Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 271 din 23 mai 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18^1 alin. 2 si 3 din Codul penal si ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 271 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18^1 alin. 2 si 3 din Codul penal si ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 17 iulie 2013
    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Iulian Costache în Dosarul nr. 15.326/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1521D/2012.
    La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocatul Gheorghe Ionescu, cu împuternicire avocaţială la dosar.
    Cauza este în stare de judecată.
    Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Judecătoriei Piteşti - Secţia penală. Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, face trimitere la Decizia nr. 500/2012, prin care Curtea a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil. Arată că nu este de acord cu susţinerea potrivit căreia prin procedura reglementată de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu se atinge fondul cauzei, ci se verifică doar legalitatea soluţiilor procurorului. De asemenea, nu consideră că art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vizează doar cauzele penale pe fond. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal, susţine că sintagmele "dacă este cunoscut" - din alineatul 2, respectiv "poate aplica" - din alineatul 3, încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptul la apărare, prin aplicarea discreţionară lăsată la aprecierea procurorului. Mai arată că, dacă un multirecidivist săvârşeşte o faptă care, aparent, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, însă, din anumite motive, nu se poate stabili că el este făptuitorul, ajunge să beneficieze de dispoziţiile de lege criticate, reglementarea fiind adoptată la presiunea parchetelor în vederea soluţionării dosarelor cu autor necunoscut. Precizează că nu solicită eliminarea sintagmelor respective din textele de lege criticate.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, motivarea excepţiei se bazează, în principal, pe paralela cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de contravenţii, fiind invocată, în acest sens, Decizia nr. 500/2012. Sancţiunea în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice este aplicată, însă, de un organ al statului care nu are calitatea de magistrat, astfel încât se impune existenţa controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în această materie. Or, în cadrul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, pe de o parte, soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror este supusă controlului judecătorului, iar, pe de altă parte, în acest caz nu este vorba de o acuzaţie în materie penală, în sensul prevederilor art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Referitor la criticile formulate faţă de dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal, consideră că acestea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. Totodată, arată că facultatea organului judiciar de a aplica dispoziţiile de lege criticate nu are nimic neconstituţional, fiind vorba de o faptă care prezintă doar două din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi, prin urmare, nu constituie infracţiune.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 15.326/280/2012, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Marius Iulian Costache cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal, prin introducerea sintagmelor "dacă este cunoscut" - în alineatul 2, respectiv "poate aplica" - în alineatul 3, aduc atingere egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice şi dreptului la apărare, întrucât, pe de o parte, creează discriminare între făptuitori, după cum este cunoscută sau nu identitatea acestora, iar, pe de altă parte, permite procurorului şi judecătorului să aplice sancţiunea cu caracter administrativ în mod discreţionar. Mai arată că modificarea alineatului 2 al art. 18^1 din Codul penal s-a datorat presiunii exercitate asupra legiuitorului de către organele Ministerului Administraţiei şi Internelor, în dorinţa acestora de a soluţiona dosarele cu autor necunoscut, al căror număr este în creştere, conform statisticilor.
    De asemenea, autorul excepţiei consideră că art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit căruia soluţia pronunţată de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală. Face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 500/2012 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin care Curtea a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil.
    Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. XX pct. 1 din Legea nr. 202/2010, reprezintă un pas către introducerea principiului oportunităţii în legislaţia penală şi procesual penală din România, principiu prezent în majoritatea legislaţiilor penale din statele cu tradiţie democratică şi împărtăşit şi de legiuitorul român în noile coduri - penal şi de procedură penală. Este misiunea legiuitorului să adopte măsuri în ceea ce priveşte politicile penale ale statului, inclusiv o reorientare a principiilor din acest domeniu, atâta timp cât limitele prevederilor constituţionale nu sunt încălcate. Referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, arată că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală. Nicio prevedere din Constituţie şi din Convenţie nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei tinde la modificarea textului de lege criticat, în sensul eliminării sintagmei "dacă este cunoscut" din finalul alineatului 2 şi al revenirii alineatului 3 la forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin instituirea obligaţiei organului judiciar de a dispune aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Or, Curtea Constituţională se pronunţă, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Totodată, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
    Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 62/2012, nr. 571/2012, nr. 589/2012, nr. 613/2012 şi nr. 711/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal: "La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
    În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.";
    - Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi ale art. 129 potrivit căruia, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", precum şi a prevederilor art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.
    Astfel, prin Decizia nr. 688 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, statuând că acestea se referă la fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Legea a atribuit procurorului competenţa de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ţinând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie. În exercitarea acestui rol, procurorul poate să dispună, în condiţiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidenţa prevederilor art. 18^1 din Codul penal şi aplicarea faţă de făptuitor a unei sancţiuni cu caracter administrativ. Soluţiile pronunţate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea) sunt supuse cenzurii instanţei de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală.
    Curtea a reţinut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea principiului dreptului la apărare. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituţional al procurorului, care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. Totodată, Curtea a mai constatat că de esenţa dreptului la apărare este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă, prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală, se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind aplicată o sancţiune cu caracter administrativ, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, persoana interesată având, aşa cum s-a arătat mat sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată.
    Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv cu privire la dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 din Codul penal faţă de care nu au fost formulate critici distincte sub aspectul încălcării dreptului la apărare.
    Referitor la invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
    În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1153 din 7 decembrie 2004).
    Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.
    Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
    În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, şi Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Iulian Costache în Dosarul nr. 15.326/280/2012 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puică

                                    ------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice