Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 271 din 22 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 15 iulie 2004
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Teodor Gabriel Porfireanu, Cãtãlin Marian Stere şi Alina Bogdan în Dosarul nr. 8.257/LM/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã.
La apelul nominal rãspunde avocat Gheorghe Bãdicã, cu delegaţie la dosar, pentru Societatea Comercialã "Integrator" - S.A. din Bucureşti, lipsã fiind autorii excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Societãţii Comerciale "Integrator" - S.A. din Bucureşti solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, apreciind cã alin. (1) al art. 195 din Codul muncii conţine o "inexactitate", care însã e corectatã prin dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol. De asemenea, aratã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 41 şi, totodatã, solicitã Curţii ca, în motivarea deciziei, sã se reţinã cã autorii excepţiei se referã la un contract de pregãtire profesionalã, iar nu la contractul individual de muncã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului la muncã, dreptului la învãţãturã şi nici dreptului la liberã circulaţie. În acest sens, aratã cã obligaţiile care incumbã angajaţilor, în situaţiile prevãzute de dispoziţiile legale criticate, rezultã din actul adiţional la contractul de muncã, care presupune acordul de voinţã al pãrţilor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 8.257/LM/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Teodor Gabriel Porfireanu, Cãtãlin Marian Stere şi Alina Bogdan în cadrul unei cauze având ca obiect soluţionarea cererii prin care societatea comercialã angajatoare "Integrator" - S.A. din Bucureşti a solicitat de la autorii excepţiei de neconstituţionalitate, foştii sãi angajaţi, plata cheltuielilor suportate pentru adaptarea profesionalã a acestora.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 25 alin. (1) privind libera circulaţie, ale art. 32 alin. (1), referitoare la dreptul la învãţãturã, ale art. 41 alin. (1) şi (2), referitoare la muncã şi la protecţia socialã a muncii, ale art. 42 alin. (1), care interzic munca forţatã şi ale art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, prin aceea cã: fac imposibilã iniţiativa salariatului pentru încetarea contractului individual de muncã; obligã salariatul sã munceascã pentru angajator cel puţin 3 ani contra voinţei sale; obligã salariatul la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporţional cu perioada lucratã dupã terminarea cursurilor de pregãtire.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã apreciazã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu îngrãdesc drepturile salariaţilor, ci, dimpotrivã, le protejeazã. Actul adiţional la contractul individual de muncã privind pregãtirea salariatului constituie un contract sinalagmatic, pe care salariatul îl încheie doar dacã este de acord cu clauzele sale, iar dacã l-a acceptat, urmeazã sã suporte toate consecinţele acestuia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, întrucât, pe de-o parte, obligaţia de a lucra în unitate 3 ani ca urmare a suportãrii de cãtre aceasta a pregãtirii profesionale a salariatului se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncã, pe care angajatul nu este obligat sã îl accepte, iar pe de altã parte, nici o dispoziţie constituţionalã nu-l obligã pe angajator sã suporte cheltuielile pentru formarea profesionalã a salariaţilor. Astfel, considerã cã art. 195 din Codul muncii nu contravine prevederilor art. 25 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicatã.
Avocatul Poporului considerã cã instituirea, printr-un act adiţional la contractul de muncã, a unui termen de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de pregãtire profesionalã, perioadã în care salariaţii nu pot avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã, nu îngrãdeşte dreptul la muncã şi nici libertatea alegerii locului de muncã. Salariatul are dreptul de a solicita încetarea contractului individual de muncã, cu obligaţia corelativã de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, întrucât aceasta a fost iniţiatã de cãtre angajator. Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 42 din Constituţie, republicatã, privind interzicerea muncii forţate, aratã cã instituirea obligaţiei de achitare a cheltuielilor determinate de pregãtirea profesionalã nu are semnificaţia unei munci forţate, ci asigurã libertatea contractualã, în temeiul cãreia pãrţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalitãţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. Totodatã, apreciazã cã prevederile art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Codul muncii sunt în concordanţã şi cu celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul conţinut:
- Art. 195 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionalã mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã o perioadã de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionalã.
(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncã în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionalã, precum şi orice alte aspecte în legãturã cu obligaţiile salariatului, ulterioare formãrii profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncã.
