultei ca infracţiune şi sancţionarea acesteia constituie expresia voinţei legiuitorului, care a considerat necesarã apãrarea prin mijloace de drept penal a demnitãţii persoanei, neputându-se susţine ca textul incriminator este contrar Constituţiei. Cu referire la critica potrivit cãreia prevederile art. 207 din Codul penal ar incalca dreptul la apãrare, prevãzut la art. 24 din Constituţie, se arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece şi în cazul unui proces având ca obiect infracţiunea de insulta sau calomnie inculpatul beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile pe care le implica dreptul constituţional la apãrare, proba veritãţii constituind numai unul dintre mijloacele prin care acesta poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Criticile potrivit cãrora dispoziţiile art. 207 din Codul penal ar incalca libertatea de gandire şi de exprimare sau dreptul la informaţie sunt considerate ca fiind neintemeiate pentru aceeaşi argumentare ca şi în cazul criticii de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 205 din Codul penal. În fine, se mai arata ca exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor constituţionale, cu respectarea limitarilor prevãzute în Constituţie, poate reprezenta un instrument prin care sa se realizeze un echilibru între drepturile şi libertãţile constituţionale, pe de o parte, şi limitele aduse acestora prin Constituţie şi îndatoririle fundamentale, pe de alta parte. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205 şi 207 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins: - art. 205: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."; - art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie." Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca textele de lege criticate sunt contrare: libertãţii de exprimare şi libertãţii presei, garantate de art. 30 din Constituţie; libertãţii gandirii şi a opiniilor, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi îngrãditã; dreptului la informaţie, a cãrui ingradire este interzisã de art. 31 alin. (1) din Constituţie; convenţiilor internaţionale privitoare la libertatea de exprimare, în mod concret prevederilor art. 19 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sau celor ale art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; prevederilor art. 49 din Constituţie, privitoare la îngrãdirea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt considerate ca fiind contrare şi dreptului fundamental la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie. Pentru soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate Curtea retine ca insulta şi calomnia sunt infracţiuni contra demnitãţii, iar demnitatea omului este nominalizatã în art. 1 alin. (3) din Constituţie printre valorile supreme garantate de Legea fundamentalã. Potrivit prevederilor constituţionale "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate". Aceasta garantare a demnitãţii omului se înfãptuieşte şi prin incriminarea şi sancţionarea penalã a faptelor prin care se aduce atingere demnitãţii. Apãrarea demnitãţii omului prin mijloace de drept penal este condiţionatã de existenta drepturilor şi libertãţilor altora. De aceea s-a prevãzut ca, în mãsura în care fapta insultatoare sau calomnioasã a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim, nu constituie infracţiune dacã s-a afirmat sau imputat o fapta adevarata. Proba veritãţii este admisibilã, însã numai dacã fapta s-a sãvârşit în apãrarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fãrã un astfel de interes atingerea adusã demnitãţii, chiar prin afirmaţii sau imputari adevãrate, nu este ingaduita de lege. Legea se referã la fapte, iar nu la judecati de valoare, asa cum susţine autorul exceptiei. De aceea critica referitoare la proba judecaţilor de valoare şi la imposibilitatea acestei probe este lipsitã de conţinut. Curtea constata ca, în ceea ce priveşte pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 205 şi 207 din Codul penal cu prevederile constituţionale referitoare la libertatea de gandire şi de exprimare, autorul exceptiei ignora acele prevederi din Constituţie şi din convenţiile internaţionale, care limiteazã exerciţiul libertãţii de gandire şi de exprimare. Se ignora astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituţie, în sensul cãrora libertatea conştiinţei "[...] trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc"; art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine"; art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora exercitarea libertãţii de exprimare poate fi restrânsã în vederea protecţiei, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituţie, în sensul cãrora exercitarea drepturilor şi a libertãţilor trebuie sa se realizeze cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi. De altfel Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în acest sens, statuand ca dispoziţiile art. 205 şi 207 din Codul penal sunt constituţionale (de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, şi prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000). Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine modificarea practicii Curţii, soluţia şi considerentele acelor decizii rãmân valabile şi în cauza de fata.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicatã de Corneliu Vadim Tudor în dosarele nr. 2.485/1999, nr. 2.582/1999 şi nr. 2.850/1999 ale Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent-şef, Claudia Miu
──────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