(3) Nerespectarea de cãtre salariat a dispoziţiei prevãzute la alin. (1) determinã obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporţional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã conform actului adiţional la contractul individual de muncã."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 25 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţia României, revizuitã şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, având urmãtorul conţinut:
- Art. 25 alin. (1): "Dreptul la liberã circulaţie, în ţarã şi în strãinãtate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitãrii acestui drept.";
- Art. 32 alin. (1): "Dreptul la învãţãturã este asigurat prin învãţãmântul general obligatoriu, prin învãţãmântul liceal şi prin cel profesional, prin învãţãmântul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.";
- Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.
(2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de muncã al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţarã, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.";
- Art. 42 alin. (1): "Munca forţatã este interzisã.";
- Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Dispoziţiile legale criticate reglementeazã îndatoririle salariaţilor care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionalã cu duratã mai mare de 60 de zile, în condiţiile în care toate cheltuielile ocazionate de pregãtirea profesionalã au fost suportate de cãtre angajator. Potrivit art. 193 din Codul muncii, toate aceste îndatoriri trebuie sã fie prevãzute într-un act adiţional la contractul individual de muncã, asupra cãruia pãrţile au convenit de comun acord.
Curtea reţine cã alin. (1) al art. 195 din Codul muncii conţine o normã prohibitivã, prin aceea cã interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregãtire profesionalã în condiţiile legii sã aibã iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã o perioadã de 3 ani. Aceastã normã prohibitivã nu este însã una absolutã, impunându-se a fi coroboratã cu prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol, care instituie sancţiunea pentru nerespectarea interdicţiei sus-menţionate, şi anume suportarea de cãtre angajat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporţional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã conform actului adiţional la contractul individual de muncã. Astfel, Curtea constatã cã, în condiţiile în care salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionalã cu duratã mai mare de 60 de zile, acesta poate avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã, dar cu respectarea unei obligaţii asumate printr-un act adiţional la contractul individual de muncã. Pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin actul adiţional, salariatul suportã consecinţele prevãzute în acel contract, cu care a fost de acord înainte de începerea cursului sau a stagiului de formare profesionalã. Ca atare, nu se poate susţine o îngrãdire a dreptului la muncã sau a libertãţii alegerii locului de muncã, consacrate de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte pretinsa supunere la muncã forţatã, Curtea constatã cã aceste susţineri ale autorilor excepţiei nu pot fi primite, întrucât art. 195 alin. (1) din Codul muncii îi interzice salariatului doar iniţierea încetãrii contractului individual de muncã înainte de expirarea timpului prevãzut în actul adiţional, în care trebuie sã presteze munca în folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesionalã. Salariatul nu este ţinut cu forţa la acelaşi loc de muncã, dar, dacã nu-şi respectã angajamentul luat prin actul adiţional, poate fi obligat sã restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta, proporţional cu perioada nelucratã.
Referitor la încãlcarea dreptului la învãţãturã, prevãzut de art. 32 din Constituţie, republicatã, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Codul muncii nu prevãd nici o îngrãdire a exerciţiului acestui drept fundamental social-cultural, ci, dimpotrivã, ele stimuleazã chiar exercitarea dreptului la învãţãturã prin posibilitatea participãrii angajaţilor la stagii sau cursuri de formare profesionalã, toate cheltuielile ocazionate de aceastã participare fiind suportate de cãtre angajator. Potrivit art. 32 din Constituţie, formele organizatorice prin care se realizeazã dreptul la învãţãturã sunt urmãtoarele: învãţãmântul general obligatoriu, învãţãmântul liceal, învãţãmântul profesional, învãţãmântul superior şi alte forme de instrucţie şi de perfecţionare, iar conform alin. (4) al acestei prevederi constituţionale, învãţãmântul de stat este gratuit. Pe perioada în care salariatul urmeazã cursul ori este în stagiul de formare profesionalã, el îşi pãstreazã calitatea de salariat şi primeşte salariul sau o indemnizaţie suportatã de angajator.
Cu privire la raportarea autorilor excepţiei la prevederile art. 25 alin. (1) din Constituţie, republicatã, Curtea reţine cã dreptul la liberã circulaţie este un drept fundamental care asigurã libertatea de mişcare a cetãţenilor, drept ce are douã componente, şi anume libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului. Ca atare, prevederile constituţionale ale art. 25 nu au legãturã cu cauza de faţã.
Ţinând cont de toate aceste considerente, Curtea constatã cã nu se poate susţine o încãlcare a prevederilor art. 53 din Legea fundamentalã, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 195 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Teodor Gabriel Porfireanu, Cãtãlin Marian Stere şi Alina Bogdan în Dosarul nr. 8.257/LM/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 iunie 2004.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
